Noile competențe ale notarilor publici români aduse prin noul Cod Civil
| Comentarii |
|
noile competențe ale notarilor publici români aduse prin Noul Cod Civil, din anul 2011, notarii şi Camerele notarilor din România au drepturi extinse în domeniul modificării bunurilor comune ale soţilor, al divorţurilor şi al eliberării apostilelor.
Notarii români, ca persoane ce exercită o profesiune liberală, cu drepturi acordate de către stat, s-au format din notarii de stat (primele menţiuni sunt încă din sec. al XlV-lea). La fel ca în fosta Cehoslovacie, în timpul regimului comunist în România au exercitat profesia notarială notarii de stat ce îşi desfăşurau activitatea la tribunale, ca parte a puterii judecătoreşti. Prin Legea nr. 36/1995 privind notarii şi activitatea notarială, a fost reglementată administraţia autonomă notarială şi în acelaşi timp s-a ajuns la includerea principiilor de bază ale activităţii notariale modeme - principiul imparţialităţii şi al independenţei notarilor.
între activităţile notarilor români au intrat în special derularea procedurii succesorale (în România aceasta este foarte formalizată; notarii români execută activităţi numai în anumite etape ale procedurii, aceste etape sunt limitate în timp, iar demersurile pot fi efectuate şi de instanţa însăşi în locul notarului), redactarea actelor publice, autentificarea actelor şi a semnăturilor şi alte activităţi menţionate în prevederile legale.
NOUL cod civil DE LA 01 octombrie 2011
Din anul 2011, aceste competenţe s-au extins semnificativ, deoarece a intrat în vigoare noul Cod civil care a înlocuit Codul civil iniţial din secolul al XlX-lea, de pe vremea Marii Revoluţii Franceze. Acest Cod civil iniţial a pierdut în timpul regimului comunist totalitar majoritatea prevederilor referitoare la proprietatea privată, în partea de regim al bunurilor între soţi fiind reglementate doar bunurile comune legale ale soţilor, fără posibilitatea vreunei modificări, ceea ce nu mai corespundea nevoilor societăţii modeme. După intrarea României în Uniunea Europeană, legiuitorii şi politicienii români au început să colaboreze pentru reformarea complexă a dreptului civil, în scopul creării unui cadru juridic civil unitar şi modem, care s-a concretizat în iulie 2009 prin adoptarea noului Cod civil ce răspunde principiilor şi nevoilor secolului XXI. Noul Cod civil (Legea nr. 287/2009) a intrat în vigoare la 01.10.2011.
AUTENTIFICAREA SIMPLIFICATĂ
Din ianuarie 2011 s-a ajuns la extinderea competenţei Camerelor notarilor din România prin adoptarea Legii nr. 202/2010, prin care se simplifică modul de folosire şi valabilitatea actelor autentificate sau emise de notarii români în străinătate. Articolul V reglementează demersul simplificat conform Convenţiei privind anularea cerinţei de autentificare a actelor publice străine din 5 octombrie 1961 (Convenţia de la Haga). Intre organele care au primit din partea statului delegat dreptul de a elibera aşa-numita Apostilă, pe lângă instanţe se regăsesc - în baza noii reglementări - şi Camerele notarilor.
în această privinţă, reglementarea de drept română s-a inspirat din cea a Spaniei. Camerele regionale ale notarilor din România efectuează autentificări simplificate ale documentelor notariale, adică aplică pe documentele notariale clauza de autentificare (Apostila) şi amprenta ştampilei Camerei notarilor. Camera notarilor competentă în acest sens este Camera în a cărei circumscripţie îşi are sediul notarul care a eliberat sau a autentificat documentul.
Dacă documentul autentificat sau eliberat de notarii români urmează a fi folosit într-un stat în care nu este în vigoare Convenţia de la Haga privind Apostila, iar România nu a încheiat cu acesta niciun acord internaţional bilateral privind asistenţa juridică în care să se prevadă scutirea de la autentificare, este necesară o autentificare superioară a documentului -aşa-numita supralegalizare. Prin adoptarea Legii nr.
202/2010 în ianuarie 2011, acest proces cade în competenţa Camerelor regionale ale notarilor în a căror circumscripţie notarul competent a emis, a eliberat sau a autentificat actul public. Demersul concret pentru eliberarea autentificării superioare a documentelor publice notariale este stabilit printr-o normă de drept specială.
