Executor testamentar
Comentarii |
|
executor testamentar, persoană fizică desemnată, în mod special, prin testament, de către testator, spre a efectua execuţia testamentară. E.t. se legitimează cu testamentul prin care a fost instituit sau cu certificatul de executor testamentar eliberat de notarul public în cursul procedurii succesorale notariale. E.t. are ca atribuţii: obligaţia de a urmări corecta îndeplinire a dispoziţiilor testamentare; obligaţia de a apăra validitatea testamentului; obligaţia de a cere notarului public efectuarea inventarului bunurilor succesorale; obligaţia de a lua măsuri de conservare a bunurilor succesorale; obligaţia de a plăti legatele având ca obiect bunuri mobile, putând cere vânzarea unor bunuri mobile din succesiune, precum şi dreptul de a încasa pentru succesiune creanţele acesteia. E.t. este obligat să dea socoteală de gestiunea sa după un an de la decesul testatorului, răspunzând pentru întreaga lui activitate ca mandatar. Activitatea e.t. încetează odată cu încheierea sau încetarea execuţiei testamentare.
execuţie testamentară, 1. complexul activităţilor pe care le implică aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor cuprinse într-un testament; 2. mandat acordat de către testator executorului testamentar în vederea aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor de ultimă voinţă ale celui ce lasă moştenirea.
EXECUŢIUNEA TESTAMENTARĂ, dispoziţie cuprinsă în testament ori într-un codicil posterior testamentului, dar făcut în formă testamentară, prin care testatorul împuterniceşte una sau mai multe persoane să asigure executarea dispoziţiilor testamentare.