Caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică
| Comentarii |
|
caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică, 1. Dreptul de proprietate publică este inalienabil 2. Bunurile proprietate publică sunt imprescriptibile 3. Bunurile din domeniul public sunt insesizabile
Deosebirea esenţială dintre dreptul de proprietate publică şi dreptul de proprietate privată constă în regimul juridic diferit pe care îl au cele două forme ale dreptului de proprietate. într-adevăr, atât Constituţia, în ari. 136 alin. (4), cât şi reglementări deosebit de importante în materie, respectiv art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 privitoare la fondul funciar, republicată, dispun că bunurile care formează obiect al proprietăţii publice sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile. O prevedere asemănătoare se găsea şi în art. 11 din Legea nr. 213/1998, text în prezent abrogat expres prin art. 89 pct. 2 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a noului Cod civil.
De asemenea, art. 120 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, după ce în alin. (1) prevede că aparţin domeniului public de interes local sau judeţean bunurile care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi nu sunt declarate prin lege de uz sau de interes naţional, dispune că „bunurile ce fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile".
O prevedere de principiu în materie se regăsea şi în dispoziţiile art. 1844 fostul C. civ., în prezent abrogat, potrivit cărora „Nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declaraţie a legii, nu pot fi obiect de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerţ.
Reglementând unitar dreptul de proprietate publică, noul cod civil consacră un text special caracterelor juridice ale acestui drept. Astfel, art. 861 înscrie principiul cuprins şi în actele normative speciale adoptate înainte de intrarea sa în vigoare, anume că bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile. Acest text determină regimul juridic al dreptului de proprietate publică, drept ce are caracterele juridice specifice enumerate, pe care le vom analiza în cele ce urmează.
înainte de aceasta însă, trebuie să reamintim că, potrivit art. 554 alin. (2) NCC, dacă prin lege nu se prevede altfel, dispoziţiile aplicabile dreptului de proprietate privată se aplică şi în privinţa dreptului de proprietate publică, în măsura în care ele sunt compatibile cu acesta din urmă. Or, determinând atât conţinutul, cât şi caracterele juridice generale ale dreptului de proprietate privată, art. 555 NCC prevede că dreptul de proprietate privată conferă titularului său prerogativele cunoscute -posesia, folosinţa şi dispoziţia prerogative care se exercită în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, însă în limitele stabilite de lege.
În ceea ce privește exerciţiul atributelor dreptului de proprietate în privinţa dreptului de proprietate publică, aceste prerogative se exercită şi de către titularii dreptului de proprietate publică, oricare ar fi aceştia, în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în condiţiile legii, în funcţie de natura şi destinaţia bunurilor care fac obiectul acestui drept. Ca drept perpetuu, dreptul de proprietate publică nu se stinge prin neuz, astfel cum dispune prima parte a art. 861 alin. (2) NCC, dar caracterul perpetuităţii ţine de însăşi durata existenţei materiale a bunului proprietate publică, exact ca şi în cazul dreptului de proprietate privată. De exemplu, chiar dacă dreptul de proprietate publică este un drept exclusiv, multe dintre bunurile din domeniul public, fie de interes naţional, fie de interes local, sunt, prin natura lor, destinate uzului public: drumurile publice, muzeele, parcurile etc.
1. Dreptul de proprietate publică este inalienabil. Articolul 136 alin. (4) din Constituţia revizuită, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 privitoare la fondul funciar, art. 120 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, precum şi, în prezent, art. 861 alin. (1) NCC dispun că bunurile proprietate publică nu pot fi înstrăinate; aceasta semnifică imposibilitatea înstrăinării lor prin mijloace juridice de drept privat, ele fiind scoase din circuitul civil general.
Avându-se în vedere inalienabilitatea dreptului de proprietate publică, practica judecătorească a decis în mod constant că terenurile agricole proprietate publică nu pot fi cuprinse în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate instituită prin Legea nr. 18/1991, modificată şi republicată.
Inalienabilitatea bunurilor proprietate publică operează numai atât timp cât bunul aparţine domeniului public. De îndată ce un bun proprietate publică, prin decizia autorităţii competente, în condiţiile legii, este dezafectat din domeniul public şi trecut în domeniul privat al statului sau al unităţilor sale administrativ-teritoriale, el va urma regimul juridic al bunurilor din acest domeniu, astfel că va putea fi înstrăinat, în condiţiile legii, sau se va „reconstitui" dreptul de proprietate privată asupra unui asemenea bun, în condiţiile legilor speciale adoptate în materie.
