CEDO, secţia IV, hotărârea Ayşe Tepe c. Turcia, 22 iulie 2003, 29422/95
Dacă o persoană suferă anumite vătămări ale sănătăţii în intervalul de timp în care este deţinută, există o prezumţie de responsabilitate a statului cu privire la aplicarea unui tratament inuman.
Reclamantul a fost reţinut la 9 decembrie 1993 sub acuzaţia de activităţi teroriste, ca urmare a găsirii sale într-un local aparţinând unei organizaţii teroriste din Istanbul în care se aflau mai multe arme şi materiale explozive. La cererea departamentului securităţii statului, procurorul a prelungit detenţia reclamantului până la 27 decembrie 1993. În tot cursul acestei detenţii reclamantul nu a fost asistat de către un avocat, condiţii în care a recunoscut fapta care i se reproşa. La 27 decembrie 1993, reclamantul a fost examinat medical, fără a se constata urme de leziuni. În aceeaşi zi, el a fost audiat de către procuror, căruia i s-a plâns de tratamentul la care a fost supus în cursul cercetărilor, precum şi de faptul că a mărturisit fapta la presiunile poliţiştilor care au utilizat forţa. La aceeaşi dată, a fost dus în faţa unui judecător care a dispus arestarea sa preventivă. La 30 decembrie 1993, el a fost examinat de către un alt medic care a constatat mai multe leziuni la nivelul membrelor şi al toracelui. La 26 noiembrie 1996, reclamantul a fost condamnat penal pentru o faptă de terorism, împreună cu alte persoane.
Între timp, la 11 iulie 1994, el a depus plângere penală contra celor doi poliţişti care au efectuat actele de urmărire penală, acuzându-i de aplicarea de rele tratamente. La 14 februarie 1995, procurorul a dispus trimiterea lor în faţa curţii de acuzare, care a solicitat confruntarea poliţiştilor cu reclamantul, însă aceştia nu s-au prezentat. Ei au fost totuşi audiaţi la o şedinţă de judecată la care reclamantul a lipsit. Urmare a audierii, curtea de acuzare a dispus achitarea poliţiştilor din cauza lipsei de probe.
În 1995, reclamantul a mai formulat o plângere contra responsabililor departamentului securităţii statului, pe motiv că reţinerea sa a durat prea mult, însă cererea a fost respinsă.
1. Art. 3 („Interzicerea torturii”). Curtea a amintit jurisprudenţa sa constantă potrivit căreia, dacă o persoană suferă anumite vătămări ale sănătăţii în intervalul de timp în care este deţinută, există o prezumţie de responsabilitate a statului cu privire la aplicarea unui tratament inuman. În speţă, Curtea a amintit că statul nu a reuşit să furnizeze vreo explicaţie pentru leziunile medicale constatate asupra reclamantului şi nici cu privire la inadvertenţele între rapoartele medicale efectuate. În condiţiile în care reclamantul nu a beneficiat nici de asistenţă juridică şi nici de posibilitatea de a fi examinat medical de către un medic la alegerea sa, Curtea reţine că statul pârât şi-a încălcat obligaţia de garanta securitatea persoanelor aflate în detenţia sa şi, de aceea, există o violare a art. 3 din Convenţie.
2. Art. 5 („Dreptul la libertate şi la siguranţă”) parag. 3. Curtea a constatat că, deşi există un dezacord între reclamant şi stat cu privire la durata reţinerii sale, înainte de a fi dus în faţa unui judecător pentru verificarea legalităţii detenţiei sale, este cert că aceasta este de cel puţin 15 zile, în condiţiile în care statul afirmă că reclamantul a fost reţinut la 12 decembrie 1993. Or, o durată atât de mare de timp până la data la care o persoană arestată este dusă în faţa unei instanţe care să verifice legalitatea detenţiei sale este neconformă cu prevederile art. 5 parag. 3, cu atât mai mult cu cât Curtea a stabilit în jurisprudenţa sa anterioară că şi un interval de timp de 4 zile este prea lung în raport de prevederile art. 5 parag. 3.
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Ayşe Tepe contra Turciei - Recursul la forţă.
