Nulitatea cererii de chemare în judecată
| Comentarii |
|
nulitatea cererii de chemare în judecată, pentru procesele începute după data de 15 februarie 2013, din interpretarea art. 196 NCPC rezultă că primul termen de judecată nu va fi fixat înainte ca judecătorul să constate că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată.
Conform prevederilor art. 200 NCPC, intitulat „Verificarea cererii şi regularizarea acesteia”: „(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197.
(2) Când cererea nu îndeplineşte aceste cerinţe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).
(3) Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.
(4) împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.
(5) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.
(6) Cererea se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularită-ţile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (2).
(7) în caz de admitere, cauza se retrimite completului iniţial învestit
per a contrario, dacă, spre exemplu, cererea a fost anulată ca netimbrată, iar reclamantul timbrează după pronunţarea încheierii de anulare şi formulează cerere de reexaminare, aceasta din urmă va fi respinsă, dacă neregularitatea a fost înlăturată după expirarea termenului de 10 zile.
Excepția de nulitate a cererii de chemare în judecată.
Conform prevederilor art. 194 NCPC, intitulat „Cuprinsul cererii de chemare în judecată”: Cererea de chemare în judecată va cuprinde:
a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoane juridice, denumirea şi sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar ale reclamantului, precum şi ale pârâtului, dacă părţile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. Dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a ll-a sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul.
Dintre aceste menţiuni s-a apreciat în doctrină că, facultativ, în măsura în care reclamantul cunoaşte aceste date, cererea de chemare în judecată va cuprinde şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar ale pârâtului, dacă posedă ori i s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii. Prin raportare la art. 148 alin. (1) teza a ll-a NCPC la care art. 194 face trimitere, cererea va cuprinde, dacă este cazul, şi adresa electronică sau coordonatele care au fost indicate în acest scop de părţi, precum numărul de telefon, numărul de fax sau alte asemenea.
După cum se arată în doctrina recentă, nici pseudonimul şi nici porecla nu au valoarea unor atribute legitime de identificare a persoanei fizice, deoarece nu pot fi folosite în cadrul executării silite. în plus, se mai arată că lipsa prenumelui sau menţionarea doar a iniţialei prenumelui nu reprezintă o identificare corectă a persoanei fizice.
în ceea ce priveşte domiciliul sau reşedinţa părţilor persoane fizice indicat de reclamant, este vorba de locul unde părţile locuiesc efectiv, pentru a putea fi înştiinţate cu privire la desfăşurarea procesului, iar nu domiciliul din actul de identitate. Sediul părţilor persoane juridice este cel care figurează în evidenţele oficiale.
Potrivit art. 167 alin. (1) NCPC, când reclamantul învederează, motivat, că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a reuşit să afle domiciliul pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, instanţa va putea încuviinţa citarea acestuia prin publicitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 158 alin. (1) NCPC, reclamantul poate să menţioneze şi un domiciliu sau sediu ales pentru citarea sau comunicarea actelor de procedură, cu obligaţia de a indica şi domiciliul său real. Alegerea de domiciliu o poate face doar pentru el, nu şi pentru pârât;
b) numele, prenumele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia şi sediul profesional. Dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător. Dovada calităţii de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, se va alătura cererii.
Dacă reprezentantul nu menţionează calitatea în care acţionează, instanţa poate aprecia cererea ca fiind formulată în nume propriu, ceea ce va atrage soluţia respingerii ei ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
în cazul în care cererea este formulată de doi reclamanţi, dintre care unul acţionează şi în calitate de reprezentant al celuilalt reclamant, este necesar să se menţioneze expres această dublă calitate a primului reclamant.
După cum se observă în mod corect în doctrină, este necesară anexarea la cererea de chemare în judecată a dovezii calităţii de reprezentant pentru reclamant, dar nu şi pentru pârât, deoarece această cerinţă ar duce la împiedicarea accesului la justiţie;
c) obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Pentru imobile, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 104. Pentru identificarea imobilelor se vor arăta localitatea şi judeţul, strada şi numărul, iar în lipsă, vecinătăţile, etajul şi apartamentul, precum şi, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară şi numărul cadastral sau topografic, după caz. La cererea de chemare în judecată se va anexa extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru şi publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de acelaşi birou, care atestă acest fapt;
d) arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea.
Prin motive de fapt se înţeleg toate împrejurările, faptele, circumstanţele care au condus la formularea cererii de chemare în judecată şi pe care se sprijină pretenţia dedusă spre soluţionare instanţei. Motivele de dreptsunt cele care conferă formă juridică motivelor de fapt, explicând, din punct de vedere al dreptului substanţial şi procesual, obiectul acţiunii. Reclamantul nu este obligat să indice textele legale pe care şi-a întemeiat pretenţia, instanţa fiind în măsură să le determine din lecturarea obiectului cererii şi a motivelor de fapt acesteia, iar în cazul în care acestea sunt greşit arătate, instanţa are posibilitatea să stabilească corecta încadrare a faptelor, cu respectarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil.