REGISTRUL CONTRACTELOR DE CĂSĂTORIE
Noul Cod civil aduce modificări importante pentru notari în domeniul dreptului familiei, deoarece noua reglementare de drept prezintă deja o pluralitate a regimurilor de proprietate în căsătorie şi posibilitatea reglementării relaţiilor de proprietate mutuale printr-un contract de căsătorie în care, în vederea unei mai mari securităţi juridice, este prevăzută forma obligatorie a înscrisului notarial.
In conexiune cu noul Cod civil a fost înfiinţat Registrul naţional al contractelor de căsătorie care este ţinut, administrat şi operat de Uniunea Naţională a Notarilor din România. Ca noutate, au fost create alte trei evidenţe naţionale: Registrul moştenirilor şi procurilor, Registrul contractelor de donaţie şi Registrul datornicilor. Aceste evidenţe sunt ţinute în formă electronică şi administrate de Uniunea Naţională a Notarilor din România.
In continuare, Ministerul de Justiţie a iniţiat, în cadrul procesului modificărilor legislative - aşa numita Mica Reformă a Justiţiei (prin Legea nr. 202/2010) importante schimbări în domeniul dreptului procesual civil şi penal, al căror scop a fost înainte de toate delegarea anumitor activităţi notarului şi, prin aceasta, obţinerea unui efect pozitiv în sensul limitării prelungirilor în procedurile judecătoreşti, a tergiversării instanţelor şi o reducere substanţială a costurilor financiare ale procedurilor judecătoreşti.
NOTARUL ŞI DIVORŢURILE AMIABILE
La articolul 3 din Legea nr. 202/2010 se prevede posibilitatea divorţului amiabil în faţa notarului. Sub condiţia ca soţii să cadă de acord asupra divorţului şi a chestiunilor de proprietate legate de divorţ, notarul de la locul încheierii căsătoriei sau al ultimului domiciliu comun al soţilor are dreptul să constate anularea căsătoriei prin acordul soţilor, cu precizarea că ulterior notarul eliberează un certificat de divorţ.
Procedura divorţului amiabil este stabilită la articolul 38, atunci când cererea de divorţ o depun împreună ambii soţi la notarul competent, în faţa
căruia soţii pot fi reprezentaţi de către un mandatar în baza procurii cu semnătură autentificată oficial. Cererea de divorţ este înregistrată de notar şi soţii au la dispoziţie un termen de treizeci de zile în care îşi pot retrage cererea. După scurgerea termenului de treizeci de zile, notarul verifică dacă soţii doresc în continuare divorţul, verifică şi dacă această expresie a voinţei - adică acordul cu privire la divorţ - este neviciată, dacă a fost efectuată de bună voie, fără nirio presiune ilegală şi dacă nu s-a ajuns la încălcarea legii. La această întâlnire, soţii trebuie să fie prezenţi personal. Dacă soţii susţin în continuare divorţul, notarul eliberează o adeverinţă de divorţ în care nu se menţionează concret vina nidunui soţ în desfacerea căsătoriei. Dacă soţii nu cad de acord asupra numelui de familie pe care îl vor folosi după divorţ, notarul refuză cererea de divorţ şi îndrumă soţii să se adreseze instanţei cu propunerea de desfacere a căsătoriei. De asemenea, deliberarea asupra drepturilor şi obligaţiilor litigioase cade întotdeauna în competenţa instanţei competente.
împotriva respingerii hotărârii notarului privind desfacerea căsătoriei nu există cale de atac. Totuşi, soţii pot depune cererea de divorţ la instanţa competentă, care decide asupra încetării căsătoriei prin acord sau în baza unui alt temei legal. In cazul în care notarul a procedat ilegal, adică a refuzat cererea de desfacere a căsătoriei, a refuzat eliberarea adeverinţei privind desfacerea căsătoriei sau a fost parţial, fiecare dintre soţi are dreptul să se adreseze instanţei competente (articolul 38).
Actualizarea conexă a legii privind familia a facilitat în plus notarilor, începând cu luna octombrie a anului 2011, desfacerea căsătoriei cu copii minori născuţi în cadrul căsătoriei sau copii minori adoptaţi, dacă soţii cad de acord asupra împărţirii bunurilor comune, asupra reglementării raporturilor cu copiii minori pe perioada de după divorţ - ce nume de familie vor folosi soţii şi copiii, stabilirea domiciliului stabil al copiilor după divorţ, cui îi vor fi încredinţaţi copiii spre educare, stabilirea obligaţiei de pensie alimentară şi acordul privind relaţia cu părintele căruia nu i-a fost încredinţat copilul spre educare.
