Invocarea excepției necompetenţei materiale și teritoriale
| Comentarii |
|
invocarea excepției necompetenţei materiale și teritoriale, cine și când poate invoca aceste excepții procesuale absolute.
Există excepţii de ordine publică care pot fi invocate doar în condiţiile art. 130 alin. (2) NCPC, adică de instanţă din oficiu sau de părţi la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de terminarea cercetării judecătoreşti.
În legătură cu acest aspect s-a arătat că, potrivit art. 390 NCPC, înainte de a se trece la dezbaterea fondului, după epuizarea cercetării judecătoreşti, anumite chestiuni procesuale pot fi puse în discuţie din oficiu sau la cererea părţilor, dacă nu au fost soluţionate în cursul cercetării procesului, precum şi cele care, potrivit legii, pot fi invocate în orice stare a procesului. Dacă acestea vizează chiar lămurirea naturii litigiului, ceea ce poate să implice o necompetenţă de ordine publică din categoria celor arătate, ar fi excesiv totuşi ca respectiva necompetenţă să nu poată fi invocată din cauza stadiului procesului, de vreme ce acesta este momentul procesual în care invocarea sa apare ca posibilă.
În sens contrar s-a reţinut că împrejurarea că art. 390 NCPC îngăduie ca excepţii procesuale să fie puse în discuţia părţilor şi după terminarea cercetării procesului nu înseamnă că textul se abate de la art. 130 alin. (2) NCPC referitor la invocarea necompetenţei materiale şi teritoriale de ordine publică, pentru că art. 390 NCPC are în vedere excepţiile
procesuale care nu au fost soluţionate în cursul cercetării procesului. Aşadar, excepţiile procesuale nu pot să fie invocate, ci pot doar să fie soluţionate după acest moment procesual. în egală măsură, nici instanţa de control judiciar nu ar mai putea invoca, din oficiu, nesocotirea de către instanţele inferioare a normelor imperative de competenţă materială sau teritorială.
Cu privire la această dezbatere în contradictoriu, opinia majoritară este că, în principiu, noul Cod nu este la fel de relaxat ca şi vechiul Cod în ceea ce priveşte momentul procesual până la care se poate invoca excepţia de necompetenţă de ordine publică; câtă vreme textul stabileşte un termen-limită, acela al primului termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de terminarea cercetării judecătoreşti, apreciem că nicio interpretare care permite invocarea acestei excepţii după acest moment nu poate fi acceptată; în exemplul dat de prima autoare, considerăm că de fapt problema care se pune în asemenea situaţie reprezintă o problemă de stabilire a cadrului procesual concret (obiect şi cauză), aspect care nu poate reieşi din dezbateri sau din cercetarea judecătorească, ci trebuie lămurit şi stabilit în mod clar de la început; orice alte nelămuriri apărute pe acest aspect, după terminarea cercetării judecătoreşti, nu pot fi rezolvate prin schimbarea a ceea ce s-a considerat iniţial a fi obiectul cererii introductive, ci reprezintă un aspect imputabil reclamantului care nu a stabilit în mod corect cadrul procesual; simplul fapt că s-a produs o confuzie cu privire la natura litigiului nu este de natură să ducă la naşterea posibilităţii de depăşire a termenului procesual de invocare a excepţiei de necompetenţă de ordine publică. Suntem de acord însă că astfel de situaţii precum cea enunţată de reputata autoare pot apărea, dar că redresarea situaţiei trebuie făcută prin alte mijloace procesuale decât admiterea excepţiei de necompetenţă de ordine publică cu depăşirea termenului procesual (eventual, partea interesată şi vătămată poate formula o nouă acţiune cu indicarea corectă a naturii litigiului).
Aşa cum s-a observat în doctrină, textul omite să prevadă dacă excepţiile absolute pot fi invocate şi de către procuror, omisiune care s-a menţinut şi în ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă absolută.
Se pune întrebarea dacă omisiunea legiuitorului este întâmplătoare, iar răspunsul la întrebare nu este atât de simplu pe cât ar sugera art. 245 NCPC, care defineşte excepţiile procesuale şi menţionează că pot fi invocate de partea interesată, procuror sau instantă.
Ambii autori citaţi susţin teza că procurorul poate invoca excepţiile absolute, deoarece, în caz contrar, ar fi golit de consistenţă rolul Ministerului Public, conform art. 92 alin. (2) şi (4) NCPC; la fel ca instanţa, procurorul trebuie să poată invoca necompetenţă instanţei, dacă aceasta este de ordine publică;
