HORNSBY contra GRECIA - articolul 6 paragraful 1 din Convenţie (încălcare)
| Comentarii |
|
HORNSBY versus GRECIA
Hotărârea CEDO din 19 martie 1997
REZUMATUL NEOFICIAL AL FAPTELOR
A. Faptele principale
David Hornsby şi Ada Ann Hornsby s-au născut în Marea Britanie în 1937 şi, respectiv, 1939. Ei locuiesc în insula Rodos şi sunt profesori de limba engleză.
La 5 iunie 1984, dna Hornsby a depus o cerere la Departamentul pentru învăţământul secundar, solicitând o autorizaţie pentru deschiderea unei şcoli particulare de limbi străine (frontistirion) în Rodos. I s-a comunicat că, în conformitate cu legislaţia greacă în vigoare, o astfel de autorizaţie nu poate fi acordată unor cetăţeni străini.
Curtea de justiţie a Comunităţilor Europene [Uniunea Europeană] a decis, la 15 martie 1988, că legislaţia respectivă era contrară Tratatului Comunităţilor Economice Europene (CEE) [tratatul care stă la baza Uniunii Europene].
La 1 aprilie 1988, reclamanţii au depus două cereri noi, care au fost însă respinse de autorităţile din domeniul educaţiei cu aceeaşi motivaţie ca în 1984.
La 8 iunie 1988, reclamanţii au depus două plângeri la Curtea Administrativă Supremă, cerând desfiinţarea deciziei directorului Departamentului pentru învăţământul secundar. Curtea Administrativă Supremă a hotărât, la 9 mai 1989, că, în conformitate cu hotărârea Curţii Europene de Justiţie, cetăţenii din statele membre ale Comunităţilor Europene nu pot fi împiedicaţi - începând cu data de 1 ianuarie 1981 - să deschidă şcoli particulare de limbi străine în Grecia sub pretextul că nu sunt cetăţeni greci.
La 8 august 1989, reclamanţii au solicitat fără succes Departamentului pentru învăţământul secundar să aplice hotărârea Curţii Administrative Supreme şi să le acorde autorizaţia. La 28 mai 1990, ei au declanşat proceduri împotriva directorului şi a unor funcţionari din departament, iar la 14 noiembrie 1990 au intentat o acţiune la instanţa civilă de fond din Rodos, cerând despăgubiri pentru daune materiale şi morale şi pentru pierderea unor venituri. La 3 iulie 1992, reclamanţii au introdus o nouă acţiune în despăgubiri la Curtea Administrativă din Rodos.
Reclamanţii şi directorul Departamentului pentru învăţământul secundar au trimis mai multe scrisori la Ministerul învăţământului, dar nu au primit nici un răspuns.
La 10 august 1994, prin Decretul prezidenţial nr. 211/94, cetăţenii comunitari au obţinut dreptul de a deschide şcoli particulare de limbi străine cu condiţia susţinerii unui examen de limbă şi istorie a Greciei. La 20 octombrie 1994, Ministerul învăţământului a cerut directorului Departamentului pentru învăţământul secundar să reanalizeze cazul reclamanţilor în lumina acestui decret.
B. Procedurile în faţa Comisiei
Reclamanţii s-au plâns Comisiei la data de 7 ianuarie 1990; plângerea a fost declarată admisibilă la 31 august 1994.
în raportul din 23 octombrie 1995, Comisia a examinat faptele şi... a exprimat opinia încălcării articolului 6 paragraful 1.
Cazul a fost adus în faţa Curţii la 11 decembrie 1995.
EXTRAS DIN HOTĂRÂREA CURŢII
ÎN DREPT (traducere integrală)
I. OBIECŢIUNILE PRELIMINARII ALE GUVERNULUI
33.Principalul argument al guvernului, invocat şi în faţa Comisiei, a constat în inadmisibilitatea plângerii ca urmare a nerespectării termenului de şase luni prevăzut în articolul 26 din Convenţie şi a regulii privind epuizarea căilor de atac interne.
A. Nerespectarea termenului de şase luni
34.Guvernul a cerut Curţii să respingă plângerea pe baza articolului 26 din Convenţie, deoarece reclamanţii nu au trimis plângerea Comisiei în termen de şase luni de la datele hotărârilor nr. 1337/1989 şi 1361/1989 ale Curţii Administrative Supreme.