în plus, indicarea unui temei juridic greşit al cererii nu obligă judecătorul, care poate pune în discuţie corecta calificare juridică a cererii de chemare în judecată;
e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 150. Când reclamantul doreşte să îşi dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfăţişarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică, în cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi ataşat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele şi adresa martorilor, dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a ll-a fiind aplicabile în mod corespunzător;
f) semnătura.
Este vorba de semnătura pe care reclamantul sau reprezentantul său
o foloseşte în mod curent, fără ca aceasta să cuprindă în mod obligatoriu numele şi prenumele semnatarului. Este necesară semnătura olografă; în cazul reclamantului persoană juridică trebuie aplicată, pe lângă ştampilă, şi semnătura reprezentantului său. Este valabilă semnătura electronică, în condiţiile legii speciale. Semnătura se aplică la sfârşitul cererii pentru a avea semnificaţia faptului că este atestat întregul său conţinut.
Nu este respectată cerinţa legală privitoare la semnătură în cazul în care, la sfârşitul cererii, este dactilografiat numele şi prenumele reclamantului, fără a exista şi semnătura olografă a sa ori a reprezentantului său.
Cererea semnată de o persoană care nu avea calitatea de reprezentant poate fi ratificată în termenul acordat pentru complinirea acestei deficienţe, prin prezentarea reclamantului în faţa instanţei şi semnarea cererii.
în ipoteza unei coparticipări procesuale, cererea trebuie semnată de toti reclamanţii.
Din trimiterea făcută de art. 200 NCPC la verificarea cerinţelor de la art. 194-197 NCPC, rezultă că activitatea judecătorului de primă instanţă de verificare a cererii în procedura preliminară de filtru trebuie să aibă în vedere următoarele cerinţe obligatorii ale cererii de chemare în judecată:
1) numele şi prenumele persoanei fizice; denumirea persoanei juridice;
Lipsa indicării în cerere a unui prenume al pârâtului poate să conducă la o nelegală îndeplinire a procedurii de citare cu acesta sau la obţinerea unei hotărâri judecătoreşti ce nu se va impune cu putere obligatorie faţă de această parte, în ipoteza în care va invoca faptul că nu este una şi aceeaşi persoană cu partea care a figurat în proces;
2) domiciliu sau reşedinţa persoanei fizice; sediul persoanei juridice; dacă locuieşte în străinătate, domiciliul ales în România;
3) CNP-ul persoanei fizice; CUI sau CIF sau număr de înmatriculare în registrul comerţului sau număr de înscriere în registrul persoanelor juridice; contul bancar; adresa electronică/telefon/fax;
4) numele şi prenumele, precum şi calitatea reprezentantului; dacă e avocat, numele şi prenumele acestuia şi sediul profesional; adresa electronică/telefon/fax;
5) dovada calităţii de reprezentant;
6) obiectul cererii şi valoarea lui (calcul şi înscrisuri);
7) motive de fapt;
8) motive de drept;
9) dovezi;
10) semnătura;
11) numărul de exemplare ale cererii [stabilit de dispoziţiile art. 195 NCPC prin raportare la art. 149 alin. (1) NCPC, potrivit cărora, când cererea urmează a fi comunicată, ea se va face în atâtea exemplare câte sunt necesare pentru comunicare, în afară de cazurile în care părţile au un reprezentant comun sau partea figurează în mai multe calităţi juridice, când se va face într-un singur exemplar; în toate cazurile este necesar şi un exemplar pentru instanţă];
12) timbrajul.
Cu privire la probe, sunt obligatorii următoarele:
a) pentru înscrisurile de care partea înţelege a se folosi în proces:
- se vor depune copii certificate de parte pentru conformitate cu originalul;
- se vor putea depune în copie numai părţile din înscris referitoare la proces, urmând ca instanţa să ordone, dacă va fi nevoie, înfăţişarea înscrisului în întregime;
- înscrisurile redactate într-o limbă străină se depun în copie certificată, însoţite de traducerea legalizată efectuată de un traducător autorizat sau, dacă nu există un traducător autorizat pentru limba în care sunt redactate înscrisurile în cauză, se pot folosi traducerile realizate de persoane de încredere cunoscătoare ale respectivei limbi, în condiţiile legii speciale;
- numărul de exemplare pentru toate părţile şi pentru instanţă;
- pentru interogatoriul pârâtului, reclamantul va cere înfăţişarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică, sau va ataşa în scris interogatoriul, dacă pârâtul trebuie să răspundă în scris potrivit legii;
- pentru dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele şi adresa martorilor.
Dintre aceste cerinţe, potrivit art. 196 NCPC, sunt sancţionate cu nulitatea: lipsa numelui sau a prenumelui sau, după caz, a denumirii oricăreia dintre părţi; lipsa obiectului cererii; lipsa motivelor de fapt ale acesteia ori lipsa semnăturii părţii sau a reprezentantului acesteia, precum şi, prin coroborare cu art. 197 NCPC, netimbrarea sau timbrarea insuficientă a cererii atrage anularea (adică punctele 1, 6, 7, 10 şi 12).
Pe de altă parte, art. 200 NCPC obligă judecătorul să pună în vedere reclamantului să completeze cererea pentru neîndeplinirea oricărei condiţii de la art. 194-197, sub sancţiunea nulitătii.
