Comentarii

0

nulitatea actelor de procedură, definiție: este acea sancţiune procedurală care intervine în cazul actului de procedură care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru validitatea lui, lipsindu-l total sau parţial de efectele sale fireşti. Spre deosebire de reglementarea anterioară, noul Cod prevede expres, în art. 174 alin. (1) NCPC, definiţia nulităţii: „Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă”.

Nulitatea afectează atât operaţiunea juridică, cât şi actele de procedură efectuate pentru constatarea sa (de exemplu, atât procedura de citare în sine, cât şi actul procedural reprezentat de citaţie).

Nulităţile pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii:

1) După cum există sau nu un text de lege care să prevadă în mod expres sancţiunea nulităţii, avem:

- nulităţi exprese, anume prevăzute de lege;

- nulităţi virtuale, care nu sunt prevăzute în mod expres de lege, dar care decurg din faptul că la întocmirea actului de procedură nu au fost respectate dispoziţiile legale care stabilesc condiţiile pentru încheierea actului.

2) După caracterul normelor juridice încălcate la efectuarea actului de procedură, nulităţile sunt:

- absolute, când norma încălcată are caracter imperativ;

- relative, când au fost încălcate norme cu caracter dispozitiv.

Noua reglementare cuprinde în art. 174 alin. (2) şi (3) această clasificare: „Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public. Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat”.

3) În funcţie de întinderea efectelor, sunt:

- nulităţi totale, când sancţiunea afectează întregul act de procedură;

- nulităţi parţiale, când sancţiunea intervine numai asupra unei părţi a actului de procedură.

4) După cum nulitatea intervine pentru nerespectarea condiţiilor ce privesc actul de procedură respectiv sau ca urmare a dependenţei acelui act de procedură de un alt act de procedură, nulităţile sunt:

- proprii;

- derivate.

5) După cum privesc forma exterioară sau intrinsecă a actului de procedură, nulitătile sunt:

- extrinseci, atunci când au fost încălcate condiţii externe ale actului de procedură (de exemplu, competenţa, greşita compunere a instanţei, plata taxei de timbru);

- intrinseci, care sancţionează nerespectarea condiţiilor proprii actului de procedură respectiv, privitoare la forma sau conţinutul acestuia.

6) După cum implică sau nu existenţa unei vătămări, nulităţile sunt:

- condiţionate de existenta unei vătămări;

- necondiţionate de existenta unei vătămări.

Cazurile de nulitate a actelor de procedură

În reglementarea anterioară, art. 105 CPC prevedea două cazuri de nulitate a actelor de procedură: a) necompetenţă instanţei (nulitate necondiţionată de existenţa vreunei vătămări); b) încălcarea formelor legale şi necompetenţă funcţionarului (nulitate condiţionată de existenţa unei vătămări). Alte cazuri de nulitate necondiţionată de producerea unei vătămări erau prevăzute prin alte texte ale Codului sau prin legi speciale.

Noua reglementare consacră principiul nulităţii condiţionate de vătămare. Astfel, art. 175 NCPC descrie regimul juridic al nulităţii condiţionate de existenţa unei vătămări, acest tip de sancţiune reprezentând regula, în timp ce nulitatea necondiţionată constituie excepţia, având în vedere enumerarea nulitătilor necondiţionate din art. 176 NCPC.

Nulitatea condiţionată

Prin nulitate condiţionată se înţelege nulitatea care loveşte un act întocmit cu nesocotirea dispoziţiilor legale referitoare la desfăşurarea procesului civil, nesocotire ce produce o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului.

În reglementarea anterioară, potrivit art. 105 alin. (2) CPC, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. în cazul nulităţilor anume prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.

Noul Cod prevede, în art. 175: „(1) Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia. (2) în cazul nulităţilor expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară”.

Comparativ, nu există modificări substanţiale faţă de reglementarea din Codul de la 1865, fiind înlocuită sintagma „neobservarea formelor legale” cu „nerespectarea cerinţei legale” şi fiind eliminată cea referitoare la „funcţionar necompetent”.

Din acest text rezultă că pentru anularea unui act de procedură se cer a fi îndeplinite cumulativ trei condiţii:

1) actul de procedură să fi fost întocmit cu nerespectarea cerinţelor legale. Prima condiţie presupune că actul de procedură a fost îndeplinit cu nerespectarea condiţiilor privitoare la forma sau la conţinutul său, cu excepţia celor prevăzute în mod expres în art. 176 NCPC, care atrag incidenţa unei nulităţi necondiţionate (capacitatea procesuală, reprezentarea procesuală, competenţa instanţei, compunerea sau constituirea instanţei, publicitatea şedinţei de judecată, alte cerinţe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel). în consecinţă, regula este că nulitătile condiţionate sunt nulităti intrinseci.

