Urmele de natură piloasă: cercetarea criminalistică a firului de păr uman
| Comentarii |
|
Firele de păr uman alcătuiesc o categorie distinctă de urme biologice, denumite urme de natură piloasă, prin a căror examinare se obțin date importante cu privire la persoane și la împrejurările faptei, problemele rezolvate de expertiză înscriindu-se pe aceleași coordonate ca și în cazul expertizei biocriminalistice a celorlalte urme biologice. Firele de păr prezintă un real folos pentru activitatea de cercetare criminalistică. Locul și obiectele pe care firele de păr sunt descoperite, cantitatea lor și starea generală în care se află contribuie în mare măsură la stabilirea modului de săvârșire a infracțiunii sau de producere a accidentului.
Datorită grosimii variate, lungimii diferite, formei exterioare și mai ales structurii lui anatomice caracteristice, se pot obține date despre natura, originea, caracteristicile de sex, vârsta, regiunea corporală din care provine, pigmentația, diversele particularități morfologice ale firului de păr La aceasta se adaugă posibilitatea identificării pe baza examinării tipologiei genetice.
Pentru semnificația sa, prin informațiile pe care ni le poate oferi, în legătură cu structura firului de păr, amintim că principalele sale componente sunt tija (tulpina) și rădăcina. Din punct de vedere morfologic, un fir de păr este format din trei straturi: cuti-cula, aflată la exteriorul firului și care se prezintă de regulă sub forma unor solzișori diferiți de la o specie la alta, cortexul, ce conține pigmenții părului, și, în fine, medulara (canalul medular). În general, unui fir de păr îi sunt caracteristice o anumită lungime, grosime, pigmentație, ondulație, precum și unele degradări, toate raportate la vârsta și sexul persoanei, la regiunea corpului din care provine, la stările fiziopatologice și la influența unor factori de mediu.
Apariția firelor de păr la locul faptei este rezultatul unor acțiuni violente (smulgere, rupere, tăiere), căderii fiziologice a părului ori a unor cauze patologice. Ele pot proveni din diferitele regiuni ale corpului: cap, axile, regiunea pubiană, mâini, sprâncene, picioare Modul în care s-au desprins firele de păr se stabilește după configurația pe care o are extremitatea lor inferioară. Astfel, la firele de păr rupte, ea este despicată și nu are rădăcină, spre deosebire de cele tăiate, la care conturul este regulat și foarte bine delimitat. Firele care au căzut natural au rădăcina ruptă, iar cele degenerate au bulbul uscat și cheratinizat.
Cercetarea și descoperirea la locul faptei
Pentru facilitarea descoperirii este necesar să se recurgă la lupe și la surse de lumină puternică. Căutarea firelor de păr se face sistematic, mai întâi pe hainele și pe corpul victimei, în cheaguri de sânge, pe obiectele folosite la săvârșirea infracțiunii sau de care victima sau infractorul au putut să se lovească în timpul acesteia, în așternutul de pat, pe podea În cazul accidentelor de circulație, de exemplu, se pot lipi, prin tampo-narea victimei, pe bara de protecție, aripile mașinii, anvelope, osii De asemenea, firele de păr mai pot rămâne pe corpul, hainele și obiectele agresorului.
Firul de păr descoperit la locul faptei va servi atât la identificarea infractorului, cât și la explicarea unor împrejurări ale infracțiunii. La ridicarea firelor de păr va trebui să ținem seama de locul unde au fost găsite, pentru a stabili legătura cauzală între prezența lor la locul faptei și săvârșirea infracțiunii. O atenție particulară trebuie acordată cercetării obiectelor corp delict (arme de foc, cuțite, topoare, obiecte contondente). În sfera cercetării sunt incluse și urmele biologice ce pot conține și fire de păr. În cazurile de omor, viol și loviri, se examinează cu atenție corpul victimei, mai ales mâinile, reverele hainelor, mânecile, lenjeria de corp, încălțămintea. La cadavre nu trebuie omisă cercetarea unghiilor și, în general, a mâinilor, în care poate fi găsit păr smuls de la agresor.
Întrucât stabilirea naturii și a originii unui fir „presupus a fi de păr” nu poate fi efectuată decât în condiții de laborator, este indicată ridicarea tuturor firelor suspecte, după prealabila lor fixare în procesul-verbal și prin fotografiere. Ridicarea firelor de păr impune respectarea unor cerințe minime cu privire la menținerea intactă a integrității firului, evitarea amestecării lui cu alte fire de păr, inclusiv cu fire provenite accidental de la persoanele care efectuează cercetarea. Firul de păr se ridică cu ajutorul unei pensete, pentru a nu șterge cu mâna aderențele, și se introduce într-o eprubetă sau în plicuri separate (preferabil din celofan). Colectarea firelor de păr în plicuri de hârtie constituie o greșeală pentru că plicul de hârtie prin frecare va șterge sau va absorbi o parte din substanțele care au aderat la păr (praf specific unui anumit loc, sânge, vopsea ). Ambalajele vor fi etichetate, făcându-se mențiuni clare și exacte despre locul și modalitatea de descoperire.
