Antunes Rocha contra Portugaliei - Supravegherea unei persoane Lucrător în cadrul serviciilor militare Legalitatea măsurii Condiţiile legii
| Comentarii |
|
CEDO, secţia II, hotărârea Antunes Rocha versus Portugalia, 31 mai 2005, 64330/01
Cât timp legea internă ce permitea supravegherea secretă a unei persoane nu cuprinde nici un mecanism de control şi nici o garanţie contra abuzului, Curtea nu poate accepta situaţia.
În mai 1994, reclamanta a semnat un contract de muncă cu Consiliul naţional al protecţiei civile, unde urma să exercite funcţii administrative. În aceeaşi zi, a trebuit să completeze un formular care avea antetul NATO şi cel al „Autorităţii Naţionale pentru Securitate” în care i se cereau date despre ea şi familia sa, precum şi o declaraţie prin care se angaja să respecte regulile de securitate impuse de NATO. Reclamanta a demisionat câteva luni mai târziu după ce a aflat că familia sa făcea obiectul unei anchete, constând în supravegherea casei sale şi interogarea anturajului său. Potrivit statului pârât orice persoană care lucra cu NATO putea face obiect al unei astfel de anchete din raţiuni de securitate. Plângerea penală a reclamantei pentru atingerea adusă vieţii private, în cursul căreia s-a constituit şi parte civilă, s-a soldat cu o decizie nefavorabilă, pe motiv că fapta respectivă fusese amnistiată.
Art. 6. Durata procedurii. Curtea a fost conştientă că procedura în cadrul căreia s-a constituit parte civilă reclamanta a durat doar un an şi jumătate, însă Curtea a constatat că în acest interval nu a existat nici un act de urmărire penală. De aceea, Curtea a constatat că art. 6 a fost violat.
Art. 8. Viaţă privată. Curtea a constatat că măsurile de supraveghere au constituit o ingerinţă în viaţa privată a reclamantei. În condiţiile în care măsura era reglementată de legea internă şi viza un scop legitim – protecţia securităţii naţionale – Curtea a constatat că legea nu cuprindea suficiente garanţii contra arbitrariului, neexistând un sistem de control al aplicării acestei măsuri. În plus, legea era prea vagă şi nu permitea reclamantei să prevadă că anumite măsuri, precum supravegherea domiciliului sau interogarea cunoscuţilor săi se vor întreprinde. Cât timp legea internă nu cuprinde nici un mecanism de control şi nici o garanţie contra abuzului, Curtea nu poate accepta situaţie. De aceea, Curtea a constatat că ingerinţa statului nu era prevăzută de lege, iar art. 8 a fost violat.
| ← Brinks contra Olandei - Dosar al serviciilor secrete Controlul... | Vetter contra Franţei - Interceptare telefoane Legalitatea... → |
|---|