Se susţine în doctrină[1) că textul nu vizează în mod expres nerespectarea condiţiilor de validitate ale actului de procedură. Folosirea unei atare formule sugerează că nulitatea este incidenţă nu numai în cazul nesocotirii unor cerinţe de formă sau de fond privitoare la întocmirea actelor de procedură, ci şi a oricăror altor reguli privitoare la desfăşurarea procesului civil;

2) actul de procedură să fi produs părţii o vătămare, care poate să constea în:

- amânarea nejustificată a procesului;

- împiedicarea părţii de a-şi pregăti apărarea prin necitarea sa;

-împiedicarea părţii de a pune concluzii, prin nedarea cuvântului acesteia sau reprezentantului ei, sau prin nedepunerea de către adversar a concluziilor scrise cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru dezbaterea fondului, potrivit art. 244 alin. (2) NCPC;

-judecarea procesului peste rând, în lipsa părţii;

- împiedicarea părţii de a formula obiecţiuni la raportul de expertiză, atunci când acesta nu a fost depus la dosar cu cel puţin 10 zile (5 zile, în reglementarea anterioară) înaintea termenului fixat pentru judecată [art. 336 alin. (1) NCPC], iar instanţa a respins cererea părţii de amânare a judecăţii pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului.

Vătămarea nu coincide cu interesul părţii de a invoca nulitatea actului de procedură; ea este un prejudiciu procesual, care poate fi sau nu de ordin material.

Ca regulă, vătămarea trebuie dovedită. în realitate, partea trebuie să dovedească două lucruri: mai întâi, faptul că s-a produs nerespectarea cerinţei legale prevăzute pentru efectuarea actului de procedură şi, apoi, vătămarea procesuală cauzată prin aceasta.

Vătămarea se poate dovedi cu orice mijloc de probă. Ea poate fi dedusă şi din împrejurările cauzei sau din scopul normei procedurale încălcate. Sarcina dovedirii vătămării revine celui care o invocă.

în cazul nulităţilor exprese, vătămarea se prezumă până la dovada contrarie (prezumţie legală relativă). Prin urmare, aplicarea sancţiunii este condiţionată de vătămare, dar partea care invocă nulitatea nu mai trebuie să facă dovada vătămării, ci revine celeilalte părţi, care doreşte menţinerea actului, să probeze inexistenţa vătămării.

în acest context, în doctrină151 s-au făcut următoarele precizări:

- nulitatea expresă nu se confundă cu nulitatea necondiţionată. Şi nulitatea expresă este condiţionată de vătămare, dar, faţă de dispoziţiile art. 175 alin. (2) NCPC, în acest caz vătămarea este prezumată;

- nulitatea este condiţionată de vătămare chiar şi în cazul nulităţilor absolute, nu doar al nulităţilor relative, de vreme ce textul nu face nicio distincţie sub acest aspect;

3) vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

A treia condiţie impune ca vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului, iar nu prin refacerea sau completarea actului.

În acest sens, art. 177 alin. (1) NCPC prevede că, ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune îndreptarea neregularităţilor actului de procedură. De exemplu, nulitatea poate fi acoperită:

- dacă expertul nu a semnat raportul de expertiză, prin semnarea sa ulterioară;

- în cazul în care judecătorul a semnat minuta, dar nu a semnat hotărârea judecătorească, prin semnarea sa ulterioară;

- în ipoteza în care minuta şi hotărârea sunt semnate de judecătorul care a pronunţat soluţia, dar în hotărâre figurează numele unui alt judecător, prin îndreptarea erorii materiale;

- în situaţia în care dispozitivul nu este conform cu minuta, prin procedura lămuririi hotărârii, dispozitivul va fi refăcut în sensul minutei;

- în cazul lipsei încheierii de dezbateri, dacă în practicaua hotărârii vor fi menţionate datele pe care trebuia să le cuprindă încheierea de dezbateri.

Dacă instanţa dispune refacerea în întregime a actului de procedură, nu suntem în prezenţa înlăturării vătămării; astfel, refacerea în totalitate a actului de procedură presupune mai întâi anularea actului, iar apoi efectuarea aceluiaşi act de procedură cu respectarea formelor prevăzute de lege. De pildă: lipsa încheierii de dezbateri; nesemnarea minutei de către judecător; semnarea minutei de alţi judecători decât aceia care au participat la deliberare; semnarea hotărârii de către preşedintele instanţei pentru toţi judecătorii.

Cu toate acestea, nulitatea nu poate fi acoperită dacă a intervenit decăderea ori o altă sancţiune procedurală (cum ar fi perimarea) sau dacă se produce ori subzistă o vătămare [art. 177 alin. (2) NCPC], indiferent de felul nulităţii (absolută sau relativă). Rezultă că, dacă legiuitorul a stabilit un termen în care trebuie să fie îndreptată neregularitatea actului de procedură şi termenul a fost depăşit, intervine decăderea din dreptul de a îndrepta neregularitatea. în aceste condiţii, partea decăzută din acest

drept nu ar putea să ceară judecătorului să o facă el, astfel încât cealaltă parte să nu mai poată invoca vătămarea şi deci nulitatea.

înlăturarea vătămării „este posibilă”, în condiţiile art. 177 alin. (1) NCPC, numai cât timp nu a fost exercitată o cale de atac prin care să se invoce nulitatea întemeiată pe vătămarea respectivă, iar, în măsura în care îndreptarea poate constitui obiect al procedurii îndreptării, lămuririi sau completării hotărârii, va fi urmată această procedură.

În cazul nulităţilor virtuale, trebuie probate atât vătămarea, cât şi imposibilitatea înlăturării sale în alt mod decât prin anularea actului. Dacă partea interesată face această dovadă, partea adversă trebuie să probeze că nu s-a produs nicio vătămare ori că aceasta poate fi înlăturată fără a fi necesară anularea actului.

De reţinut şi noua dispoziţie potrivit căreia actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate a dispărut cauza acesteia [art. 177 alin. (3) NCPC].