Practica şi timpul au dovedit că întărirea competenţelor legale ale notarilor au adus rezultatele scontate, deoarece toate aceste instituţii sunt utilizate din plin de către public. De aceasta se leagă bineînţeles şi alte impacturi pozitive cu caracter social şi practic ale acestei reforme de principiu a justiţiei.
De la 01.01.2012 până la 31.05.2012 au fost desfăcute de către notar 3700 de căsătorii. Pornind de la statisticile Eurostat din anul 2009, în România - la un
număr de locuitori de 21 498 616 - în întregul an, pe întregul teritoriu al ţării au avut loc 32 341 de divorţuri, adică aproximativ acelaşi număr ca în Republica Cehă, care are aproximativ jumătate ca număr de locuitori. In cele cind luni ale perioadei urmărite, conform statisticilor (dacă nu au avut loc fluctuaţii importante) în România ar trebui să se ajungă la aproximativ 13 500 de divorţuri, dintre care circa 27,5 % sunt divorţuri amiabile în faţa notarului -ceea ce, după părerea mea, este un procent ridicat. Este de asemenea foarte pozitiv apreciată de publicul larg şi faptul că notarii întocmesc pentru soţi toate acordurile referitoare la împărţirea bunurilor comune şi la compensarea acestora, acordurile privind exercitarea răspunderii părinteşti pe perioada de după divorţ etc. Notarul întocmeşte aceste documente ca un consultant imparţial şi independent, se situează între părţi, nicidecum deasupra părţilor (ca judecă-torul) şi nu ia partea niciunuia dintre soţi (ca în cazul avocaţilor). Această poziţionare a notarului este de neînlocuit şi se bucură de o largă încredere din partea cetăţenilor, deoarece oferă soţilor aflaţi în divorţ servicii complexe.
Personal consider că, în situaţia în care soţii au căzut de acord asupra divorţului şi acţionează în interes reciproc, este eronat ca procedura de divorţ să fie percepută ca o procedură clasică litigioasă în care înfăţişarea în faţa instanţei este un factor suplimentar de stres şi de încărcătură pentru cuplurile care se despart. Din partea judecătorilor independenţi părerea este că divorţurile amiabile sunt adesea doar proceduri formale şi este de luat în considerare dacă nu cumva statul ar trebui să transfere răspunderea asupra hotărârii de a divorţa individului - soţilor înşişi, care nu doresc să mai rămână în cadrul căsătoriei -, în locul încercării formale de continuare a căsătoriei, încercare pe care judecătorii trebuie să o folosească în cadrul procedurii de divorţ.
DIVORŢURILE AMIABILE ÎN FAŢA NOTARULUI ÎN REPUBLICA CEHĂ
( REFLECŢIE DE LEGE FERENDA)
Un sistem similar pentru realizarea aşa-numitelor divorţuri amiabile - adică divorţuri conform § 24a din Legea nr. 94/1963 M.O., cu modificările ulterioare, în care la propunerea de divorţ aderă şi cel de-al doilea soţ şi sunt îndeplinite şi alte condiţii - în prezenţa notarului ar putea fi cu siguranţă folosit şi în sistemul juridic al Republicii Cehe. Mai jos oferim următoarele argumente pentru care acest sistem al divorţului amiabil în faţa notarului ar trebui să fie stipulat şi în Republica Cehă.
Sunt convinsă că prin extemalizarea agendei divorţurilor amiabile s-ar ajunge la accelerarea procedurii de divorţ, ar creşte securitatea juridică a cetăţenilor şi nu în ultimul rând s-ar reduce şi încărcătura de muncă a judecătorilor în ceea ce priveşte agenda administrativă simplă. După reforma justiţiei făcute de ministrul JUDr. Pospisil prin Legea nr. 7/2009 M.O., notarii au dovedit deja că întreaga procedură succesorală a fost efidentizată şi că durata acesteia s-a scurtat.
Notarii îşi exerdtă activitatea în mod imparţial şi independent, în activitatea lor nu favorizează nidun partidpant la procedură şi în procesul decizional se conduc numai după reglementări de drept. în calitate de comisari judecătoreşti, trebuie să depună eforturi pentru ca acordurile în procedura succesorală să fie corecte şi echilibrate, încheiate în conformitate cu bunele moravuri şi cu legea. Mai mult, notarii au experienţa istorică a împărţirii bunurilor comune ale soţilor în cadrul succesiunii, precum şi a redactării contractelor prenupţiale şi a contractelor privind modificarea bunurilor comune ale soţilor sub forma înscrisului notarial, ceea ce poate fi folosit cu efecte pozitive şi în cazul divorţurilor amiabile.
