Subiectele dreptului de proprietate publică
| Comentarii |
|
subiectele dreptului de proprietate publică, din dispoziţiile constituţionale şi ale altor acte normative care interesează materia, din prevederile art. 858 NCC, cât şi din definiţia pe care am dat-o dreptului de proprietate publică rezultă că subiectele acestui drept sunt statul - asupra bunurilor din domeniul public de interes naţional - şi unităţile administrativ-teritoriale (comuna, oraşul, municipiul, judeţul) - asupra bunurilor din domeniul public de interes local. Niciun alt subiect de drept public sau de drept privat nu poate fi titular al dreptului de proprietate asupra bunurilor din domeniul public. Este o idee care trebuie subliniată spre a se evita orice confuzie. împrejurarea că persoane juridice de drept public primesc, în administrare, bunuri din domeniul public sau că altor persoane juridice le sunt concesionate asemenea bunuri nu trebuie să ne ducă la o altă concluzie.
Cu privire la dispoziţiile constituţionale aplicabile noţiunii puse în discuţie, sunt de reţinut anumite deosebiri între prevederile cuprinse în Constituţia din anul 1991 şi forma ei revizuită din anul 2003. Astfel, art. 135 alin. (4) din Constituţia originară prevedea că „Bogăţiile de orice natură ale subsolului, căile de comunicaţie, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice". în prezent, urmare a modificării şi revizuirii constituţionale din anul 2003, art. 136 alin. (3) din Constituţie dispune că „Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”.
Se poate observa că noul text constituţional include în categoria bunurilor ce fac obiect exclusiv al proprietăţii publice numai bogăţiile de interes public ale subsolului, iar nu bogăţiile de orice natură ale subsolului, cum prevedea fostul art. 135 alin. (4) din Constituţia originară. De asemenea, potrivit noii prevederi constituţionale în materie, numai apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, spre deosebire de reglementarea anterioară, care includea în această categorie de proprietate toate apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce puteau fi folosite în interes public, iar căile de comunicaţii nu mai sunt enumerate printre bunurile ce pot face obiect exclusiv al proprietăţii publice.
Deosebirile constituţionale evocate nu sunt întâmplătoare; noile prevederi reflectă concepţia mai largă a constituantului român privitoare la dezvoltarea proprietăţii private, nu a celei publice. într-adevăr, este de conceput trecerea unor căi de comunicaţie în proprietate privată, după cum pot forma obiect al acestei proprietăţi orice bogăţii ale subsolului ce nu sunt de interes public ori apele cu potenţial energetic valorificabil de interes local sau cele care nu prezintă un asemenea interes.
Este raţiunea pentru care, credem noi, determinând obiectul exclusiv al dreptului de proprietate publică, art. 859 alin. (1) NCC reia in terminis dispoziţiile art. 136 alin. (3) din Constituţie.
în orice caz, bunurile ce formează exclusiv obiect al proprietăţii publice sunt, în primul rând, cele enumerate de dispoziţiile art. 136 alin. (3) din Constituţia revizuită şi de art. 859 alin. (1) NCC, la care pot fi adăugate, prin lege organică, alte categorii de bunuri. De altfel, potrivit art. 73 alin. (3) din Constituţie, printre alte multiple domenii de reglementare ale legii organice, este cuprins şi „regimul general al proprietăţii şi al moştenirii” [lit. m) din acest text]. De asemenea, deşi textul constituţional nu prevede aceasta în mod expres, bunurile enumerate de art. 136 alin. (3) din Constituţie pot forma numai obiectul dreptului de proprietate publică a statului, nu şi al dreptului de proprietate publică ce are ca titular unităţile administrativ-teritoriale. Acestea din urmă pot fi titulare ale dreptului de proprietate publică numai asupra acelor bunuri în privinţa cărora, în temeiul unei legi organice, li se recunoaşte calitatea de proprietar11*. Aceste subiecte de drept dobândesc, la rândul lor, un drept real propriu de administrare sau de concesiune asupra bunurilor astfel primite, care nu se confundă cu dreptul de proprietate, ci reprezintă o modalitate specifică de exercitare a dreptului de proprietate publică, în condiţiile art. 866 şi urm. NCC.
Bibliografie: Corneliu Bârsan - "Drept Civil. Drepturile reale principale"