Nulitatea necondiţionată

În reglementarea anterioară, era prevăzută, drept caz de nulitate necondiţionată, necompetenţă judecătorului. Potrivit art. 105 alin. (1) CPC, modificat prin Legea nr. 202/2010: „Actele de procedură îndeplinite de un judecător cu încălcarea normelor de competenţă de ordine publică sau privată vor fi declarate nule în condiţiile prevăzute de lege”.

în prezent, art. 176 NCPC enumeră cazurile de nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări, când sancţiunea nulităţii este aplicabilă indiferent de producerea sau nu a unei vătămări părţii prin nerespectarea cerinţei legale la efectuarea actului de procedură.

Enumerarea legală din noua reglementare pune capăt controverselor existente în privinţa cazurilor de nulitate necondiţionată, în trecut exprimându-se opinii potrivit cărora numai în situaţia de necompetenţă a instanţei ne aflăm în prezenţa unei nulităţii necondiţionate, aceasta fiind prevăzută în art. 105 alin. (1) CPC. De asemenea, se remarcă redactarea riguroasă în actuala reglementare a pct. 3 al art. 176 NCPC, în sensul existenţei unei nulităţi necondiţionate în ipoteza necompetenţei instanţei, iar nu a judecătorului, cum prevedea codul anterior.

Potrivit art. 176 NCPC, nulitatea necondiţionată intervine în cazul încălcării dispoziţiilor legale referitoare la:

1) capacitatea procesuală (art. 56-58 NCPC); este vorba de capacitatea procesuală de folosinţă şi de exerciţiu, care, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a) NCPC, reprezintă o condiţie de exercitare a acţiunii civile, deci o condiţie extrinsecă actului de procedură; sancţiunea care intervine în cazul actelor procedurale îndeplinite de cel ce nu are capacitate procesuală de folosinţă este nulitatea absolută, iar în cazul lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu este nulitatea relativă a actelor procedurale [art. 56 alin. (3) şi art. 57 alin. (4) NCPC].

2) reprezentarea procesuală (art. 80-89 NCPC sau dispoziţiile din legile speciale); potrivit art. 82 alin. (1) NCPC, când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată;

3) competenţa instanţei (art. 94-128 NCPC sau dispoziţiile din legile speciale); aşa cum s-a stabilit în doctrina anterioară noului Cod111, nulitatea intervine indiferent dacă norma de competenţă încălcată are caracter imperativ sau dispozitiv, deci indiferent după cum necompetenţă este

absolută sau relativă, ceea ce diferă fiind doar condiţiile de invocare a nulităţii; se mai arată că se instituie o excepţie parţială de la această regulă, în sensul că, în cazul declarării necompetenţei, dovezile administrate în faţa instanţei necompetente rămân câştigate judecăţii şi instanţa competentă nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice

(art. 160 CPC, respectiv art. 137 NCPC). Dispoziţiile citate au caracter de excepţie, fiind de strictă interpretare şi aplicare, astfel că nu pot fi extinse şi în privinţa altor acte de procedură. Prin urmare, instanţa competentă, învestită ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei sau în temeiul deciziei de anulare sau de casare cu trimitere a cauzei instanței competente, va trebui să repună în discuţie excepţiile procesuale invocate în faţa instanţei necompetente şi soluţionate de aceasta, precum şi orice alte incidente procesuale şi să se pronunţe din nou asupra acestora;

4) compunerea sau constituirea instanţei (art. 41-54 NCPC sau dispoziţiile din legile speciale); normele care reglementează compunerea şi constituirea instanţei sunt norme de organizare judecătorească şi, în principiu, încălcarea acestora poate fi invocată oricând, în orice stadiu al judecării cauzei (ca excepţie, normele care reglementează cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 NCPC sunt norme de ordine privată);

5) publicitatea şedinţei de judecată [art. 17, art. 51 alin. (5), art. 213 alin. (2), art. 240 alin. (2), art. 244 alin. (1) şi (4), art. 402 NCPC sau dispoziţiile din legile speciale]; ca regulă, şedinţele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege (art. 17 NCPC); şedinţele nu sunt publice atunci când se desfăşoară în camera de consiliu, potrivit legii [art. 51 alin. (1), art. 213 alin. (1), art. 240 alin. (1), art. 244 alin. (3) şi (4) NCPC etc.] sau când au fost declarate secrete de către instanţă [art. 213 alin. (2) NCPC].

în actuala reglementare a Codului de procedură civilă, excepţia devine regulă pentru judecata în faţa primei instanţe: cercetarea judecătorească în faţa primei instanţe se desfăşoară în camera de consiliu, dacă legea nu prevede altfel [art. 213 alin. (1) NCPC]. Dezbaterea fondului şi pronunţarea hotărârii au loc în şedinţă publică, potrivit art. 244 alin. (1) şi art. 402 NCPC. în căile de atac, cercetarea procesului va avea loc în şedinţă publică, dacă se apreciază că această fază este necesară [art. 240 alin. (2) NCPC].

Ca normă tranzitorie pentru punerea în aplicare a noului Cod de procedură civilă, art. XII din Legea nr. 2/2013 prevede că dispoziţiile noului Cod de procedură civilă privind cercetarea procesului şi, după caz, dezbaterea fondului în camera de consiliu se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016; în procesele pornite începând cu data de 15 februarie 2013 şi până la data de 31 decembrie 2015, cercetarea procesului şi, după caz, dezbaterea fondului se desfăşoară în şedinţă publică, dacă legea nu prevede altfel.