In agenda notarilor privind succesiunile, s-a dovedit că aceştia, în calitate de comisari judidari, joacă rolul de cvasi mediatori atund când încearcă să găsească soluţii comune, un acord comun. Procedura succesorală este foarte asemănătoare procedurii de divorţ: la fel ca în procedura de divorţ, aid se soluţionează chestiuni atât materiale, cât şi de viaţă personală şi de relaţii familiale şi nu este ferită de emoţiile adunate de-a lungul anilor. Consider că experienţa procedurii succesorale ar putea fi o punte bună înspre acordarea altor competenţe notarilor în domeniul divorţurilor amiabile.
Un alt argument în această discuţie este şi existenţa Evidenţei centrale a contractelor de căsătorie, posibilitatea fiecărui notar de a avea acces la acest registru şi de a constata încheierea contractului privind modificarea bunurilor comune ale soţilor conform §143a din Codul dvil. In procedura succesorală, notarilor le este fadlitat accesul la Evidenţa centrală a populaţiei, ceea ce ar putea fi folosit exact şi pentru procedura de divorţ în scopul verificării stării dvile a solidtanţilor.
De asemenea, procedura deja stabilită pentru comisarul judidar în etapa următoare intrării în vigoare a hotărârii definitive în procedura succesorală este încă un avantaj de care notarii dispun şi care s-ar putea aplica şi în procedura de divorţ. Colaborarea cu celelalte instituţii, cum ar fi de exemplu băncile sau birourile de cadastru, pentru anunţarea modificărilor înscri
surilor proprietarilor în cadastrul imobiliar, pentru anunţarea cauzelor finalizate de drept în instanţă, pentru transmiterea hotărârilor definitive şi în vigoare prin baze de date cu semnătură electronică certificată, pentru depunerea certificatului calificat emis de prestatorul acreditat al serviciilor de certificare, pentru predarea către instanţe a înscrisurilor finalizate spre arhivare, colaborarea cu instanţele de încredinţare, clarificarea întrebărilor, toate acestea ar putea fi utilizate şi în procedura de divorţ.
întregul proces al procedurii de divorţ amiabil poate avea bineînţeles un caracter asemănător procedurii din România, cu precizarea că notarii nu ar putea desface căsătoria până când nu ar intra în vigoare hotărârea privind reglementarea raporturilor cu copiii minori pe perioada de după divorţ, care este emisă de instanţă în procedura derulată conform §176 din Codul judecătoresc civil (Instanţa pentru îngrijirea minorului).
In baza cererii comune a soţilor privind divorţul, notarul ar înregistra cererea lor şi ar începe să se scurgă termenul de treizeci de zile. Pe perioada acestui termen, notarul ar constata - prin consultarea Evidenţei centrale a populaţiei - dacă soţii au copii minori născuţi în cadrul căsătoriei sau au copii minori adoptaţi. In continuare notarul ar verifica, în Evidenţa centrală a contractelor de căsătorie, dacă soţii nu au încheiat un contract de diminuare sau extindere a masei bunurilor comune sau, eventual, au operat o altă modificare a masei bunurilor comune.
După scurgerea acestui termen de treizeci de zile, notarul ar verifica dacă sunt îndeplinite toate condiţiile - dacă căsătoria a durat cel puţin un an, dacă soţii nu trăiesc împreună de cel puţin şase luni, dacă nu au copii minori născuţi în cadrul căsătoriei sau copii minori adoptaţi, eventual dacă a intrat în vigoare hotărârea privind reglementarea raporturilor cu copiii minori pe perioada de după divorţ, dacă soţii mai doresc divorţul şi dacă nu s-a ajuns la vreun fel de presiune ilegală sau de încălcare a legii. Dacă ambii soţi sunt de acord cu divorţul şi declară că nu au divergenţe în ceea ce priveşte bunurile, notarul ar proceda la împărţirea bunurilor comune conform propunerii soţilor.
Dacă soţii ar avea încheiat un contract privind drepturile şi obligaţiile locuirii comune şi eventual al obligaţiilor de pensie alimentară, atunci notarul ar decide asupra desfacerii căsătoriei cu precizarea că notarul nu ar constata cauzele destrămării căsătoriei. In acest caz notarul, în baza propunerii soţilor,
ar decide şi cu privire la numele de familie pe care soţii aflaţi în divorţ îl vor folosi în perioada de după divorţ. Dacă pe parcursul procedurii s-ar constata că între soţi există drepturi şi obligaţii litigioase şi acordul nu este posibil sau dacă soţii nu se pun de acord asupra numelui de familie sau domiciliului de după divorţ, notarul va îndruma soţii să se adreseze cu propunerea de desfacere a căsătoriei instanţei competente.