35.Ca şi Comisia, Curtea constată că situaţia de care s-au plâns reclamanţii a apărut în momentul în care autorităţile de resort au refuzat să le acorde autorizaţia solicitată - deşi Curtea Administrativă Supremă adoptase deja cele două hotărâri - şi a continuat chiar şi după ce ei au înaintat plângerea la Comisie, la data de 7 ianuarie 1990. în aprilie 1990, ianuarie şi iulie 1991, reclamanţii au trimis scrisori la Ministerul învăţământului. Mai mult, la 25 aprilie 1991, Curtea Administrativă Supremă a respins recursul terţilor.
Aşadar, această obiecţiune se respinge.
B. Nerespectarea regulii privind epuizarea căilor de atac interne
36.Guvernul a susţinut că reclamanţii nu au epuizat toate căile de atac interne ce le stăteau la dispoziţie conform legilor greceşti. în primul rând, ei nu au intentat procese pentru despăgubiri la instanţele civile pe baza articolelor 57 (drepturi personale) şi 59 (despăgubiri pentru daune morale) din Codul civil. în al doilea rând, nu au cerut revizuirea în justiţie a refuzului implicit al autorităţilor administrative de a analiza noile cereri pentru eliberarea autorizaţiei adresate la data de 8 august 1989. în sfârşit, procesul de la Curtea Administrativă din Rodos nu era încă terminat.
37.Cu privire la procedurile de despăgubiri prevăzute de articolele 57 şi 59 din Codul civil, Curtea consideră că, în cazul de faţă, ele nu pot fi socotite un remediu suficient. Chiar presupunând că rezultatul ar fi fost favorabil reclamanţilor, despăgubirile pentru daune morale sau pentru încălcarea unor drepturi individuale nu ar fi reprezentat o alternativă la ceea ce cadrul legal grecesc ar fi trebuit să le ofere pentru a repara imposibilitatea de a deschide o şcoală de limbi străine, în ciuda hotărârilor judecătoreşti care eliminaseră toate obstacolele.
Cu privire la revizuirea judiciară din faţa Curţii Administrative Supreme, nu sunt motive să se creadă că reclamanţii ar fi obţinut autorizaţia cerută, deoarece, conform secţiunii 50 paragraful 3 din Decretul prezidenţial nr. 18/1989, Curtea Administrativă Supremă trimite astfel de cazuri la autorităţile competente. Reclamanţii, care au avut numeroase ocazii de a constata cât de perseverente erau autorităţile în a nu răspunde la cererile lor repetate - cel puţin până în mai 1993 -, nu se puteau aştepta, în mod rezonabil, ca această cale de atac să le rezolve favorabil problema.
în sfârşit, cu privire la procesul aflat pe rol la Curtea Administrativă din Rodos, Curtea consideră că acesta este decisiv numai în privinţa acordării unei juste satisfacţii conform articolului 50 din Convenţie.
Prin urmare, această obiecţiune se respinge.
II. ÎNCĂLCAREA RECLAMATĂ A ARTICOLULUI 6 PARAGRAFUL 1 DIN CONVENŢIE
38.Reclamanţii au susţinut că refuzul autorităţilor administrative de a se conforma hotărârilor Curţii Supreme Administrative din 9 şi 10 mai 1989 a constituit o încălcare a dreptului de a beneficia de o protecţie juridică eficientă a drepturilor civile. Ei s-au bazat pe articolul 6 paragraful 1 din Convenţie, care stipulează:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil...
39.Guvernul nu a contestat că procedurile din faţa Curţii Administrative Supreme s-au referit la drepturile civile ale reclamanţilor, în sensul articolului 6. Guvernul a afirmat că instanţa respectivă a decis cu privire la aceste drepturi în deplină concordanţă cu prevederile articolului 6 şi că a adoptat două hotărâri în favoarea reclamanţilor, al căror conţinut nu a fost contestat de autorităţile administrative.
Guvernul a susţinut însă că plângerea reclamanţilor nu se încadra în prevederile articolului 6, deoarece acestea garantează numai caracterul echitabil al unui proces în sensul literal al termenului, adică al procedurii desfăşurate numai în faţa autorităţilor judiciare. Cele două cereri ale reclamanţilor din 8 august 1989 şi absenţa răspunsului din partea autorităţilor administrative nu au creat un nou „litigiu” cu privire la drepturile lor civile. întârzierea din partea autorităţilor administrative de a se conforma hotărârilor Curţii Administrative Supreme era o chestiune total diferită de stabilirea în justiţie a respectării, ori nu, a drepturilor civile ale reclamanţilor. Punerea în executare a hotărârilor Curţii Administrative Supreme ţine de sfera dreptului public şi, în particular, de relaţiile dintre autorităţile judiciare şi cele administrative. Aşadar, cauza nu se poate circumscrie în nici un fel prevederilor articolului 6, având în vedere nu numai modul în care este formulat articolul, ci chiar şi intenţiile celor care au redactat textul Convenţiei.
