AKDIVAR Şl ALŢII contra TURCIA (ARTICOLUL 50)
| Comentarii |
|
AKDIVAR Şl ALŢII versus TURCIA (ARTICOLUL 50)
Hotărârea CEDO din 1 aprilie 1998
REZUMATUL NEOFICIAL AL FAPTELOR
A. Faptele principale
Cazul de faţă se întemeiază pe o plângere formulată împotriva Turciei de opt persoane de naţionalitate turcă. Plângerea a fost adresată Comisiei la data de 3 mai 1993, de către dnii Abdurrahman Akdivar, Ahmet Akdivar, Aii Akdivar, Zulfukar Cicek, Ahmet Cicek (născut în 1968), Abdurrahman Aktas, Mehmet Karabulut şi Huseyin Akdivar. Curtea a constatat ulterior că dl Huseyin Akdivar nu putea fi considerat reclamant. A mai decis, de asemenea, că Ahmet Cicek, născut în 1968, era reclamant în procedurile din faţa Curţii şi nu persoana cu acelaşi nume născută în 1967. în consecinţă, la procedurile din faţa Curţii au participat şapte reclamanţi.
în hotărârea sa principală din 16 septembrie 1996, Curtea a respins obiecţiile preliminare ale guvernului, care invocase un abuz de petiţie şi neepuizarea căilor de atac interne. Prin aceeaşi hotărâre, Curtea a decis că incendierea caselor reclamanţilor de către forţele de securitate, la data de 10 noiembrie 1992, urmată de abandonarea satului respectiv şi mutarea într-o altă localitate a încălcat articolul 8 al Convenţiei şi articolul 1 din Protocolul nr. 1. De asemenea, Curtea a stabilit că Turcia nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate pe baza articolului 25 paragraful 1 al Convenţiei, de a nu împiedica exercitarea efectivă a dreptului individual de petiţie în faţa instituţiilor Convenţiei.
Curtea a mai decis că statul chemat în judecată va plăti reclamanţilor, în termen de trei luni, suma de 20.810 lire sterline cu titlu de costuri şi cheltuieli, mai puţin suma primită ca ajutor legal din partea Consiliului Europei.
întrucât chestiunea aplicării articolului 50 al Convenţiei nu era în stadiul de a fi decisă sub aspectul daunelor materiale şi morale, Curtea a amânat-o şi a invitat părţile să depună în termen de trei luni observaţii scrise şi, de asemenea, să notifice Curtea în cazul în care ajung la un acord.
Reclamanţii şi guvernul au trimis observaţii la datele de 16, respectiv 17 decembrie 1996. în memoriul său, guvernul a afirmat că patru dintre reclamanţi au
semnat un protocol acceptând ca, în anumite condiţii, procedurile în faţa Curţii să se încheie printr-o înţelegere amiabilă. Reprezentanţii reclamanţilor au contestat validitatea acestui protocol. Răspunsul reclamanţilor a fost trimis Curţii la data de 28 februarie 1997, iar cel al guvernului la data de 5 martie 1997.
La 28 iunie 1997, Curtea a cerut guvernului să depună comentarii detaliate asupra cererilor formulate de reclamanţi şi să indice, între altele, valoarea estimată a pierderilor suferite de reclamanţi, alături de orice fel de dovezi pentru susţinerea acesteia.
La 2 octombrie 1997, guvernul a depus, în limba turcă, un raport al unei comisii de experţi alcătuită din trei persoane, căreia i se ceruse de către Ministerul Justiţiei să evalueze pierderile reclamate. Experţii erau lectori la Facultăţile de Medicină Veterinară, Agricultură şi, respectiv, Inginerie şi Arhitectură. La 17 noiembrie 1997, guvernul a depus o traducere neoficială a raportului. în cuprinsul acestuia, experţii afirmau că nu au avut acces la satul unde locuiseră reclamanţii, din motive de securitate. Cu toate acestea, au zburat la mică altitudine deasupra zonei şi au efectuat fotografii ale satului.
Comentariile reclamanţilor au fost depuse la 14 noiembrie 1997. Delegatul Comisiei nu a comentat conţinutul memoriilor formulate de părţi.
