Dobândirea dreptului de proprietate publică
| Comentarii |
|
dobândirea dreptului de proprietate publică, articolul 863 NCC, sub titulatura „cazurile de dobândire a dreptului de proprietate publică", dispune că dreptul de proprietate publică se dobândeşte prin:
"a) achiziţii publice, efectuate în condiţiile legii;
b) expropriere pentru cauză de utilitate publică, în condiţiile legii;
c) donaţie sau legat, acceptat în condiţiile legii, dacă bunul, prin natura lui sau prin voinţa dispunătorului, devine de uz ori de interes public;
d) convenţie cu titlu oneros, dacă bunul, prin natura lui ori prin voinţa dobânditorului, devine de uz ori de interes public;
e) transferul unui bun din domeniul privat al statului în domeniul public al acestuia sau din domeniul privat al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public al acesteia, în condiţiile legii;
f) alte moduri stabilite de lege."
„Achiziţia publică efectuată în condiţiile legir urmează a fi făcută potrivit reglementării speciale în materie, anume O.U.G. nr. 34 din 19 aprilie 2006, însă, aşa după cum s-a observat cu deplin temei, achiziţia publică poate constitui un mod de dobândire a proprietăţii publice numai dacă bunurile astfel dobândite ar urma să fie de uz ori de interes public, după cum precizează art. 863 lit. c) şi d) NCC, pentru modurile de dobândire pe care aceste texte le reglementează, nu şi art. 863 lit. a); desigur, bunul respectiv urmează a intra în domeniul public de interes naţional ori de interes local, după caz.
Cât priveşte donaţia sau legatul, precum şi convenţia cu titlu oneros, acestea sunt acte juridice supuse condiţiilor de validitate prevăzute de dispoziţiile noului cod civil în materie, la care se adaugă prevederile din legile speciale aplicabile, cum ar fi, de exemplu, cele cuprinse în Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, prin care se precizează modul de acceptare a donaţiilor şi legatelor. Astfel, potrivit art. 121 alin. (3) din această lege, donaţiile şi legatele cu sarcini pot fi acceptate de unităţile administrativ-teritoriale numai cu aprobarea consiliului local sau, după caz, a consiliului judeţean, cu votul majorităţii simple a consilierilor locali ori judeţeni, după caz; dacă o asemenea liberalitate este făcută fără sarcini, acceptarea acesteia intră în competenţa primarului unităţii administrativ-teritoriale beneficiare pe temeiul art. 62 din Legea nr. 215/2001, potrivit cu care primarul reprezintă această unitate în raporturile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice ori juridice române sau străine.
În sfârşit, pentru ca bunul obiect al donaţiei ori legatului să intre în domeniul public, acesta trebuie să fie, sau prin natura lui, sau prin voinţa dispunătorului, de uz ori de interes public.
O altă observaţie se impune cu privire la art. 863 lit. e) NCC. Acest text permite ca anumite bunuri proprietate publică să fie dobândite prin trecerea lor din proprietatea privată a statului sau a unităţilor sale administrativ-teritoriale în proprietatea publică a aceloraşi subiecte de drept public, pe temeiul prevederilor Legii nr. 213/1998. Astfel, într-o asemenea situaţie, trecerea operează pe baza unui act juridic de drept public, anume hotărârea Guvernului, pentru bunurile aflate în proprietatea privată a statului, sau hotărârea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori a consiliului local, pentru cele aflate în proprietatea privată a acestora [art. 8 alin. (1) din lege].
Fiind vorba despre un act administrativ, hotărârea de trecere a bunului dintr-un domeniu în altul, în patrimoniul aceluiaşi proprietar, poate fi atacată, în condiţiile legii, la instanţa de contencios administrativ competentă în a cărei rază teritorială se află bunul [art. 8 alin. (2)].
Dacă bunul care urmează a fi trecut în domeniul public aparţine unor societăţi la care statul sau o unitate administrativ-teritorială, oricare ar fi aceasta - judeţ, municipiu, oraş, comună -, este acţionar, operaţiunea de trecere în domeniul public se poate face numai cu titlu oneros şi cu acordul adunării generale a acţionarilor societăţii respective. în lipsa acestui acord, trecerea bunurilor societăţii respective în domeniul public se va putea face numai prin procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică şi după o justă şi prealabilă despăgubire [art. 8 alin. (3)].
În practica jurisdicţională constituţională s-a decis că, în cazul unor imobile intrate legal, pe calea privatizării, în proprietatea exclusivă a unor persoane juridice de drept privat, singura modalitate în care se poate dispune trecerea lor în proprietate publică o constituie exproprierea, în condiţiile legii.
Înalta instanţă constituţională nu a făcut decât să aplice principiul garantării proprietăţii private, indiferent de titular (art. 41 - în prezent art. 44 - din Constituţie), şi pe acela al inviolabilităţii acestuia [art. 135 alin. (6) - în prezent art. 136 alin. (5) - din Constituţie).