Recoltarea firelor de păr de la persoanele suspecte
Pe lângă firele de păr ridicate la locul faptei, se va recolta păr de la persoanele bănuite, după natura părului descoperit (cap, sprâncene ). Părul din cap se recoltează prin pieptă-nare și prin epilare (smulgere), iar părul de pe corp numai prin epilare. Tăierea părului cu foarfecele sau tunderea lui este un procedeu greșit, atât pentru că lipsește părul de rădăcină, cât și din cauza pericolului de a amesteca firele.
Pentru cercetarea comparativă cu urmele ridicate din locul faptei, se recoltează fire de păr din toate regiunile piloase ale corpului, atât de la victimă, cât și de la făptuitor sau suspect. După recoltare, se ambalează în plicuri de plastic separate, pe eticheta cărora se menționează numele și prenumele persoanei, regiunea corpului, metoda prin care s-a detașat, ziua, ora și locul unde s-a făcut recoltarea
Expertiza criminalistică a urmelor de natură piloasă
Metodele de examinare biologică a urmelor de natură piloasă pot da răspunsuri la diverse întrebări privind firul de păr ridicat de la fața locului sau de pe corpul victimei, referitoare la următoarele aspecte:
- natura și originea umană sau animală a firului de păr;
- regiunea anatomică a corpului din care s-au desprins, stabilită după lungimea, grosimea, forma, starea de macerație a cuti-culei (specifică părului de la axile);
- modul de detașare a firelor de păr;
- vârsta, stabilită cu o anumită aproximație, plecându-se de la grosimea și pigmentația părului;
- sexul persoanei, determinat pe baza cromatinei sexuale, apreciată ca fiind în cantitate mai mare în părul femeilor, care este însă lipsit de medulară, spre deosebire de părul bărbaților; numărul persoanelor de la care provin; grupa sangvină a persoanei;
- rasa umană căreia îi aparține firul de păr, elementul de diferențiere constituindu-l forma secțiunii transversale a firului ovală la albi, reniformă la negri și rotundă la rasa galbenă;
- eventualele alterări produse de diverse boli;
- natura depunerilor de pe suprafața firului de păr;
- identificarea persoanei pe baza profilului ADN
Examinarea firului de păr în laborator va urmări rezolvarea următoarelor probleme: proveniența firului de păr, împrejurările detașării lui, natura substanțelor aderente Examinarea de laborator parcurge, în principiu, trei faze principale. în prima etapă se examinează modul de detașare, substanțele aderente, dacă este decolorat sau vopsit, dacă prezintă alterații patologice, dacă prezintă urme ale infracțiunii în a doua etapă se examinează structura exterioară a firului de păr, ca: forma bulbului, capătul liber al tijei, forma cuticulei pentru a se stabili apartenența de specie și regiunea corporală de unde provine. în a treia etapă sunt examinate caracteristicile propriu-zise ale părului, ca: pigmentația și forma cortexului (în care se găsesc pigmenții, pe baza cărora se poate face o identificare de grup), canalul medu-
Iar, densitatea specifică, indici de refracție, conținutul în compuși metalici, componenții chimici minori (arsenul, siliciul, colesterolul, acidul uric), pentru a limita cât mai mult identificarea de grupă și de specie a persoanei căreia i-a aparținut.
Examinarea firului de păr în primele două etape se face cu ajutorul microscopului, la grosismente variate, după natura cercetărilor. Pentru a se stabili felul de detașare a firului se examinează extremitatea de jos, care se stabilește după sensul de îmbinare a solzișorilor cuticulei, ale căror capete libere sunt îndreptate întotdeauna spre vârful părului. Dacă tija părului este detașată împreună cu bulbul, se examinează forma acestuia, pentru a stabili dacă este sănătos sau atrofiat, dacă poartă urme de sânge și celule epiteliale, pentru a stabili dacă a fost smuls sau a căzut de la sine. Firele de păr detașate fără bulb sunt examinate pentru a se stabili forma de detașare: smulgere, tăiere, ardere, zdrobire
Aderențele la firul de păr, dacă au o anumită vechime, se prezintă sub forma unor manșoane, iar dacă sunt recente, ca particule izolate. Examinarea aderențelor se face prin folosirea metodelor fizice și chimice menționate în cadrul examinării diferitelor resturi de materie. O formă specifică a substanțelor aderate la firul de păr o constituie vopsirea părului. Colorarea artificială a părului în cele mai multe cazuri poate fi sesizată cu ochiul liber, datorită uniformității culorii și luciului metalic. Părul vopsit, la examinarea la microscop, se prezintă acoperit cu un manșon lăcuit ce împiedică deosebirea solzișorilor și a nuanțelor diferite de pigmentație. Uniformitatea pigmentației la culoarea naturală a părului nu o întâlnim decât la colorările extreme, negrul-albăstrui și blondul platinat. Dacă firele de păr prezintă bulb, se va compara partea situată sub epidermă cu partea exterioară a tijei, iar dacă vopsirea părului nu este recentă, lungimea porțiunii crescute ulterior vopsirii este un element prețios de comparare în vederea identificării părului.