EXTRAS DIN HOTĂRÂREA CURŢII ÎN DREPT (traducere integrală)
8. Articolul 50 al Convenţiei prevede:
„Dacă hotărârea Curţii declară că o decizie luată sau o măsură dispusă de o autoritate judiciară sau de orice altă autoritate a unei părţi contractante este în întregime sau parţial în opoziţie cu obligaţiile ce decurg din prezenta Convenţie şi dacă dreptul intern al acelei părţi nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei decizii sau ale acestei măsuri, prin hotărârea Curţii se acordă, dacă este cazul, părţii lezate o reparaţie echitabilă".
9. Reclamanţii au solicitat, între altele, compensarea pierderilor suferite prin distrugerea caselor lor de către forţele de securitate care i-au forţat să abandoneze satul în care locuiau.
Guvernul a afirmat că sub acest aspect a încheiat un acord cu reclamanţii.
I. CU PRIVIRE LA EXISTENŢA UNUI ACORD ÎNTRE PĂRŢI
10. Regula 54 paragraful 4 din Regulamentul Curţii A, privind aplicarea articolului 50 al Convenţiei, prevede:
„în situaţia în care este informată că s-a încheiat un acord între partea vătămată şi guvernul responsabil, Curtea va verifica natura echitabilă a acordului
respectiv şi, dacă apreciază că acesta este într-adevăr echitabil, va scoate cauza de pe rol printr-o hotărâre. în astfel de împrejurări, se va aplica regula 49 paragraful 3".
11. Guvernul a afirmat că acordul încheiat cu părţile includea, între altele, propunerea de a le procura acestora case de locuit şi slujbe, precum şi suma de un miliard lire turceşti cu titlu de despăgubiri. Această înţelegere răspundea dorinţei reclamanţilor de a avea locuinţe şi venituri sigure. în acest sens, guvernul a prezentat un protocol datând din 18 octombrie 1996, semnat de patru dintre reclamanţi atât în nume propriu, cât şi în numele celor care nu au fost prezenţi la întâlnire.
Guvernul a afirmat că din formularea protocolului rezulta că reclamanţii au participat la întâlnire din proprie voinţă şi nu a existat nici un motiv care să-i fi împiedicat să fie însoţiţi de reprezentanţii lor legali, dacă ar fi dorit aceasta. Avocaţii reclamanţilor însă, urmărind propriile obiective politice de a exploata urgenţa situaţiei din regiune, i-au determinat pe reclamanţi să nege împrejurarea că s-ar fi ajuns la o înţelegere. Reclamanţii au fost probabil forţaţi de reprezentanţii lor legali din Diyarbakir să nege această înţelegere.
Guvernul a mai arătat că acordul respectiv reglementa chestiunile principale ale înţelegerii dintre părţi şi, potrivit legislaţiei turce, era valid. în plus, respingerea arbitrară a unui acord valid nu era posibilă în contextul dispoziţiilor articolelor 23 şi 24 ale Codului obligaţiunilor din Turcia.
12. Reclamanţii au afirmat că patru dintre ei au participat la întâlnirea din 18 octombrie 1996 cu reprezentanţii guvernului, fără a fi însă însoţiţi de avocaţi. Au procedat astfel crezând că dacă refuză, vor fi duşi în mod forţat de către poliţie. Li s-a spus că dosarul aflat pe rolul Curţii poate continua încă patru ani şi se poate încheia fără a li se acorda despăgubiri şi, chiar dacă li s-ar acorda despăgubiri, s-ar putea ca acestea să nu fie plătite. Din aceste motive, cei patru reclamanţi au semnat protocolul. Trei dintre ei au semnat şi pentru reclamanţii absenţi de la întâlnire.