în sfârşit, guvernul a contestat analogia făcută de Comisie între cazul Van de Hurk versus Olanda... şi cazul Hornsby... în primul caz, puterea Coroanei (statutară) de a reduce sau anula efectele unei hotărâri judecătoreşti a făcut ca administrarea corectă a justiţiei să devină inutilă. în cazul de faţă, în mod ilegal, autorităţile administrative nu s-au conformat unei hotărâri judecătoreşti definitive, dar puteau fi obligate să facă acest lucru prin recurgerea la oricare dintre remediile oferite de sistemul legal grecesc.
40.Curtea reiterează că, în conformitate cu jurisprudenţa sa, articolul 6 paragraful 1 garantează oricărei persoane dreptul de a se plânge unei instanţe judecătoreşti cu privire la drepturile şi obligaţiile sale civile ; articolul 6 paragraful 1 include astfel „dreptul la instanţă”, iar dreptul de a avea acces injustiţie, respectiv dreptul de a declanşa proceduri în faţa unei instanţe civile, este o componentă a acestuia (vezi hotărârea din 27 august 1991 în cazul Philis versus Grecia nr. 1...). Acest drept ar rămâne însă iluzoriu dacă sistemul legal intern al statului respectiv ar permite ca o hotărâre definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă, în detrimentul uneia dintre părţi. Este de neconceput ca articolul 6 să descrie în detaliu garanţiile procedurale oferite părţilor - proceduri care sunt echitabile, publice şi se desfăşoară într-un termen cât mai scurt cu putinţă - făra a proteja executarea hotărârilor judecătoreşti; a interpreta articolul 6 ca referindu-se exclusiv la accesul în justiţie şi la desfăşurarea procedurilor ar duce la situaţii incompatibile cu principiile statului de drept pe care statele contractante s-au obligat să le respecte atunci când au ratificat Convenţia (vezi, mutatis mutandis, hotărârea din 7 mai 1974 în cazul Golder versus Marea Britanie...). în interpretarea articolului 6, executarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie privită ca parte integrantă a unui „proces” ; mai mult, Curtea a acceptat deja acest principiu în unele cazuri referitoare la durata procedurilor (vezi, mai recent, hotărârile din 26 septembrie 1996 în cazurile Di P&de versus Italia... şi Zappia versus Italia...).
41.Principiile menţionate mai sus au o importanţă şi mai mare în contextul unor proceduri administrative ce privesc o dispută al cărei rezultat este decisiv pentru drepturile civile ale părţii. Prin introducerea unei cereri de revizuire la cea mai înaltă instanţă administrativă din stat, partea are în vedere nu numai anularea deciziei respective, ci, mai ales, înlăturarea efectelor sale. Dreptul părţii la astfel de proceduri şi restaurarea legalităţii presupun obligaţia autorităţilor administrative de a se conforma hotărârii instanţei. în acest sens, Curtea notează că autorităţile administrative constituie o componentă a unui stat în care domneşte legea şi deci interesele lor coincid cu nevoia de administrare corectă a justiţiei. în situaţia în care autorităţile administrative refuză, omit sau întârzie să aplice o hotărâre judecătorească, înseamnă că garanţiile acordate părţii de articolul 6 pe durata procesului sunt golite de conţinut.
42.Curtea ia notă că, în urma hotărârii Curţii Europene de Justiţie, Curtea Administrativă Supremă a anulat cele două decizii prin care directorul Departamentului pentru învăţământul secundar refuzase să elibereze reclamanţilor autorizaţia cerută, exclusiv datorită cetăţeniei. Pe această bază, reclamanţii aveau dreptul de a solicita aprobarea cererii lor; prin repetarea cererii la data de 8 august 1989 reclamanţii aminteau, pur şi simplu, autorităţilor administrative că aveau obligaţia de a lua o decizie conformă cu legea a cărei încălcare dusese la anularea hotărârilor respective. Cu toate acestea, autorităţile administrative nu au dat nici un răspuns până la 20 octombrie 1994. Desigur, reclamanţii s-ar fi putut adresa din nou justiţiei pentru acest refuz implicit, pe baza secţiunilor 45 şi 46 din Decretul prezidenţial nr. 18/1989, dar în cazul de faţă Curtea consideră că ei nu se puteau aştepta, în mod rezonabil, ca această cale de atac să le dea satisfacţie (vezi paragraful 37).