Dacă instanţa procedează la efectuarea unui act de procedură în şedinţă secretă, fără a exista o dispoziţie expresă pentru a legitima o asemenea măsură, actul va fi lovit de nulitate cu caracter extrinsec;

6) alte cerinţe extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel, adică cele care privesc anumite cerinţe exterioare actului de procedură. Se pot reţine următoarele cazuri de nulitate:

- neplata taxelor judiciare de timbru în cuantumul legal; pentru a putea fi aplicată sancţiunea, partea trebuie să fie înştiinţată asupra cuantumului taxei datorate;

- nerespectarea termenului prohibitiv (dilatoriu); nulitatea intervine pentru că a fost încălcată norma care interzice săvârşirea unui act de procedură înăuntrul termenului, partea care invocă nulitatea nefiind obligată să facă dovada vreunei vătămări, cum ar fi, spre exemplu: termenul de 15 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, în care debitorul trebuie să plătească datoria şi în care executorul nu poate începe procedura de vânzare, prevăzut de art. 834 alin. (1) NCPC [corespondent art. 500 alin. (1) CPC]; intervalul de timp cuprins între momentul formulării unei declaraţii de abţinere şi momentul soluţionării acesteia, în care nu se va face niciun act de procedură [art. 49 alin. (1) NCPC]; termenul de 20 de zile stabilit pentru vânzare, prevăzut de 837 alin. (2) NCPC [corespondent art. 504 alin. (2) CPC].

Nerespectarea termenului imperativ pentru efectuarea unui act de procedură atrage sancţiunea nulităţii, însă ca urmare a aplicării sancţiunii decăderii, potrivit art. 185 alin. (1) teza finală NCPC;

- necompetenţâ executorului judecătoresc;

- depunerea cererii de apel/recurs şi, dacă este cazul, a motivelor de apel/casare direct la instanţa de apel/recurs121. S-a arătat că, pentru acest motiv, nulitatea cererii de exercitare a căii de atac este prevăzută de art. 471 alin. (1) NCPC, respectiv de art. 490 alin. (1) NCPC. în ambele situaţii, nulitatea nu este condiţionată de producerea unei vătămări, ci

sancţiunea intervine pentru că nu a fost respectată o condiţie exterioară cererii de apel sau de recurs, şi anume aceea ca cererea să nu fie înregistrată direct la instanţa de control judiciar.

Şi în reglementarea anterioară se regăsea acest caz de nulitate, potrivit art. 288 alin. (2) CPC, respectiv art. 302 CPC, însă, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 737/2008(1) a fost admisă excepţia de neconstituţiona-litate a prevederilor art. 302 CPC, constatându-se că dispoziţiile art. 302 CPC sunt neconstituţionale în partea care prevede „sub sancţiunea nulităţii”, iar ulterior prin Decizia nr. 303/2009(2), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 288 alin. (2) teza finală CPC - „Apelul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii”, aplicând, prin analogie, argumentele care au fundamentat adoptarea deciziei sus-menţionate - Decizia nr. 737/2008.

Având în vedere sintagma „alte cerinţe extrinseci actului de procedură”, se poate aprecia, ca regulă, că orice nulitate extrinsecă (nesocotirea unor condiţii exterioare ale actului de procedură) este, în principiu, o nulitate necondiţionată de existenta unei vătămări.

În toate aceste cazuri, nulitatea (absolută sau relativă) devine incidenţă prin simplul fapt al săvârşirii actului de procedură cu încălcarea dispoziţiilor legale.

în condiţiile în care nulitatea este necondiţionată de vătămare, partea adversă celei care invocă nulitatea nu va putea cere să se facă dovada lipsei vătămării. O astfel de cerere va fi respinsă ca fiind lipsită de interes.

Nu toate condiţiile extrinseci actului de procedură atrag însă sancţiunea nulităţii, ci pot interveni şi alte sancţiuni prevăzute de lege, cum ar fi decăderea. De exemplu, în cazul neformulării cererii de recuzare în termenul prevăzut de art. 44 alin. (2) NCPC, respectiv de îndată ce a cunoscut motivul de recuzare, partea va fi decăzută din dreptul de a mai formula ulterior o astfel de cerere de recuzare.

Invocarea nulităţii actului de procedură

Pentru a produce efecte, nulitatea actului de procedură, absolută sau relativă, condiţionată sau necondiţionată, trebuie invocată (de părţi, procuror sau din oficiu, de către instanţă, în funcţie de felul nulităţii) şi declarată de către instantă.

Dacă procesul este în curs, nulitatea se invocă pe cale de excepţie.

Potrivit reglementării anterioare, nulitatea absolută poate fi invocată de partea interesată sau de instanţă din oficiu, în orice stare a pricinii, deci chiar direct în apel sau recurs [art. 108 alin. (1) CPC]. înaintea instanţei de recurs însă, excepţiile de procedură de ordine publică pot fi ridicate numai când nu este nevoie de o verificare a împrejurărilor de fapt în afara dosarului, ceea ce ar presupune administrarea şi a altor probe decât înscrisurile (art. 162 CPC).

Nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea ale cărei interese sunt ocrotite prin norma încălcată, la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond [art. 108 alin. (3) CPC].

