CEDO, secţia II, hotărârea Appietto c. Franţa, 25 februarie 2003, 56927/00
Apariţia unui nou recurs, după introducerea plângerii în faţa CEDO, printr-o schimbare de jurisprudenţă nu atrage inadmisibilitatea unei plângeri.
Reclamantul a fost angajat al biroului Oficiului Naţional pentru Imigrare din Maroc. În 1989, odată cu pensionarea sa, el a solicitat directorului Oficiului plata unei sume de bani pentru revenirea sa pe teritoriului Franţei, conform unui decret din 1969, care stabilea drepturile băneşti ale funcţionarilor care lucrează în străinătate. Întrucât cererea sa a fost respinsă, pe motiv că situaţia sa nu se încadrează în dispoziţiile respectivei legi, reclamantul a formulat, la 29 martie 1990, o acţiune în justiţie în acest sens. La 19 octombrie 1995, acţiunea sa a fost respinsă, soluţia fiind confirmată în apel la 6 octombrie 1998. La 12 mai 1999, Consiliul de Stat francez a respins recursul reclamantului.
1. Cu privire la epuizarea căilor de recurs interne. Statul pârât a ridicat excepţia neepuizării căilor de recurs interne, pe motiv că legea internă permitea reclamanţilor, pe calea unei acţiuni în răspundere delictuală, să solicite unei instanţe constatarea depăşirii duratei rezonabile a unei proceduri şi să obţină repararea prejudiciului, invocând în acest sens mai multe hotărâri judecătoreşti. Curtea a respins însă excepţia, întrucât deciziile judecătoreşti invocate sunt posterioare introducerii plângerii de către reclamanţii, cu excepţia unor decizii date în primă instanţă. Or, Curtea a afirmat că în aceste condiţii nu li se putea impune epuizarea unei căi de recurs care, practic vorbind, nu exista la data introducerii plângerii, nefiind previzibil pentru reclamanţi la acel moment că o acţiune în răspundere delictuală ar avea succes.
2. Art. 6 („Dreptul la un proces echitabil”) parag. 1. Depăşirea duratei rezonabile a procedurii. Curtea, luând în consideraţie criteriile de apreciere a rezonabilităţii duratei unei proceduri, a decis că există o violare a art. 6 parag. 1 din această cauză. Astfel, Curtea a respins argumentul statului pârât potrivit căruia durata excesivă este justificată de complexitatea afacerii, întrucât Curtea nu a reuşit să determine un grad atât de serios de complexitate a verificării aplicabilităţii unei norme juridice către o categorie de persoane. În consecinţă, cum statul francez nu a reuşit să ofere vreo explicaţie plauzibilă pentru cei peste cinci ani cât a durat cauza în primă instanţă, Curtea a constatat că a existat o violare a dreptului la o judecată într-un interval rezonabil de timp.
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Appietto contra Franţei - Epuizarea căilor de recurs interne. Recurs inutil.