Aşa cum vom vedea mai jos, bunurile proprietate publică pot fi date în administrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate, în condiţiile determinate de lege. Aceasta nu înseamnă că bunurile respective ar înceta să mai aparţină domeniului public sau că ele ar putea fi înstrăinate. Aceste posibilităţi juridice au în vedere, aşa cum am mai spus, modalităţile specifice de punere în valoare, de exploatare a bunurilor ce aparţin domeniului public.
După cum s-a observat în literatura juridică de specialitate, din moment ce inalienabilitatea bunurilor din domeniul public este prevăzută de Constituţie, aceasta înseamnă că orice lege prin care s-ar înfrânge acest caracter juridic ar fi neconstituţională.
Din caracterul inalienabil al dreptului de proprietate publică rezultă şi celelalte caracteristici specifice ale sale, anume imprescriptibilitatea şi insesizabilitatea.
2. Bunurile proprietate publică sunt imprescriptibile. Deşi fostul Cod civil nu conţinea reglementări precise privitoare la domeniul public, o dispoziţie înscrisă în materia prescripţiei declara bunurile care fac parte din acesta imprescriptibile, deoarece erau scoase din circuitul civil general. într-adevăr, potrivit art. 1844 fostul C. civ., „nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declaraţie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerţ”.
Acelaşi caracter juridic al bunurilor din domeniul public este prevăzut de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 privitoare la fondul funciar şi era înscris în art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, în prezent abrogat; el a fost însă preluat in terminis în art. 861 alin. (1) NCC.
De altfel, art. 563 alin. (2) NCC dispune că acţiunea în revendicare privitoare la un bun proprietate privată este, în principiu, imprescriptibilă, text aplicabil, în temeiul art. 865 alin. (3) NCC, şi dreptului de proprietate publică.
Din moment ce art. 861 alin. (1) dispune că dreptul de proprietate publică este imprescriptibil în general, aceasta înseamnă că el apare ca imprescriptibil atât extinctiv, cât şi achizitiv.
Extinctiv, imprescriptibilitatea semnifică faptul că acţiunea în revendicare privitoare la un bun proprietate publică poate fi exercitată oricând, nestingându-se prin neexercitarea ei într-un anumit termen.
Adevărata specificitate constând în caracterul imprescriptibil al dreptului de proprietate publică priveşte însă, spre deosebire de dreptul de proprietate privată, imprescriptibilitatea sa sub aspect achizitiv. într-adevăr, potrivit art. 861 alin. (2) partea a II-a NCC, dreptul de proprietate asupra bunurilor proprietate publică nu poate fi dobândit de un terţ prin uzucapiune, în condiţiile art. 930-934 NCC, sau, după caz, prin posesia de bună-credinţă a bunurilor mobili, în condiţiile art. 935-940 NCC. De asemenea, bunurile proprietate publică nu pot fi dobândite prin ocupaţiune (art. 941-947 NCC), iar fructele pe care acestea le-ar putea produce nu pot fi dobândite de către posesorul de bună-credinţă al bunului frugifer (art. 948 NCC).
3. Bunurile din domeniul public sunt insesizabile. În măsura în care bunurile din domeniul public nu sunt în circuitul civil general, ele sunt şi insesizabile, astfel cum dispune art. 861 alin. (1) NCC, adică nu pot fi urmărite de către creditorii titularilor dreptului de proprietate asupra acestor bunuri: statul şi unităţile adminis-trativ-teritoriale. Simpla referire la criteriile de apartenenţă la domeniul public ilustrează această idee: bunurile care, prin natura lor, sunt proprietate publică nu au cum să fie urmărite de creditori, iar cele care sunt, prin destinaţia legii, proprietate publică înseamnă că interesează colectivitatea, astfel că nu se poate pune problema urmăririi lor.
De altfel, acelaşi caracter juridic al dreptului de proprietate publică este prevăzut şi de art. 5 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, care. cu referire la terenuri, dispune că terenurile din domeniul public sunt insesizabile. La rândul său, art. 120 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 prevede că bunurile din domeniul public sunt insesizabile.
într-adevăr, dacă asupra lor s-ar putea constitui garanţii reale, cum ar fi gajul sau ipoteca, sau ar putea forma obiect al executării silite, s-ar ajunge, fie prin valorificarea drepturilor reale accesorii, fie în urma executării silite, la înstrăinarea lor către terţi, ceea ce legea nu permite.
Bibliografie: Corneliu Bârsan - "Drept Civil. Drepturile reale principale"