13. La 21 noiembrie 1996, reprezentanţii reclamanţilor au scris Curţii arătând că un astfel de acord destinat conformării cu articolul 50, semnat în lipsa ori fără avizul avocaţilor autorizaţi ai reclamanţilor, era absolut inacceptabil şi nu avea acordul lor. Ulterior, la 27 noiembrie 1996, dl Baydemir - unul dintre reprezentanţii legali ai reclamanţilor - a scris Curţii, afirmând că cei trei reclamanţi care au lipsit de la întâlnirea cu guvernul nu autorizaseră pe nimeni să semneze vreun acord în numele lor şi, de asemenea, că reclamanţii prezenţi la întâlnire nu se considerau obligaţi de protocol datorită împrejurărilor în care acesta a fost semnat. Declaraţiile scrise ale reclamanţilor, prin care confirmau aceste aspecte, au fost ataşate scrisorii avocatului.
14. Curtea observă că regula 54 paragraful 4 din Regulamentul Curţii A cere „încheierea unui acord între partea vătămată şi guvernul responsabil". Având în vedere susţinerile părţilor, este evident că disputa dintre reclamanţi şi guvern continuă.
Luând în consideraţie faptele expuse, precum şi conţinutul şi formulările vagi şi neconcludente din protocol, nu se poate afirma că s-a încheiat un „acord" în sensul regulii 54 paragraful 4. Prin urmare, Curtea va examina cererile de justă compensaţie ale reclamanţilor.
II. DAUNE MATERIALE
15. Reclamanţii au solicitat despăgubiri pentru pierderea caselor, a terenului cultivat, gospodăriilor şi bunurilor din gospodărie. Ei au mai cerut şi despăgubiri pentru cheltuielile ocazionate cu locuinţele temporare. Guvernul a depus un raport de evaluare întocmit de o comisie de experţi care a contestat sumele solicitate de reclamanţi.
A. Casele
16. Experţii numiţi de guvern au arătat că potrivit evidenţelor Consiliului Municipal din Dicle, numai trei dintre casele în discuţie erau înregistrate, şi anume cele aparţi: And lui Ahmet Akdivar (100 mp), Aii Akdivar (60 mp) şi Zulfukar Cicek (300 mp). Experţii au indicat suma de 3.482,4 lire turceşti/mp ca bază de calcul a despăgubirilor solicitate.
17. Reclamanţii au afir.nat că în zona rurală în care locuiseră nu exista obiceiul înregistrării proprietăţii. Proprietatea se transmitea din generaţie în generaţie şi se dobândea prin prescripţie achizitivă. Reclamanţii au cerut compensaţii pentru casele dlor Ahmet Akdivar (200 mp), Aii Akdivar (200 mp), Zulfukar Cicek (600 mp), Abdurrahman Akdivar (250 mp), Abdurrahman Aktas (300 mp), Mehmet Karabulut (200 mp) şi Ahmet Cicek (500 mp). Reclamanţii au acceptat ca preţul indicat de experţi pentru 1 mp să fie folosit ca bază de calcul. Reclamanţii nu au fost însă de acord cu suprafeţele indicate de experţi.
18. Curtea reaminteşte că prin hotărârea principală din acest caz, a constatat că locuinţele reclamanţilor au fost incendiate de forţele de securitate. Luând în consideraţie zona rurală în care au avut loc evenimentele şi împrejurarea că experţii nu au fost în măsură să viziteze satul reclamanţilor, Curtea nu poate decide în sensul inexistenţei unor evidenţe scriptice ale proprietăţii reclamanţilor.
Curtea consideră că trebuie să acorde despăgubiri pentru casele evidenţiate scriptic, luând în considerare suprafeţele indicate de experţi şi preţul pe mp propus de aceştia.
19. De asemenea, Curtea apreciază că trebuie să acorde despăgubiri şi pentru restul caselor. Având în vedere lipsa unor dovezi privind mărimea acestor proprietăţi, orice calcul va include, în mod inevitabil, un procent speculativ. Curtea va acorda despăgubiri pentru jumătate din suprafeţele indicate de reclamanţi, folosind preţul indicat de experţi pentru fiecare mp.
20. Astfel, Curtea va acorda următoarele despăgubiri:
a) 348.240.000 lire turceşti (Ahmet Akdivar);
b) 208.944.000 lire turceşti (Aii Akdivar);
c) 1.044.720.000 lire turceşti (Zulfukar Cicek);
d) 435.300.000 lire turceşti (Abdurrahman Akdivar);
e) 522.360.000 lire turceşti (Abdurrahman Aktas);
f) 348.240.000 lire turceşti (Mehmet Karabulut);
g) 870.600.000 lire turceşti (Ahmet Cicek).
