Încetarea existenţei societăţilor de asigurare
| Comentarii |
|
încetarea existenţei societăţilor de asigurare, Cauzele încetării existenţei societăţilor de asigurare. Cazurile de încetare a existenţei asigurătorilor (retragerea autorizaţiei de funcţionare).
Spre deosebire de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, care se preocupă în detaliu şi tratează dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale, legislaţia din domeniul asigurărilor nu acordă o aşa mare atenţie problemelor legate de încetarea existenţei asigurătorilor. De altfel, Legea nr. 32/2000 nici nu face vorbire de dizolvarea şi lichidarea societăţilor de asigurare sau a societăţilor mutuale
de asigurare, dar în art. 14 reglementează totuşi câteva cazuri ce atrag retragerea autorizaţiei de funcţionare şi, implicit, încetarea acestora.
în lipsa unor reglementări speciale în legislaţia asigurărilor se vor aplica regulile dizolvării şi lichidării convenţionale a societăţilor comerciale. Dizolvarea şi lichidarea convenţională a societăţilor de asigurare nu se face de către persoane desemnate de autoritatea administrativă, ci de lichidatorii obişnuiţi, dar care au onorabilitatea şi profesionalismul specific operaţiunilor de lichidare'.
Reglementările din materia asigurărilor manifestă un interes deosebit în privinţa cazurilor de încetare a societăţilor de asigurare, dar se preocupă şi de falimentul societăţilor de asigurare. Datorită particularităţilor activităţii de asigurare, care, în plan general, se încadrează în activitatea financiară, legiuitorul a simţit nevoia adoptării unei reglementări specifice incapacităţii de plată a entităţilor de asigurare. Aşa se face că, în 17 noiembrie 2004 a fost adoptată Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare. Legiuitorul păstrează, astfel, consecvenţa tratării instituţiilor financiare în dificultate, deoarece, după cum ştim, institutiile de credit beneficiază şi ele de o reglementare specială în materia falimentului .
Cauzele încetării existenţei societăţilor de asigurare
Legea nr. 32/2000, în art. 14, reglementează şase cauze de încetare a existenţei asigurătorilor. Cele şase cauze nu sunt denumite de Legea nr. 32/2000 drept cauze de dizolvare, de lichidare sau de încetare a societăţilor de asigurare, ci sunt apreciate ca fiind cazuri ce atrag retragerea autorizaţiei de funcţionare de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. După cum s-a putut constata când am analizat problemele referitoare la constituirea societăţilor de asigurare, acestea nu se pot înfiinţa şi funcţiona fără autorizarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Tot astfel, retragerea autorizaţiei de funcţionare atrage încetarea existenţei asigurătorilor.
Menţionăm că, întrucât Legea nr. 32/2000 foloseşte sintagma asigurători, iar legiuitorul, prin asigurător, desemnează societăţile de asigurare şi societăţile mutuale de asigurare, chestiunile specifice încetării existenţei reglementate de Legea nr. 32/2000 privesc în egală măsură societăţile comerciale de asigurare şi societăţile mutuale de asigurare. Din această cauză, considerăm că este de prisos să analizăm separat încetarea existenţei celor două categorii de asigurători.
în concluzie, când vorbim de încetarea asigurătorilor, avem în vedere atât societăţile comerciale de asigurare, cât şi societăţile mutuale de asigurare, deşi, cu privire la acestea din urmă, ne manifestăm din nou opinia că este necesar ca legiuitorul să instituie reguli speciale şi în privinţa încetării existenţei.
Cazurile de încetare a existenţei asigurătorilor (retragerea autorizaţiei de funcţionare)
Neînceperea activităţii de asigurare
Primul caz de retragere a autorizaţiei de funcţionare şi care atrage, implicit. încetarea existenţei societăţilor de asigurare, îl constituie neînceperea activităţii de asigurare în termen de 12 luni de la data eliberării autorizaţiei'. Această cauză este reprodusă astfel cum este consacrată în art. 39 din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2002/83/CE.
