Locuinţa socială

locuinţa socială, se atribuie cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii cu situaţie economică ce nu le permite cumpărarea sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei (definiție prev. de art. 2 lit. c din Legea nr. 114/1996).

Locuinţele sociale aparţin domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale, sunt inalienabile, deci nu pot fi vândute chiriaşilor.

Beneficiază de locuinţe sociale, în vederea închirierii, familiile sau persoanele cu un venit mediu net lunar, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câştigului sa-larial mediu net lunar pe total economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistică în ultimul Buletin statistic anterior lunii în care se analizează cererea, precum şi anterior lunii în care se repartizează locuinţa (art. 42 alin. 1).

Venitul net lunar pe familie se stabileşte pe baza declaraţiei de venit şi a actelor doveditoare.

Locuinţele sociale se repartizează de către autorităţile administraţiei publice locale care le au în administrare pe baza criteriilor stabilite anual, următoarelor categorii de persoane: tinerii căsătoriţi care au fiecare vârsta de până la 35 de ani, tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială şi care au împlinit vârsta de 18 ani,

invalizii de gradul I şi II, persoanele cu handicap, pensionarii, veteranii şi văduvele de război etc. (art. 43).

Contractul de închiriere se încheie de primar sau de o persoană împuternicită de acesta cu beneficiarii stabiliţi de consiliul local, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire (art. 44 alin. 1).

Chiria nu va depăşi 10% din venitul net lunar, calculat pe ultimele 12 luni, pe familie. Diferenţa până la valoarea nominală a chiriei va fi subvenţionată de la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde este situată locuinţa socială (art. 44 alin. 2).

Contractul de închiriere se poate rezilia:

a) la cererea proprietarului sau a asociaţiei de proprietari (de locatori), în condiţiile art. 24 din lege;

b) în cazul în care venitul mediu net lunar pe familie, realizat în 2 ani fiscali consecutivi, depăşeşte cu peste 20% nivelul minim, iar titularul contractului de închiriere nu a achitat valoarea nominală a chiriei în termen de 90 de zile de la comunicare (art. 46).

Articolul 48 din lege, modificat prin Legea nr. 145/1999, declară incapabile să închirieze locuinţe sociale persoanele sau familiile care:

a) deţin în proprietate o locuinţă;

b) au înstrăinat o locuinţă după data de 1 ianuarie 1990;

c) au beneficiat de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe;

d) deţin, în calitate de chiriaş, o altă locuinţă din fondul locativ de stat.

Chiriaşii locuinţelor sociale nu le pot subînchiria sau schimba destinaţia, sub sancţiunea rezilierii contractului de închiriere şi a suportării eventualelor daune aduse locuinţei şi clădirii, după caz (art. 49).

 

locuința socială,

Locuința socială este acea locuință, care se atribuie cu chirie subvenționată unor persoane sau familii a căror situație economică nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței [art. 2 lit. c) din Legea nr. 114/1996].

Fondul de locuințe sociale este constituit din construcții noi și din reabilitarea unor construcții existente.

Construcțiile de locuințe sociale se pot realiza, în orice localitate, pe amplasamentele prevăzute în documentațiile de urbanism și în condițiile legilor în vigoare, numai pe terenurile aparținând unităților administrativ-teritoriale.

Finanțarea construirii locuințelor sociale și de necesitate se asigură din bugetele locale, în limita sumelor prevăzute cu această destinație, din transferuri de la bugetul de stat, stabilite anual cu această destinație, în bugetul ministerului de resort, precum și din donații și contribuții ale persoanelor fizice și juridice, efectuate conform prevederilor legale în vigoare.

Anual, autoritățile locale, consiliile locale vor stabili lista cuprinzând obiectivele de investiții pentru locuințele sociale și de necesitate, care urmează să se finanțeze, iar după aprobarea bugetului de stat anual, autoritățile administrației publice locale, împreună cu ministerul de resort privind lucrările publice și locuințele, vor analiza și vor efectua prioritizarea investițiilor în construcția de locuințe sociale și de necesitate propuse a se realiza, astfel ca finanțarea să asigure finalizarea lucrărilor cu respectarea termenului de punere în funcțiune și cu încadrarea în plafonul valoric negociat pe bază de contract.

Locuințele sociale aparțin domeniului public al unităților administrativ-teritoriale, iar consiliile locale controlează și răspund de fondul de locuințe sociale (art. 38 și art. 39 din Legea nr. 114/1996).

