ANDRE contra Franţei - Percheziţie domiciliară şi sechestru asupra documentelor unui cabinet de avocaţi
| Comentarii |
|
Cauza ANDRE şi alţii împotriva Franţei (nr. 18603/03), hotărârea din 24 iulie 2008 [Secţia a V-a]
În fapt
În sediile profesionale ale reclamanţilor avocaţi a fost efectuată o percheziţie domiciliară, de către funcţionari ai administraţiei fiscale, în vederea descoperirii de elemente acuzatoare împotriva unei societăţi cliente a cabinetului de avocaţi, împotriva căreia plana o bănuială de fraudă fiscală. Operaţiunile au fost realizate de patru agenţi de impozite şi s-au desfăşurat în prezenţa primului reclamant, al decanului Ordinului avocaţilor şi a unui ofiţer de poliţie judiciară. Primul reclamant a primit cu această ocazie o copie a ordonanţei tribunalului de mare instanţă, prin care se autoriza percheziţia, la cererea administraţiei fiscale. Procesul-verbal de percheziţie, de sechestru şi de inventar a fost redactat şi semnat de persoanele prezente. Au fost confiscate şaizeci şi şase de documente. Printre acestea, note manuscrise şi un document care purta o menţiune manuscrisă, redactate de primul reclamant, asupra cărora decanul a făcut în mod expres observaţia că erau documente personale ale avocatului, şi din acest motiv se supuneau secretului profesional absolut, neputând face obiectul unui sechestru. Primul reclamant a formulat rezerve cu privire la desfăşurarea percheziţiei şi a prezentat, de altfel, anumite observaţii care au fost consemnate în procesul-verbal. El a primit o copie a procesului-verbal, precum şi a documentelor sechestrate. Reclamanţii au formulat recurs în casaţie. Ei au arătat în principal, invocând secretul profesional şi dreptul la apărare, că piesele remise de un client avocatului său, precum şi corespondenţa dintre aceştia, nu pot fi sechestrate, de vreme ce percheziţia nu urmăreşte să stabilească dovada participării avocatului în cauză la infracţiune. Ei mai critică şi lipsa, în ordonanţa de autorizare dată de preşedintele tribunalului, a menţiunii exprese privitoare la prezenţa obligatorie a decanului ori a delegatului acestuia la efectuarea operaţiunilor. Curtea de Casaţie a respins recursul reclamanţilor.
În drept
Percheziţia operată la cabinetul reclamanţilor şi sechestrările efectuate reprezintă o ingerinţă în exerciţiului drepturilor acestora la respectarea domiciliului. Această ingerinţă era prevăzută de lege şi urmărea un scop legitim, adică pe acela al apărării ordinii publice şi al prevenirii infracţiunilor. Cu toate acestea, percheziţiile şi sechestrele la un avocat aduc în mod incontestabil atingere secretului profesional, care stă la baza relaţiei de încredere existentă între avocat şi clientul acestuia şi care este corolarul dreptului pe care îl are clientul unui avocat de a nu contribui la propria sa incriminare. Prin urmare, dacă dreptul intern poate să prevadă posibilitatea percheziţiilor sau a inspecţiilor domiciliare la cabinetul unui avocat, acestea trebuie să fie în mod imperativ însoţite de garanţii speciale. Percheziţia domiciliară a fost însoţită de o garanţie specială de procedură, întrucât ea s-a desfăşurat în prezenţa decanului Ordinului avocaţilor din care făceau parte reclamanţii. Prezenţa şi observaţiile acestuia cu privire la apărarea secretului profesional, legat de documentele supuse sechestrului au fost menţionate în procesul-verbal al operaţiunilor. în schimb, în afară de absenţa judecătorului care autorizase percheziţia domiciliară, prezenţa decanului şi contestaţiile exprese ale acestuia nu au fost de natură să împiedice consultarea efectivă a tuturor documentelor cabinetului, precum şi sechestrul acestora. Cu privire la sechestrul notelor manuscrise ale primului reclamant, este vorba despre documente personale ale avocatului, supuse secretului profesional. De altfel, autorizaţia de percheziţie domiciliară era redactată în termeni vagi, decizia limitându-se să ordone a se proceda la percheziţiile şi la sechestrele necesare pentru căutarea dovezii acţiunilor în anumite locuri în care se presupunea că se află documente şi suporturi informatice referitoare la frauda prezumată, în mod special la domiciliul profesional al reclamanţilor. Din acest motiv, funcţionarilor şi ofiţerilor de poliţie judiciară le-au fost extinse puterile. Percheziţia domiciliară în litigiu avea ca scop descoperirea la reclamanţi, numai în calitatea acestora de avocaţi ai societăţii bănuite de fraudă, a documentelor susceptibile a stabili frauda prezumată a acesteia şi de a le utiliza în acuzaţia împotriva sa. în niciun moment reclamanţii nu au fost acuzaţi sau bănuiţi că ar fi comis o infracţiune sau că ar fi participat la o fraudă comisă de clienta lor. Astfel, în cadrul unui control fiscal al unei societăţi cliente a reclamanţilor, administraţia i-a vizat pe aceştia din urmă pentru singurul motiv că avea dificultăţi, pe de o parte, în efectuarea amintitului control fiscal şi, pe de altă parte, în găsirea de documente contabile ori juridice de natură a confirma bănuielile de fraudă, care planau
asupra societăţii cliente. în această împrejurare, percheziţia domiciliară şi sechestrele efectuate la domiciliul reclamanţilor erau disproporţionate în raport cu scopul urmărit.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Art. 41 - 5.000 euro pentru prejudiciu moral.
| ← Liberty contra Regatului Unit - Interceptarea de către... | RELIGIONSGEMEINSCHAFT DER ZEUGEN JEHOVAS contra Austriei -... → |
|---|
