Formele de discriminare
| Comentarii |
|
Discriminarea poate îmbrăca mai multe forme care implică excluderea sau restrângerea unor drepturi. Discriminarea poate fi directă, indirectă și multiplă. Hărțuirea, victimizarea și ordinul de a discrimina sunt considerate la rândul lor tot forme de discriminare.
1. Discriminarea directă
„Discriminarea directă survine când o persoană beneficiază de un tratament mai puțin favorabil decât o altă persoană care a fost, este sau ar putea fi într-o situație comparabilă, pe baza oricărui criteriu de discriminare prevăzut de legislația în vigoare.
Codul muncii definește discriminarea directă în cuprinsul art. 5 alin. (3) astfel: „Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii”. Alin. (2) al art. (5) C. muncii prevede că: „Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, este interzisă".
Discriminarea directă constă în excluderea unei persoane sau categorii de persoane de la beneficiul unui anumit drept din cauza unei caracteristici a acelei persoane sau categorii de persoane. Aceasta apare atunci când tratamentul diferențiat este generat în mod intenționat.
în concluzie, prin discriminare directă se înțelege situația în care o persoană este tratată într-un mod mai puțin favorabil în comparație cu o altă persoană care este, a fost sau ar fi într-o situație comparabilă, pe baza unui criteriu interzis.
2. Discriminarea indirectă
Noțiunea de discriminare indirectă este definită de art. 5 alin. (4) C. muncii, astfel: „Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminări directe”.
„Discriminarea indirecta survine atunci când o prevedere, un criteriu, o practică aparent neutră dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute de legislația în vigoare, cu excepția cazurilor în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. De asemenea, discriminarea indirectă este orice comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat, supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de altele care se află în situații egale”.
O analiză a legislației naționale, a U.E. și a jurisprudenței ne conduce la următoarea definiție: discriminare indirectă este situația în care o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră ar pune o persoană într-o situație dezavantajoasă în comparație cu o altă persoană, în afară de cazul în care această dispoziție, acest criteriu sau această practică este justificată în mod obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele pentru a atinge acest scop sunt corespunzătoare și necesare.
3. Hărțuirea la locul de muncă
4. Hărțuirea sexuală la locul de muncă
5. Hărțuirea morală la locul de muncă
7. Victimizarea