în condiţiile art. 108 alin. (4) CPC, nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt. Deşi nu face nicio distincţie, textul poate fi interpretat în sensul că se referă la nulitatea relativă, deoarece nulitatea absolută, dat fiind interesul general pe care îl apără normele încălcate, poate fi invocată de oricine are interes, deci şi de partea care a săvârşit neregularitatea.

Noua reglementare stabileşte, în art. 178, regulile de invocare a nulitătii.

Invocarea nulităţii absolute.

Nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte din proces, de judecător sau, după caz, de procuror, în orice stare a judecăţii cauzei, dacă legea nu prevede altfel [art. 178 alin. (1) NCPC].

Un caz în care legea prevede altfel este necompetenţă materială şi teritorială de ordine publică, care trebuie invocată la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, potrivit art. 130 alin. (2) NCPC.

Faţă de art. 108 alin. (1) CPC, se observă menţionarea expresă a dreptului procurorului de a invoca o asemenea nulitate.

Din interpretarea per a contrario a art. 178 alin. (2) NCPC rezultă că nulitatea absolută poate fi invocată şi de partea care a săvârşit neregu-laritatea, iar din cea a art. 178 alin. (4) NCPC că nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare.

Nulitatea absolută poate să fie invocată atât prin cerere scrisă, cât şi verbal, în şedinţa de judecată, dacă legea nu prevede altfel.

în legătură cu prevederea potrivit căreia invocarea nulităţii absolute se poate face „în orice stare a judecăţii cauzei”, s-au făcut următoarele distincţii:

- în primă instanţă, nulitatea absolută a actului de procedură poate fi invocată oricând, până la momentul închiderii dezbaterilor în fond, dacă legea nu dispune altfel;

- în apel, nulitatea absolută poate fi susţinută, chiar dacă nu a fost invocată în faţa primei instanţe, dacă legea nu dispune altfel, iar hotărârea de primă instanţă este susceptibilă de apel; invocarea se face prin cererea de apel, dacă legea nu prevede altfel, sub sancţiunea decăderii [art. 470 alin. (3) NCPC]; având în vedere dispoziţiile art. 479 alin. (1) teza a ll-a NCPC, instanţa de apel poate invoca (nu este obligată) şi din oficiu nulitatea absolută;

- în recurs, nulitatea absolută poate fi invocată de către parte sub forma unui motiv de casare în recurs, prin cererea de recurs, dacă legea nu prevede altfel, iar hotărârea pronunţată în primă instanţă este susceptibilă de recurs; motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate şi din oficiu de către instanţă (nu este obligată), chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică [conform art. 489 alin. (3) NCPC];

- dacă în apel s-a invocat în termen nulitatea absolută a actului de procedură efectuat în primă instanţă, motiv care a fost respins de instanţa de apel sau cu privire la care aceasta a omis să se pronunţe, în recurs partea este în drept să invoce nulitatea absolută, în măsura în care se include în vreunul dintre motivele de casare legale, având în vedere dispoziţiile art. 488 alin. (2) NCPC, potrivit cărora motivele de casare nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor;

- dacă în apel nu s-a invocat nulitatea absolută a actului de procedură efectuat în primă instanţă, iar această cale de atac a fost respinsă ca nefondată, în recurs partea nu mai este în drept, de principiu, să invoce nulitatea absolută [potrivit art. 488 alin. (2) NCPC].

într-o altă opinie s-a reţinut că interpretarea coroborată a art. 488 alin. (2) şi art. 247 alin. (1) NCPC conduce la concluzia că excepţia nulităţii absolute poate să fie invocată direct în recurs numai dacă vizează o neregularitate procedurală săvârşită în apel, iar pentru soluţionarea excepţiei este suficient să se administreze înscrisuri noi, nu şi alte dovezi. Astfel, nulitatea absolută din primă instanţă nu poate fi invocată direct în recurs, atât ca motiv de recurs, cât şi ca excepţie, decât dacă, în funcţie de datele concrete ale cauzei, nu a putut fi invocată pe calea apelului sau în cursul judecării apelului. în cazul în care problema nulităţii din primă instanţă a fost dedusă judecăţii în apel, fie prin motivele de apel, fie prin intermediul excepţiei, iar instanţa de apel a respins-o sau a omis să se pronunţe asupra ei, partea nemulţumită poate formula critici sub acest aspectnumai prin motivele de recurs, nu şi prin excepţie ridicată în recurs. Aceasta deoarece o anumită excepţie procesuală poate să fie folosită pentru invocarea unei anumite neregularităţi procedurale o singură dată în cursul unui proces. Critici împotriva soluţiei date excepţiei procesuale sau împotriva omisiunii soluţionării excepţiei pot să fie făcute numai prin exercitarea căilor de atac, iar nu prin invocarea din nou, în calea de atac, a aceleiaşi excepţii, chiar dacă este una absolută.