B. Terenul cultivat şi arabil
21. Reclamanţii au solicitat compensarea pierderii terenului cultivat şi arabil şi a pierderii venitului pentru următoarele suprafeţe:
- Ahmet Akdivar (2 acri de livadă, 3 acri de viţă-de-vie, 10 acri de teren arabil şi 2 acri de pădure de stejar);
- Aii Akdivar (8 acri de livadă, 2 acri de viţă-de-vie, 20 acri de teren arabil
şi 3 acri de pădure de stejar);
- Zulfukar Cicek (96 acri de livadă, 70 acri de viţă-de-vie, 30 acri de teren
arabil şi 5 acri de pădure de stejar);
- Abdurrahman Akdivar (24 acri de livadă, 12 acri de viţă-de-vie, 3 acri de teren arabil şi 20 acri de pădure de stejar);
- Abdurrahman Aktas (10 acri de livadă, 12 acri de teren arabil şi 20 acri de pădure de stejar);
- Mehmet Karabulut (36 acri de livadă, 14 acri de viţă-de-vie, 15 acri de
teren arabil şi 2 acri de pădure de stejar);
- Ahmet Cicek (48 acri de livadă, 48 acri de viţă-de-vie şi 20 acri de pădure de stejar).
Reclamanţii au acceptat estimările experţilor cu privire la pierderile venitului anual pe fiecare acru de teren.
22. Experţii guvernului au notat că numai primii trei reclamanţi deţineau înregistrări scriptice ale terenului (3 acri, 2.500 mp şi, respectiv, 3 acri). Cu toate acestea, experţii au prezentat următoarele valori cu titlu de estimări ale pierderii venitului anual multiplicat la cifrele invocate de reclamanţi:
6.710.000 lire turceşti pentru viţa-de-vie, 7.020.000 lire turceşti pentru livezi,
2.875.000 lire turceşti pentru terenul arabil şi 13.500.000 lire turceşti pentru pădurile de stejar.
23. Curtea notează că în hotărârea principală nu a constatat adoptarea vreunei măsuri de expropriere a terenului, reclamanţii rămânând proprietarii terenurilor.
în consecinţă, nu acordă despăgubiri pentru pierderea terenurilor.
24. Pe de altă parte, ca urmare a distrugerii caselor în care locuiau, reclamanţii au fost obligaţi să-şi părăsească satul şi nu mai aveau posibilitatea de a-şi folosi terenurile.
Prin urmare, ei sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru pierderea veniturilor.
25. Curtea reaminteşte că reclamanţii au acceptat evaluările experţilor în ceea ce priveşte pierderea venitului anual pe acru de teren. Având în vedere lipsa unor dovezi independente cu privire la mărimea loturilor individuale şi luând în consideraţie principiul echităţii, Curtea apreciază că sumele pe care le va acorda acoperă pierderea venitului pe cinci ani şi se bazează pe cifrele indicate de reclamanţi ca reprezentând mărimea suprafeţelor de teren.
26. în consecinţă, Curtea acordă:
. a) 449.600.000 lire turceşti (Ahmet Akdivar);
b) 837.900.000 lire turceşti (Aii Akdivar);
c) 6.486.850.000 lire turceşti (Zulfukar Cicek);
d) 2.638.135.000 lire turceşti (Abdurrahman Akdivar);
e) 2.103.600.000 lire turceşti (Abdurrahman Aktas);
f) 2.083.925.000 lire turceşti (Mehmet Karabulut);
g) 4.645.200.000 lire turceşti (Ahmet Cicek).
C. Gospodăriile
27. Experţii guvernului au prezentat cifre şi pentru pierderea bunurilor din gospodării. Evaluarea acestora s-a bazat pe preţurile din septembrie 1997 pentru unele din bunurile gospodăreşti care se găseau în magazinele din Diyarbakir.
