Felurile răspunderii civile delictuale şi clasificarea lor
| Comentarii |
|
felurile răspunderii civile delictuale şi clasificarea lor, dacă examinăm întregul tablou legislativ în această materie se constată că există mai multe ipoteze sau cazuri de răspunderea civilă delictuală sau extracontractuală. Ele alcătuiesc ceea ce putem numi sistemul răspunderii delictuale şi pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii, dintre care reţinem: clasificarea după sediul legal al reglementărilor care li se aplică şi clasificarea după fundamentul lor.
I. In funcţie de primul criteriu,
ipotezele de răspundere delictuală sunt de două feluri: unele reglementate în noul cod civil şi altele reglementate în legislaţia dezvoltătoare a Codului civil.
A. Ipotezele de răspundere civilă delictuală reglementate în noul Cod civil (art 1349 şi art 1357-1380). Noul Cod civil reglementează trei ipoteze de răspundere civilă delictuală: răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită proprie, răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapta altuia şi răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale, de lucruri şi de ruina edificiului.
a) Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapta proprie (art. 1357-1371). Art. 1357 noul Cod Civil, coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi (2) consacră regula de principiu potrivit căreia obligaţia de a repara un prejudiciu cauzat altuia printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, se naşte direct şi nemijlocit în sarcina autorului acelei fapte. De regulă, fiecare om răspunde numai pentru faptele sale proprii. Nicio răspundere pentru altul sau pentru altceva nu-i poate reveni decât dacă legea o prevede anume. Este un principiu cunoscut, logic şi tradiţional în dreptul nostru civil.
b) Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapta altuia. Principiul răspunderii pentru prejudiciul cauzat prin faptă proprie se poate dovedi, uneori, insuficient, în măsura în care autorul său este o persoană care nu răspunde delictual sau are o solvabilitate discutabilă. In asemenea ipoteze, victima riscă să nu obţină reparaţia la care de altfel ar avea dreptul. De aceea, în scopul protejării victimei, Codul civil a instituit, alături de răspunderea pentru fapta proprie, în unele cazuri, şi o răspundere autonomă în sarcina unei alte persoane, decât autorul faptei prejudiciabile.
Consacrarea răspunderii delictuale pentru prejudiciul cauzat prin fapta altuia se explică prin existenţa unor relaţii speciale între autorul faptei prejudiciabile şi persoana chemată de lege să răspundă pentru repararea acelui prejudiciu; aceste relaţii speciale există atunci când autorul faptei prejudiciabile se află în sfera de autoritate a persoanei răspunzătoare.
Răspunderea pentru fapta altuia apare ca fiind o modalitate suplimentară de ocrotire a intereselor victimei; uneori ea se adaugă sau se poate adăuga la răspunderea pentru fapta proprie şi se angajează numai în raporturile dintre persoana răspunzătoare şi victima prejudiciului. Aşa se explică existenţa în anumite condiţii a dreptului de regres al persoanei răspunzătoare împotriva autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.
Codul civil român reglementează două cazuri de răspundere pentru prejudiciul cauzat prin fapta altuia:
- răspunderea persoanelor care au obligaţia de supraveghere a unui minor sau a unui interzis judecătoresc pentru prejudiciul cauzat unui terţ prin fapta ilicită săvârşită de cel aflat sub acea supraveghere (art. 1372 noul Cod Civil);
- răspunderea comitentului pentru prejudiciul cauzat prin faptele ilicite delictuale ale prepusului său (art. 1373 noul Cod Civil).
c) Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale, de lucruri sau prin ruina edificiului. Viaţa socială a dovedit că o persoană poate să sufere un prejudiciu ce i-a fost cauzat, fără fapta omului, de un lucru, animal sau de ruina unui edificiu. Dacă am aplica normele obişnuite ale răspunderii civile, în asemenea cazuri, neputându-se dovedi că la originea prejudiciului este fapta unei persoane, victima s-ar găsi în situaţia inechitabilă de a suporta ea povara acelui prejudiciu. Aşa se explică faptul că, în scopul apărării intereselor celor prejudiciaţi, legea civilă a instituit răspunderea pentru animale, lucruri şi ruina edificiului. Este vorba de o răspundere directă a celui care are paza juridică a animalului, lucrului sau este, după caz, proprietarul edificiului care a cauzat prejudiciul.
