Odorologia judiciară și urmele olfactive

Urmele olfactive

Urmele olfactive constau în mirosul individual al persoanelor, al animalelor, precum și al unor obiecte ori substanțe. Așadar, acest tip de urme reprezintă o categorie aparte, specifică nu numai omului, ci și animalelor, inclusiv majorității substanțelor care conțin elemente volatile, precum și altor corpuri din natură. Este cunoscut că fiecare persoană are mirosul ei propriu, care însă se diferențiază greu cu ajutorul organelor noastre de simț. Corpul omului, ca orice corp din natură, indiferent dacă este de origine animală, vegetală sau minerală, emană continuu în mediul ambiant particule invizibile, numite molecule olfactive.

Mirosul emanat de om este cauzat de procesele fiziologice din organism și eliminat prin porii pielii sub formă de transpirație. În această privință, nu trebuie uitat că mirosul specific al omului mai este completat cu molecule olfactive rezultate din felul alimentației, condițiile de muncă, igiena corpului Acest miros specific nu rămâne doar la nivelul pielii corpului, ci se îmbibă în haine, încălțăminte, se imprimă pe obiectele cu care omul vine în contact nemijlocit și, de asemenea, se răspândește în aer. Formarea urmelor olfactive este practic inevitabilă, orice persoană lăsându-și moleculele de miros peste tot pe unde trece, pe fiecare dintre obiectele atinse, nici pantofii, nici îmbrăcămintea și nici mănușile neputând să împiedice formarea acestui gen de „amprentă” olfactivă. Analiza urmelor de miros în interesul justiției formează obiectul de studiu al „odorologiei judiciare”.

Conținutul urmei olfactive

Conținutul urmei olfactive este reprezentat de mai multe categorii de miros, în care ponderea este deținută de mirosul specific sau de bază al corpului, acestuia adăugându-i-se mirosul profesional sau general, precum și mirosul ocazional.

Mirosul individual (miros specific sau de bază) conține aproximativ 135 de substanțe chimice produse de procesele metabolice ale organismului, care se imprimă în obiectele de îmbrăcăminte, încălțăminte și în cele portabile. Ele sunt emanate totodată în respirație, transpirație, urină, fecale, gaze intestinale, celule dermice descuamate O foarte mare parte din aceste substanțe sunt conținute de transpirație sub formă de emanații volatile. Transpirația medie pe care o elimină o persoană în timpul zilei este de aproximativ 500-700 ml. Ea crește considerabil în condiții de efort, emoție, teamă, temperaturi ridicate sau în timpul stărilor febrile prelungite când poate atinge valori de 2.000-4.000 ml. Aceste emanații sunt specifice fiecărei regiuni a corpului și dau naștere unui miros caracteristic, cunoscut sub denumirea de miros regional. Compoziția emanațiilor este influențată de starea de sănătate a persoanei, de medicamente, alimentație și, bineînțeles, de igiena corporală.

Mirosul profesional (general) este determinat de specificul locului de muncă al persoanei, de încăperea în care locuiește sau în care a stat mai mult timp. Uneori aceste mirosuri pot fi dominante în urmă, cum ar fi, de exemplu, cazul persoanelor care lucrează în uzine chimice, în fabrici de produse cosmetice și parfumuri, spitale, laboratoare, în tăbăcării, abatoare, cantine, cămine Un asemenea miros poate fi specific și locului în care conviețuiesc mai multe persoane (cămine, cazărmi ).

Mirosul ocazional, rezultat dintr-un contact întâmplător al corpului și îmbrăcămintei cu diverse medii sau substanțe, din folosirea produselor cosmetice, din fumat Și această categorie de miros poate fi, în anumite situații, ocazională sau poate căpăta un caracter stabil prin folosirea consecventă, de exemplu, a unui anumit tip de parfum.

Utilitatea urmelor olfactive

Exploatarea urmelor olfactive în investigațiile criminalistice s-a impus datorită proprietății acestora de a se forma invariabil, la simpla trecere a persoanei printr-un anumit loc și de a fi practic imperceptibile pentru organele de simț ale omului. Existența acestor urme este, însă, destul de limitată în timp. O urmă olfactivă, formată în locuri închise, poate persista, în condițiile cele mai bune, maximum 20 de ore.

Moleculele ce formează urma olfactivă, răspândite în aer, ajung să se descompună sub acțiunea oxigenului. Astfel, grăbesc dispariția acestor molecule sau chiar le distrug: căldura, vântul, ploaia și zăpada, căzute după formarea urmelor, prin ozonizarea aerului. Circulația intensă a oamenilor, a animalelor și a mijloacelor de transport, de asemenea, contribuie la pierderea mirosului persoanei prin combinarea lui cu mirosuri provenite de la alți oameni sau diferite obiecte. Natura suportului și însuși mirosul acestuia influențează negativ urma.

Din cauza dispariției treptate a urmelor olfactive, în funcție de durata lor de existență, ele au fost împărțite în: proaspete, denumite și fierbinți, cam până la o oră de la formare; normale, ce durează între o oră și trei ore din momentul când au fost create; reci, cele care mai pot fi descoperite și după trei ore de la dispersarea lor în aer.