Discuţiile ce se nasc ca urmare a acestei prevederi este dacă între nulitatea care sancţionează lipsurile de la art. 196 (pentru cauzele enumerate mai sus) şi nulitatea care sancţionează lipsurile de la art. 200 (pentru restul) există diferenţe de natură juridică.
Într-o opinie, se arată că art. 196 NCPC sancţionează cu nulitatea expresă şi absolută lipsa elementelor esenţiale ale cererii, depăşind interesul privat al părţii şi fiind norme de interes general, iar art. 200 NCPC cu nulitatea relativă şi virtuală lipsa elementelor neesenţiale ale cererii, interesul ocrotit fiind doar cel al părţilor. De aici, consecinţe cu privire la cine o poate invoca: în primul caz, şi instanţa din oficiu şi necondiţionat de existenţa unei vătămări; în a doua situaţie, doar pârâtul şi numai dovedind o vătămare procesuală (de exemplu, simpla invocare de către pârât a lipsei CNP-ului reclamantului din cererea de chemare în judecată, deşi este o cerinţă obligatorie a acesteia, nu duce de plano la existenţa unei vătămări).
Se mai reţine că instanţa are obligaţia de a verifica din oficiu existenţa tuturor menţiunilor obligatorii (esenţiale - stabilite prin norme imperative şi neesenţiale - stabilite prin norme dispozitive). Se mai arată că, „deşi măsura anulării se dispune, în noua reglementare, de către completul titular, ea nu îmbracă forma unei excepţii de nulitate, ci este tot o măsură procesuală luată în etapa premergătoare învestirii legale a instanţei (...) anularea cererii nu intervine ca urmare a excepţiei de nulitate, care nu poate fi invocată decât în contradictoriu cu ambele părţi, după legarea procesului”. Acelaşi autor subliniază însă că excepţia de nulitate a cererii de chemare în judecată nu este exclusă de prevederile art. 200 NCPC, ea putând fi ridicată în cursul judecăţii.
Într-o altă opinie, se face aceeaşi distincţie între elementele esenţiale şi cele neesenţiale ale cererii, dar se arată că lipsa elementelor esenţiale este sancţionată cu nulitatea absolută, care nu se identifică, totuşi, întru-totul cu regimul juridic al altor nulităţi absolute, faţă de breşa creată prin posibilitatea semnării cererii. Acest autor nu mai prevede expres ce se întâmplă în cazul lipsei elementelor neesenţiale, arătând doar că art. 200 NCPC sancţionează cu „nulitatea” lipsa tuturor cerinţelor de la art. 194-197 NCPC.
Opinia majoritară este cea a distincţiei dintre nulitatea absolută expresă (art. 196 NCPC) şi nulitatea relativă virtuală, dar această împărţire nu rezolvă dilema următoarei situaţii: lipsa domiciliului pârâtului din cererea de chemare în judecată. Nefiind prevăzută expres la art. 196 NCPC, ar fi doar o nulitate relativă, ce nu ar putea fi invocată de către instanţă, dar cererea ar deveni imposibil de judecat; apreciem că, în această situaţie, ar putea fi calificat interesul ocrotit ca fiind unul general, legat de desfăşurarea procesului civil (care ar fi împiedicată în lipsa unui domiciliu al pârâtului) şi, prin urmare, calificată nulitatea ca una absolută şi virtuală, condiţionată de vătămare.
Într-o altă opinie, se face distincţie între următoarele două situatii:
1) Situaţia în care nu s-a stabilit primul termen de judecată, în condiţiile art. 201 NCPC, cererea de chemare în judecată fiind supusă procedurii privind verificarea şi regularizarea sa, potrivit art. 200 NCPC.
S-a apreciat că, în cazul în care reclamantul nu-şi îndeplineşte în termenul legal obligaţia de a complini lipsurile sesizate de instanţă cu privire la conţinutul cererii de chemare în judecată prevăzut de art. 194 NCPC şi aduse acestuia la cunoştinţă, cererea va fi anulată, în condiţiile art. 200 NCPC. Se are în vedere soluţia potrivit căreia art. 200 alin. (1) NCPC impune anularea cererii pentru nesocotirea tuturor cerinţelor menţionate la art. 194-197 NCPC, fără distincţii, exceptând în mod expres de la aplicarea acestei sancţiuni numai ipoteza nerespectării obligaţiei de a desemna un reprezentant comun, caz în care în termenul de 10 zile de la data la care au primit comunicarea privitoare la necesitatea de a-şi desemna un astfel de reprezentant, completul învestit cu judecarea cererii de chemare în judecată nu va proceda la anularea acesteia, ci va desemna, prin încheiere, un curator special, care va asigura reprezentarea reclamanţilor.
