Răspunderea civilă delictuală sau extracontractuală
| Comentarii |
|
răspunderea civilă delictuală sau extracontractuală, Reglementare, terminologie şi domeniu de aplicare.
Reglementare.
Răspunderea civilă delictuală a fost reglementată în art. 998-1003 ale vechiului Cod civil. Textele art. 998-1002 erau o traducere fidelă a art. 1382-1386 noul cod civil francez şi au rămas în aceeaşi formulare până la recenta abrogare a întregului Cod civil român de la 1865; art. 1003 a fost inspirat de art. 1156 al Codului civil italian care se afla în fază de proiect în anul 1864, perioadă în care a fost definitivat şi promulgat Codul nostru civil. Aşadar, sistemul răspunderii delictuale a fost consacrat într-un număr redus de norme juridice cu valoare de principii generale, care s-au dovedit corespunzătoare şi adaptabile marilor schimbări intervenite în societatea românească în decurs de un secol şi aproape cinci decenii. Datorită caracterului lor sintetic, aceste principii au constituit cadrul general cuprinzător, pe care doctrina juridică şi, în primul rând, practica judiciară au fost chemate şi au reuşit, printr-o interpretare ingenioasă şi creatoare, să le umple şi să le adapteze trebuinţelor vieţii juridice, facându-se în acest fel dovada perenităţii lor. în aceste texte au fost reglementate: răspunderea pentru fapta proprie (art. 998-999), răspunderea pentru fapta altuia [art. 1000 alin. (2)-(5)], răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucrurile ce le avem sub pază [art. 1000 alin. (1), parte finală], răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale (art. 1001) şi răspunderea pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului (art. 1002); art. 1003 reglementa răspunderea solidară atunci când un prejudiciu este cauzat printr-un delict sau cvasidelict imputabil mai multor persoane.
Vechiul Cod civil nu a cuprins reglementări cu privire la efectele răspunderii civile delictuale; de aceea, textele de mai sus se completau cu unele prevederi din materia răspunderii civile contractuale (art. 1084-1086) referitoare la stabilirea pe cale judiciară a daunelor-interese şi a reparaţiei în general.
Desigur că la textele din vechiul Cod civil se mai adăugau şi prevederile altor legi şi acte normative aplicabile unor ipoteze speciale de răspundere care, aşa cum vom constata, se află şi astăzi în vigoare.
Noul Cod civil supune răspunderea civilă delictuală unei reglementări mult mai cuprinzătoare decât vechiul Cod civil. Astfel, majoritatea dispoziţiilor din Cartea a
V-a, Titlul II, Capitolul IV, art. 1349-1395 stabilesc regimul juridic general şi regimul juridic special al unor ipoteze de răspundere civilă delictuală. Astfel, după ce în art. 1349 este circumscris, în linii generale, domeniul de aplicare a răspunderii civile delictuale, în art. 1357-1371 este reglementată în detaliu răspunderea pentru prejudiciile cauzate din fapta proprie ilicită; art. 1372-1374 stabilesc regimul juridic special al răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta altuia; art. 1375-1380 circumscriu regimul juridic propriu răspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale, lucruri şi ruina edificiului. Ultima secţiune a acestui capitol, secţiunea a Vl-a, cuprinde dispoziţii referitoare la repararea prejudiciilor în cazul răspunderii civile delictuale art. 1381-1395). La aceste texte se adaugă şi dispoziţiile art. 219-214 din acelaşi Cod civil în care este reglementată răspunderea persoanelor juridice de drept privat şi persoanelor juridice de drept public pentru faptele licite şi ilicite ale organelor de conducere în funcţiile încredinţate, precum şi răspunderea unităţilor administrativ-teritoriale şi a statului. Nu trebuie uitate nici prevederile din art. 630 din acelaşi Cod civil care se referă la răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate în cadrul raporturilor de vecinătate dintre proprietarii de imobile.
De asemenea, legislaţia dezvoltătoare reglementează prin dispoziţii speciale şi câteva cazuri sau ipoteze de răspundere civilă care prezintă anumite particularităţi în raport cu dispoziţiile în materie ale Codului civil, după cum urmează:
- Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, care reglementează răspunderea pentru prejudiciile sau daunele ecologice;
- art. 96 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, coroborat cu art. 504-507 din Codul de procedură penală, care reglementează răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare;
- Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, unde este reglementată răspunderea autorităţilor publice pentru prejudiciile cauzate prin acte administrative ilegale;
- Legea nr. 703/2001 privind răspunderea pentru daunele nucleare;
- Titlul XV al Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, unde este reglementată răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorilor de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice.
