Prestaţia compensatorie la divorț
| Comentarii |
|
prestaţia compensatorie la divorț, distinct de dreptul la despăgubiri al soţului inocent în desfacerea căsătoriei, noul cod civil reglementează o instituţie cu totul nouă pentru noi, şi anume prestaţia compensatorie.
Condiţiile prestaţiei, stabilirea ei, forma, garanţiile pentru executarea acesteia, modificarea şi încetarea sunt detaliat prevăzute prin art. 390-395 Noul Cod Civil
Elementul comun al prestaţiei compensatorii cu dreptul la despăgubiri prevăzut de art. 388 este unul de ordin subiectiv, şi anume, aşa cum reiese şi din titlul capitolului, nevinovăţia în desfacerea căsătoriei a soţului îndreptăţit la despăgubiri ori la prestaţie compensatorie.
Articolul 390 Noul Cod Civil, reglementând condiţiile prestaţiei compensatorii, prevede că, „în cazul în care divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului pârât, soţul reclamant poate beneficia de o prestaţie care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorţul l-ar determina în condiţiile de viaţă ale celui care o solicită”.
După cum vom observa, alin. (2) al art. 390 condiţionează acordarea prestaţiei compensatorii de durata îndelungată a căsătoriei, de cel puţin 20 de ani, timp în care soţul nevinovat de divorţ s-a obişnuit cu un standard de viaţă care, dacă l-ar pierde, l-ar dezechilibra semnificativ, nu numai sub aspect material, ci şi psihic, social şi în plan afectiv, având în vedere lipsa lui de contribuţie în destrămarea căsătoriei.
Evident că soţul care solicită prestaţia compensatorie, chiar dacă s-ar afla în situaţia de a putea solicita şi pensia de întreţinere de la fostul soţ, va trebui să se decidă şi să opteze între a cere fie pensia de întreţinere, fie prestaţia compensatorie [art. 390 alin. (3)]. Ni se pare şi firesc să fie aşa, pentru că, altfel, celălalt soţ ar fi nedreptăţit din punct de vedere material şi prin aceasta s-ar încălca şi un drept constituţional al său, şi anume acela privind egalitatea dintre soţi în faţa legii.
Fiind un drept care se naşte din lipsa culpei la divorţ după o căsnicie de cel puţin 20 ani, solicitarea acestui drept este îngrădită soţului îndreptăţit dincolo de momentul desfacerii căsătoriei, astfel că formularea unei cereri de prestaţie compensatorie se deduce că trebuie să constituie unul dintre capetele de cerere ale acţiunii de divorţ [art. 391 alin. (1)].
în aprecierea îndeplinirii condiţiilor de acordare a prestaţiei compensatorii, instanţa trebuie să ţină seama, potrivit art. 391 alin. (2), „atât de resursele soţului care o solicită, cât şi de mijloacele celuilalt soţ din momentul divorţului, de efectele pe care le are sau le va avea lichidarea regimului matrimonial, precum şi de orice alte împrejurări previzibile de natură să le modifice, cum ar fi vârsta şi starea de sănătate a soţilor, contribuţia la creşterea copiilor minori pe care a avut-o şi urmează să o aibă fiecare soţ, pregătirea profesională, posibilitatea de a desfăşura o activitate producătoare de venituri şi altele asemenea”.
Cu privire la forma prestaţiei compensatorii, legea prevede că ea se poate stabili în bani, sub forma unei sume globale sau a unei rente viagere, ori în natură, sub forma uzufructului asupra unor bunuri mobile sau imobile care aparţin debitorului. Renta se poate stabili şi într-o cotă procentuală din venitul debitorului sau într-o sumă de bani determinată.
Dacă soţul creditor cere, instanţa ÎI poate obliga pe soţul debitor să constituie o garanţie reală sau să dea cauţiune pentru a asigura executarea rentei. La fel ca şi în cazul obligaţiei de întreţinere, schimbarea pe parcurs a celor două elemente în funcţie de care se acordă prestaţia compensatorie, nevoia creditorului şi posibilităţile de plată ale debitorului, atrage şi modificarea obligaţiei prestaţiei compensatorii. Astfel, art. 394 prevede că instanţa poate mări sau micşora prestaţia compensatorie dacă se modifică, în mod semnificativ, mijloacele debitorului şi resursele creditorului. în cazul în care prestaţia compensatorie constă într-o sumă de bani, aceasta se indexează de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei.
