Nulitatea cererii reconvenţionale
| Comentarii |
|
nulitatea cererii reconvenţionale, conform prevederilor art. 209 alin. (3) NCPC, identice cu cele ale art. 119 alin. (2) CPC, cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată.
în legătură cu nulitatea acestei cereri în noua reglementare, într-o opinie, s-a reţinut că, în ceea ce priveşte sfera de aplicare a art. 200 NCPC, procedura regularizării cererii de chemare în judecată se aplică numai cererilor introductive de instanţă, iar nu şi cererilor incidentale. Art. 209 alin. (5) teza a ll-a NCPC face trimitere exclusiv la art. 201 NCPC, iar nu şi la art. 200 NCPC, art. 201 reglementând procedura de comunicare a actelor procedurale şi de fixare a primului termen de judecată. Sintagma „constatarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată”, menţionată în partea de început a alin. (1) al art. 201 NCPC, priveşte cererea de chemare în judecată introductivă, scopul trimiterii art. 209 alin. (5) teza a ll-a NCPC la art. 201 constituindu-l comunicarea cererii reconvenţionale, aspect care reiese şi din faptul că prima teză a alin. (5) al art. 209 vizează o atare comunicare.
S-a exprimat şi opinia contrară, potrivit căreia cererea reconvenţională trebuie să cuprindă elementele prevăzute în art. 194 NCPC pentru cererea de chemare în judecată, în condiţiile în care aceasta este o adevărată „acţiune”. Totodată, cererea va putea fi anulată, în temeiul art. 196 NCPC, pentru lipsa numelui şi prenumelui sau, după caz, a denumirii oricăreia dintre părţi, a obiectului şi a motivelor de fapt ori a semnăturii pârâtului sau a reprezentantului acestuia. De asemenea, atunci când este cazul, cererea reconvenţională trebuie să fie timbrată în aceleaşi condiţii în care ar fi fost timbrată dacă pretenţia era dedusă judecăţii pe cale principală. S-a motivat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 200 NCPC în sensul că art. 209 alin. (3) NCPC nu precizează că cererea reconvenţională va cuprinde elementele cererii de chemare în judecată, ci arată că trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată. Rezultă aceasta şi din dispoziţiile art. 209 alin. (5) teza a ll-a NCPC, potrivit cărora dispoziţiile art. 201 se aplică în mod corespunzător. Or, aplicarea „în mod corespunzător” a art. 201 NCPC înseamnă că şi cererea reconvenţională va fi comunicată reclamantului numai în momentul în care se constată că îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, ceea ce presupune verificarea şi regularizarea cererii reconvenţionale în termenii stabiliţi prin art. 200 NCPC.
Prin urmare, dacă cererea reconvenţională nu respectă cerinţele art. 194-197 NCPC, pârâtului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Dacă obligaţiile arătate nu sunt îndeplinite, prin încheiere dată în camera de consiliu se dispune anularea cererii.
Majoritară este cea de-a doua opinie, distincţia făcută de ultima autoare menţionată între elementele cererii de chemare în judecată şi condiţiile pentru cererea de chemare în judecată fiind convingătoare; la fel sunt şi argumentele legate de neproducerea unei vătămări procesuale în dauna reclamantului, ca urmare a faptului că anularea cererii reconvenţionale pentru necomplinirea lipsurilor are drept consecinţă necomunicarea ei pentru a se formula întâmpinare, iar dacă se complinesc lipsurile, atunci reclamantul va avea la dispoziţie o cerere completă pentru a-şi putea face apărări la fel de complete.