43.Curtea înţelege preocuparea autorităţilor naţionale de a reglementa, după emiterea hotărârilor sus-menţionate ale Curţii Administrative Supreme, crearea şi funcţionarea ,Jrontistiria" într-un mod care se fie compatibil cu obligaţiile internaţionale ale ţării şi, în acelaşi timp, să asigure un învăţământ de calitate. Mai mult, este corect şi echitabil ca autorităţile să beneficieze de o perioadă de timp rezonabilă pentru a găsi mijloacele cele mai potrivite pentru aplicarea hotărârilor judecătoreşti.
44.Cu toate acestea, din 15 martie 1988, când Curtea Europeană de Justiţie a adoptat hotărârea din acest caz şi, mai ales, din 9 şi 10 mai 1989, când Curtea Administrativă Supremă a dat şi ea verdictul, şi până la adoptarea Decretului prezidenţial nr. 211/1994 din 10 august 1994, legislaţia greacă în vigoare nu prevedea nici o condiţie specială pentru cetăţenii din statele Comunităţilor Europene care doreau să deschidă „frontistirion” în Grecia. Singura condiţie era cea impusă cetăţenilor greci, şi anume să fi absolvit o facultate, condiţie pe care reclamanţii o îndeplineau.
Mai mult, nu reiese de nicăieri că reclamanţii ar fi renunţat la obiectivul lor de a deschide o Jrontistirion” ; când au introdus acţiunea la Curtea Administrativă din Rodos, ei au cerut despăgubiri nu numai pentru daunele suferite, ci şi pentru cele pe care le vor mai suferi până când autorităţile administrative le vor acorda autorizaţia cerută.
45.Amânând mai mult de cinci ani luarea măsurilor necesare pentru a se conforma unei hotărâri judecătoreşti definitive, autorităţile greceşti au anulat, practic, efectul prevederilor articolului 6 paragraful 1.
în consecinţă, a avut loc o încălcare a acestui articol.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 50 DIN CONVENŢIE
46.Reclamanţii au formulat mai multe cereri pe baza articolului 50 din Convenţie, care prevede:
„Dacă hotărârea Curţii declară că o decizie luată sau o măsură dispusă de o autoritate judiciară sau de orice altă autoritate a unei părţi contractante este în întregime sau parţial în opoziţie cu obligaţiile ce decurg din... Convenţie şi dacă dreptul intern al acelei părţi nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei decizii sau ale acestei măsuri, prin hotărârea Curţii se acordă, dacă este cazul, părţii lezate o reparaţie echitabilă”.
47.La audieri, guvernul a informat Curtea că, dacă se va decide în sensul încălcării Convenţiei, sistemul legal grec permite ca reclamanţii să primească despăgubiri complete. într-adevăr, în procesul aflat pe rol la Curtea Administrativă din Rodos, reclamanţii au solicitat despăgubiri ce coincideau, în mare măsură, cu sumele cerute pe baza articolului 50 din Convenţie.
48.Delegatul Comisiei nu a făcut nici un comentariu pe această temă.
49.Curtea consideră că nu se poate încă pronunţa asupra acestei probleme, având în vedere posibilitatea ajungerii la o înţelegere între stat şi reclamanţi (regula 54 paragrafele 1 şi 4).
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA:
1. Respinge cu opt voturi la unu obiecţiunile preliminarii ale guvernului;
2. Hotărăşte cu şapte voturi la două că articolul 6 paragraful 1 din Convenţie este aplicabil în acest caz şi că a fost încălcat;
3. Hotărăşte în unanimitate că nu se poate încă pronunţa asupra aplicării articolului 50 din Convenţie; în consecinţă,
a) amână pronunţarea asupra aplicării articolului 50;
b) invită guvernul şi reclamanţii să înainteze observaţiile lor asupra acestei chestiuni în termen de trei luni şi, în special, să informeze Curtea dacă au ajuns la vreo înţelegere;
c) Curtea îşi rezervă dreptul de a continua procedurile şi îl autorizează pe Preşedintele Camerei să se ocupe de acest lucru, dacă va fi necesar.
Redactată în engleză şi franceză şi pronunţată în şedinţă publică, la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg, la 19 martie 1997.
Rudolf Bernhardt, preşedinte Herbert Petzold, grefier
în conformitate cu articolul 51 paragraful 2 din Convenţie şi cu articolul 53 paragraful 2 din Regulamentul Curţii, se anexează la prezenta hotărâre opiniile separate ale [unor judecători]. [...]
| ← Z contra FINLANDA - Publicarea declrațiilor doctorilor şi a... | BOWMAN contra REGATUL UNIT AL MARII BRITANII Şl IRLANDEI DE NORD → |
|---|
