Nulitatea cererii de recurs
| Comentarii |
|
nulitatea cererii de recurs, în ceea ce priveşte cererea de recurs, art. 486 NCPC (corespondent art. 302 CPC) cuprinde menţiunile obligatorii şi înscrisurile care trebuie anexate acestei cereri, prevăzute sub sancţiunea nulitătii:
1) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele şi domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi numele şi prenumele consilierului juridic care întocmeşte cererea. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care recurentul locuieşte în străinătate;
Noutatea constă în aceea că, în afară de datele de identificare ale recurentului, cererea trebuie să conţină şi pe cele ale avocatului sau, respectiv, consilierului juridic care întocmeşte cererea, în condiţiile în care, în recurs, părţile vor fi asistate sau reprezentate de avocat, iar în cazul persoanelor juridice, de consilier juridic. în acest sens, potrivit art. 83 alin. (3) şi art. 84 alin. (2) NCPC, la redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi în exercitarea şi susţinerea recursului, persoanele fizice/persoanele juridice vor fi asistate şi, după caz, reprezentate, sub sancţiunea nulitătii, numai de către un avocat/numai de către un avocat sau consilier »
juridic, în condiţiile legii; pentru persoanele fizice fac excepţie cazurile prevăzute la art. 13 alin. (2) NCPC: partea sau mandatarul acesteia, soţ ori rudă până la gradul al doilea inclusiv, este licenţiată în drept.
Pentru persoanele juridice s-a renunţat la indicarea altor elemente de identificare altele decât denumirea şi sediul.
Se mai observă că, în noua reglementare, nu se mai prevede obligativitatea indicării de către recurentul care îşi are domiciliul în străinătate a unui domiciliu în România; obligaţia alegerii până la primul termen de judecată a fost menţinută în art. 156 NCPC, în Capitolul al ll-lea al Titlului IV rezervat citării şi comunicării actelor de procedură, capitol cu aplicabilitate generală în toate fazele procesuale. Dacă nu se respectă această prevedere, nu este aplicabilă o sancţiune, ci partea va fi citată prin scrisoare recomandată la domiciliul din străinătate, conform tezei finale a art. 156 NCPC.
2) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, denumirea şi sediul intimatului;
3) indicarea hotărârii care se atacă;
4) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;
5) semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2) NCPC, a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic;
6) dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Potrivit art. 24 din
O.U.G. nr. 80/2013, recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 lei dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 NCPC; în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 lei; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 lei; recursul incident şi recursul provocat se taxează după regulile prevăzute mai sus.
Conform art. 25 din O.U.G. nr. 80/2013, se taxează cu 20 lei cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătoreşti: a) încheierea prin care s-a dispus vânzarea bunurilor în acţiunea de partaj; b) încheierea de suspendare a judecării cauzei; c) hotărârile de anulare a cererii ca netimbrată, nesemnată sau
pentru lipsa calităţii de reprezentant. Se taxează cu 50 lei cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătoreşti: a) hotărârile prin care s-a respins cererea ca prematură, inadmisibilă, prescrisă sau pentru autoritate de lucru judecat; b) hotărârea prin care s-a luat act de renunţarea la dreptul pretins; c) hotărârea prin care s-a luat act de renunţarea la judecată; d) hotărârea prin care se încuviinţează învoiala părţilor. Cererea pentru exercitarea căii de atac care vizează numai considerentele hotărârii se timbrează, în toate situatiile, cu 100 lei.
7) împuternicirea avocaţială sau, după caz, delegaţia consilierului juridic (dispoziţie nouă faţă de reglementarea anterioară).
Menţiunile prevăzute la pct. 1 şi pct. 3-5 [alin. (1) lit. a) şi c)-e) al art. 486 NCPC], precum şi cerinţele menţionate la pct. 6 şi 7 [alin. (2) al art. 486 NCPC] sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) NCPC rămân aplicabile [art. 486 alin. (3) NCPC].
în ceea ce priveşte lipsa menţiunilor referitoare la datele de identificare ale recurentului şi la hotărârea care se atacă, s-a apreciat în doctrină că este vorba despre o nulitate condiţionată, expresă, caz în care vătămarea produsă prin lipsa acestor menţiuni se prezumă până la proba contrară, conform art. 175 alin. (2) NCPC. încălcarea dispoziţiilor referitoare la reprezentarea procesuală atrage, conform art. 176 pct. 2 NCPC, nulitatea necondiţionată de existenta unei vătămări, ceea ce înseamnă că nu este permisă dovada lipsei vătămării.
în cazul de la art. 486 alin. (1) lit. a) NCPC, spre deosebire de reglementarea anterioară, nulitatea este prevăzută numai pentru lipsa datelor de identificare ale recurentului sau reprezentantului acestuia, nu
şi pentru lipsa aceloraşi date privitoare la intimat, care sunt menţionate la lit. b) de la acelaşi articol.
Când cererea este făcută de parte, cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la formularea acesteia prin avocat, operează sancţiunea nulităţii
necondiţionate de existenta vreunei vătămări.