Cercetarea la locul faptei

Căutarea urmelor se face în punctele de acces și părăsire a locului faptei, pe drumul parcurs de făptuitor, obstacolele pe care trebuia să le depășească, precum și pe obiectele care poartă urme evidențiate ale activității infracționale. Se au în vedere și alte urme descoperite în locul săvârșirii infracțiunii, cum sunt urmele plantare sau de încălțăminte, urmele de mâini ori cele create de alte regiuni ale corpului O atenție sporită trebuie acordată obiectelor de uz personal abandonate sau pierdute de făptuitor: încălțăminte, obiecte de acoperire a capului, batiste, lenjerie intimă, șervețele, acte de identitate

Conservarea urmelor olfactive până la aducerea câinelui de urmărire se face prin împiedicarea pătrunderii persoanelor străine („curioșilor") în perimetrul locului faptei. Descoperirea urmelor olfactive se face cu ajutorul câinilor de urmărire. Acesta are însușiri olfactive remarcabile, celulele lui olfactive variind între 100-200 milioane, fată de numai 5 milioane ale omului. Astfel, spre deosebire de om, un câine poate selecta o urmă de miros din alte 200, explicația constând în aceea că el dispune de un număr de celule olfactive de peste 30 de ori mai mare. Pentru câine nu contează cantitatea de miros rămasă în urmă, ci faptul ca mirosul să nu fi fost alterat înainte de prelucrare. Calitățile care servesc la descoperirea urmelor olfactive sunt în funcție de rasa, pregătirea și chiar sexul câinelui. Astfel, printre cei mai folosiți câini în descoperirea și prelucrarea urmelor de miros este câinele ciobănesc german (câinele lup).

Pentru prelucrarea urmei, câinele este dirijat de conducătorul său, care, firesc, îi cunoaște obiceiurile, reacțiile și îi înțelege întreaga comportare, dar și de organul judiciar care efectuează sau îndrumă cercetarea la fața locului și care trebuie să fie atent la respectarea anumitor reguli privind folosirea câinelui de urmărire și interpretarea reacțiilor sale. Astfel, în ipoteza în care se consideră utilă și oportună folosirea câinelui de urmărire, acestuia i se va da imediat spre prelucrare urma de miros, înaintea desfășurării altor activități de cercetare. La fel ca persoanele, pot fi urmărite după mirosul lor specific animalele dispărute, diferite obiecte ori substanțe chimice. Pe parcursul acțiunii câinelui, este necesară notarea traseului străbătut și observarea reacțiilor sale, însă acesta nu trebuie derutat, cu atât mai mult cu cât el acționează potrivit temperamentului și calităților sale.

Metode moderne de investigare odorologică

Pe lângă câinele de urmărire, în cercetarea urmelor olfactive se apelează și la metode tehnice, constând în ridicarea urmelor de miros de la locul faptei, de pe obiecte corp delict, de pe îmbrăcămintea pierdută de infractor, prin aspirarea cu dispozitive speciale și conservarea în flacoane ermetice, dezodorizate în prealabil. Aceste urme sunt supuse unei examinări comparative cu modelele prelevate de la persoanele sau obiectele suspecte, pe baza unei analize gazocromatografice sau prin spectrografia de masă.

Fixarea și, respectiv, prelevarea urmelor olfactive se va face prin acoperirea lor cu o bucată de pânză specială, lipsită de orice miros (denumită „țesătură textilă de fixare a mirosului”), timp de 20-30 minute. Pânza se ridică cu o pensetă, de asemenea dez-odorizată, și se introduce într-un vas de sticlă, steril, care va fi închis ermetic. Astfel conservată, urma olfactivă poate fi păstrată în încăperi speciale, timp de mai mulți ani. Vasul de sticlă va purta o etichetă cu mențiunile exacte privind locul, data, modul de ridicare

Examinarea de laborator a urmelor olfactive se face prin aplicarea unor metode specifice, cum sunt, de exemplu, gazcroma-tografia și spectrografia de masă. În acest scop obiectul care poartă urma de miros se ambalează în flacoane sterilizate și dezodorizate care se închid etanș. Recoltarea urmelor se poate face și prin aspirare cu dispozitive speciale. Examenul odorologic comparativ se va face cu modele olfactive de comparație, prelevate de la persoanele suspecte sau ale victimei. Prelucrarea trebuie să se facă într-un interval de cel mult 24 de ore de la obținerea modelelor de comparație.

Domenii diverse de folosire a câinilor de urmărire

Folosirea „câinilor polițiști” în descoperirea și prelucrarea urmelor olfactive a devenit actualmente o practică curentă datorită eficacității ei, nu numai în cazurile de identificare a persoanelor, dar și în alte domenii ale luptei împotriva criminalității. Dintre acestea cele mai frecvente sunt:

- depistarea stupefiantelor - câinii sunt în special antrenați pentru descoperirea canabisului și a derivatelor sale (în special marijuana și hașișul), precum și a heroinei, cocainei;

- detectarea explozivilor pe baza emanațiilor volatile - dresajul câinilor se face în condiții similare cu cele ale câinilor destinați depistării drogurilor; pe lângă depistarea substanțelor explozive, pot fi descoperite chiar arme de foc;

- descoperirea de persoane răpite, victime ale unor acțiuni de natură teroristă, ori persoane care se ascund, pentru a se sustrage urmăririi penale ori altor măsuri judiciare.