BOWMAN contra REGATUL UNIT AL MARII BRITANII Şl IRLANDEI DE NORD
| Comentarii |
|
BOWMAN versus REGATUL UNIT AL MARII BRITANII Şl IRLANDEI DE NORD
Hotărârea CEDO din 19 februarie 1998
REZUMATUL NEOFICIAL AL FAPTELOR
A. Faptele principale
Reclamanta, dna Phyllis Bowman, de naţionalitate britanică, s-a născut în 1926 şi trăieşte la Londra.
Ca director executiv al Societăţii pentru Protecţia Copiilor Nenăscuţi (SPUC), reclamanta a distribuit 25.000 de broşuri înainte de alegerile generale din 1992, prezentând opiniile cu privire la avort ale celor trei candidaţi principali.
Reclamanta a fost acuzată pe baza articolului 75 al Legii privind reprezentarea poporului din 1983 („Lege? din 1983”), care incriminează orice persoană neautorizată care cheltuieşte mai mult de cinci lire sterline pentru publicaţii al căror scop este propaganda în favoarea unui candidat. La 28 septembrie 1993, Curtea Regală din Southwark a achitat-o sub motivul că învinuirile au fost formulate tardiv.
B. Procedurile în faţa Comisiei
Plângerea adresată Comisiei la data de 11 martie 1994 a fost declarată în parte admisibilă la data de 4 decembrie 1995.
în raportul din 12 septembrie 1996, Comisia a stabilit faptele şi a exprimat opinia încălcării articolului 10 (28 voturi la 1).
Cazul a fost trimis Curţii la data de 19 octombrie 1996.
EXTRAS DIN HOTĂRÂREA CURŢII ÎN DREPT (traducere integrală)
I. OBSERVAŢIILE PRELIMINARE ALE GUVERNULUI
26. Guvernul a afirmat că dna Bowman nu poate susţine că este o „victimă” a vreunei încălcări a Convenţiei în sensul articolului 25, a cărui parte relevantă prevede:
„Comisia poate fi. sesizată printr-o cerere... de către orice persoană fizică... care se pretinde victimă a unei încălcări de către una dintre înaltele Părţi Contractante a drepturilor recunoscute în prezenta Convenţie.
Guvernul a subliniat faptul că la 28 septembrie 1993, judecătorul a îndrumat juriul să o achite pe reclamantă şi a afirmat că în aceste circumstanţe era imposibil să se afirme că aceasta ar fi fost condamnată dacă procesul ar fi continuat ori că legea s-ar fi aplicat în detrimentul său.
27. Reclamanta a susţinut că în urma aplicării articolului 75 al Legii din 1983 a suferit datorită anxietăţii, stigmatizării şi a experienţei suferite prin interogarea de către poliţie, a acuzării formulate de procuror şi a publicităţii.
28. în decizia de admisibilitate, Comisia a constatat că reclamanta a fost afectată de trimiterea sa în judecată şi, de aceea, putea susţine că a fost victima unei interferenţe cu dreptul său la libera exprimare.
29. Curtea observă că o măsură executorie, respectiv trimiterea în judecată, a fost luată împotriva dnei Bowman. Deşi a fost achitată, aceasta s-a datorat unor motive procedurale, ca urmare a faptului că trimiterea în judecată nu a avut loc în termenul legal. împrejurarea că acuzarea a decis să înceapă procedurile împotriva reclamantei a fost cel puţin un indiciu puternic în sensul că dacă nu îşi modifică comportamentul în timpul viitoarelor alegeri, va risca să fie acuzată din nou şi, posibil, găsită vinovată şi pedepsită.
în aceste circumstanţe, Curtea apreciază că dna Bowman putea susţine că a fost afectată în mod direct de legea în discuţie şi, în consecinţă, că era victima unei încălcări a Convenţiei în sensul articolului 25 paragraful 1.
în consecinţă, obiecţia preliminară a guvernului se respinge.
II. ÎNCĂLCAREA RECLAMATĂ A ARTICOLULUI 10
30. Dna Bowman a invocat încălcarea dreptului său la liberă exprimare, garantat de articolul 10 al Convenţiei, care prevede:
„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti".
Comisia a exprimat opinia încălcării articolului 10, în timp ce guvernul a negat o astfel de încălcare.
A. Existenţa unei restricţii
31. Guvernul a susţinut că nu a existat nici o restricţie asupra dreptului la liberă exprimare al dnei Bowman, întrucât articolul 75 al Legii din 1983 restrângea numai dreptul persoanelor neautorizate de a efectua cheltuieli pentru promovarea alegerii unui anumit candidat la alegerile parlamentare şi nu libertatea acestora de a-şi exprima opiniile sau de a răspândi informaţii cu un caracter general.