Am arătat că, potrivit Legii nr. 32/2000, societăţile de asigurare nu pot exercita comerţul cu asigurări fără obţinerea autorizaţiei emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Potrivit art. 12 alin. (15) din Legea nr. 32/2000, decizia de acordare a autorizaţiei trebuie să cuprindă data de la care asigurătorul începe să-şi desfăşoare activitatea. Aşadar, data emiterii deciziei de acordare a autorizaţiei nu coincide cu data începerii activităţii de asigurare. Termenul de 12 luni de neînce-pere a desfăşurării activităţii de asigurare, după cum prevede în mod expres legea, nu curge de la data la care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a autorizat începerea activităţii, ci de la data eliberării autorizaţiei.
Autorizaţia de funcţionare se retrage, în acest caz, în situaţia în care asigurătorul autorizat nu a exercitat deloc activitatea de asigurare. Aceasta întrucât art. 14 foloseşte sintagma „nu a început să desfăşoare activitatea”, fapt ce denotă că, dacă asigurătorul a încheiat anumite operaţiuni de asigurare, nu i se poate retrage autorizaţia. Prin urmare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nu poate retrage autorizaţia pe motiv că societatea în cauză exercită comerţul de asigurare într-un ritm mai lent, pentru că ceea ce contează este nu ponderea asigurărilor încheiate, ci faptul că nu s-au încheiat deloc asigurări în termenul de 12 luni de la data eliberării autorizaţiei.
Întreruperea activităţii
Un alt caz de retragere a autorizaţiei de funcţionare este întreruperea activităţii de asigurare pe o perioadă de 6 luni consecutive. Şi acest caz este preluat din art. 39 din Directiva nr. 2002/83/CE.
Se constată o oarecare asemănare între cele două cauze de încetare a societăţilor de asigurare, pentru că ambele presupun neexercitarea comerţului de asigurare. Numai că termenele şi momentele în care ele se aplică sunt diferite. Pentru acest al doilea caz, termenul este de 6 luni, adică jumătate faţă de termenul specific primului caz. Diferenţa se explică prin prisma momentului în care acestea atrag încetarea existenţei. Termenul de 12 luni se justifică prin faptul că societăţile de asigurare nu se pot înmatricula în registrul comerţului până nu obţin autorizarea
de funcţionare. De aceea, asigurătorul are nevoie de un anumit interval de timp pentru a parcurge formalităţile de constituire.
Revenind la cel de-al doilea caz de încetare a existenţei, spuneam că el diferă şi sub aspectul momentului în care este plasat, pentru a conduce la retragerea autorizaţiei de funcţionare. Nu are relevanţă când intervine în existenţa asigurătorilor perioada de 6 luni de încetare a activităţii de asigurare, la început, sau într-un alt moment. Important este ca întreruperea activităţii de asigurare să dureze cel puţin 6 luni. Pentru a fi în prezenţa acestui caz de retragere a autorizaţiei, este necesar ca asigurătorul, pe perioada celor 6 luni, să nu desfăşoare deloc activitate de asigurare. Cu alte cuvinte, şi în această situaţie, credem că, dacă asigurătorul în cauză îşi scade ritmul de practicare a asigurărilor, nu este îndeplinită cerinţa legală, pentru că art. 14 alin. (1) lit. c), prevede că se retrage autorizaţia dacă asigurătorul încetează să mai desfăşoare activitatea de asigurare pe o perioadă de 6 luni consecutive. Susţinerea noastră se întemeiază deci pe argumente de text, deduse din exprimarea legiuitorului care foloseşte, pe de o parte, sintagma „încetează” şi, pe de altă parte, dispune că această încetare trebuie să dureze 6 luni consecutive.
Neîndeplinirea condiţiilor care au stat la baza autorizării
Al treilea caz de încetare a existenţei asigurătorului este atunci când acesta nu mai îndeplineşte condiţiile pe baza cărora a fost autorizat. Când ne-am ocupat de constituirea societăţilor de asigurare, am precizat că, pentru a fi autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, acestea trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe, reglementate în mod expres de Legea nr. 32/2000.
