Perimarea instanţei
| Comentarii |
|
perimarea instanţei, instituţie nou-introdusă în procedura civilă (NCPC), s-a regăsit în legislaţia noastră mai veche.
Aceasta diferă însă de perimarea cererii reglementată de art. 416-422 NCPC.
Potrivit art. 423 NCPC, orice cerere adresată unei instanţe şi care a rămas în nelucrare timp de 10 ani se perimă de drept, chiar în lipsa unor motive imputabile părţii. Dispoziţiile art. 420 se aplică în mod corespunzător.
Drept trăsături, au fost evidenţiate următoarele:
- intervine indiferent de motivul lăsării în nelucrare şi independent de culpa părţii;
- vizează orice cerere, indiferent de natura sau obiectul acesteia, nu
doar cele contencioase de fond, întrucât textul nu circumstantiază notiunea de „cerere”;
- intervine şi atunci când nu a putut opera perimarea cererii în condiţiile prevăzute de art. 416 şi urm. NCPC;
- se aplică aceeaşi procedură ca şi pentru perimarea cererii, cu aceleaşi efecte.
Dacă perimarea cererii nu s-a constatat la un moment apropiat intervalului de 6 luni, ci cauza se repune pe rol în vederea discutării perimării cererii (de exemplu, după trecerea unui interval de 3 ani sau mai mult), aceasta nu înseamnă că sancţiunea prevăzută de art. 416 nu mai poate fi dispusă şi că ar trebui să se aştepte împlinirea termenului pentru perimarea instantei.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Perimarea instanţei