Locuințele sociale noi se realizează cu respectarea suprafeței utile și a dotărilor stabilite în limita suprafeței construite potrivit anexei nr. 1 din lege, în timp ce locuințele sociale realizate prin reabilitarea construcțiilor existente trebuie să aibă cel puțin dotarea minimă.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Locuinţa socială




Sandulescu ion 25.01.2023
Am 55 ani sint pensionar medical și un grad de handicap,soția 50 pensionara medical cu grad de handicap,persoana nedeplasabila .putem beneficia de o locuință sociala cu chirie la primărie ???
Vă mulțumesc
Răspunde
Bunea Andrei Liviu 25.10.2022
Buna ziua,stau într-o locuință socială am platit toate taxele aferente trebuie sa plătesc și impozitul, pina acum nu mă anunțat nimeni și acum am fost anunțat sa plătesc impozitul
Răspunde
Calenciuc andreia 10.03.2021
Bina seara vreau sa va intreb daca sant ac asistenta personal cu contract de munca pot sa fac sau sa depun acte pt locuinta sociabila daca nu stau in bv si stau in com maierus va rog contactatima la nr 0725285380
Răspunde
Crisan Larisa-Elena 10.02.2021
Buna seara.Am pensie de ajutor social grad 2+pensie de handicap grad mediu si as vrea sa stiu dca am sanse la olocuinta sociala,pe viitor.Sunt din Turda,Jud Cluj.Am 37 de ani,nu sunt maritata,n-am copii.
Răspunde
Alexie Marilena 7.06.2020
Buna ziua,am o intrebare,stau cu parintii si cu familia mea ( parintii sora) de 14 ani! Vreau sa solicit o casa sociala sau cu chirie la stat! Ce sanse am! Va multumesc!
Răspunde
Alexie Marilena 7.06.2020
Buna ziua,am si eu o intrebare,am handicap de 10 ani si stau cu parintii si familia mea intr un apartament,pot face cerere ptr casa sociala am 43 de ani.Astept un raspuns! Va multumesc frumos!
Răspunde
Patrut ana maria 4.05.2020
Bună ziua am o fetiță în vârstă de 14ani cu handicap acentuat am servici și locuiește cu chirie și plătesc pe lună 300 de euro de 5 luni numai pot să fac față vă rog frumos să mă ajute cu o chirie m-ai ieftina vă rog frumos
Răspunde
Schintee maria ionela 2.04.2020
Va rog frumos sa ne ajutați, sunt eu și fiica mea de 2 luni avem nevoie de o locuință nu am servici și nici bani sa mi permit sa plătesc o chirie în oraș
Răspunde
Mihalcea Marinela Daniela 1.04.2020
As dorii sa stiu daca pot beneficia de o locuinta sociala pe baza de handicap gradul 2 cu insotitor permanent? Ce trebuie facut si ce acte am nevoie?
Răspunde
roxana constantinescu 3.12.2019
Buna seara eu locuiesc intr-o casa sociala dar este in proces cu propietarul nu stiu in ce situatie suntem procesul dureaza de acum 20 de ani si as vrea sa o cumpar nu stiu cum sa procedez
Răspunde
elena 9.07.2019
Buna ziua am si eu o intrebare daca sunt divortata si am 3 copii si nu am posibilitate sa imi cumpar o casa sau sa inchiriez pentru ca venitul este foarte mic as putea sa aplic pentru o locuinta sociala?
Răspunde
Tudor 13.12.2018
Eu sunt d3 acord cu acest proect cum pot face cunostinta cu depunerea cererii
Răspunde
Iuliana 31.03.2017
Buna ziua am o intrebare pot sa trec in contract de închiriere nepot meu care este major Am o garsinere multumesc
Răspunde
Busuioc Marius Daniel 3.02.2017
Sunt căsătorit Am un copil de 7 ani am 29 de ani soția 27 de ani muncim de când ne am căsătorit și platitm foarte mult am vrea sa ne ajutați și pe noi să plătim mai puțin. Va rog muncim pe puțin
Răspunde
C.Isabela 17.04.2015
Pot beneficia de locuinta sociala daca am venitul brut 975 ron + 98 ron. + 146 ron sporuri permanente, necasatorita, fara copii ?Multumesc mult. Isabela Bucuresti.
Răspunde