32. Comisia, ca şi reclamanta, a observat că întrucât, în mod evident, organele de anchetă au considerat că activitatea reclamantei intra sub incidenţa prevederilor legale în discuţie, iar reclamanta a fost supusă temerii de a fi trimisă în judecată, dreptul acesteia la liberă exprimare a fost restrâns.
33. Curtea notează că articolul 75 al Legii din 1983 nu restrânge în mod direct libertatea de exprimare, dar limitează la cinci lire sterline suma pe care persoanele neautorizate pot să o cheltuiască în perioada electorală pentru publicaţii sau folosirea altor mijloace de comunicare. Dispoziţiile legale respective nu restrâng cheltuielile ocazionate de transmiterea informaţiilor şi opiniilor în general, ci numai pe cele efectuate în perioada relevantă „în scopul promovării unui candidat”.
Cu toate acestea, nu există nici o îndoială că interdicţia din articolul 75 a provocat o restricţie asupra libertăţii de exprimare, care a afectat-o în mod direct pe reclamantă.
34. Urmează să examinăm dacă restricţia a fost „prevăzută de lege", a urmărit un scop legitim şi a fost „necesară într-o societate democratică".
B. „Prevăzută de lege”
35. Curtea constată că restricţia, inserată în articolul 75 al Legii din 1983, a fost „prevăzută de lege", aspect necontestat de părţi.
C. Scopul legitim
36. Guvernul a afirmat că limita financiară impusă de articolul 75 al Legii din 1983 urmărea protejarea drepturilor altora, în trei modalităţi. în primul rând, urmărea echitatea între candidaţii la alegeri, prevenind terţii puternici şi bogaţi de a face campanie pentru sau împotriva unui anumit candidat sau de a publica materiale care ar fi necesitat finanţare din bugetul electoral al candidatului, care este limitat prin lege şi pentru care candidatul este răspunzător. în al doilea rând, restricţia asupra cheltuielilor efectuate de terţi asigură independenţa candidaţilor împotriva influenţei grupurilor de interes puternice. în al treilea rând, această restricţie previne mutarea dezbaterilor politice din perioada electorală de la chestiuni de interes general la unele de interes particular.
37. în opinia reclamantei, articolul 75, departe de a urmări un scop legitim, funcţionează numai ca o restricţie asupra libertăţii de exprimare. Este improbabil ca grupuri de interes singular, cum este SPUC, să distragă atenţia votanţilor de la platformele politice principale într-o asemenea măsură încât să tulbure procesul electoral. Mai mult, nu se putea afirma că restricţia asupra nivelului cheltuielilor asigura în mod adecvat egalitatea între candidaţi, deoarece aceştia erau oricum supuşi unor inechităţi, în funcţie de obţinerea suportului unor partide politice majore, care erau libere să cheltuiască sume nelimitate pentru campaniile la nivel naţional atât timp cât nu încercau să promovoze sau să prejudicieze un candidat anume.
38. Curtea apreciază că scopul articolului 75, examinat în contextul celorlalte prevederi amănunţite privind cheltuielile electorale din Legea din 1983, este de a contribui la asigurarea egalităţii între candidaţi. De aceea, Curtea conchide, ca şi Comisia, că aplicarea acestei legi în cazul reclamantei a urmărit scopul legitim al protejării drepturilor altora, respectiv a candidaţilor şi a electoratului din Halifax şi, în măsura în care acuzarea reclamantei a urmărit un efect preventiv general, de pe întreg teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Curtea apreciază că argumentele prezentate de reclamantă au mai degrabă relevanţă în examinarea condiţiei „necesităţii într-o societate democratică", examinată în continuare.
D. „Necesară într-o societate democratică”
39. Guvernul a afirmat că articolul 75 al Legii din 1983 impunea numai o restricţie parţială asupra cheltuielilor, care nu depăşea nivelul necesar atingerii scopului legitim urmărit. Guvernul a subliniat că existau alte mijloace de comunicare la dispoziţia dnei Bowman, cum ar fi publicarea propriului ziar, a unor scrisori sau articole în presă, acordarea unor interviuri la radio şi televiziune, participarea la alegeri ori publicarea unor broşuri cu scopul de a informa electoratul fără a promova un anumit candidat ori a se opune unuia.