28. Cererile reclamanţilor depăşesc aceste valori.
29. Curtea apreciază că valorile indicate de experţi sunt rezonabile.
Ca urmare, Curtea acordă următoarele despăgubiri:
a) 263.050.000 lire turceşti (Ahmet Akdivar);
b) 233.300.000 lire turceşti (Aii Akdivar);
c) 279.050.000 lire turceşti (Zulfukar Cicek);
d) 298.650.000 lire turceşti (Abdurrahman Akdivar);
e) 313.750.000 lire turceşti (Abdurrahman Aktas);
f) 243.650.000 lire turceşti (Mehmet Karabulut);
g) 303.450.200 lire turceşti (Ahmet Cicek).
D. Animalele şi hrana
30. Experţii au subliniat că nici unul dintre reclamanţi nu a avut animale înregistrate sub numele lor în scriptele Districtului Agriculturii. Cu toate acestea, experţii au depus o evaluare cu privire la fiecare dintre cererile reclamanţilor, precizând costuri pentru animale mult inferioare celor arătate de reclamanţi.
31. Cu toate că nu deţine dovezi obiective care să susţină cererile reclamanţilor, Curtea apreciază că trebuie să acorde despăgubiri sub acest capăt de
cerere, luând în consideraţie preţurile estimative indicate de experţi. De asemenea, Curtea acceptă cifrele indicate de reclamanţi cu privire la numărul animalelor şi hrana acestora, chiar dacă sunt sau nu înregistrate.
Prin urmare, Curtea acordă următoarele sume:
a) 460.000.000 lire turceşti pentru 6 vite, 20 oi şi hrana pentru iarnă (Ahmet Akdivar);
b) 522.500.000 lire turceşti pentru 7 vite, 25 oi şi hrana de iarnă (Aii Akdivar);
c) 1.035.500.000 lire turceşti pentru 17 vite, 60 oi şi hrana de iarnă (Zulfukar Cicek);
d) 880.000.000 lire turceşti pentru 10 vite, 40 oi şi hrana de iarnă (Abdurrahman Akdivar);
e) 882.500.000 lire turceşti pentru 12 vite, 35 oi şi hrana de iarnă (Abdurrahman Aktas);
f) 605.000.000 lire turceşti pentru 8 vite, 30 oi şi hrana de iarnă (Mehmet Karabulut);
g) 1.112.500.000 lire turceşti pentru 15 vite, 45 oi şi hrana de iarnă (Ahmet Cicek).
E. Costul locuinţelor provizorii din Diyarbakir
32. Reclamanţii au cerut despăgubiri pentru costul locuinţelor închiriate în Diyarbakir ca urmare a mutării lor, în noiembrie 1992, după distrugerea caselor. Această chestiune nu a fost comentată în raportul experţilor.
33. Curtea apreciază că trebuie să acorde despăgubiri sub acest aspect întrucât cheltuielile reclamanţilor au fost cauzate în mod direct de încălcarea constatată prin hotărârea principală.
Curtea apreciază că sumele cerute de reclamanţi (2.000.000 lire turceşti pe lună şi 2.250.000 pentru Abdurrahman Akdivar) pentru perioada noiembrie 1992 - ianuarie 1998 sunt rezonabile. Zulfukar Cicek nu a formulat nici o pretenţie, el locuind împreună cu Ahmet Cicek.
Curtea acordă următoarele despăgubiri cu privire la perioada de 62 de luni:
a) 124.000.000 lire turceşti (Ahmet Akdivar);
b) 124.000.000 lire turceşti (Aii Akdivar);
c) 139.500.000 lire turceşti (Abdurrahman Akdivar);
d) 124.000.000 lire turceşti (Abdurrahman Aktas);
e) 124.000.000 lire turceşti (Mehmet Karabulut);
f) 124.000.000 lire turceşti (Ahmet Cicek).
