Efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori
| Comentarii |
|
efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori, Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi. Exercitarea autorităţii părinteşti de către alte persoane. Locuinţa copilului după divorţ. Drepturile părintelui separat de copil. Stabilirea contribuţiei părinţilor. Modificarea măsurilor luate cu privire la copil.
Desfacerea căsătoriei prin divorţ are consecinţe deosebit de importante şi în relaţiile dintre părinţi şi copii. Cum aceste relaţii se produc atât în plan personal, cât şi patrimonial, şi efectele divorţului vor fi personale şi patrimoniale. Divorţul are o influenţă negativă asupra copiilor minori care, odată cu destrămarea familiei, încetează - ca o consecinţă firească - să se mai bucure de o ambianţă familială armonioasă, atât de necesară dezvoltării lor psiho-fizice din copilărie.
Normele legale din noul cod civil stabilesc reguli menite să atenueze pe cât posibil implicaţiile negative pe care le comportă divorţul pentru viaţa copiilor minori. Potrivit acestor reguli, odată cu pronunţarea divorţului, instanţa de tutelă hotărăşte asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi ascultă.
Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi.
După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanta decide altfel.
În cazuri absolut excepționale și doar dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa poate hotărî ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.
Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.
Exercitarea autorităţii părinteşti de către alte persoane.
De asemenea, tot în mod excepţional, instanţa de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la altă familie ori persoană, cu consimţământul acestora, sau într-o instituţie de ocrotire. Acestea exercită drepturile şi îndatoririle care revin părinţilor numai cu privire la persoana copilului. în ceea ce priveşte drepturile cu privire la bunurile copilului, instanţa stabileşte dacă acestea se exercită de către părinţi în comun sau de către unul dintre ei.
Locuinţa copilului după divorţ.
În lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care va locui în mod statornic.
Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior.
în mod excepţional şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili locuinţa acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la instituţie de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului şi îndeplinesc toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura sa.
Drepturile părintelui separat de copil.
În cazurile în care copilul are locuinţa separată de părintele sau de părinţii săi, aceştia au dreptul de a avea legături personale cu copilul.
în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept, fiind ascultat obligatoriu şi copilul.
Stabilirea contribuţiei părinţilor.
Pe plan patrimonial, instanţa de tutelă stabileşte de asemenea relaţiile dintre părintele separat şi copilul său, astfel că, odată cu pronunţarea divorţului, prin hotărârea de divorţ stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.
Modificarea măsurilor luate cu privire la copil.
În cazul schimbării împrejurărilor iniţiale în temeiul cărora s-au luat măsuri faţă de copii la divorţ, instanţa de tutelă, potrivit art. 403 Noul Cod Civil, poate modifica măsurile cu privire la drepturile şi îndatoririle părinţilor divorţaţi faţă de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinţi sau a oricărui membru al familiei, a copilului, a instituţiei de ocrotire ori a instituţiei publice specializate pentru protecţia copilului sau a procurorului.
În practica judiciară s-a arătat că măsura reîncredinţării copilului minor spre creştere şi educare de la un părinte la celălalt îşi găseşte justificarea şi poate fi luată numai atunci când se stabileşte că interesele minorului o cer, adică numai când părintele în a cărui îngrijire se află nu îi mai poate asigura condiţiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare. Schimbarea parţială a condiţiilor care în ansamblul lor au determinat luarea anumitor măsuri cu privire la copil nu trebuie să atragă neapărat revenirea asupra acelei măsuri, cât timp subzistă elementele de bază hotărâtoare care au justificat-o şi care confirmă necesitatea ca ea să fie menţinută în chiar interesul superior al copilului, atât în ceea ce priveşte posibilităţile materiale, cât şi legăturile afective ce s-au creat între minor şi părintele la care a fost încredinţat. Revenirea asupra măsurii, în sensul de a lua copilul de la părintele căruia i-a fost încredinţat, trebuie să aibă o justificare temeinică, bazată pe motive temeinice, care să demonstreze că menţinerea la acest părinte ar avea consecinţe dăunătoare bunei lui dezvoltări fizice, creşterii şi educării sale, altminteri ar traumatiza copilul, nefiind indicat a i se impune schimbări forţate în modul de viaţă cu care a fost deprins timp îndelungat şi care nu se dovedeşte a fi dăunător.