În consecinţă, cererea de chemare în judecată poate fi anulată în condiţiile art. 200 NCPC, spre exemplu:
- în ipoteza în care reclamantul nu a indicat în cuprinsul acesteia motivele de drept, potrivit lit. d) a art. 194 NCPC, chiar dacă nulitatea este condiţionată de dovada existenţei unei vătămări, ce, evident, nu ar putea fi făcută în cadrul acestei proceduri, întrucât pârâtul nu are cunoştinţă de proces decât din momentul comunicării cererii de chemare în judecată legal întocmite, potrivit art. 201 alin. (1) NCPC; lipsa temeiului juridic poate justifica anularea cererii de chemare în judecată în etapa de regularizare, de vreme ce, în condiţiile art. 22 alin. (4) NCPC, judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, „chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire”; prin urmare, reclamantul trebuie să fi indicat temeiul juridic al cererii;
- dacă reclamantul nu ataşează la dosar înscrisurile în fotocopie certificată sau le ataşează într-un număr insuficient de exemplare ori netraduse din limba străină în care sunt redactate, cererea va fi anulată în condiţiile art. 200 NCPC; de vreme ce art. 195 NCPC trimite numai la art. 149 alin. (1) NCPC înseamnă că înainte de fixarea primului termen de judecată nu se poate face aplicarea prevederilor art. 149 alin. (3) şi (4) NCPC; prin urmare, reclamantului i se va pune în vedere să depună copii suficiente pentru comunicare, sub sancţiunea anulării cererii în condiţiile art. 200 alin. (3) NCPC;
- dispoziţiile art. 150 alin. (1) NCPC, privind obligaţia părţii de a certifica, pentru conformitate cu originalul, copiile înscrisurilor anexate cererii, sunt aplicabile şi cât priveşte înscrisurile cu care se face dovada calităţii de reprezentant, respectiv chitanţele de achitare a taxelor judiciare de timbru, pentru ca şi acestea să fie comunicate pârâtului;
- nedepunerea interogatoriului scris de către reclamant atrage aplicarea dispoziţiilor art. 200 alin. (3) NCPC, iar nu a prevederilor art. 254 alin. (1) NCPC;
- de asemenea, deşi lipsa semnăturii cererii s-ar putea acoperi în tot cursul judecăţii cauzei în primă instanţă, după acordarea primului termen de judecată, totuşi, înainte de fixarea acestui termen, neîndeplinirea obligaţiei de către reclamant va antrena anularea cererii, în condiţiile art. 200 NCPC;
- elementele prevăzute de art. 194 NCPC trebuie să fie înscrise în toate exemplarele la care se referă art. 195 NCPC, iar nu doar în exemplarul care rămâne în dosarul instanţei, în caz contrar, se poate face aplicarea art. 200 alin. (3) NCPC;
2) Situaţia în care s-a stabilit primul termen de judecată, în condiţiile art. 201 NCPC, şi anume cererea de chemare în judecată pentru care nu s-a urmat procedura regularizării prevăzută de art. 200 NCPC, deşi aceasta s-ar fi impus, precum şi alte cereri cu natură juridică de cerere de chemare în judecată (cereri adiţionale, cereri incidentale) formulate în cursul procesului, după acordarea acestui termen.
Soluţia este diferită în funcţie de elementele care lipsesc cererii de chemare în judecată: elementele esenţiale, prevăzute de art. 196 alin. (1) NCPC, şi celelalte elemente, neesenţiale:
A) Cererea nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia. Potrivit art. 196 alin. (1) NCPC, sancţiunea care intervine în cazul cererii care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulitatea condiţionată de existenţa unei vătămări, prezumată relativ de lege, dat fiind caracterul expres al nulităţii, cel care invocă nulitatea nefiind ţinut de obligaţia de a face această dovadă. Partea interesată în păstrarea actului de procedură poate face dovada contrară, respectiv faptul că, deşi lipsesc elemente esenţiale ale cererii de chemare în judecată, partea care a invocat nulitatea nu este vătămată procesual.
Nulitatea cererii de chemare în judecată pentru elementele indicate poate fi invocată din oficiu de către instanţă, de procuror, precum şi de către părţile adverse.
Dacă aceste elemente esenţiale există, dar sunt indicate greşit, nulitatea ar putea interveni în condiţiile art. 175 alin. (1) NCPC, condiţionat de dovada vătămării.
în ceea ce priveşte nulitatea cererii pentru lipsa semnăturii, noul Cod prevede, în art. 196 alin. (2), o soluţie similară celei anterioare, în sensul că lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecăţii, dar numai în faţa primei instanţe (diferenţă faţă de dispoziţiile art. 133 CPC). Dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipseşte la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înştiinţat în acest sens prin citaţie. în cazul în care reclamantul este prezent în instanţă, acesta va semna chiar în şedinţa în care a fost invocată nulitatea.
Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 196 alin. (2) NCPC [corespondent art. 133 alin. (2) CPC], rezultă că lipsa obiectului cererii, a numelui, prenumelui sau, după caz, a denumirii reclamantului sau ale pârâtului, precum şi lipsa motivele de fapt ale cererii (prevedere nouă) nu pot fi acoperite pe parcursul judecării cauzei.