Invocarea nulităţii relative

 Potrivit art. 178 alin. (2)-(4) NCPC, nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea interesată şi numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă. Dacă legea nu prevede altfel, nulitatea relativă trebuie invocată: a) pentru neregula-rităţile săvârşite până la începerea judecăţii, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecată; b) pentru neregularităţile săvârşite în cursul judecăţii, la termenul la care s-a săvârşit neregularitatea sau, dacă partea nu este prezentă, la termenul de judecată imediat următor şi înainte de a pune concluzii pe fond. Partea interesată poate renunţa, expres sau tacit, la dreptul de a invoca nulitatea relativă. Rezultă condiţiile în care se pot invoca cazurile de nulitate relativă:

1) partea care invocă nulitatea relativă are un interes;

Ca excepţii de la regula potrivit căreia nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea interesată, s-au menţionat în doctrină următoarele cazuri:

- nulitatea relativă care intervine pentru nelegala îndeplinire a procedurii de citare poate fi invocată din oficiu în temeiul dispoziţiilor art. 153 alin. (2) NCPC, care prevăd că instanţa va amâna judecarea şi va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii; un alt argument invocat ar fi că citarea părţilor constituie premisa asigurării principiului contradictorialităţii în procesul civil, astfel încât dispoziţiile citate ar avea caracter de ordine publică şi, ca atare, ar justifica invocarea nulitătii de către instantă din oficiu;

- nulitatea relativă a actului de procedură efectuat de către o persoană fără capacitate procesuală de exerciţiu poate fi invocată şi de către instanţă, în orice stare a procesului.

în sens contrar, s-a subliniat că nulitatea relativă poate să fie invocată, indiferent de mijlocul procedural folosit, numai de către partea ale cărei interese sunt ocrotite prin norma încălcată.

Astfel, în practica anterioară noului Cod, s-a stabilit că instanţa de apel, invocând din oficiu citarea nelegală a pârâtei pentru termenul de dezbatere a cauzei în faţa primei instanţe, cu toate că pârâta nu declarase apel, şi dispunând desfiinţarea sentinţei pe acest temei, a pronunţat o decizie nelegală, deoarece neregularitatea actului de procedură putea fi invocată numai de către pârâtă, în condiţiile art. 108 alin. (3) CPC.

De asemenea, efectuarea raportului de expertiză cu încălcarea dispoziţiilor art. 208 CPC, - fără citarea părţilor prin carte poştală recomandată, cu dovadă de primire -, reprezintă o neregularitate procedurală ce poate fi invocată de partea interesată, pe calea excepţiei de nulitate a actului. însă, neconvocarea părţilor la realizarea expertizei este o omisiune sancţionată cu nulitatea relativă, întrucât textul de lege menţionat are caracter dispozitiv, fiind edictat în favoarea aceluia al cărui drept a fost încălcat, astfel că nulitatea expertizei trebuie pusă în discuţie la primul termen care a urmat depunerii raportului;

2) neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă a părţii care o invocă; prevederea exista şi în vechea reglementare şi este o aplicaţie a principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans;

3) invocarea se face în termenul şi prin actul de procedură stabilite de lege; astfel,

a) pentru neregularităţile săvârşite până la începerea judecăţii, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecată;

Sintagma „începerea judecăţii” are în vedere primul termen la care părţile sunt legal citate; „începerea judecăţii” are loc fie odată cu începerea cercetării procesului, fie odată cu începerea dezbaterilor, atunci când o cercetare a procesului nu este necesară. în aceste condiţii, s-a apreciat că, de vreme ce judecata începe doar în momentul în care ambele părţi sunt legal citate, iar art. 178 alin. (3) lit. a) NCPC vizează neregularităţile săvârşite înainte de începerea judecăţii, rezultă că, atâta vreme cât numai partea interesată să invoce nulitatea este legal citată, ea nu poate să fie sancţionată cu decăderea pentru că a aşteptat ca şi cealaltă parte să fie legal citată şi abia ulterior a invocat nulitatea.

b) pentru neregularităţile săvârşite în cursul judecăţii, la termenul la care s-a săvârşit neregularitatea sau, dacă partea nu este prezentă, la termenul de judecată imediat următor şi înainte de a pune concluzii pe fond.

întrucât textul de lege nu distinge, s-a apreciat că partea care lipseşte la termenul la care este săvârşită neregularitatea procedurală poate invoca nulitatea la termenul de judecată imediat următor, indiferent dacă pentru termenul la care s-a produs încălcarea procedurală a fost sau nu legal citată. în schimb, dacă partea lipsă era legal citată sau avea termen în cunoştinţă, nu mai trebuie să fie citată ulterior, astfel încât, dacă la termenul imediat următor nu invocă nulitatea va fi decăzută din drept; dacă partea lipsă nu fusese legal citată, termenul „imediat următor” la care trebuie să invoce nulitatea este acela la care va fi legal citată, iar nu neapărat primul termen de după comiterea neregularităţii procedurale respective.

într-o altă opinie, s-a considerat că prevederea „la termenul de judecată imediat următor şi înainte de a pune concluzii pe fond” se referă la situaţia în care la termenul de judecată imediat următor celui la care a fost săvârşită neregularitatea, când partea vătămată nu a fost de faţă, se acordă cuvântul şi asupra fondului dreptului dedus judecăţii, astfel încât, dacă la termenul de judecată imediat următor se acordă cuvântul asupra fondului cauzei, este necesar ca partea vătămată să invoce nulitatea înainte de acest moment.

Sintagma „concluzii în fond” trebuie înţeleasă ca privind „concluziile finale”, iar nu „concluziile asupra fondului” procesului. Drept urmare, şi dacă procesul este finalizat în temeiul unei excepţii procesuale, textul este aplicabil.