Aceste cerinţe aveau în vedere, în principal, chestiuni legate de acţionarii semnificativi şi persoanele semnificative, de capitalul social şi celelalte resurse financiare, personalul calificat, fondurile de siguranţă şi rezervele tehnice, marja de solvabilitate etc. Consecvent respectării condiţiilor de începere a activităţii de asigurare, legiuitorul reglementează sancţiunile încălcării acestora, astfel că, în situaţia în care se constată, de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, că un asigurător nu mai îndeplineşte condiţiile pe baza cărora a fost autorizat, aceasta este obligată să retragă autorizaţia de funcţionare şi să dispună încetarea existenţei asigurătorului în cauză.
Condiţiile avute în vedere de legiuitor pentru autorizarea exercitării comerţului de asigurare şi, implicit, a menţinerii acestora, pe toată durata existenţei lor, au drept scop protecţia asiguraţilor, în vederea evitării suportării unor prejudicii de către aceştia. în atare situaţie, este evident că, dacă asigurătorul încalcă condiţiile pe baza cărora i s-a permis să practice asigurări, sancţiunea ce se impune este întreruperea activităţii societăţii.
Deşi legiuitorul foloseşte pluralul pentru reglementarea acestui caz, în sensul că face vorbire de „condiţiile" pe baza cărora a fost autorizat, credem că exprimarea trebuie înţeleasă în sensul că autoritatea administrativă poate retrage autorizaţia chiar dacă o singură condiţie nu mai este respectată. Legiuitorul a avut în vedere că sancţiunea specifică acestui caz îşi găseşte aplicare numai atunci când asigurătorul nu mai îndeplineşte cerinţele legii, pe baza cărora a fost autorizat, pentru că, în afară de acestea, asigurătorul mai este supus şi la o serie de obligaţii privind
funcţionarea acestuia, precum obligaţia de informare a asiguraţilor, obligaţia de a plăti diferite sume de bani la fondurile din domeniul asigurărilor, dar acestea nu sunt incluse în cazul de faţă.
Un alt argument este că Legea nr. 32/2000 consacră sancţionării nerespectării obligaţiilor prevăzute de lege în sarcina asigurătorilor un capitol întreg, intitulat „Răspunderi şi sancţiuni". în acest capitol sunt considerate contravenţii o multitudine de încălcări ale normelor din domeniul asigurărilor, însă nu toate atrag sancţiunea drastică a retragerii autorizaţiei de funcţionare. Având caracter de sancţiune şi fiind, după părerea noastră, cea mai gravă, ea nu poate fi aplicată decât în condiţiile şi pentru cazurile expres prevăzute de lege. Este adevărat, există şi cazuri de retragere a autorizaţiei ca urmare a încălcării obligaţiilor de funcţionare a asigurătorilor, prevăzute în mod expres de lege, dar ele nu se încadrează în situaţia pe care o analizăm, pentru că privesc nesocotirea condiţiilor de funcţionare şi nu a celor de constituire.
Eşuarea redresării financiare
Al patrulea caz de încetare a societăţilor de asigurare se aplică atunci când asigurătorul nu a dus la îndeplinire măsurile specificate în planul de redresare, sau aceste măsuri nu şi-au atins scopul. Aşa cum vom vedea, redresarea financiară a societăţilor de asigurare se poate realiza pe două căi: redresarea pe bază de plan şi redresarea prin administrare specială. Precum se observă, acest al patrulea caz de încetare a existenţei îşi găseşte incidenţă doar pentru una din modalităţile de redresare financiară, aceea a redresării pe bază de plan.