Încetarea prestaţiei compensatorii intervine în caz de deces al unuia dintre soţi, prin recăsătorirea soţului creditor, precum şi atunci când acesta obţine resurse de natură să asigure condiţii de viată ase-mănătoare celor din timpul căsătoriei.
Atât modificarea prestaţiei, cât şi încetarea ei, în afara cazului de deces al unuia dintre soti, trebuie să fie cerute la instanta de tutelă.
Din cele arătate până aici putem desprinde caracterele juridice ale prestaţiei compensatorii:
a) este o obligaţie legală, pentru că izvorul ei este legea;
b) este o obligaţie personală şi unilaterală, pentru că este stabilită de instanţă în sarcina soţului vinovat de destrămarea căsătoriei după o căsnicie de cel puţin 20 de ani;
c) este o obligaţie, de regulă, cu executare succesivă, având în vedere şi prevederea ei ca o alternativă la pensia de întreţinere, în funcţie de preferinţa soţului creditor, dar ea poate fi stabilită şi sub forma unei sume globale ori sub forma uzufructului asupra unor bunuri mobile sau imobile aparţinând debitorului;
d) este o obligaţie variabilă, pentru motivul că se poate modifica în raport de schimbările ce pot interveni în nevoile creditorului, în mijloacele de plată ale debitorului ori chiar în amândouă.
Comparaţie între obligaţia de întreţinere dintre foştii soţi în cazul soţului nevinovat de divorţ şi prestaţia compensatorie.
Dacă facem un paralelism între obligaţia de întreţinere dintre foştii soţi în cazul soţului nevinovat de divorţ şi prestaţia compensatorie, putem observa că există atât deosebiri, cât şi asemănări.
Pensia de întreţinere o poate solicita soţul nevinovat de divorţ numai când se află în nevoie din cauza incapacităţii de a munci intervenite înainte ori în timpul căsătoriei, indiferent de durata cât soţii au fost căsătoriţi, sau şi atunci când incapacitatea se iveşte în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria. Aceasta înseamnă că pensia se poate solicita chiar şi după divorţ, printr-o acţiune ulterioară.
Dimpotrivă, prestaţia compensatorie se poate solicita numai odată cu desfacerea căsătoriei, dacă aceasta a durat cel puţin 20 de ani, soţul îndreptăţit la prestaţia compensatorie având un drept de opţiune între a solicita pensia de întreţinere sau prestaţia [art. 390 alin. (3) Noul Cod Civil].
Ceea ce aseamănă cele două drepturi patrimoniale ale fostului soţ nevinovat de divorţ este faptul că şi unul şi celălalt drept patrimonial se datorează pentru tot restul vieţii soţului creditor, dacă acesta nu se recăsătoreşte, iar în cazul în care intervine o modificare semnificativă în ce priveşte mijloacele debitorului şi resursele creditorului, atât pensia de întreţinere, cât şi prestaţia compensatorie se pot mări sau micşora.
De asemenea, obligaţia de întreţinere se poate sista, la cerere, în cazul încetării stării de incapacitate de a munci şi, deci, a stării de nevoie a creditorului pensiei, precum, tot astfel, şi prestaţia compensatorie poate înceta când fostul soţ, creditorul acesteia, obţine resurse de natură să îi asigure condiţii de viaţă asemănătoare celor din timpul căsătoriei.
În concluzie, cele două obligaţii de natură patrimonială între foştii soţi, deşi se aseamănă foarte mult, se diferenţiază prin motivele care le dau naştere: la pensia de întreţinere motivul este unul de natură obiectivă - starea de nevoie din cauza incapacităţii de a munci -, în timp ce la prestaţia compensatorie motivul acordării ei este, credem noi, de o natură mai mult subiectivă, care rezidă în compensarea soţului nevinovat de divorţ pentru dezechilibrul determinat în condiţiile de viaţă ale acestuia, după o obişnuinţă de peste 20 de ani de căsătorie cu un anumit standard de viată.
Dacă tot există un drept de opţiune între a solicita una sau cealaltă obligaţie patrimonială de la soţul debitor, părerea noastră este că, cel puţin din punctul de vedere al acestuia, ar fi de preferat să se afle în situaţia de a plăti prestaţia compensatorie care, după 20 de ani de căsătorie, este de presupus că o va datora o perioadă mai scurtă de timp decât pensia de întreţinere, care se poate întâmpla să o datoreze chiar din tinereţe, după o scurtă perioadă de căsnicie, când soţul său, încă la o vârstă foarte fragedă fiind, suferă un eveniment care îl aduce în stare de incapacitate de muncă.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Prestaţia compensatorie la divorț