în sens contrar s-a exprimat opinia potrivit căreia trimiterea la art. 200 NCPC, pe care o face art. 196 alin. (1) NCPC, permite concluzia că şi pe parcursul procesului, nu doar la depunerea cererii, este posibilă acoperirea lipsurilor privitoare la celelalte elemente esenţiale, iar nu doar în privinţa semnăturii. însă, în acest caz, reclamantul este obligat să completeze sau să modifice cererea de chemare în judecată în termen de 10 zile de la data când i s-au comunicat lipsurile. Dacă lipsurile sunt evidenţiate la un termen de judecată la care reclamantul este prezent, termenul de 10 zile va începe să curgă din acest moment, nemaifiind obligatorie şi înştiinţarea în scris, aşa cum prevede art. 200 alin. (2) NCPC.
Comparând art. 196 alin. (2) NCPC cu art. 133 alin. (2) CPC (care avea în vedere situaţia în care „pârâtul invocă lipsa de semnătură”), se observă faptul că lipsa semnăturii nu mai reprezintă un aspect ce ar putea fi invocat doar de către pârât. De altfel, chiar şi în doctrina şi practica judiciară anterioare noului Cod s-a apreciat că lipsa semnăturii poate fi invocată şi de instanţa de judecată, nu numai de către pârât, pentru a nu pune instanţa în imposibilitatea de a constata nulitatea cererii de chemare în judecată, în ipoteza în care pârâtul nu se prezintă la judecată ori, deşi se prezintă, nu invocă nulitatea, determinând-o să soluţioneze pe fond
o cerere de chemare în judecată căreia îi lipseşte unul dintre elementele esenţiale cerute de art. 112 CPC (corespondent art. 194 NCPC).
Şi în ipoteza în care pricina nu ar fi în stare de judecată, solicitându-se, spre exemplu, de către pârât amânarea cauzei pentru lipsă de apărare, reclamantul va trebui să semneze cererea de chemare în judecată, sub
sancţiunea declarării nulitătii acesteia.
Semnarea cererii de chemare în judecată se poate face şi de către avocatul care depune la dosar împuternicirea avocaţială ori de către mandatarul neavocat, care ataşează procura în original sau în copie legalizată, în conformitate cu condiţiile prevăzute de art. 151 NCPC (corespondent art. 83 CPC).
în acest caz în care cererea este formulată prin reprezentant, dovada calităţii sale fiind anexată la dosar, s-a exprimat şi opinia potrivit căreia se impune citarea atât a reclamantului, cât şi a reprezentantului său pentru a proceda la semnarea cererii, sub sancţiunea declarării nulităţii acesteia, în condiţiile art. 196 alin. (2) NCPC.
B) Cererea nu respectă celelalte cerinţe. Pentru a se declara nulitatea cererii de chemare în judecată în cazul nerespectării celorlalte cerinţe, neesenţiale ale sale [cele care nu sunt prevăzute la art. 196 alin. (1)
NCPC], este necesară dovada existenţei unei vătămări, aceasta nefiind prezumată de lege.
Interpretarea per a contrario a art. 196 alin. (1) NCPC conduce la concluzia că numai lipsa elementelor esenţiale atrage nulitatea absolută. Elementele neesenţiale sunt reglementate prin norme care ocrotesc interesul pârâtului, astfel încât lipsa acestora sau neregularităţi privitoare la elementele neesenţiale pot să fie invocate în condiţiile art. 178 alin. (3) NCPC privind nulitatea relativă.
Spre deosebire de obiectul cererii, care este un element esenţial, valoarea acestuia este un element neesenţial al cererii de chemare în judecată, de vreme ce nu apare înscris în art. 196 alin. (1) NCPC.
Astfel:
- nearătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai propune probe, potrivit art. 254 alin. (1) NCPC, cu excepţiile prevăzute de lege;
- dacă prin cererea de chemare în judecată se solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri, fără ca acestea să fie ataşate cererii, sau a probei testimoniale, fără să fie specificaţi martorii, se va considera că proba respectivă nu a fost propusă în condiţiile legii, fiind incidenţă sancţiunea decăderii, similar ipotezei în care probele nu ar fi fost deloc indicate;
- de asemenea, în ipoteza în care reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată numai încuviinţarea probei cu înscrisuri, pe care le-a ataşat cererii, în condiţiile legii, iar în cursul judecăţii pretinde completarea probatoriului cu proba testimonială, acesta va fi decăzut din dreptul de a propune ultima probă, cu excepţia cazului în care sunt incidente situaţiile prevăzute de art. 254 alin. (2) NCPC;
- în cursul judecării cauzei, după acordarea primului termen, dacă reclamantul mai depune un set de înscrisuri la dosar, însă în copie necertificată sau într-un număr insuficient de exemplare ori netraduse din limba străină în care sunt redactate, instanţa îi va pune în vedere obligaţia respectării dispoziţiilor legale, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei, potrivit art. 242 alin. (1) NCPC.
S-a remarcat aspectul că nulitatea pentru neindicarea motivelor de drept nu este una expresă, motiv pentru care este necesară dovada existenţei unei vătămări pentru anularea cererii în cursul procesului decurgând din această lipsă.