În literatura de specialitate anterioară noului Cod s-a apreciat că omisiunea recurentului de a menţiona numărul hotărârii atacate şi data pronunţării acesteia nu poate determina anularea cererii de recurs, atât timp cât a fost indicat numărul dosarului în care s-a dat această hotărâre şi instanţa emitentă, elemente suficiente pentru identificarea hotărârii re-curate, obiect al recursului.
În ceea ce priveşte prevederea referitoare la motivele de recurs, având în vedere dispoziţiile art. 487 alin. (1) NCPC, atunci când nu există un termen distinct de motivare a recursului fată de cel de declarare, conform legii, cererea de recurs va trebui să cuprindă şi motivele, sub sancţiunea nulităţii cererii, prevăzută de art. 486 alin. (3) NCPC. Cu toate acestea, s-a apreciat că motivele depuse separat de cerere sau o eventuală completare a acestora, făcute înăuntrul termenului de recurs -atunci când acesta coincide cu cel de motivare -, vor fi luate în considerare de către instanţe, iar recursurile nu vor fi declarate nule. Un argument în acest sens îl va constitui art. 489 NCPC, care prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal. O motivare a recursului în termenul legal va înlătura neregularitatea produsă prin neincluderea motivelor în cerere, conform art. 486 coroborat cu art. 487 NCPC, câtă vreme instanţa sesizată cu judecata recursului va primi deopotrivă cererea de recurs şi motivarea acestuia, iar ambele vor fi fost depuse în termenul legal.
Conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) NCPC, sancţiunea nulităţii recursului intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 NCPC. Spre deosebire însă de reglementarea anterioară, noul text nu mai conţine prevederea conform căreia indicarea greşită a motivelor de casare nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea lor face posibilă încadrarea într-unul dintre motivele de recurs. S-a apreciat că eliminarea acestei prevederi, menită probabil să aducă un plus de rigoare în exercitarea recursului, nu va avea nicio consecinţă în practica instanţelor. Din dispoziţiile alin. (2) al art. 489 rezultă că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, şi nu neapărat în acele cazuri de casare, dintre cele prevăzute în art. 488, care au fost indicate în cerere. Numai în ipoteza în care motivele invocate nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 se va putea aplica sancţiunea nulităţii recursului.
Potrivit art. 489 alin. (3) NCPC [corespondent art. 306 alin. (2) CPC], dacă legea nu dispune altfel, motivele de ordine publică pot fi invocate din oficiu de către instanţa de recurs, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică. Rezultă că sancţiunea nulităţii recursului pentru nemotivarea în termen nu poate opera atunci când se invocă motive de ordine publică, adică motive prin care se invocă încălcarea unor norme imperative, a căror nerespec-tare atrage nulitatea absolută.
în legătură cu sancţiunea nulităţii pentru lipsa semnăturii părţii, a mandatarului părţii, a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic, s-a reţinut că aceasta poate fi acoperită în condiţiile art. 196 alin. (2) NCPC. Având în vedere prevederile art. 494 NCPC, potrivit cărora dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în secţiunea care reglementează recursul, şi faptul că, pentru acoperirea lipsei semnăturii în cazul cererii de apel, textul art. 470 alin. (3) NCPC trimite în mod expres la dispoziţiile art. 196 alin. (2) NCPC, s-a apreciat, pentru identitate de raţiune, în sensul posibilităţii acoperirii acestei nulități.
Cu privire la această problemă, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a interpretat dispoziţiile anterioare ale art. 302.
Într-o altă opinie, s-a reţinut că, de regulă, completarea cererii sau a motivelor de recurs, după caz, trebuie făcută în interiorul termenului de recurs. Prin excepţie, atunci când preşedintele instanţei a cărei hotărâre se atacă ori persoana desemnată de acesta apreciază că intervalul rămas până la expirarea termenului de recurs nu este suficient pentru completarea cererii, poate acorda un termen scurt, de maxim 5 zile de la expirarea termenului de recurs, în care poate fi efectuată completarea cererii ori a motivelor de recurs, după caz. Are loc astfel o prelungire a termenului de recurs sau al celui de depunere a motivelor de recurs. în cazul în care completarea nu se realizează în termenul legal ori se realizează cu depăşirea acestuia, preşedintele instanţei sau persoana desemnată va proceda la comunicarea acesteia, chiar neregulată fiind, punându-i-se în vedere intimatului să depună întâmpinare în termen de 30 de zile de la comunicare. La acest prim termen de judecată, în cazul în care părţile sunt legal citate, instanţa de recurs va putea aplica sancţiunea nulităţii cererii de recurs, dacă aceasta nu este semnată.
în ceea ce priveşte lipsa împuternicirii avocaţiale sau, după caz, a delegaţiei consilierului juridic, care trebuie ataşate cererii de recurs şi care fac dovada calităţii de reprezentant, art. 486 alin. (3) face trimitere expresă la art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi art. 87 alin. (2) NCPC, care rămân aplicabile.
