DEWEER contra BELGIEI — Plata unei amenzi de compoziţie pentru a evita închiderea unei măcelării ca urmare a unei contravenţii la reglementările asupra preţurilor
| Comentarii |
|
DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL (articolul 6 al Convenţiei)
GARANŢIILE GENERALE PENTRU JUSTIŢIABILI (articolul 6 § 1) Dreptul la un tribunal în materie „penală“
CAZUL DEWEER c. BELGIEI — Plata unei amenzi de compoziţie pentru a evita închiderea unei măcelării ca urmare a unei contravenţii la reglementările asupra preţurilor
352. — In momentul în care sesizează Comisia de la Strasbourg, Julius Deweer, cetăţean belgian, este din 1935 măcelar la Louvain; are mai mulţi angajaţi. La 18 septembrie 1974, un funcţionar al Inspecţiei generale economice efectuează un control în magazinul său: el constată o încălcare a unei hotărâri ministeriale din 9 august 1974 referitoare, între altele, la preţul cărnii de porc. La 30 septembrie, pe baza procesului-verbal întocmit de inspector, procurorul Regelui de pe lângă tribunalul din Louvain dispune închiderea provizorie a măcelăriei într-un termen de patruzeci şi opt de ore, începând de la notificarea deciziei, precizând că această măsură va lua sfârşit fie imediat după plata unei amenzi tranzacţionale de 10.000 F.B., fie, cel mai târziu, în ziua judecăţii penale. Petiţionarul plăteşte amenda la 2 octombrie 1974.
353. — Potrivit lui Julius Deweer, care a introdus plângerea la Comisie la 6 februarie 1975, reglementările referitoare la preţuri şi aplicarea lor în speţă ar încălca prevederile art. 6 al Convenţiei: decizia de închidere a măcelăriei sale, adevărată sancţiune penală, nu emana de la un tribunal (art. 6 § 1); era luată în grabă şi fără o dezbatere, încălcând principiul prezumţiei de nevinovăţie (art. 6 § 2); procedura, sumară, nu i-a permis să fie informat cum se cuvenea asupra acuzaţiilor invocate contra lui şi să-şi pregătească apărarea (art. 6 § 3). Petiţionarul a pretins, de asemenea, încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1, închiderea dispusă pe o durată nedeterminată echivalând cu o spoliere.
La 14 ianuarie 1978, Julius Deweer a decedat, dar văduva acestuia şi cele trei fiice ale sale au informat Comisia o lună mai târziu, că au un interes material şi moral în finalizarea procedurii angajate de petiţionar.
• Hotărârea din 27februarie 1980 (Cameră) (seria A nr. 35)
354. — Guvernul belgian a ridicat două chestiuni preliminare.
Prima constă în aceea că plângerea ar fi trebuit să fie declarată inadmisibilă de către Comisie, pentru neepuizarea tuturor căilor de recurs interne. Guvernul identifica acest argument din faptul că Julius Deweer nu exercitase cele trei recursuri pe care le-a menţionat şi alte recursuri pe care el nu le-a precizat. Curtea apreciază că este competentă să examineze primele trei aspecte ale chestiunii, deoarece acestea nu s-au prescris, dar nu şi pe cel de-al patrulea pentru a nu-şi depăşi competenţa.
Dl Deweer ar fi trebuit să exercite un recurs în anulare împotriva hotărârii din 9 august 1974? Nu, răspunde Curtea. în această împrejurare, atribuţiile procurorului Regelui din Louvain nu decurgeau din acest act de reglementare a preţurilor, ci dintr-un text de lege. Un recurs în anulare ar fi condus, fără îndoială, după un termen destul de lung şi, într-un fel, pe cale indirectă la constatarea că măcelarul nu a comis nici o infracţiune sancţionabilă şi astfel i s-ar fi rambursat cei 10.000 F.B., depuşi de acesta în contul amenzii primite. Acesta ar fi remediat deci unele din efectele deciziei din 30 septembrie 1974, dar nu şi cauza: aplicarea legii din 1945—1971 cuprinzând reglementări economice. Altfel spus, el nu ar fi asigurat protecţia directă şi rapidă a drepturilor garantate prin art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 al acestuia.
Ar fi trebuit să introducă dl Deweer o acţiune civilă în restituirea bunului nedatorat şi pentru daune-interese? Curtea apreciază că nu, căci o asemenea acţiune nu ar fi oferit petiţionarului o ocazie reală de a-şi pleda cauza în faţa unei jurisdicţii penale.
Ar fi trebuit dl Deweer să angajeze o procedură de revizuire în materie penală? Curtea se limitează să constate că guvernul nu a adus dovada că un asemenea recurs ar fi fost accesibil petiţionarului.
în rezumat, excepţia de neepuizare a căilor de recurs interne este respinsă (unanimitate).