Codul civil român actual reglementează această răspunderea după cum urmează:
- răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animalele care se află în paza juridică a omului (art. 1375 coroborat cu art. 1377);
- răspunderea păzitorului juridic pentru prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza lui (art. 1376 coroborat cu art. 1377);
- răspunderea proprietarului unui edificiu pentru prejudiciul cauzat de ruina acelui edificiu (art. 1378).
La aceste cazuri prevăzute în capitolul consacrat în exclusivitate răspunderii civile, art. 630 noul Cod Civil, aşezat în Cartea a 111-a „Despre bunuri”, reglementează şi răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin fapte ilicite săvârşite în contextul raporturilor de vecinătate dintre proprietarii de bunuri imobile.
B. Ipotezele speciale de răspundere civilă delictuală reglementate în legislaţia dezvoltătoare a Codului civil. Din această categorie fac parte:
- răspunderea autorităţilor publice pentru prejudiciile cauzate prin acte de putere (administrative) ilicite (Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ);
- răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare (art. 96 din Legea nr. 303/2004 şi art. 505-507 C. pr. pen.);
- răspunderea pentru prejudiciile cauzate de defectele produselor (Legea nr. 240/2004);
- răspunderea pentru prejudiciile sau daunele ecologice (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului);
- răspunderea pentru daunele nucleare (Legea nr. 703/2001);
- răspunderea civilă delictuală a personalului medical şi a furnizorilor de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice pentru prejudiciile cauzate pacienţilor (Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii). în principiu, răspunderea medicilor şi unităţilor sanitare pentru malpraxisul medical este contractuală; sunt însă şi câteva situaţii în care răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate pacienţilor are un regim juridic delictual, care necesită punerea lor în discuţie.
Fiecare dintre ipotezele speciale de răspundere civilă delictuală din enumerarea de mai sus prezintă unele particularităţi de reglementare, care îi conferă în regim juridic în parte derogator faţă de regimul general al acestei răspunderi care îşi are sediul în art. 1357-1371 noul Cod Civil, unde sunt prevăzute condiţiile răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie a unei persoane.
II. In funcţie de criteriul fundamentului său,
răspunderea civilă delictuală se împarte în: răspundere subiectivă şi răspundere obiectivă.
A. Răspunderea civilă delictuală subiectivă. în sistemul noului Cod civil, la fel ca în vechiul Cod civil, răspunderea delictuală se fundamentează în principiu pe ideea de vinovăţie dovedită. Astfel, conform art. 1357 noul Cod Civil: „(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să o repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă”. Textul reglementează răspunderea oricărei persoane pentru propria faptă ilicită şi prejudiciabilă; aceasta este regula generală şi firească cu valoare de principiu. Şi cum răspunderea civilă pentm fapta proprie se fundamentează pe vinovăţia autorului său, urmează că, în principiu, răspunderea delictuală este subiectivă. Toate celelalte cazuri de răspundere, în afară de răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapta proprie, sunt ipoteze particulare de răspundere civilă, cu caracter derogator.
B. Răspunderea civilă delictuală obiectivă. Este răspunderea civilă delictuală care există şi se angajează fară vinovăţia dovedită sau prezumată a persoanei răspunzătoare. Fundamentul său obiectiv este ideea sau obligaţia de garanţie obiectivă, care are ca suport, după caz, riscul de autoritate sau riscul de activitate. La ideea de garanţie se mai ataşează uneori şi ideea de echitate. Sunt şi situaţii când garanţia obiectivă este însoţită de principiul precauţiunii.
Toate ipotezele de răspundere civilă delictuală, altele decât răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapta proprie, alcătuiesc domeniul de aplicare al răspunderii obiective.