Etapa a doua a examinării părului urmărește stabilirea caracteristicilor exterioare de structură. Părul este o formație de natură epidermică, cu tija formată din trei straturi: cuticula sau învelișul exterior, cortexul, care formează masa principală a tijei și conține pigmenții părului, și canalul medular, care la unele fire de păr lipsește sau se extinde numai pe o anumită porțiune. Pentru stabilirea regiunii corporale de unde provine un fir de păr uman experții criminaliști se vor orienta după forma lui, după lungimea și grosimea firului și existența canalului medular.
Determinarea vârstei și a sexului persoanei care a pierdut firul de păr se face numai cu anumită aproximație și numai între anumite limite. Părul de copil și de adolescent este ceva mai subțire și mai puțin pigmentat. Odată cu înaintarea în vârstă, cuticula părului se îngroașă, devine mai puțin transparentă și cu timpul își pierde pigmentația. În cazurile când firele de păr din sprâncene și din regiunea pubiană rămân fără pigment, starea de senilitate este evidentă.
Uneori, la locul faptei vor fi ridicate fibre textile, de origine vegetală sau sintetică, asemănătoare, în aparență, cu firul de păr uman sau animal. Pentru diferențierea acestor fibre textile de firele de păr se folosesc: metoda microscopică, metoda colorării și metoda reactivilor chimici. Examinarea la microscop indică existenta cuticulei; colorarea cu albastru de metilen diferențiază părul de textile, căci părul nu se colorează, iar prin reactivii chimici se degradează numai fibrele de vâscoză.
A treia etapă începe cu analiza structurii cortexului. Acesta este format din cheratină și din fibre fine de proteină pseudo-cristalină, cu incluzii de coloranți, în formă de pigmenți granu-loși sau disociați. Forma, culoarea și distribuția pigmenților sunt elemente principale în identificarea generică. Cuticula reprezintă învelișul exterior al părului, formată din mici celule epidermice, care, după formă, amintesc de solzii de pește, cu orientarea spre vârf. La părul animalelor aceste celule sunt mai mari decât la cel de om. Cortexul formează masa principală a firului de păr. Ar putea fi asemănat, după formă, cu un cilindru cu pereții groși. La om este mai dezvoltat decât la animale. În acest strat se află pigmentația părului. Canalul medular se află în interiorul cortexului. La om este format dintr-o materie granuloasă, negricioasă, din patru-cinci celule dispuse pe același plan transversal. În comparație cu cel al părului de animale, este mai redus în diametru și lipsește cu totul spre vârf.
Natura și originea unui fir de păr uman se diferențiază de firele de altă natură (vegetale, artificiale) prin structura sa intimă și prin solzișorii de pe suprafața cuticulei. La rândul său, părul uman se distinge de părul altor mamifere datorită caracteristicilor cuticulei, în special ale solzișorilor, substanței corticale (cortexul) și pigmenților acesteia, precum și ale medularei. Dintre principalele metode tehnico-științifice de examinare menționăm microscopia clasică și electronică, îndeosebi aceea cu baleiaj, calorimetria și spectrofotometria de absorbție atomică. O metodă modernă de analiză este considerată activarea prin neutroni, apreciată de unii specialiști atât pentru finețea determinărilor calitative, cât și pentru păstrarea intactă a firului de păr și a aderențelor de pe suprafața sa.
Stabilirea apartenenței individuale a firului de păr constituie problema principală a cercetării acestuia, dar metodele folosite în prezent nu asigură tragerea unor concluzii certe absolut. Până nu demult niciun specialist nu putea da un răspuns cert pozitiv; în schimb, putea da un răspuns cert negativ („firul de păr nu aparține persoanei X”). În interpretarea răspunsului pozitiv cu caracter de probabilitate, organul judiciar trebuie să aibă în vedere că posibilitățile actuale de investigare științifică apropie foarte mult de certitudine un rezultat dat cu caracter de probabilitate („firul de păr în litigiu aparține probabil numitului Răspunsul poate fi formulat cu certitudine prin examinarea amprentei genetice (ADN), condiția fiind aceea ca firul de păr supus analizei să aibă rădăcină.
