BENDENOUN contra FRANŢEI - Acces la un dosar vamal în timpul unei proceduri urmate în faţa jurisdicţiilor administrative şi referitoare la unele majorări şi suplimente de impozit
| Comentarii |
|
517. — în baza invitaţiei administraţiei vămilor, fiscul verifică în septembrie 1976 conturile societăţii ARTSBY 1881 al cărei sediu se găseşte la Strasbourg, avându-l pe Michel Bendenoun ca preşedinte-director general şi principal acţionar; constatând că mai multe operaţii de vânzare de monede vechi nu fuseseră contabilizate, fiscul procedează la o impozitare din oficiu. Urmăririle vamale iau sfârşit printr-o tranzacţie şi trimiterea la fisc a întregului dosar, respectiv 24 de procese-verbale şi 352 de documente. Urmăririle penale se finalizează printr-o decizie a tribunalului corecţional din Strasbourg, condamnând inculpatul la o pedeapsă de 15 luni închisoare cu suspendare şi la o arestare de un an.
Contestând suma impozitării suplimentare care a lovit societatea sa şi propriul său venit, dl Bendenoun introduce recursuri la directorul regional al impozitelor din Strasbourg care le respinge la 20 aprilie 1978 şi 3 aprilie 1979.
Atunci petiţionarul sesizează Tribunalul administrativ din Strasbourg. El îl invită pe preşedintele acestuia din urmă să solicite procurorului Republicii, din Strasbourg, comunicarea întregului dosar stabilit de administraţia vămilor, dar cererea este declinată. Un alt demers în acest scop al celui interesat se soldează printr-un nou eşec. Prin trei decizii din 30 noiembrie 1981, Tribunalul administrativ respinge recursurile dlui Bendenoun. Acesta face apel în faţa Consiliului de Stat care i-l respinge la 28 mai 1986.
518. — în cererea sa din 9 septembrie 1986 la Comisie, dl Bendenoun invocă art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1, susţinând încălcarea drepturilor sale la un proces echitabil şi la respectarea bunurilor personale.
• Hotărârea din 24 februarie 1994 (Cameră) (seria A nr. 284)
519. — Art. 6 § 1 era oare aplicabil? în ceea ce priveşte aspectele generale ale sistemului francez de majorare a impozitelor în caz de absenţă a bunei-credinţe, Curtea apreciază că, având în vedere numărul mare de infracţiuni de genul celor vizate la art. 1729 § 1 din codul general al impozitelor, un stat contractant trebuie să aibă libertatea de a încredinţa fiscului sarcina de a le urmări şi reprima, chiar dacă majorarea la care s-a expus cu titlu de sancţiune poate fi grea. Un asemenea sistem nu se loveşte de art. 6 din Convenţie atâta timp cât contribuabilul poate sesiza un tribunal oferind garanţiile acestui text.
în ceea ce priveşte cazul în speţă, Curtea nu subapreciază importanţa mai multor elemente militând pentru caracterul administrativ al sancţiunii fiscale. Ea arată totuşi, în lumina jurisprudenţei sale, predominanţa a patru factori care ar conferi „caracter penal“ „acuzaţiei11. în primul rând, faptele incriminate cădeau sub incidenţa art. 1729 § 1 din codul general al impozitelor, care vizează toţi cetăţenii în calitatea lor de contribuabili şi nu un grup determinat, dotat cu un statut particular, şi care le prescrie un anumit comportament sub pedeapsa unei sancţiuni. în al doilea rând, majorările de impozit nu urmăreau reparaţia pecuniară a unui prejudiciu, ci să pedepsească, împiedicând reiterarea unor manifestări asemănătoare. în al treilea rând, ele se bazează pe o normă cu caracter general al cărei scop este în acelaşi timp preventiv şi represiv. în sfârşit, ele aveau, în cazul de faţă, o amploare considerabilă (422.534 FF pentru petiţionar şi 570.398 pentru societate), iar absenţa plăţii îl expunea pe dl Bendenoun la arestarea de către jurisdicţiile represive. Pe scurt, art. 6 § 1 îşi găsea aplicarea (unanimitate).
520. — O asemenea concluzie dispensează Curtea de a lua în considerare suplimentele de impozit, asupra cărora părţile nu au insistat deloc în faţa ei.
521. — A fost oare încălcat art. 6 § 1? Revendicarea are în vedere piesele absente ale dosarului supus jurisdicţiilor administrative şi pe care fiscul nu se sprijinea. Curtea nu exclude ca într-o asemenea situaţie noţiunea de proces echitabil să poată totuşi presupune obligaţia pentru fisc de a consimţi la furnizarea unor piese către justiţiabili sau chiar a întregului dosar. De asemenea, trebuie cel puţin ca cel interesat să fi însoţit cererea, chiar şi sumar, de o motivaţie specifică. Or, în speţă, nu a fost cazul. Această carenţă a dlui Bendenoun se dovedeşte cu atât mai dirimantă cu cât el nu ignora existenţa şi întinderea celei mai mari părţi a documentelor şi că el însuşi şi avocatul său avuseseră acces la dosarul complet, cel puţin în timpul instrucţiei penale. Necomunicarea pieselor dosarului neaducând atingere drepturilor apărării şi egalităţii de arme, nu a existat încălcarea art. 6 § 1 (unanimitate).
522. — Petiţionarul nu a menţionat în faţa Curţii revendicarea dedusă din art. 1 al Protocolului nr. 1, iar aceasta apreciază că nu trebuie să examineze din oficiu chestiunea (unanimitate).
| ← RUIZ TORIJA contra SPANIEI - Lipsa de răspuns a unei Curţi de... | RAFINĂRIILE GRECEŞTI STRAN şi STRATIS ANDREADIS contra... → |
|---|
