Forţa probantă a înscrisului sub semnătură privată
| Comentarii |
|
forţa probantă a înscrisului sub semnătură privată, puterea probantă şi valoarea acordată de lege înscrisului sub semnătură privată şi care se impune judecătorului în operaţiunea logico-juridică de selectare a probelor şi de evaluare a importanţei lor pentru dezlegarea pricinii.
1) Partea care doreşte să nu recunoască un înscris sub semnătură privată ce i se opune este obligată să tăgăduiască formal scrisul ori semnătura sa; dacă nu protestează împotriva folosirii înscrisului respectiv sau nu se pronunţă într-un sens sau altul, atitudinea părţii se prezumă a fi o recunoaştere tacită. Dacă înscrisul este opus moştenitorilor sau succesorilor în drepturi ai aceluia de la care se pretinde că înscrisul provine, aceştia pot declara că nu cunosc scrisul sau semnătura autorului lor.
2) în cazul în care scrierea sau semnătura a fost tăgăduită de parte ori declarată ca necunoscută de moştenitorii sau succesorii ei în drepturi, se va trece la procedura verificării de scripte.
3) înscrisul sub semnătură privată recunoscut de acela căruia i se opune sau privit, după lege, ca recunoscut are acelaşi efect ca şi înscrisul autentic, între cei care l-au semnat şi între cei care reprezintă drepturile lor (succesorii în drepturi ai celor care au semnat înscrisul respectiv). Deci, cuprinsul înscrisului, cu menţiunile sale privitoare la actul juridic pe care îl constată sau la faptele relatate, face credinţă, ca şi cuprinsul înscrisului autentic, până la dovada contrară, care se va putea face potrivit dispoziţiilor legale referitoare la admisibilitatea probelor.
4) Dacă se pretinde că înscrisul a fost falsificat după semnare, în ceea ce priveşte conţinutul său, prin ştersături, adăugiri sau îndreptări, ori că s-a săvârşit un fals intelectual, partea interesată va putea să defăimeze înscrisul ca fals.
5) Cât priveşte forţa probantă a înscrisului nesemnat de părţi sau de una dintre părţi, acesta nu este valabil ca instrumentum, însă, în măsura în care forma scrisă nu este cerută ad validitatem, operaţiunea juridică (negotium) rămâne valabilă, putând fi dovedită prin alte mijloace de probă, de exemplu, prin recunoaştere. Chiar înscrisul respectiv poate constitui început de dovadă scrisă, însă numai dacă este opus părţii care l-a scris.
6) Dacă înscrisul este semnat, dar nu s-a îndeplinit formalitatea multiplului exemplar sau, după caz, menţiunea „bun şi aprobat", acesta valorează întotdeauna început de dovadă scrisă [v. şi dovada cu înscrisuri].
forţă probantă - eficacitatea unui mijloc de probă.
