RELIGIONSGEMEINSCHAFT DER ZEUGEN JEHOVAS contra Austriei - Întârziere în acordarea personalităţii juridice unui grup religios
| Comentarii |
|
Cauza RELIGIONSGEMEINSCHAFT DER ZEUGEN JEHOVAS şi alţii împotriva Austriei (nr. 40825/98), hotărârea din 31 iulie 2008 [Secţia I]
În fapt
Conform legilor austriece, organizaţiile religioase pot obţine personalitate juridică separată prin înregistrarea lor fie ca societăţi religioase, potrivit Legii Recunoaşterii Legale a Societăţilor Religioase din 1874, fie sub forma unor comunităţi religioase, potrivit Legii Comunităţilor Religioase din 1998. înregistrarea ca societate, care deţine drepturi mai extinse decât comunitatea, este posibilă doar dacă organizaţia a existat pentru cel puţin douăzeci de ani în Austria sau a fost înregistrată ca o comunitate religioasă de cel puţin zece ani. în 1978 şi din nou în 1987, un grup de Martori ai lui lehova, inclusiv primii patru reclamanţi, au cerut înregistrarea comunităţii reclamante ca şi societate religioasă. Autorităţile nu au dat curs cererii şi ministerul competent i-a informat în cele din urmă pe reclamanţi că în virtutea Legii din 1874 nu aveau dreptul la o decizie oficială. în urma unei serii complexe de proceduri şi a hotărârii Curţii Constituţionale din 1995 potrivit căreia comunitatea reclamantă era îndreptăţită la analizarea în fond a cererii lor de recunoaştere ca şi societate religioasă, ministerul a emis o decizie prin care refuza înregistrarea acesteia pentru motive ce priveau organizarea internă a comunităţii reclamante, precum şi atitudinea manifestată. Această decizie a fost ulterior desfiinţată de Curtea Constituţională ca fiind arbitrară şi dată cu încălcarea principiului egalităţii. In urma introducerii Legii din 1998, comunitatea reclamantă putea obţine personalitate juridică ca şi comunitate religioasă, ceea ce îi dădea dreptul să compară ca persoană juridică în faţa instanţelor şi autorităţilor austriece, precum şi dreptul de a achiziţiona şi poseda bunuri în nume propriu, de a stabili puncte de lucru şi de a disemina credinţa. Ea şi-a reînnoit cererea de recunoaştere ca şi societate religioasă, dar a fost refuzată pe temeiul de a nu fi fost înregistrată ca şi comunitate religioasă pentru o perioadă de cel puţin zece ani.
În drept
Perioada scursă între depunerea cererii de recunoaştere ca societate religioasă şi acordarea personalităţii juridice a fost substanţială, aproape douăzeci de ani, perioadă în care comunitatea reclamantă nu a avut personalitate juridică în Austria. Prin urmare, a existat o imixtiune în dreptul reclamanţilor la libertatea religioasă. Această imixtiune era „prevăzută de lege" şi urmărea „scopul legitim" al protejării ordinii şi siguranţei publice. Dreptul unei comunităţi religioase la o existenţă autonomă era indispensabil pentru pluralism într-o societate democratică. Dată fiind importanţa acestui drept, exista obligaţia de a menţine cât mai scurtă perioada de timp necesară pentru o astfel de comunitate pentru obţinerea personalităţii juridice. Faptul că reclamanţii au putut crea asociaţii auxiliare cu personalitate juridică nu poate compensa eşecul prelungit al autorităţilor de a-i acorda personalitate juridică. De vreme ce guvernul nu a prezentat motive „relevante" şi „suficiente" pentru a justifica acest eşec, măsura a trecut dincolo de orice restric-ţionare „necesară" a libertăţii religioase a reclamanţilor. Concluzie: încălcare a art. 9 (6 voturi contra 1).
Art. 14 coroborat cu art. 9 - Conform legilor austriece, societăţile religioase beneficiază de tratament privilegiat în multe domenii, mai ales în cel fiscal. în virtutea acestor privilegii, autorităţile aveau obligaţia de a da tuturor grupurilor religioase dornice să solicite un statut specific oportunitatea să o facă, folosind criterii stabile într-o manieră nediscriminativă. Datoria de a rămâne neutru şi imparţial ridica, de asemenea, probleme delicate atunci când se impunea o perioadă de calificare unei asociaţii religioase care avea personalitate juridică înainte de a putea obţine un statut mai consolidat, ca acela de organism de drept public. Dacă faptul de a impune unei comunităţi religioase să aştepte timp de zece ani înainte de a-i conferi statutul de societate religioasă poate fi necesar în anumite circumstanţe, cum ar fi în cazul unor noi şi necunoscute grupări religioase, el apărea greu de justificat în cazul grupărilor ca Martorii lui lehova care erau bine cunoscute la nivel
naţional şi internaţional şi deci şi autorităţilor. Era posibil să se verifice dacă cerinţele legii erau îndeplinite într-o perioadă de timp considerabil mai scurtă în raport cu acest grup. Citând exemplul altor grupări religioase care au fost recunoscute în 2003, în ciuda faptului că se stabiliseră în Austria mult mai recent şi abia fuseseră înregistrate ca şi comunităţi religioase în 1998, Curtea a concluzionat că statul respondent nu a considerat esenţial să aplice aceeaşi perioadă de calificare de zece ani tuturor. în consecinţă, diferenţa de tratament nu a fost bazată pe nicio „justificare obiectivă şi rezonabilă". Concluzie: încălcare (6 voturi contra 1).
Art. 41 - 10.000 euro daune morale.
| ← ANDRE contra Franţei - Percheziţie domiciliară şi sechestru... | VAJNAI contra Ungariei - Condamnarea penală a reclamantului... → |
|---|