Lipsa de reglementare a Legii nr. 32/2000 pentru cazul pe care îl analizăm, privind retragerea autorizaţiei în împrejurarea în care redresarea se realizează pe calea administrării speciale, nu reprezintă o omisiune din partea legiuitorului. Aceasta deoarece nerealizarea redresării financiare pe calea administrării speciale reprezintă şi ea cauză de încetare a existenţei asigurătorului şi de retragere a autorizaţiei de funcţionare, numai că această situaţie constituie obiect de reglementare al Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare.
în concluzie, retragerea autorizaţiei de funcţionare şi, indirect, încetarea existenţei asigurătorului, intervine atât în împrejurarea în care redresarea financiară a eşuat când a fost dispusă pe bază de plan, cât şi în situaţia în care s-a decis redresarea pe calea administrării speciale. De altfel, Legea nr. 503/2004 tratează sancţiunea retragerii autorizaţiei de funcţionare ca urmare a imposibilităţii redresării financiare, stabilind acelaşi regim, indiferent de modalitatea în care s-a încercat restabilirea situaţiei patrimoniale, adică pe bază de plan sau pe calea administrării speciale.
Trebuie reţinut totuşi că temeiul încetării existenţei societăţii de asigurare ca urmare a ineficienţei planului de redresare îl constituie atât Legea nr. 32/2000, cât şi Legea nr. 503/2004, în timp ce retragerea autorizaţiei de funcţionare ca urmare a nerealizării redresării financiare dispuse în modalitatea administrării speciale are ca temei juridic doar Legea nr. 503/2004.
Încălcarea reglementărilor legale
Al cincilea caz de încetare a existenţei constă din încălcarea Legii nr. 32/2000 şi a normelor emise în aplicarea acesteia. în acest sens, art. 14 alin. (1) lit. f) din
Legea nr. 32/2000 dispune că se retrage autorizaţia de funcţionare în cazul în care asigurătorul autorizat încalcă dispoziţiile legii şi ale normelor emise în aplicarea ei.
Prevederile legii sunt pe de o parte incomplete iar pe de altă parte superflue. Sunt incomplete pentru că, după părerea noastră, nu doar încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 32/2000 ar trebui să atragă sancţiunea drastică a încetării funcţionării societăţilor. Dreptul asigurărilor nu este cuprins doar în Legea nr. 32/2000 şi în normele de aplicare a acesteia, ci o însemnată parte a reglementărilor o găsim în Legea nr. 136/1995. Şi încălcarea unor norme ale acestei legi sunt susceptibile de aplicarea sancţiunii retragerii autorizaţiei de funcţionare. De asemenea, şi în aplicarea Legii nr. 136/1995, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor emite norme speciale.
De aceea, considerăm că era mai potrivită exprimarea legiuitorului cu caracter general, adică al încărcării tuturor dispoziţiilor legale ce îşi au incidenţă în materia asigurărilor. Ne grăbim să precizăm că legiuitorul putea să prevadă acest caz pentru încălcarea actelor normative aplicabile asigurărilor, şi nu pentru nesocotirea oricărei prescripţii legale. Aceasta pentru că, fiind o sancţiune gravă, aşa cum arătam şi în cele de mai sus, retragerea autorizaţiei trebuie să opereze doar pentru cazurile expres prevăzute de lege. Altfel spus, legiuitorul trebuie să menţioneze cu exactitate, de fiecare dată, încălcarea căror dispoziţii legale atrage sancţiunea retragerii autorizaţiei de funcţionare şi, indirect, a încetării existenţei. De aceea afirmăm că legea este superfluă cu privire la acest caz, deoarece, într-adevăr, găsim în legislaţia din domeniul asigurărilor situaţii exprese pentru care se poate dispune retragerea autorizaţiei. Dar, am insistat, totuşi, pentru precizările pe care le-am făcut, în scopul de a întări ideea potrivit căreia Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nu poate retrage autorizaţia de funcţionare unui asigurător care a nesocotit dispoziţiile legii, dacă legea nu prevede această sancţiune pentru violarea ei.