F. Rezumat
34. Indicăm în continuare sumele totale acordate pentru fiecare reclamant cu titlu de despăgubiri materiale. Având în vedere rata înaltă de inflaţie din Turcia,
aceste sume au fost transformate în lire sterline pentru a le menţine valoarea ratei de schimb de la data la care a avut loc evaluarea experţilor, respectiv 17 septembrie 1997. La acea dată, o liră strelină echivala cu 271.530 lire turceşti (rata de cumpărare a Băncii Centrale Turceşti).
a) 1.644.890.000 lire turceşti - 6.057,85 lire sterline (Ahmet Akdivar);
b) 1.956.644.000 lire turceşti - 7.205,99 lire sterline (Aii Akdivar);
c) 8.846.120.000 lire turceşti - 32.578,79 lire sterline (Zulfukar Cicek);
d) 4.391.575.000 lire turceşti - 16.173,44 lire sterline (Abdurrahman Akdivar);
e) 3.946.210.000 lire turceşti - 14.533,23 lire sterline (Abdurrahman Aktas);
f) 3.404.815.000 lire turceşti - 12.539,36 lire sterline (Mehmet Karabulut);
g) 7.052.750.000 lire turceşti - 25.974,10 lire sterline (Ahmet Cicek).
III. DAUNE MORALE
35. Fiecare reclamant a cerut câte 20.000 lire sterline cu titlu de daune morale şi câte 5.000 lire sterline cu titlu de daune punitive pentru încălcarea drepturilor garantate de Convenţie.
36. Guvernul a afirmat că în condiţiile în care se vor acorda daune morale, trebuie luată în consideraţie situaţia economică din Turcia. Salariul lunar minim al unui adult este de aproximativ 53 lire sterline.
37. Curtea apreciază că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească daune morale având în vedere gravitatea încălcărilor articolului 8 al Convenţiei, articolului 1 din Protocolul nr. 1 şi articolului 25 al Convenţiei.
Curtea acordă fiecărui reclamant câte 8.000 lire sterline.
38. Curtea respinge cererea pentru daune punitive.
IV. COSTURI Şl CHELTUIELI
A. Procedurile bazate pe articolul 50
39. Reclamanţii au solicitat 8.140 lire sterline cu titlu de costuri şi cheltuieli pentru procedurile din cazul de faţă privind aplicarea articolului 50 al Convenţiei.
40. Guvernul nu a comentat aceste cereri.
41. Curtea observă că procedurile bazate pe aplicarea articolului 50 au implicat, în cazul de faţă, chestiuni complexe, precum şi redactarea a trei seturi de observaţii detaliate de către reprezentanţii legali ai reclamanţilor. Curtea apreciază că sumele indicate de reclamanţi au fost în mod necesar şi actual cheltuite,
iar cuantumul lor este unul rezonabil. De aceea le va acorda în totalitate, adăugând taxa pe valoarea adăugată care, eventual, s-ar aplica acestor sume.
B. Respectarea dispoziţiei privind cheltuielile de judecată din hotărârea principală
42. Reclamanţii s-au plâns că, încălcând dispoziţia din hotărârea principală cu privire la plata costurilor şi cheltuielilor în lire sterline, guvernul turc a plătit numai o parte din cheltuielile datorate, în conturi bancare deschise de guvern. Sumele au fost plătite în lire turceşti după cca patru luni de la adoptarea hotărârii principale. Reclamanţii au afirmat că datorită acestor împrejurări au înregistrat o pierdere evaluată la 5.681,89 lire sterline la data de 13 ianuarie 1997, sumă care a acumulat o dobândă de 8%. Reclamanţii au cerut ca această sumă, plus dobânda acumulată, să le fie acordată de Curte în procedurile prezente.
43. Guvernul nu a comentat această cerere.
44. Curtea arată că potrivit articolului 53 al Convenţiei, statele membre sunt obligate să aplice deciziile Curţii în cazurile în care sunt părţi. Totodată, articolul 54 prevede:
„Hotărîrea Curţii este transmisă Comitetului Miniştrilor care supraveghează punerea ei în executare".
Curtea consideră că plata incompletă a cheltuielilor dispuse prin hotărârea principală este o chestiune care priveşte exclusiv executarea hotărârii Curţii de către statul pârât. De aceea, competenţa soluţionării acesteia cade exclusiv în sarcina Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei.
