Formalitatea multiplului exemplar
| Comentarii |
|
formalitatea multiplului exemplar, cerinţă legală pentru valabilitatea înscrisului sub semnătură privată ce constată o convenţie sinalagmatică, potrivit căreia un astfel de înscris este valabil întocmit numai dacă s-a redactat în atâtea exemplare originale câte părţi cu interese contrarii sunt.
Legea dispune că pentru toate părţile care au acelaşi interes este suficient un singur exemplar original din înscrisul constatator al convenţiei. Pe fiecare exemplar al înscrisului trebuie să se facă menţiunea numărului originalelor ce s-au întocmit; cu toate acestea, lipsa menţiunii că originaIul s-a făcut în număr îndoit, întreit etc. de exemplare nu poate fi opusă de acela care a executat, în ce-l priveşte, convenţia constatată prin înscrisul respectiv; în practică, s-a decis că această dispoziţie se aplică şi în cazul în care înscrisul nu s-a redactat în mai multe exemplare.
Eventualele deosebiri de redactare între exemplarele originale ale unui înscris sub semnătură privată, care însă nu afectează înţelesul convenţiei, nu influenţează validitatea şi puterea doveditoare ale înscrisului; dacă diferenţele se referă la întinderea obligaţiei uneia dintre părţi, înscrisul va fi considerat valabil pentru obligaţia cea mai mică (art. 983 C. civ.). Dacă lipsa de conformitate a exemplarelor originale vizează alte aspecte privitoare la fondul convenţiei sinalagmatice, instanţa va aprecia, ţinând cont de împrejurările pricinii, care a fost sensul exact al convenţiei, iar când constată contradicţii care nu pot fi conciliate, va considera înscrisul nul. Se va putea totuşi proba, prin orice mijloc (însuşi înscrisul poate constitui un început de dovadă), eroarea sau frauda care a dus la această situaţie. Se admite că partea care prin frauda ei a contribuit la producerea neconcordanţei nu va putea invoca nevalabilitatea înscrisului. Raţiunea îndeplinirii f.m.e. constă în aceea că, atunci când există obligaţii reciproce, este firesc ca fiecare contractant să posede dovada scrisă de care să se poată servi în cazul în care celălalt contractant nu-şi îndeplineşte obligaţia asumată.
Cât priveşte dispoziţia cuprinsă în art. 1179 alin. (2) C. civ., în temeiul acesteia fiecare parte are posibilitatea de a dovedi cu uşurinţă faptul că înscrisul a fost întocmit în numărul de exemplare originale cerut de lege, în cazul în care cealaltă parte şi-ar distruge sau ar ascunde exemplarul original ce îl deţine, pentru a susţine că f.m.e. nu a fost respectată. F.m.e. nu este necesară în următoarele situaţii: pentru înscrisurile autentice; hotărârile judecătoreşti prin care se constată încheierea unui contract; contractele ce conţin o obligaţie unilaterală; contractele încheiate prin corespondenţă; contractul redactat într-un singur exemplar lăsat spre păstrare unui terţ; contractul care este recunoscut de ambele părţi; contractele comerciale, cu excepţia acelora pentru care legea cere expres să fie redactate într-un număr de exemplare; când un înscris este nevalabil ca înscris autentic, dar este valabil ca înscris sub semnătură privată; în cazul în care una din părţi nu se opune la folosirea exemplarului unic în instanţă de către partea potrivnică; în cazul în care una dintre părţi şi-a executat integral obligaţia asumată prin convenţia sinalagmatică, înainte sau odată cu semnarea înscrisului, deoarece cealaltă parte nu mai are interesul de a avea la dispoziţie un exemplar original, drepturile sale fiind pe deplin realizate; lipsa menţiunii numărului exemplarelor se acoperă dacă toate exemplarele se prezintă în instanţă; terţii nu se pot prevala de lipsa menţiunii multiplului exemplar. Nerespectarea f.m.e. atrage nevalabilitatea înscrisului ca mijloc de probă cu acest titlu, fără însă a fi afectată valabilitatea convenţiei, care va putea fi dovedită prin alte mijloace de probă. De altfel, însuşi înscrisul respectiv constituie început de dovadă scrisă, în considerarea faptului că semnăturile părţilor sub acelaşi text denotă intenţia şi voinţa lor de a-şi însuşi cuprinsul acelui text, deci se poate vorbi de o scriere care emană de la partea căreia i se opune. S-a arătat că nulitatea înscrisului sub semnătură privată pentru nerespectarea formalităţii prevăzute de art. 1179 C. civ. este o nulitate relativă, întrucât acest text urmăreşte ocrotirea intereselor părţilor contractante..