Tot astfel, legiuitorul trebuie să facă o selecţie riguroasă a dispoziţiilor legale a căror încălcare atrag sancţiunea retragerii autorizaţiei, pentru că art. 39 din Directiva nr. 2002/83/CE recomandă statelor să aplice această sancţiune numai în cazul în care asigurătorul încalcă grav obligaţiile care îi revin pe baza reglementărilor sub incidenţa cărora se află.
Hotărârea adunării generale a acţionarilor
Ultimul caz de încetare a societăţilor de asigurare, reglementat de Legea nr. 32/2000, este atunci când acţionarii renunţă la activitatea de asigurare’ şi solicită în mod expres retragerea autorizaţiei de funcţionare (art. 14 alin. (1) lit. b)]. Ipoteza avută în vedere de legiuitor este identică cu cea reglementată de art. 227 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990. Deşi din analiza art. 14 din Legea nr. 32/2000, rezultă, la prima vedere, că asigurătorul renunţă la activitatea de asigurare, în realitate, este vorba de hotărârea adunării generale a acţionarilor, de încetare a activităţii de asigurare.
Există, totuşi, deosebiri între cazul reglementat de Legea nr. 32/2000 şi cel prevăzut în Legea nr. 31/1990, pentru că, dacă potrivit Legii nr. 31/1990, hotărârea adunării generale se referă la dizolvarea şi lichidarea societăţii, adică, implicit la încetarea existenţei acesteia, cazul prevăzut de Legea nr. 32/2000 are în vedere doar încetarea activităţii de asigurare. Desigur că renunţarea la activitatea de asigurare şi solicitarea în mod expres a retragerii autorizaţiei de funcţionare determină, de cele mai multe ori, încetarea existenţei asigurătorului. Cu toate acestea, analizând cu atenţie dispoziţiile art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 32/2000, rezultă că entitatea în cauză îşi poate înceta activitatea de asigurare, dar legea n-o obligă să-şi înceteze şi existenţa. Mai exact, asigurătorul renunţă la activitatea de asigurare şi dacă hotărăşte schimbarea obiectului de activitate, iese de sub monitorizarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, îşi pierde calitatea de asigurător, dar poate exercita alte operaţiuni comerciale.
Această din urmă situaţie reprezintă un caz tipic de modificare a societăţii de asigurare, prin schimbarea obiectului de activitate. De aceea, poate nu este tocmai potrivit ca acest din urmă caz să fie considerat drept cauză de încetare a existenţei societăţii de asigurare. Am reţinut-o totuşi ca atare, pentru că, deşi cu precizările făcute, entitatea în discuţie poate să-şi păstreze existenţa desfăşurând alte activităţi economice, ea îşi pierde calitatea de asigurător.
O ultimă precizare asupra căreia insistăm este că, pentru realizarea celui din urmă caz, sunt necesare două condiţii cumulative: prima, renunţarea la activitatea de asigurare, şi a doua, solicitarea expresă a retragerii autorizaţiei de funcţionare. Aşadar, comparând cele două condiţii cu celelalte cinci cazuri de retragere a autorizaţiei, se observă că acesta este rezultatul voinţei acţionarilor.
Altfel spus, încetarea existenţei şi retragerea autorizaţiei are loc la cererea acţionarilor şi nu cu titlu de sancţiune. Deşi reprezintă o cauză facultativă, ea poate fi transformată în sancţiune, pentru că, dacă, spre exemplu, se renunţă la activitatea de asigurare şi nu se încheie asigurări, fie în termen de 12 luni de la data eliberării autorizaţiei de funcţionare, fie pe o perioadă de 6 luni consecutive, chiar dacă nu se solicită expres retragerea autorizaţiei de funcţionare, aceasta se va realiza de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu titlu de sancţiune.
Efectele retragerii autorizaţiei de funcţionare
Deşi legislaţia asigurărilor nu prevede în mod expres, ca urmare a retragerii autorizaţiei de funcţionare, asigurătorul în cauză intră în dizolvare şi lichidare, dar, mai înainte de aceasta, trebuie făcută publică situaţia în care se află. Prin urmare, două sunt efectele retragerii autorizaţiei de funcţionare, şi anume: publicitatea încetării existenţei şi dizolvarea şi lichidarea asigurătorului.
