Izvoarele formale ale dreptului constituţional
| Comentarii |
|
izvoarele formale ale dreptului constituţional, identificarea izvoarelor formale ale dreptului constituţional. Constituţia şi legile de modificare a constituţiei. Legea, ca act juridic al Parlamentului. Regulamentele Parlamentului. Ordonanţele Guvernului. Tratatul internaţional
Izvoarele dreptului au fost clasificate în două mari categorii: izvoare materiale, prin care sunt reliefate realităţile exterioare dreptului, acei factori de configurare a dreptului - cadrul natural, cadrul social-politic şi factorul uman -, şi izvoare formale, care reprezintă formele de exprimare a normei de drept. Această ultimă accepţiune, de izvor formal al dreptului constituţional, ne interesează şi va fi analizată în cadrul prelegerii de faţă.
O altă împărţire care se face în literatura juridică contemporană este aceea în izvoare scrise (constituţie, legi, ordonanţe, hotărâri, regulamente etc.) şi izvoare nescrise ( cutuma sau obiceiul juridic, jurisprudenţa, principiile generale de dreptului).
Pornind de la sensul general pe care îl au izvoarele formale ale dreptului, vom defini izvoarele dreptului constituţional ca reprezentând formele în care se exprimă normele dreptului constituţional care nasc, modifică sau sting raporturi de drept constituţional.
Identificarea izvoarelor formale ale dreptului constituţional
Potrivit doctrinei, în identificarea izvoarelor formale ale dreptului constituţional se recurge la două criterii, şi anume autoritatea publică emitentă şi conţinutul normativ al actului.
Criteriile menţionate determină forţa juridică a actelor normative, ceea ce permite ierarhizarea acestora.
în raport de autoritatea publică de la care provin şi deci de forţa lor juridică, cele mai importante izvoare ale dreptului constituţional sunt următoarele: constituţia şi legile de modificare a constituţiei, regulamentele parlamentului, ordonanţele Guvernului, tratatele internaţionale.
Constituţia şi legile de modificare a constituţiei
Constituţia reprezintă cel mai important izvor de drept şi cu atât mai mult al dreptului constituţional, având în vedere faptul că prin normele de drept constituţional se reglementează expres relaţiile sociale privind principiile de organizare a autorităţilor publice, drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor.
Constituţia a fost considerată în totalitate izvor al dreptului constituţional, pentru că toate normele din constituţie sunt norme de drept constituţional, chiar dacă unele dintre ele pot avea dublă sau triplă natură juridică, una dintre ele fiind cea de drept constituţional.
In ceea ce priveşte legile de modificare a constituţiei, acestea sunt, în aceeaşi măsură ca şi constituţia, izvoare ale dreptului constituţional, indiferent de domeniul pe care îl reglementează; această categorie de legi este prevăzută în art. 73 alin. (2) din Constituţie, care prevede următoarele: „Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei”.
Un exemplu de lege constituţională îl reprezintă Legea de revizuire nr. 429/2003, aprobată prin referendum naţional, prin care a fost modificată Constituţia României din 21 noiembrie 1991.
Legea, ca act juridic al Parlamentului
Legea, în teoria generală a dreptului, are două înţelesuri: un sens larg, în care sunt cuprinse toate actele normative, indiferent de forţa lor juridică (lege a Parlamentului, ordonanţe şi hotărâri de Guvern, ordine ale prefecţilor, hotărâri ale consiliilor locale etc.), şi un sens restrâns, şi anume acela de act normativ adoptat de Parlament.
Pe lângă legile constituţionale, Parlamentul mai poate adopta legi organice şi legi ordinare.
Legile organice intervin numai în domeniile expres prevăzute în Constituţie în art. 73 alin. (3), şi anume: sistemul electoral, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale permanente; organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice; statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora; organizarea şi desfăşurarea referendumului; organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării; regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război; regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă; infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora; acordarea amnistiei sau a graţierii colective; statutul funcţionarilor publici; contenciosul administrativ; organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi; regimul general al proprietăţii şi al moştenirii; organizarea generală a învăţământului; organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi a regimului general privind autonomia locală; regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială; statutul minorităţilor naţionale din România; regimul general al cultelor; celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice.
Legile ordinare pot fi adoptate în orice domeniu, cu excepţia domeniilor ce revin legilor organice.
Numai în sensul său restrâns legea (organică sau ordinară) poate fi izvor al dreptului constituţional, cu condiţia să reglementeze relaţii sociale ce apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării puterii. Se poate exemplifica cu Legea partidelor politice, Legea privind cetăţenia română, Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului etc.
Regulamentele Parlamentului
Regulamentul Camerei Deputaţilor, Regulamentul Senatului şi Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului sunt izvoare ale dreptului constituţional, deoarece reglementează relaţii sociale ce apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării puterii şi sunt adoptate de principala autoritate reprezentativă a tării.
Ordonanţele Guvernului
Prin art. 115 din Constituţie a fost reglementată delegarea legislativă, în baza căreia Guvernul poate adopta ordonanţe simple sau de urgenţă, acte normative ce au forţă juridică egală cu a legii organice sau a celei ordinare.
Potrivit alin. (6) al art. 115, ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.
Ordonanţele pot fi izvoare ale dreptului constituţional dacă intervin în domeniul specific de reglementare a acestei ramuri de drept, respectiv al relaţiilor sociale fundamentale privind instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii.
Tratatul internaţional
Tratatele internaţionale, izvoare „tradiţionale” ale dreptului internaţional public, au devenit recent şi izvoare ale dreptului constituţional, cu respectarea unor condiţii.
înainte de a face analiza acestor condiţii, trebuie să ne raportăm la dispoziţiile art. 11 din Constituţie, potrivit cărora statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce îi revin din tratatele la care este parte, tratate ratificate de Parlament, potrivit legii, făcând parte din dreptul intern. La ultimul alineat al art. 11, ce a fost adăugat în urma revizuirii constituţionale din anul 2003, se menţionează că, „în cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei”.
Pe lângă acest articol, în problematica ce ne interesează, un rol important îl are şi art. 20 din Constituţie, care stabileşte în primul alineat că „Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte”, subliniind, totodată, preeminenţa dreptului internaţional asupra dreptului intern în materia drepturilor fundamentale ale omului, cu excepţia cazului când reglementarea internă este mai favorabilă decât cea internaţională.
Făcând o sinteză a textelor constituţionale de mai sus, putem concluziona că tratatele şi convenţiile internaţionale pot fi izvoare ale dreptului constituţional dacă:
a) sunt de aplicaţie directă, nemijlocită;
b) sunt ratificate potrivit dispoziţiilor constituţionale;
c) reglementează relaţiile sociale ce fac obiectul dreptului constituţional.
Pe lângă toate aceste izvoare formale expuse mai sus, în doctrină s-a discutat dacă şi alte izvoare ale dreptului, cum ar cutuma, jurisprudenţa, regulamentele parlamentare etc., pot fi considerate izvoare ale dreptului constituţional.