Neinvocarea nulităţii în termenul prevăzut duce la acoperirea acesteia şi decăderea părţii din acest drept, ceea ce înseamnă că nulitatea reiaţi-vă nu poate fi invocată direct în căile de atac. Dacă însă cauza nulităţii a intervenit la ultimul termen de judecată, iar partea, nelegal citată, nu a fost prezentă la dezbateri, nulitatea relativă va putea fi invocată direct în apel sau recurs, dacă hotărârea nu este susceptibilă de apel, dar numai ca motiv de apel/de recurs, iar nu prin intermediul excepţiei procesuale.

4) partea interesată să nu fi renunţat, expres sau tacit, la dreptul de a invoca nulitatea relativă;

Renunţarea expresă se realizează prin declaraţia părţii interesate în acest sens, declaraţie consemnată în încheierea de şedinţă. Se poate reţine renunţarea tacită din împrejurări care relevă intenţia neîndoielnică a părţii de acoperire a nulităţii; are această semnificaţie situaţia în care partea interesată invocă efectele actului de procedură lovit de nulitate relativă.

Renunţarea părţii se poate face numai în termenul în care ar putea să şi invoce nulitatea relativă, întrucât, în caz contrar, intervine decăderea.

Existenţa mai multor cauze de nulitate. Dispoziţie nouă, art. 178 alin. (5) NCPC prevede că toate cauzele de nulitate a actelor de procedură deja efectuate trebuie invocate deodată, sub sancţiunea decăderiipărţii din dreptul de a le mai invoca.

în legătură cu interpretarea dată acestui text de lege, doctrina a apreciat că se are în vedere situaţia în care în privinţa unui act de procedură sunt incidente mai multe cauze de nulitate relativă, iar nu de nulitate absolută, în condiţiile în care nulitatea absolută poate fi invocată oricând, potrivit art. 178 alin. (1) NCPC.

Partea care nu respectă această obligaţie, chiar dacă ar mai fi în termen potrivit art. 178 alin. (3) NCPC, nu mai poate invoca alte cauze de nulitate relativă oral sau printr-o altă cerere scrisă.

Excepţia nulităţii este o excepţie de procedură, atunci când este invocată în legătură cu aspecte privind procedura de judecată (cum ar fi nulitatea cererii de chemare în judecată, nulitatea întâmpinării), respectivexcepţie de fond, dacă vizează, de exemplu, capacitatea procesuală de exerciţiu/calitatea procesuală.

De asemenea, poate fi dilatorie (de pildă, lipsa procedurii de citare) sau peremptorie (de exemplu, nulitatea cererii de chemare în judecată pentru lipsa numelui părţilor). Sunt şi excepţii care încep ca având caracter dilatoriu: excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii dacă reclamantul nu este prezent la termenul la care se invocă, deoarece în aceste cazuri cererea nu este anulată automat, ci se acordă un termen pentru împlinirea lipsurilor.

Soluţionarea excepţiei nulităţii actelor de procedură

Actul de procedură prin care instanţa se pronunţă asupra excepţiei este, după caz, încheiere sau hotărâre, care poate fi sentinţă sau decizie, în funcţie de etapa procesuală în care se află judecata.

în cazul respingerii excepţiei, instanţa pronunţă o încheiere interlocutorie, conform art. 235 NCPC [corespondent art. 268 alin. (3) CPC], care poate fi atacată numai odată cu fondul, cu excepţia situaţiei când legea dispune atacarea separată.

Dacă admite excepţia, pronunţă:

- o încheiere, atunci când instanţa nu se dezînvesteşte de judecarea pricinii (de exemplu, admite excepţia privind nelegala citare a părţii);

- o hotărâre (sentinţă sau decizie), dacă se dezînvesteşte (de exemplu, anulează cererea pentru netimbrare).

Îndreptarea neregularităţilor actului de procedură. Acoperirea nulităţii

Potrivit art. 177 NCPC, ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune îndreptarea neregularităţilor actului de procedură. Cu toate acestea, nulitatea nu poate fi acoperită dacă a intervenit decăderea ori o altă sancţiune procedurală sau dacă se produce ori subzistă o vătămare. Actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate a dispărut cauza acesteia.

Textul legal, cu caracter de noutate, este aplicabil indiferent de felul nulităţii - absolută sau relativă - şi prevede condiţiile în care nulitatea condiţionată a actului de procedură poate fi acoperită. Per a contrario, nu poate fi îndreptată neregularitatea în cazul nulităţilor necondiţionate prevăzute de art. 176 NCPC.

Astfel, sancţiunea nulitătii condiţionate va interveni numai în cazul în care vătămarea produsă prin încălcarea cerinţelor legale la întocmirea actului de procedură nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului. Ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării prin alte remedii, judecătorul va dispune îndreptarea neregularităţilor actului de procedură, cu condiţia să nu existe un text care să-i interzică îndreptarea neregularităţilor.