40. Reclamanta, ca şi Comisia, a apreciat că restricţia era disproporţionată. Ea a afirmat că nu exista nici o nevoie socială presantă pentru a suprima răspândirea unor informaţii factual corecte cu privire la poziţia candidaţilor pentru funcţii publice asupra unor chestiuni morale importante; dimpotrivă, exista o nevoie socială presantă de a include aceste chestiuni în agenda politică premergătoare alegerilor. în ciuda afirmaţiei guvernului, potrivit căreia restricţia ar fi fost necesară pentru a asigura egalitatea între candidaţi, nu exista nici un indiciu în sensul dezavantajării unor candidaţi de către broşurile dnei Bowman, întrucât era probabil ca informaţiile din aceste broşuri să atragă un număr egal de suporteri şi oponenţi ai politicilor privind avortul. în continuare, reclamanta a susţinut că restricţia era ilogică, deoarece nu limita posibilitatea presei de a publica materiale în susţinerea ori criticarea unor candidaţi sau a unor partide politice, ori împotriva unor suporteri ai candidaţilor care plăteau reclame, la nivel naţional sau regional, atât timp cât nu încercau promovarea sau prejudicierea scopurilor electorale ale unui candidat anume.
41. în primul rând, Curtea observă că limitarea impusă asupra cheltuielilor, prevăzută în articolul 75 al Legii din 1983, este numai unul dintre multele elemente de verificare şi balansare (a intereselor) care au stat la baza legii electorale din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. înacest context, este necesar a examina dreptul la libera exprimare garantat de articolul 10 în lumina dreptului de a organiza alegeri libere, protejat de articolul 3 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, care prevede:
„înaltele Părţi Contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în condiţiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ”.
42. Alegerile libere şi libertatea de exprimare, în special libertatea dezbaterii politice, alcătuiesc împreună esenţa unei societăţi democratice. Cele două drepturi sunt interrelaţionate şi se susţin reciproc: de exemplu, în decizii anterioare, Curtea a notat că libertatea de exprimare este una dintre „condiţiile” necesare pentru „a asigura libera exprimare a opiniei indivizilor în alegerea legislativului” (vezi hotărârea din 2 martie 1987 din cazul Mathieu-Mohin...). Din acest motiv, este deosebit de important ca în perioada care precedă alegerile, opiniile şi informaţiile de toate felurile să circule liber.
43. Cu toate acestea, în anumite împrejurări, cele două drepturi pot intra în conflict şi în perioada care precedă alegerile, se poate aprecia ca necesară impunerea anumitor restricţii, de regulă inacceptabile, asupra libertăţii de exprimare, cu scopul de a asigura „libera exprimare a opiniei indivizilor în alegerea legislativului”. Curtea admite că balansând cele două drepturi, statele membre au o anumită marjă de apreciere, aşa cum au în general cu privire la organizarea sistemului electoral.
44. Revenind la faptele cazului de faţă, sarcina Curţii este de a stabili dacă, în toate împrejurările, restricţia impusă asupra libertăţii de exprimare a dnei Bowman a fost proporţională cu scopul legitim urmărit şi dacă argumentele prezentate de autorităţile naţionale pentru justificarea restricţiei au fost relevante şi suficiente.
45. în acest context, Curtea apreciază ca semnificativă limitarea cheltuielilor la suma de cinci lire sterline prin articolul 75 al Legii din 1983. Curtea reaminteşte că această restricţie se aplică numai în perioada cuprinsă între patru şi şase săptămâni dinaintea alegerilor generale. Cu toate acestea, deşi este adevărat că dna Bowman ar fi putut să-şi răspândească liber broşurile într-un alt moment, în opinia Curţii, aceasta nu i-ar fi servit interesului de a publica informaţiile necesare informării persoanelor din Halifax cu privire la atitudinea celor trei candidaţi asupra avortului în perioada critică în care se concentrau asupra alegerii reprezentantului lor.
46. Curtea notează susţinerile guvernului, potrivit cărora reclamanta ar fi putut să utilizeze metode alternative pentru răspândirea informaţiilor respective către electorat. Cu toate acestea, Curtea nu este satisfăcută că în practică, reclamanta ar fi avut acces la alte mijloace de comunicaţie efective. De exemplu, nu s-a demonstrat că dna Bowman ar fi avut posibilitatea de a publica într-un ziar sau de a transmite prin mijloace audiovizuale informaţiile incluse în broşurile sale. Deşi ar fi putut candida, şi astfel ar fi fost îndreptăţită să beneficieze de suma de cheltuieli standard permisă candidaţilor, reclamanta ar fi trebuit să depună un depozit de 500 lire sterline. în plus, reclamanta nu dorea să fie aleasă în parlament, ci numai să distribuie broşuri către alegători.