Tabloul general al reglementărilor aplicabile răspunderii civile delictuale este, după cum se poate observa, alcătuit din două categorii de dispoziţii legale: unele care se află în textele noului Cod civil, dintre care multe au caracter general, şi altele care îşi au sediul în legislaţia dezvoltătoare, care au caracter special şi derogator de la regimul juridic comun. în cele ce urmează, vom încerca să analizăm atât regimul juridic general al răspunderii civile, prin care înţelegem răspunderea delictuală pentru prejudiciile injust cauzate altuia printr-o faptă ilicită proprie, cât şi particularităţile de regim juridic ale răspunderii civile în diferitele cazuri sau ipoteze speciale, unele reglementate în noul Cod civil şi altele în textele din legislaţia dezvoltătoare.
Terminologie şi domeniu de aplicare.
Răspunderea civilă pentru prejudiciile care sunt cauzate injust unei persoane, în afara oricărei legături contractuale dintre victimă şi persoana răspunzătoare, încă de la apariţia şi construcţia ei legislativă, jurisprudenţială şi doctrinală, poartă denumirea consacrată de răspundere civilă delictuală. Respectiva sintagmă, devenită clasică şi tradiţională în terminologia juridică actuală, îşi are originea în termenul de delict. Ea a fost multă vreme suficient de cuprinzătoare pentru a desemna această branşă a răspunderii civile, atât timp cât obligaţia de reparare a unui prejudiciu se năştea exclusiv sau aproape exclusiv dintr-un delict civil. Prin delict civil se înţelege orice faptă umană ilicită, care este săvârşită, de regulă, cu vinovăţie, şi care produce un prejudiciu injust altei persoane prin încălcarea drepturilor şi intereselor sale, cu excepţia situaţiei în care acea faptă constă în neexecutarea ilicită lato sensu a unui contract.
Astfel, rezultă că răspunderea civilă delictuală se angajează ori de câte ori un prejudiciu este injust cauzat unei persoane printr-o faptă ilicită extracontractuală, indiferent de originea şi izvorul dreptului subiectiv sau interesului legitim încălcat. Aşa de pildă, prin faptă ilicită extracontractuală se înţelege şi neexecutarea lato sensu a obligaţiilor născute dintr-o faptă licită (gestiunea de afaceri, plata nedatorată şi gestiunea de afaceri) sau dintr-un act juridic unilateral.
De asemenea, răspunderea aşa-zis delictuală se angajează, dacă legea o prevede, şi în alte situaţii în care un prejudiciu este injust cauzat unei persoane prin anumite fapte juridice care nu sunt conduite umane. Este suficient să arătăm că, atât în vechiul Cod civil, cât şi în noul Cod civil este reglementată răspunderea pentru prejudiciile cauzate, fără fapta ilicită a omului, de lucrurile şi animalele aflate în paza noastră, precum şi de ruina edificiului. Situaţiile şi cazurile de acest fel se multiplică şi vor continua să se multiplice ca urmare a progresului economic şi social. Dovada acestei alegaţii se află în textele unor legi speciale unde sunt reglementate şi alte ipoteze în care există obligaţia de reparare a unui prejudiciu, ce nu este cauzat printr-o conduită ilicită a persoanei răspunzătoare: răspunderea pentru prejudiciile cauzate de defectele produselor, răspunderea pentru unele daune ecologice, răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin accidente nucleare etc.
Din cele arătate rezultă că sintagma „răspundere civilă delictuală”, în sensul său propriu, nu mai acoperă, astăzi, întregul său domeniu de aplicare. Această ramură a răspunderii civile are o plajă mult mai largă, depăşind de mult spaţiul faptelor umane ilicite cauzatoare de prejudicii, săvârşite în afara unei legături contractuale. De aceea, unii autori francezi au propus, pe bună dreptate, ca ea să se numească „răspundere civilă extracontractuală”, colocuţiune care are un înţeles mai cuprinzător decât expresia „răspundere civilă delictuală”, propunere pe care o împărtăşim fără rezerve. Este însă necesar să arătăm că în noul Cod civil, denumirea de „răspundere delictuală” a fost conservată, din raţiuni care ţin de constantele terminologice ale dreptului, expresia fiind intrată adânc în vocabularul nostru juridic.
Indiferent de denumirea pe care ne-o însuşim este de precizat că regimul juridic al răspunderii delictuale sau extracontractuale este regimul de drept comun al răspunderii civile, spre deosebire de statutul special al regimului juridic al răspunderii contractuale, care are caracter derogator. De aici urmează că în toate ipotezele în care nu se aplică regimul juridic special al răspunderii contractuale vor fi aplicate normele care stabilesc regimul juridic de drept comun, care este cel al răspunderii delictuale, indiferent de originea sau etiologia prejudiciului care legea prevede imperativ că trebuie reparat.