Art. 82 alin. (1) prevede obligaţia instanţei care constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant de a da un termen scurt pentru acoperirea acesteia. în caz de neacoperire a lipsei, intervine anularea cererii. S-a apreciat că, în procedura de filtru aplicabilă recursurilor de competenţa înaltei Curţi, verificarea dovezii calităţii de reprezentant va fi făcută în condiţiile art. 493 alin. (3) NCPC, iar raportul, odată comunicat, va deschide posibilitatea părţii să remedieze lipsa. Art. 493 alin. (5) consacră aceeaşi soluţie în cazul nedepunerii dovezii calităţii de reprezentant, şi anume anularea cererii de recurs.
Potrivit art. 83 alin. (3) NCPC, în recurs este obligatorie reprezentarea părţilor persoane fizice numai de către un avocat, atât în ceea ce priveşte redactarea cererii şi a motivelor de recurs, cât şi în ceea ce priveşte exercitarea şi susţinerea recursului, şi aceasta sub sancţiunea nulităţii.
Art. 87 alin. (2) NCPC prevede, pentru etapa introducerii căii de atac, ce presupune redactarea cererii motivate şi înregistrarea la instanţă, că avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecata procesului -respectiv la faza procesuală anterioară - poate să introducă, chiar fără mandat, orice cale de atac împotriva hotărârii pronunţate, desigur, dintre cele prevăzute de lege. Rezultă că avocatul nu trebuie să mai ataşeze la cererea de recurs o nouă împuternicire avocaţială, ci este de ajuns să arate că exercită recursul în condiţiile art. 87 alin. (2) şi că împuternicirea se află în dosarul în care s-a dat hotărârea recurată. Pentru susţinerea recursului este nevoie însă de o nouă împuternicire, potrivit art. 89 alin. (2) teza finală NCPC.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, nedepunerea cererii de recurs şi, când este cazul, a motivelor de casare la instanţa a cărei hotărâre se atacă atrage sancţiunea nulităţii, potrivit art. 490 alin. (1)
NCPC. Este vorba de o nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări (art. 176 pct. 6 NCPC).
În ceea ce priveşte procedura de regularizare a cererii de recurs, potrivit art. XIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Capitolul II, Secţiunea a 2-a, intitulată „Măsuri tranzitorii pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă”, „Dispoziţiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, privitoare la pregătirea dosarului de apel sau, după caz, de recurs de către instanţa a cărei hotărâre se atacă se aplică în procesele pornite începând cu data de
1 ianuarie 2016. în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 se aplică dispoziţiile art. XlV-XVir.
Astfel, art. XVII stabileşte următoarele: „(1) Recursul şi, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, în condiţiile prevăzute la art. 83 alin. (3) şi art. 84 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată. (2) Când recursul este de competenţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele instanţei sau preşedintele de secţie ori, după caz, persoana desemnată de aceştia, primind dosarul de la instanţa a cărei hotărâre se atacă, va lua, prin rezoluţie, măsuri pentru stabilirea aleatorie a unui complet format din 3 judecători, care va pregăti dosarul de recurs şi va decide asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Dispoziţiile art. 475 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, sunt aplicabile. (3) Dispoziţiile art. XIV alin. (2)-(4) şi ale art. XV alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător. Termenul prevăzut la art. XV alin. (3) se dublează în cazul recursului. întâmpinarea trebuie redactată şi semnată de avocatul sau consilierul juridic al intimatului, iar răspunsul la întâmpinare de avocatul sau consilierul juridic al recurentului. (4) Prevederile art. XVI se aplică în mod corespunzător.”
Problema care s-a ridicat în practica judiciară a fost aceea dacă, în ipoteza necomplinirii lipsurilor comunicate recurentului conform acestui articol, instanţa de recurs poate anula cererea de recurs similar procedurii reglementate de art. 200 NCPC. Opinia noastră este că, atâta vreme cât, la art. XVII din Legea nr. 2/2013, legiuitorul nu a prevăzut şi sancţiunea nulităţii şi procedura de aplicare a acesteia, aşa cum a procedat în mod explicit la art. 200 pentru cererea introductivă de instanţă, acesta nu a avut în vedere şi anularea cererii de recurs în procedura aşa-zisă de „regularizare”, ci doar tragerea unui semnal de alarmă părţilor prin semnalarea lipsurilor, urmând ca acestea să fie invocate de către părţi, respectiv de către instanţa de recurs din oficiu, în raport de regulile ce guvernează distinctia dintre nulitătile absolute şi nulitătile relative.
Mai aducem un argument suplimentar, legat de art. 494 NCPC, care stabileşte că: „Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune”.
Dispoziţiile Secţiunii I a Capitolului III referitoare la recurs se completează cu dispoziţiile speciale din art. XVII din Legea nr. 2/2013, astfel că, pentru procedura de regularizare a cererii de recurs, vom aplica prin similaritate procedura de regularizare de la apel, în măsura în care nu există dispoziţii contrare în cuprinsul art. XVII (cum sunt cele legate de termenul de depunere a întâmpinării, care se dublează), iar nu procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată.