355. — Mai rămânea cea de-a doua chestiune preliminară: susţinând că afacerea şi-a pierdut obiectul o dată cu anularea de către Consiliul de Stat a hotărârii din 9 august 1974, guvernul a invitat Curtea să radieze cazul de pe rol. Curtea constată totuşi că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 47 § 2 din regulamentul său: ea nu a primit comunicarea nici cu privire la o „reglementare amiabilă11, nici referitor la un „aranjament11 şi nu se găseşte nici în prezenţa unui „alt fapt de natură să furnizeze o soluţie litigiului11. Mai întâi, „faptul invocat de către guvern s-a produs înainte de adoptarea raportului Comisiei şi Curtea a avut deci cunoştinţă de acesta încă de la sesizarea sa, iar art. 47 § 2 se referă la o „comunicare11 referitoare la un caz aflat deja pe rolul Curţii. în afară de aceasta, decizia Consiliului de Stat ar putea să ducă mai ales la restituirea celor 10.000 F.B. plătiţi de Julius Deweer: decizia respectivă nu i-a dat petiţionarului dreptul de a se apăra în materie penală în conformitate cu exigenţele art. 6 din Convenţie. Cererea de radiere de pe rol este deci respinsă (unanimitate).
356. — Studiind fondul cazului, în lumina art. 6 § 1, Curtea precizează de la început că singurul aspect de avut în vedere este utilizarea combinată a procedurilor de închidere provizorie şi de reglementare amiabilă. Ea continuă expunând pe larg o serie de raţiuni; subliniază îndeosebi locul proeminent pe care îl ocupă dreptul la un proces echitabil într-o societate democratică şi care militează pentru o concepţie materială, şi nu formală, a acuzării. Curtea constată astfel că dl Deweer făcea obiectul unei acuzaţii în materie penală, dacă nu în lumina dreptului belgian, cel puţin în sensul Convenţiei, de la decizia magistratului care a dispus închiderea provizorie a măcelăriei.
Conformându-se jurisprudenţeisale, ea arată apoi că art. 6 cuprindea, pentru petiţionar, „dreptul la un tribunal". Acest drept îmbracă o importanţă prea mare într-o societate democratică pentru ca o persoană să piardă posibilitatea de a beneficia de el numai pentru că a acceptat un aranjament parajudiciar, în speţă, plata unei sume de bani. Prin controlul — deosebit de atent — care îi revine în acest domeniu, Curtea trebuie să se asigure, îndeosebi, că petiţionarul nu a acţionat sub constrângere. în această privinţă, ea subliniază că dacă dl Deweer nu ar fi consimţit la plata a 10.000 F.B. ca reglementare amiabilă, măcelăria sa ar fi fost închisă şi aceasta până la data la care jurisdicţia competentă ar fi statuat asupra infracţiunii puse în sarcina petiţionarului. Timp de mai multe luni, poate, el ar fi pierdut veniturile activităţii sale profesionale; ar fi riscat să trebuiască totuşi să continue retribuirea personalului său şi să nu-şi regăsească toată clientela după redeschiderea magazinului. Pe scurt, ar fi suferit o pagubă considerabilă. în consecinţă, exista o disproporţie flagrantă între cei doi termeni ai alternativei oferite petiţionarului. Relativa modicitate a sumei reclamate întărea presiunea exercitată prin dispoziţia de închidere a măcelăriei: ea o făcea atât de constrângătoare încât nu ar trebui să uimească faptul că petiţionarul i-a cedat.
După ce a respins alte două obiecţii ale guvernului, Curtea a tras concluzia că renunţarea dlui Deweer la un proces echitabil era afectată de constrângere şi că, în speţă, s-a încălcat art. 6 § 1 (unanimitate).
357. — în ceea ce priveşte chestiunea respectării paragrafelor 2 şi 3 ale art. 6, Curtea constată că aceasta nu are influenţă în cazul petiţionarului şi că examinarea cauzei din perspectiva acestei dispoziţii este inutilă (unanimitate).
358. — De asemenea, Curtea apreciază ca inutil să examineze încasarea celor 10.000 F.B, care a avut loc în condiţii incompatibile cu art. 6 § 1 din Convenţie, încălcând în plus şi prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 (6 voturi pentru, 1 împotrivă).
359. — în aplicarea art. 50 al Convenţiei, Curtea acordă moştenitorilor petiţionarului satisfacţia echitabilă cerută, constând în două elemente: din punct de vedere material, în restituirea sumei de 10.000 F.B. plătiţi de dl Deweer şi de 800 F.F. cheltuieli de călătorie şi sejur ocazionate de audienţele în faţa Comisiei; în ce priveşte prejudiciul moral, în constatarea unei încălcări a drepturilor petiţionarului (unanimitate).
| ← OBERMEIER contra AUSTRIEI — Acces la jurisdicţiile chemate... | COLOZZA ŞI RUBINAT contra ITALIEI - Decizie dată în lipsa... → |
|---|
