Obiectul raporturilor de drept constituţional
| Comentarii |
|
obiectul raporturilor de drept constituţional,
Unitatea sistemului juridic este rezultatul îmbinării ramurilor şi instituţiilor dreptului în care sunt structurate normele juridice. Cea mai largă grupare de norme juridice o constituie ramura de drept.
Ramura de drept este ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile sociale dintr-un anumit domeniu al vieţii sodale, în baza unei metode specifice de reglementare şi a unor principii comune.
Criteriile în temeiul cărora se structurează ramurile sistemului dreptului sunt: obiectul reglementării juridice - relaţiile sociale ce cad sub incidenţa normelor juridice; metoda reglementării - modalitatea practică de reglementare a conduitei în cadrul respectivelor relaţii sociale; principiile comune ramurii de drept respective.
Obiectul reglementării juridice împreună cu principiile comune reglementării din ramura respectivă constituie criterii obiective de constituire a unei ramuri, iar metoda de reglementare constituie criteriul subiectiv. Astfel, în ramura dreptului civil, obiect de reglementare îl reprezintă relaţiile sociale care au conţinut patrimonial şi relaţiile sociale personale, nepatrimoniale. Dar relaţiile sociale cu conţinut patrimonial cad sub incidenţa reglementării şi a altor ramuri de drept: drept administrativ, drept financiar etc. în aceste condiţii, criteriul obiectului reglementării juridice se completează cu cel al metodei de reglementare juridică. Dreptului civil îi este specifică metoda echivalenţei (egalităţii) părţilor, spre deosebire de dreptul constituţional, administrativ, penal, financiar, în care metoda de reglementare este aceea a subordonării părţilor (metoda autoritară).
în ceea ce priveşte dreptul constituţional, acesta reprezintă, aşa cum s-a arătat în literatura juridică, nu numai o simplă ramură a dreptului public, dar şi un factor structurant al sistemului de drept în ansamblul său, în sensul că el guvernează şi orientează reglementarea juridică din celelalte ramuri ale dreptului, îi imprimă un anume conţinut şi o anume direcţie.
Identificarea relaţiilor sociale ce cad sub incidenţa normelor de drept constituţional constituie, conform celor mai sus dezvoltate, stabilirea obiectului acestei ramuri a dreptului public, ce se constituie ca factor structurant al întregului sistem de drept.
Pornind de constatarea că relaţiile sociale care formează obiectul dreptului constituţional depăşesc ca importanţă toate celelalte relaţii sociale reglementate juridic, s-a considerat că obiectul dreptului constituţional cuprinde „ansamblul unitar al dispoziţiilor legale, cuprinse în constituţie sau acte normative subsecvente acesteia, aplicabile mecanismului de organizare şi de exercitare a puterii suverane în stat, precum şi garantării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti”.
O altă opinie exprimată în literatura juridică din ţara noastră, foarte cunoscută de altfel, este aceea potrivit căreia relaţiile ce sunt reglementate de normele de drept constituţional sunt cele ce apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării puterii statale - relaţii ce formează obiectul dreptului constituţional. Autorii au folosit expresia „instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii” ca fiind cea mai cuprinzătoare, deoarece ea subliniază toate fazele de manifestare ale puterii, inclusiv elementul de organizare a acesteia.
Specificitatea deosebită a relaţiilor sociale reglementate de dreptul constituţional a determinat apariţia şi recunoaşterea de către aproape toţi autorii a tezei dublei naturi juridice a raporturilor de drept constituţional, teză potrivit căreia relaţiile sociale reglementate de normele constituţionale sunt raporturi de drept constituţional şi, în acelaşi timp, raporturi juridice ale altor ramuri de drept, ale dreptului administrativ, civil, penal, internaţional public etc.
Pornind de la această teză, s-a ajuns la concluzia că în obiectul de reglementare al dreptului constituţional se regăsesc două categorii de relaţii sociale:
a) relaţii cu o dublă natură juridică, reglementate atât de dreptul constituţional, cât şi de alte ramuri de drept;
b) relaţii specifice de drept constituţional, care formează obiectul de reglementare numai pentru normele de drept constituţional.