În cazul în care reclamantul nu indică temeiul de drept al pretenţiei sale, nu poate fi aplicată sancţiunea nulităţii cererii de chemare în judecată. Prin Decizia nr. 870 din 24 iunie 2010, Curtea Constitutională a reținut că nu este necesară indicarea exactă a textelor de lege (temeiului de drept) pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată, întrucât încadrarea în drept a faptelor este şi trebuie să rămână opera judecătorului, ci este suficient să se indice principiile de drept pe care se fundamentează pretenţiile reclamantului. De altfel, în cazul în care există îndoieli cu privire la temeiul juridic al acţiunii, instanţa poate da calificarea juridică corespunzătoare, după ce, în prealabil, a pus în discuţia contradictorie a părţilor noua cauză.
O altă modificare intervenită este aceea că, în noua procedură, după începerea procesului şi citarea părţilor, nu se mai poate acorda un termen reclamantului pentru a complini lipsurile cererii, faţă de reglementarea vechiului art. 132 CPC.
Legat de procedura verificării şi regularizării cererii de chemare în judecată, vom face câteva precizări, având în vedere numeroasele probleme şi opiniile exprimate în doctrina recentă cu privire la acestea:
- pentru fixarea primului termen de judecată, completul care ar urma să judece cererea verifică dacă aceasta are cuprinsul impus de art. 194 NCPC, dacă a fost făcută în numărul de exemplare necesar pentru comunicare, dacă are ataşate copii de pe înscrisurile de care reclamantul înţelege să se folosească în proces, respectiv dacă are ataşat interogatoriul la care pârâtul va răspunde în scris şi dacă este timbrată. Se verifică, aşadar, atât elementele intrinseci, cât şi elementele extrinseci ale cererii de chemare în judecată;
- având în vedere că, faţă de dispoziţiile art. 43 alin. (1) NCPC, grefierul de şedinţă verifică, înainte de primul termen de judecată, dacă judecătorul se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 41 NCPC, rezultă că nelegalitatea compunerii completului ar putea fi invocată chiar în perioada de regularizare a cererii de chemare în judecată, oricare parte având dreptul să recuze judecătorul şi pentru motive dintre cele prevăzute la art. 42 NCPC;
- potrivit art. 197 NCPC, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii. în cazul solicitării judecătorului de îndeplinire a obligaţiei timbrării cererii de chemare în judecată, dacă reclamantul formulează cerere de ajutor public judiciar, cererea de ajutor public judiciar va fi soluţionată în etapa de regularizare şi apoi va fi continuată procedura înscrisă în art. 200 NCPC; în acelaşi mod se va proceda atunci când forma de ajutor public judiciar solicitată este cea prevăzută la art. 6 lit. a) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată prin Legea nr. 193/2008;
- instanţa sesizată va proceda la anularea cererii de chemare în judecată în cazul în care reclamantul nu acoperă lipsurile cererii sale, chiar dacă este vorba despre o instanţă necompetentă material sau teritorial,întrucât în procedura regularizării cererii instanţa nu-şi poate analiza competenţa;
- cererea de chemare în judecată trebuie să fie completată sau modificată în cel mult 10 zile (calculate pe zile libere) de la data când reclamantul a primit înştiinţarea transmisă de instanţă; cu privire la durata termenului, s-a apreciat că, pentru ca reclamantul să nu fie prejudiciat, indiferent de obiectul modificării sau completării cererii, judecătorul nu ar putea să reducă termenul de 10 zile;
- termenul acordat pentru modificarea sau completarea cererii introductive de instanţă este un termen administrativ, şi nu un termen de judecată, pentru că aceasta ar presupune citarea pârâtului cu copia cererii în forma prezentată de către reclamant, caz în care comunicarea lipsurilor cererii de chemare în judecată se face printr-o adresă, şi nu prin citaţie;
-încunoştinţarea părţii nu trebuie să fie una generică, de genul „există obligaţia completării sau modificării cererii de chemare în judecată conform art. 194-196 NCPC ori obligaţia plăţii taxei de timbru conform art. 197 NCPC şi O.U.G. nr. 80/2013”, ci instanţa va trebui să arate, în concret, care sunt lipsurile cererii, care sunt modificările ce trebuie efectuate, care este cuantumul concret al taxei judiciare de timbru datorate şi unde se achită aceasta;
-în ipoteza în care cererea nu cuprinde mai multe cerinţe, însă instanţa se află în imposibilitatea comunicării lipsurilor la acelaşi moment, pe considerentul că un element depinde de cunoaşterea altui element lipsă, s-a apreciat că instanţa poate reveni pentru a doua oară la reclamant, cerându-i să completeze cererea. De exemplu, în cazul neindicării valorii obiectului cererii, instanţa este în imposibilitate de a stabili taxa judiciară de timbru datorată, situaţie în care se va solicita reclamantului să indice valoarea obiectului cererii sale, urmând ca, după indicarea acestei valori, dacă se constată că cererea nu este timbrată sau este insuficientă timbrată, să se revină cu adresă către reclamant în cuprinsul căreia se va preciza cuantumul concret al taxei datorate, solicitându-se depunerea dovezii de plată în termenul prevăzut la alin. (2) al art. 200 NCPC;
- sancţiunea nulităţii intervine şi dacă obligaţiile sunt îndeplinite numai parţial ori numai cu privire la unele dintre elementele a căror modificare sau completare se impune;
