Forma ad validitatem şi ad probationem pentru vânzare
| Comentarii |
|
forma ad validitatem şi ad probationem pentru vânzare, în general, vânzarea se încheie valabil atunci când părţile s-au înţeles (solo consensu); deci, fără a fi necesar ca acordul de voinţe să îmbrace o formă anume.
Vânzarea rămâne consensuală chiar dacă, prin acordul părţilor, transferul dreptului de proprietate, remiterea lucrului vândut ori a preţului sunt ulterioare perfectării actului.
Vânzarea este însă numai în principiu consensuală.
Prin excepţie de la principiul de mai sus, în unele cazuri, vânzarea devine un contract solemn. Astfel, potrivit art. 885 Noul Cod Civil, „drepturile reale asupra imobilelor
cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părţi, cât şi faţă de terţi, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea”.
Potrivit art. 888 Noul Cod Civil, „înscrierea în cartea funciară se efectuează în baza înscrisului autentic notarial, a hotărârii judecătoreşti rămase definitivă, a certificatului de moştenitor...”.
Sancţiunea nerespectării formei autentice la încheierea contractelor de vân-zare-cumpărare ce au ca obiect terenuri de orice fel este nulitatea absolută a actului juridic (art. 1242 alin. 1 Noul Cod Civil).
De precizat că „dacă părţile s-au învoit ca un contract să fie încheiat într-o anumită formă, pe care legea nu o cere, contractul se socoteşte valabil chiar dacă forma nu a fost respectată”. în condiţiile unui text discutabil, apreciem că dispoziţiile art. 1242 alin. 2 Noul cod civil sunt aplicabile, de exemplu, vânzării unui autoturism, în care părţile au convenit încheierea contractului în formă autentică, dar l-au perfectat prin înscris sub semnătură privată.
Ad probationem, în toate cazurile când bunul are o valoare mai mare de 250 lei este cerută forma scrisă (art. 309 alin. 2 C. proc. civ.).
Nerespectarea formei scrise, în acest caz, atrage imposibilitatea părţilor contractante de a proba existenţa contractului şi a clauzelor sale.
Proba cu martori este inadmisibilă întotdeauna când „pentru dovedirea unui act juridic legea cere forma scrisă' (art. 309 alin. 4 C. proc civ.). Fac excepţie, situaţiile în care:
- partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-şi întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic;
- există un început de dovadă scrisă;
- înscrisul doveditor a fost pierdut din pricina unui caz fortuit sau de forţă majoră;
- părţile convin, fie şi tacit, să folosească această probă (însă numai privitor la drepturile de care ele pot să dispună).
- actul juridic este atacat pentru fraudă, eroare, doi etc.;
- se cere lămurirea clauzelor actului juridic.
De precizat că proba cu martori nu se admite niciodată împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris şi nici despre ceea ce s-ar pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii lui, chiar dacă legea nu cere forma scrisă pentru dovedirea actului juridic respectiv, cu excepţiilor de mai sus (art. 309 alin. 5 C. proc. civ.).
Potrivit art. 1245 Noul Cod Civil, contractele care se încheie prin mijloace electronice sunt supuse condiţiilor de formă prevăzute de legea specială. în acest context, precizăm că prin art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 455/2001, înscrisul în formă electronică căruia i s-a încorporat o semnătură electronică (executată în condiţiile legii), este asimilat înscrisului sub semnătură privată, iar înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat o semnătură electronică, recunoscut de cel căruia i se opune, are acelaşi efect (între părţi) ca şi actul autentid.