De asemenea, actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate a dispărut cauza acesteia. în aplicarea acestei dispoziţii legale, se pot reţine următoarele situaţii când nu intervine nulitatea actului de procedură:

- când partea achită taxa judiciară de timbru în cuantumul comunicat şi transmite instanţei dovada achitării, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei, în condiţiile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de chemare în judecată nu se anulează;

- când reclamantul completează sau modifică cererea de chemare în judecată până la primul termen de judecată, instanţa nu va mai dispune anularea cererii, chiar dacă termenul legal de 10 zile pentru acoperirea lipsurilor cererii a expirat, întrucât cauza nulităţii a dispărut până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate (dacă dosarul nu ar fi adus judecătorului la expirarea celor 10 zile de la primirea comunicării de către reclamant pentru anularea cererii, în condiţiile art. 200 NCPC);

- când reprezentantul care nu a fost autorizat în prealabil, potrivit dispoziţiilor art. 81 alin. (1) NCPC, să facă un act de dispoziţie, obţine autorizarea pe parcursul procesului, nu intervine nulitatea acestui act;

- când cererea de chemare în judecată este semnată în condiţiile art. 196 alin. (2) NCPC;

- când cererea de apel este modificată sau completată potrivit prevederilor art. 471 alin. (3) NCPC;

- când cererea de recurs este modificată sau completată în termenul prevăzut de lege sau acordat de preşedintele instanţei ori de judecătorul care îl înlocuieşte [art. 490 alin. (2) NCPC, care trimite la aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 471 NCPC].

Efectele nulităţii actului de procedură

Nulitatea, indiferent că este absolută sau relativă, lipseşte actul de procedură de efectele prevăzute de lege. în acest sens, art. 179 alin. (1) NCPC prevede că actul de procedură nul sau anulabil este desfiinţat, în tot sau în parte, de la data îndeplinirii lui.

Nulitatea actului de procedură, care poate fi totală sau parţială, are efect retroactiv, de la momentul efectuării actului de procedură respectiv, iar nu de la data pronunţării sale de către instanţa judecătorească.

Un alt efect al nulităţii este acela că actul de procedură anulat poate fi refăcut.

După declararea nulităţii, instanţa dispune, dacă este cazul, refacerea actului de procedură, cu respectarea tuturor condiţiilor de validitate [art. 179 alin. (2) NCPC]. Este vorba despre o apreciere a instanţei asupra posibilităţii refacerii actului anulat, cu condiţia respectării tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru efectuarea sa.

De exemplu, anularea raportului de expertiză, pentru necitarea părţilor, are drept consecinţă refacerea expertizei, cu citarea părţilor.

Refacerea actului de procedură se dispune, de regulă, de către aceeaşi instanţă, în măsura în care nu s-a dezînvestit de soluţionarea cauzei şi nulitatea este susceptibilă de a fi pronunţată de către aceasta, necon-stituind o remediere a unei greşeli de judecată statuate într-o încheiere interlocutorie.

Astfel, în funcţie de momentul la care este constatată nulitatea, refacerea actelor este de competenţa:

- instanţei la care s-a săvârşit actul nul;

- instanţei de control judiciar;

- instanţei căreia i s-a trimis pricina spre rejudecare.

În condiţiile art. 179 alin. (3) NCPC [corespondent art. 106 alin. (1) CPC], desfiinţarea unui act de procedură atrage şi desfiinţarea actelor următoare, în măsura în care acestea nu pot avea o existenţă de sine stătătoare.

Prin prevederile art. 179 alin. (3) NCPC se rezolvă astfel şi o chestiune controversată în doctrină, şi anume dacă nulitatea actului de procedură atrage numai nulitatea actelor ulterioare sau şi a actelor anterioare sau concomitente. Astfel, textul indicat stabileşte în mod expres că desfiinţarea unui act de procedură atrage şi desfiinţarea actelor de procedură următoare, dacă acestea nu pot avea o existenţă de sine stătătoare (deci, actele ulterioare trebuie să se afle într-un raport de dependenţă cu actul anulat). Per a contrario, actul de procedură subsecvent independent faţă de actul de procedură declarat nul îşi menţine valabilitatea.

Prin folosirea sintagmei „desfiinţat”, se sugerează aplicarea acestei nulităţi iradiate nu numai în ipoteza nulităţilor relative, dar, cu atât mai mult, şi în ipoteza nulităţilor absolute.

în acest sens, în practica anterioară noului Cod s-a stabilit că nulitatea procesului-verbal de afişare pentru faptul că nu conţine indicarea exactă a locului de afişare a actului de procedură atrage, în conformitate cu prevederile art. 106 CPC, şi nulitatea hotărârii pronunţate. Se mai poate reţine nulitatea hotărârii judecătoreşti redactate în baza minutei declarate nule ca urmare a nesemnării acesteia de către judecători.

Potrivit art. 179 alin. (4) NCPC, nulitatea unui act de procedură nu împiedică faptul ca acesta să producă alte efecte juridice decât cele care decurg din natura lui proprie.

Astfel, aşa cum s-a arătat şi în doctrina anterioară noului Cod, o cerere de chemare în judecată lovită de nulitate poate fi folosită ca o mărturisire extrajudiciară sau ca un început de dovadă scrisă; nulitatea pentru necompetenţâ nu afectează valabilitatea probelor administrate, care vor fi refăcute de instanţa competentă numai pentru motive temeinice (art. 137 NCPC, corespondent art. 160 CPC); actul autentic nul pentru vicii de formă poate fi folosit ca un înscris sub semnătură privată dacă este semnat de părţi (art. 271 NCPC) etc.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Incompatibilitatea judecătorului în NCPC Invocarea şi soluţionarea incidentului incompatibilităţii judecătorului Recuzarea judecătorului Act de procedură Nulitatea cererii de chemare în judecată Nulitatea întâmpinării Nulitatea cererii reconvenţionale Nulitatea cererii de apel