- procedura privitoare la regularizarea cererii este incidenţă şi în cazul procedurilor speciale, ori de câte ori nu există vreo reglementare specială care să prevadă altfel;
- în legătură cu posibilitatea renunţării reclamantului la judecata cererii sale în această fază, având în vedere că întreaga procedură prevăzută de art. 200 şi art. 201 NCPC până la stabilirea primului termen de judecată se desfăşoară în camera de consiliu, iar citarea părţilor se dispune numai pentru primul termen de judecată stabilit, s-a apreciat că sentinţa prin care instanţa va lua act de renunţarea la judecată sau la dreptul dedus judecăţii se pronunţă fără citarea părţilor şi în camera de consiliu. Dacă renunţarea intervine în faza regularizării cererii, anterior comunicării cererii de chemare în judecată către pârât, sentinţa se va comunica doar reclamantului, deoarece pârâtul nu cunoaşte încă faptul că împotriva sa au fost formulate pretenţii. Dimpotrivă, dacă renunţarea intervine ulterior comunicării acţiunii către pârât, sentinţa se va comunica şi pârâtului;
- într-o altă opinie, verificările privitoare la cererea de chemare în judecată se fac în camera de consiliu, în schimb, pronunţarea încheierii de
anulare are loc în condiţiile art. 402 NCPC;
- din interpretarea per a contrario a art. 200 alin. (6) NCPC, care prevede citarea reclamantului pentru soluţionarea cererii de reexaminare a încheierii de anulare, rezultă că, pentru darea încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, reclamantul nu trebuie să fie citat;
- termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru formularea cererii de reexaminare se aplică tuturor cererilor de chemare în judecată, indiferent de obiectul lor, fără a se avea în vedere eventualul caracter urgent al unei anumite proceduri.
Prezentăm în continuare soluţii din practica instanţelor judecătoreşti pronunţate în etapa regularizării cererii de chemare în judecată, care au fost redate într-un articol recent:
- o motivare a anulării unei cereri pentru neindicarea probelor, în contextul în care nu se cunoştea faptul dacă trebuiau sau nu administrate probe: „Pe de altă parte, deşi s-a solicitat reclamantului în mod expres, acesta nu a indicat probele de care înţelege să se folosească în dovedirea acţiunii. Este adevărat că acesta are posibilitatea de a nu solicita nicio
probă, însă probele trebuie cerute prin cererea de chemare în judecată sub sancţiunea decăderii” (Jud. Oradea, încheierea nr. 97/2013);
- o motivare a anulării cererii introductive din cauza faptului că reclamantul nu s-a conformat celor dispuse de instanţă în procedura de regularizare. în concret, acestuia i s-a solicitat indicarea unui temei de drept cu menţiunea că temeiul de drept invocat (O.G. nr. 5/2001) este eronat, actul normativ fiind abrogat, solicitându-i-se totodată să depună dovada comunicării somaţiei prevăzute la art. 1014 alin. (1) NCPC (încheierea nr. 2894/2013 a Jud. Satu Mare). S-a apreciat de autorul citat că soluţia este vădit nelegală. în primul rând, sub aspectul temeiului de drept, instanţa trebuia să califice cererea ca fiind o ordonanţă de plată întemeiată pe dispoziţiile noului Cod de procedură civilă. în al doilea rând, dovada expedierii somaţiei nu putea fi solicitată în procedura de regularizare, întrucât este vorba de o procedură prealabilă. Sancţiunea lipsei acesteia este nulitatea relativă, iar invocarea acestei nulităţi poate fi făcută, conform dispoziţiilor clare ale art. 193 NCPC, numai de către pârât prin întâmpinare, momentul depunerii întâmpinării fiind ulterior celui al regularizării cererii de chemare în judecată;
- există numeroase soluţii ale instanţelor prin care s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată strict pentru lipsuri ale cererii privind dovada calităţii de reprezentant. Spre exemplu: „Petentului i s-a comunicat faptul că trebuie să depună la dosar împuternicirea avocaţială din partea administratorului judiciar şi încheierea prin care a fost numit administratorul judiciar, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, sub sancţiunea anulării plângerii contravenţionale. Până la data pronunţării acestei încheieri petentul nu a depus la dosar actele solicitate” (Jud. Oradea, încheierea nr. 233/2013); „La dosar a fost depusă, în termenul de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. (2) NCPC, o împuternicire avocaţială fără număr (la rubrica număr figurând data emiterii împuternicirii - 1 martie 2013, dată reiterată la rubrica semnătura client/reprezentant), înscris care nu conţine nicio referire la vreun contract de asistenţă juridică încheiat de «reclamanţii din anexă» şi nici semnăturile acestora. De asemenea, curtea observă că anexa cu numele şi datele de identificare ale reclamanţilor nu conţine semnăturile acestora, cu care să se probeze că, într-adevăr, au împuternicit-o pe avocata semnatară a cererii de chemare în judecată să introducă această cerere în numele lor” (C.A. Cluj, încheierea nr. 208/2013);
-„trecând peste faptul că partea contestatoare nu a indicat motivele de drept ale acţiunii sale, iar cele de fapt au fost expuse succint, împiedicând astfel instanţa să realizeze o calificare exactă a obiectului acţiunii, nu pot fi ignorate, din această perspectivă, lipsurile care se referă la depunerea la dosarul cauzei în copie certificată pentru conformitate cu originalul a titlului executoriu în baza căruia se face executarea silită, precum şi a somaţiei sau oricărui alt act de executare întocmit în cursul executării silite.