V. CEREREA DE RESTABILIRE A DREPTURILOR
45. Reclamanţii au mai cerut Curţii să confirme, ca o consecinţă necesară a acordării de juste satisfacţii, obligaţia guvernului de: 1) a suporta costurile reparaţiilor în Kelekci, necesare continuării stilului lor de viaţă anterior; şi 2) a îndepărta orice obstacol care i-ar împiedica pe reclamanţi să se întoarcă în satul lor.
în opinia reclamanţilor, o astfel de confirmare era necesară pentru a preveni încălcarea, în viitor, a Convenţiei, îndeosebi sub aspectul exproprierilor de fapt.
46. Guvernul a afirmat că restabilirea drepturilor nu este posibilă datorită stării de urgenţă din regiune. Cu toate acestea, întoarcerea în sat va avea loc când locuitorii acestora se vor simţi în siguranţă, feriţi de atrocităţile terorismului.
47. Curtea reaminteşte că o hotărâre prin care constată încălcarea Convenţiei impune o obligaţie legală asupra statului chemat în judecată de a pune capăt unor încălcări similare şi de a acorda reparaţii care să ducă la restabilirea, pe cât
de mult posibil, a situaţiei anterioare încălcărilor respective (restitutio in integrum). Cu toate acestea, dacă restitutio in integrum este imposibilă în practică, statul este liber să aleagă mijloacele de aplicare a unei hotărâri prin care Curtea a constatat încălcarea Convenţiei, iar Curtea nu va adopta decizii ulterioare în acest context şi nici nu va face afirmaţii declarative. Supervizarea aplicării hotărârilor sale cade în sarcina Comitetului de Miniştri, în conformitate cu dispoziţiile articolului 54 al Convenţiei.
VI. DOBÂNDA DE ÎNTÂRZIERE
48. Potrivit informaţiilor deţinute de Curte, la data adoptării acestei hotărâri, dobânda de întârziere aplicabilă în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de
Nord este de 8% pe an.
DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA:
1. Respinge, cu şaptesprezece voturi la unul, susţinerea guvernului în sensul realizării unui acord între părţi;
2. Decide, cu şaptesprezece voturi la unul, că statul chemat în judecată trebuie să plătească reclamanţilor, în termen de trei luni, următoarele sume, convertite în lire turceşti la rata de schimb de la data plăţii:
a) cu titlu de daune materiale:
i) 6.057,85 lire sterline dlui Ahmet Akdivar;
ii) 7.205,99 lire sterline dlui Aii Akdivar;
iii) 32.578,79 lire sterline dlui Zulfukar Cicek;
iv) 16.173,44 lire sterline dlui Abdurrahman Akdivar;
v) 14.533,23 lire sterline dlui Abdurrahman Aktas;
vi) 12.539,36 lire sterline dlui Mehmet Karabulut;
vii)25.974,10 lire sterline dlui Ahmet Cicek.
b) cu titlu de daune morale, câte 8.000 lire sterline fiecărui reclamant;
3. Decide, cu şaptesprezece voturi la unul, că statul chemat în judecată va plăti fiecărui reclamant, în termen de trei luni, suma de 8.140 lire sterline cu titlu de costuri şi cheltuieli plus taxa pe valoarea adăugată care, eventual, s-ar aplica acestor sume;
4. Decide, cu şaptesprezece voturi la unul, că o dobândă anuală de 8% va fi aplicabilă sumelor menţionate, de la data expirării termenului de trei luni până la data plăţii;
5. Respinge, cu şaptesprezece voturi la unul, restul cererilor pentru justă satisfacţie .
Redactată în engleză şi franceză şi notificată în scris la data de 1 aprilie 1998, în conformitate cu regula 55 paragraful 2 subparagraful 2 din Regulamentul Curţii A.
Rudolf Bernhardt, preşedinte Herbert Petzold, grefier
Potrivit articolului 51 paragraful 2 al Convenţiei şi regula 53 paragraful 2 al Regulamentului Curţii, se anexează opinia divergentă a judecătorului Golcuklu. [...]
| ← Georgescu contra României - Tratamente inumane sau degradante... | IRLANDA contra REGATULUI UNIT - Măsuri de excepţie şi... → |
|---|