în ceea ce priveşte publicitatea, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este obligată ca, imediat după ce a dispus retragerea autorizaţiei unui asigurător, să informeze autorităţile competente ale statelor membre, pe teritoriul cărora şi-a desfăşurat activitatea.
Legea prevede că decizia de retragere a autorizaţiei se motivează şi se comunică asigurătorului. Credem că, în situaţia în care se dispune retragerea autorizaţiei de funcţionare a unui asigurător, mai potrivit ar fi să se urmeze procedura reglementată de art. 34 din Legea nr. 503/2004, relativă la publicitatea hotărârii de declanşare a procedurii falimentului. Potrivit acestui text de lege, hotărârea judecă
torească prin care se dispune deschiderea procedurii falimentului de către tribunal se comunică părţilor interesate, administratorului Fondului de garantare, oficiului registrului comerţului şi se publică în cel puţin două ziare de circulaţie naţională.
Susţinerea noastră se întemeiază, pe de o parte, pe protecţia asiguraţilor şi, pe de altă parte, pe realizarea unei publicităţi corespunzătoare, care să dea posibilitatea creditorilor şi oricăror persoane interesate să ia cunoştinţă de situaţia asigurătorului. Pentru aceste motive, socotim necesară intervenţia legiuitorului în vederea instituirii unei publicităţi complete şi eficiente. Se mai poate adăuga şi argumentul de nediscriminare tras din prevederile art. 14 din Legea nr. 32/2000, care obligă Comisia de Supraveghere a Asigurărilor să comunice decizia de retragere a autorizaţiei autorităţilor statelor membre, fără să reglementeze această obligaţie şi în ceea ce priveşte autorităţile şi persoanele interesate aparţinând statului român. Totodată, propunem publicarea deciziei de retragere a autorizaţiei de funcţionare, nu doar în două ziare de circulaţie naţională, ca hotărârea de faliment, ci şi în Monitorul Oficial.
în legătură cu cel de-al doilea efect, acela al dizolvării şi lichidării asigurătorului, ca urmare a retragerii autorizaţiei de funcţionare, legislaţia asigurărilor nu îl consacră în mod expres, dar considerăm că el se produce în condiţiile Legii nr. 31/1990. Este fără îndoială că un asigurător căruia i-a fost retrasă autorizaţia de funcţionare, în principiu, ar trebui să-şi lichideze patrimoniul, încetându-şi astfel activitatea.
Cu toate acestea, nu excludem posibilitatea ca societatea de asigurare, deşi îi este retrasă autorizaţia, să îşi păstreze calitatea de profesionist comerciant şi să nu-şi înceteze existenţa. Cu alte cuvinte, întrucât nici normele din domeniul asigurărilor, nici legislaţia din dreptul comun nu interzic în mod expres, suntem de părere că este posibilă modificarea obiectului de activitate şi continuarea societăţii astfel modificată. Dar, aceasta, numai după ce toate datoriile societăţii de asigurare au fost lichidate.
în niciun caz, retragerea autorizaţiei de funcţionare de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nu are drept efect pierderea personalităţii juridice a asigurătorului. Aceasta pentru că autorizaţia de funcţionare nu este atributivă de personalitate juridică, consecinţă ce poate fi adusă în sprijinul opiniei noastre cu privire la modificarea societăţii de asigurare, ulterior retragerii autorizaţiei de funcţionare. Tot astfel, retragerea autorizaţiei de funcţionare nu atrage după sine şi radierea asigurătorului din registrul comerţului sau din registrul persoanelor juridice, după caz.
O ultimă precizare pe care o facem este aceea că, potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 32/2000. împotriva deciziei de retragere a autorizaţiei asigurătorul poate face plângere la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare.