47. Pe scurt, Curtea constată că articolul 75 al Legii din 1983 a funcţionat în realitate ca o barieră totală împotriva posibilităţii dnei Bowman de a publica informaţii menite să influenţeze electoratul din Halifax în favoarea candidatului antiavort. Curtea nu crede că era necesar să se limiteze cheltuielile reclamantei la suma de cinci lire sterline pentru a se atinge scopul legitim al promovării egalităţii, având în vedere îndeosebi faptul că presa şi suporterii unor candidaţi nu erau opriţi de a face publicitate unor candidaţi sau partide politice, la nivel naţional sau regional, atât timp cât scopul acestor campanii publice nu era promovarea sau prejudicierea unui anumit candidat într-o anume circumscripţie electorală. în consecinţă, Curtea conchide că restricţia în discuţie a fost dispro-porţională cu scopul urmărit.
Ca urmare, articolul 10 al Convenţiei a fost încălcat.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 50
48. Reclamanta a cerut o justă satisfacţie, pe baza articolului 50, care prevede:
„Dacă hotărârea Curţii declară că o decizie luată sau o măsură dispus.i ae o autoritate judiciară sau de orice altă autoritate a unei părţi contractante este în întregime sau parţial în opoziţie cu obligaţiile ce decurg din prezenta Convenţie şi dacă dreptul intern al acelei părţi nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei decizii sau ale acestei măsuri, prin hotărârea Curţii se acordă, dacă este cazul, părţii lezate o reparaţie echitabilă”.
A. Daune morale
49. Dna Bowman a solicitat 15.000 lire sterline cu titlu de daune morale, pentru stigmatizarea, stresul şi anxietatea pe care le-a suferit ca urmare a faptului că a fost trimisă în judecată.
50. Guvernul a afirmat că hotărârea Curţii prin care s-a constatat încălcarea Convenţiei constituie o reparaţie suficientă.
51. Curtea apreciază că în circumstanţele acestui caz, constatarea unei încălcări constituie o reparaţie justă pentru daunele morale suferite de reclamantă.
B. Costuri şi cheltuieli
1. Procedurile în faţa autorităţilor naţionale
52. Reclamanta a cerut restituirea sumelor plătite, în cuantum de 1.633,64 lire sterline, pentru cheltuielile ocazionate de procedurile interne, care nu au fost acoperite de ajutorul legal primit.
53. Guvernul a solicitat refuzarea oricăror pretenţii cu privire la costurile procedurilor naţionale.
54. Curtea apreciază că suma cerută a fost reală şi în mod necesar suportată de reclamantă în cursul procedurilor interne, fiind, de asemenea, într-un cuatum rezonabil. Prin urmare, acordă această sumă în totalitate, plus taxa pe valoare adăugată.
2. Procedurile din Strasbourg
55. Reclamanta a solicitat suma de 35.490 lire sterline cu titlu de costuri şi cheltuieli ocazionate de procedurile din Strasbourg.
56. Guvernul a sugerat Curţii că această sumă este excesivă.
57. Curtea, decizând pe baze echitabile, acordă reclamantei suma de 25.000 lire sterline pentru cheltuielile ocazionate de procedurile din faţa instituţiilor Convenţiei, plus taxa pe valoare adăugată.
D. Dobânzi de întârziere
58. Potrivit informaţiilor Curţii, la data adoptării acestei hotărâri, rata legală a dobânzii de întârziere în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord este de 8% pe an.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA:
1. Respinge în unanimitate obiecţia preliminară a guvernului;
2. Decide, cu paisprezece voturi la şase, că articolul 10 al Convenţiei a fost încălcat;
3. Decide în unanimitate că hotărârea prin care s-a constatat încălcarea Convenţiei constituie o justă satisfacţie pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă ;
4. Decide în unanimitate:
a) că statul chemat în judecată va plăti reclamantei, în termen de trei luni, suma de 26.633,64 lire sterline cu titlu de cheltuieli de judecată, plus taxa pe valoare adăugată aplicabilă;
b) că o dobândă de întârziere de 8 % pe an va fi plătită reclamantei de la data expirării termenului de trei luni până la data plăţii;
5. Respinge în unanimitate restul cererilor de despăgubiri.
Redactată în engleză şi franceză şi pronunţată în şedinţa publică din 19 februarie 1998, în Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg.
Rudolf Bemhardt, preşedinte Herbert Petzold, grefier
Potrivit articolului 51 paragraful 2 al Convenţiei şi Regulei 53 paragraful 2 al Regulamentului Curţii A, se anexează prezentei hotărâri opiniile concurente şi divergente. [...]
| ← HORNSBY contra GRECIA - articolul 6 paragraful 1 din Convenţie... | KAYA contra TURCIA - Dreptul la viață. Dreptul la o cale... → |
|---|