împotriva hotărârii notarului privind divorţul sau refuzarea acestuia ar exista posibilitatea depunerii unei contestaţii la instanţa regională, respectiv de circumscripţie. In cazul unui demers ilegal al notarului sau al unui demers părtinitor al acestuia s-ar aplica aceleaşi reguli ca în procedura succesorală. în acest caz, notarul ar efectua întreaga procedură, iar după intrarea în vigoare a hotărârii în baza căreia procedura s-ar încheia şi după efectuarea următoarelor demersuri informative obligatorii în raport cu subiecţii terţi, notarul ar depune înscrisul spre arhivare la instanţă.
CONCLUZIE
Din statisticile Ministerului de Justiţie reiese că în anul 2010 s-au desfăcut 29.730 de căsătorii, ceea ce este un număr similar celui din România, cu precizarea că dintre aceste căsătorii desfăcute 57,4 % au fost cu copii minori. Anul trecut s-a înregistrat o evoluţie favorabilă a numărului de divorţuri, deoarece s-a ajuns la scăderea numărului acestora, procentul total de divorţuri fiind de 46,2 % ceea ce a însemnat 28.100 căsătorii desfăcute. Din totalul căsătoriilor desfăcute, 56 % au fost cu copii minori, cu precizarea că acum douăzeci de ani acest raport reprezenta 72%. Chiar dacă această reducere este cauzată de reglementarea condiţiilor de divorţ în anii '90 (actualizarea legii privind familia, efectuată prin Legea nr. 91/1998 MO), numărul în creştere al căsătoriilor ce durează pe termen lung şi reducerea desfacerilor căsătoriilor cu copii pot fi cauzate şi de teama cuplurilor necăsătorite faţă de un divorţ complicat. Cuplurile care trăiesc în parteneriat adesea preferă convieţuirea fără o căsătorie confirmată în mod legal, pentru că despărţirea este mult mai simplă şi mai rapidă. Din păcate, numărul acestor convieţuiri nu este urmărit statistic şi de aceea nu se poate constata câte dintre acestea sfârşesc prin despărţire.
In încheiere, putem doar să subliniem importanţa
pe care ar avea-o pentru soţi un proces de divorţ mai facil şi care ar reduce şi teama pentru viaţa lor de zi cu zi pe care o trezeşte o procedură de divorţ de lungă durată. Experienţa notarilor dovedeşte în mod clar că un procent ridicat de soţi, înainte de a depune o propunere de desfacere a căsătoriei în sensul prevederilor §24a din Legea nr. 94/1963 MO (Legea privind familia), solicită notarului redactarea unui înscris notarial privind micşorarea masei bunurilor comune până la bunuri care constituie dotări obişnuite ale gospodăriei.
Aici se reflectă încercarea soţilor de a-şi reglementa mutual relaţiile materiale în perioada scursă de la depunerea propunerii de divorţ până la hotărârea definitivă a instanţei. Intr-o astfel de situaţie, o serie de cupluri căsătorite rezolvă şi chestiuni principale cum ar fi schimbarea domiciliului, cumpărarea unui nou apartament (eventual şi cu credit), protejarea investiţiilor aflate în proprietatea exclusivă a unuia dintre soţi, obligaţiile unuia dintre soţi faţă de per
soane terţe, protejarea participării la activele activităţii economice etc.
Este păcat să nu se utilizeze potenţialul şi experienţa notarilor pentru economisirea unor mijloace financiare ale justiţiei cehe, să nu se dea curs cererii societăţii în faţa soluţiei de forţă şi autoritare pe care o reprezintă forma unei hotărâri judecătoreşti. In perioada modernă de azi, când o serie de cupluri trăiesc într-o formă de convieţuire nefiind căsătoriţi, ar fi un avantaj dacă şi soţii din Republica Cehă ar avea posibilitatea unei proceduri de divorţ accelerate care le-ar mări securitatea juridică, le-ar reduce costurile şi greutăţile cauzate de procedura de divorţ. Astfel, soţii ar avea posibilitatea să se adreseze notarului în care au încredere şi care pentru ei ar fi mai accesibil, însă - la fel ca şi judecătorul - este imparţial şi independnt.