Indicarea acestor elemente face posibilă stabilirea în concret a obiectului acţiunii în sensul determinării executării silite atacate, exprimarea formulată de contestatoare prin acţiune atunci când a intitulat-o contestaţie la executare fiind una generică, încălcându-se în acest fel şi obligaţia acesteia de a indica obiectul acţiunii sale, conform art. 194 lit. c) NCPC. De asemenea, neîndeplinirea acestei obligaţii de către contestatoare atrage imposibilitatea instanţei de a-şi îndeplini propria obligaţie prevăzută de art. 716 alin. (2) NCPC, în conformitate cu care instanţa sesizată va solicita de îndată organului de executare copii certificate de acesta după actele dosarului de executare contestat” (Jud. Aleşd, încheierea nr. 237/2013);
- există încheieri de anulare a cererii de chemare în judecată pentru lipsa contului bancar şi lipsa numărului de înmatriculare al reclamantului în Registrul Comerţului (Jud. Oradea, încheierea nr. 130/2013);
- au fost anulate plângeri contravenţionale pentru lipsa numelui, prenumelui sau denumirii pârâtului, CNP sau, după caz, CUI ori codul de înregistrare fiscală, nr. de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar (Jud. Satu-Mare, încheierea nr. 3971/2013); denumirea intimatului şi sediul acestuia (Jud. Satu-Mare, încheierea nr. 3611/2013); datele de contact şi denumirea şi sediul instituţiei cu care înţelege să se judece (Jud. Satu-Mare, încheierea nr. 3207/2013). Soluţiile au fost apreciate ca fiind excesiv de formaliste şi inechitabile, deoarece datele necesare pentru citarea pârâtului se regăseau în procesul-verbal contestat care era ataşat cererii introductive, în condiţiile în care în nicio încheiere citată nu se face referire la lipsa procesului-verbal contestat;
- s-au anulat cereri pentru: nedepunerea în original a procesului-verbal de contravenţie contestat, atât timp cât O.G. nr. 2/2001 impune ataşarea unei copii a procesului-verbal la plângerea contravenţională; nedepunerea unei copii legalizate a adunării generale a asociaţiei de proprietari, o copie conformă cu originalul al acestui proces-verbal fiind considerată insuficientă; lipsa semnăturii clientului pe împuternicirea avocaţială, deşi o asemenea cerinţă nu mai este prevăzută în Legea nr. 51/1995; lipsa unei sentinţe pronunţate într-un alt litigiu; neindicarea tezei probatorii pentru efectuarea unei expertize; lipsa deciziei de calcul a taxei de poluare ori a dovezii de înmatriculare anterioare a autoturismului într-un stat membru UE, deşi acestea sunt aspecte ce ţin de încuviinţarea şi administrarea probelor ce trebuie puse în discuţie în etapa cercetării judecătoreşti; indicarea locului de muncă al reclamantului, cerinţă neprevăzută de art. 194 NCPC; lipsa menţiunii dacă există sau nu copii rezultaţi din căsătorie, nedepunerea calcului penalităţilor de întârziere etc.
Reglementarea anterioară
Având în vedere numeroasele probleme puse în practică după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, vom prezenta, pentru o analiză comparativă, şi aspectele reliefate de reglementarea anterioară.
Astfel, pentru procesele începute înainte de data de 15 februarie 2013, art. 133 alin. (1) CPC [ce are drept corespondent art. 196 alin. (1) NCPC] sancţionează lipsa numelui reclamantului şi pârâtului, a obiectului şi semnăturii cu nulitatea cererii de chemare în judecată. Fiind vorba despre o nulitate expresă, cel care o invocă nu trebuie să dovedească vreo vătămare, aceasta prezumându-se, conform art. 105 alin. (2) CPC (corespondent art. 175 NCPC). S-a apreciat că nulitatea prevăzută de alin. (1) al art. 133 CPC este una absolută (norma având caracter imperativ) şi poate fi invocată şi din oficiu de instanţa de judecată.
Nulitatea pentru lipsa semnăturii poate fi acoperită în condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2) CPC. Astfel, dacă pârâtul invocă lipsa semnăturii, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfăţişare următoare, iar dacă reclamantul este prezent în instanţă la termenul la care se invocă lipsa semnăturii, va trebui să semneze în chiar şedinţa în care s-a invocat nulitatea, această împrejurare fiind menţionată în încheierea de şedinţă.
Pârâtul poate invoca nulitatea cererii în legătură cu celelalte elemente, dacă face dovada că a suferit o vătămare, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului, fiind vorba despre o nulitate virtuală [art. 105 alin. (2) CPC].
Nulitatea cererii de chemare în judecată poate interveni şi în cazul neplăţii taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar. Este vorba despre o nulitate expres prevăzută de lege.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Nulitatea cererii de chemare în judecată
