NOLKENBOCKHOFF contra GERMANIEI - Decizii judiciare punând capăt urmăririlor, dar refuzând celui interesat rambursarea cheltuielilor făcute şi o reparaţie pentru detenţie provizorie
| Comentarii |
|
GARANŢIILE SPECIALE PENTRU ACUZAŢI - Prezumţia de nevinovăţie (articolul 6 § 2). Absenta rambursării cheltuielilor şi/sau a indemnizaţiei pentru detenţie provizorie
639. — Printr-o decizie din 24 august 1981, Tribunalul cantonai din Heil-bronn declară încetarea, prin prescripţie, a urmăririlor deschise contra dlui Uli Lutz pentru „contravenţie administrativă" la codul rutier; el refuză totuşi să impute Trezoreriei cheltuielile necesare la care contravenientul s-a expus, deoarece „dacă s-ar fi judecat dosarul, cel interesat ar fi fost foarte probabil condamnat pentru infracţiune la regulamentul privind circulaţia rutieră." La 25 septembrie, tribunalul regional din Heilbronn respinge recursul dlui Lutz: tribunalul cantonai a avut dreptate să lase cheltuielile amintite în sarcina celui interesat, pentru că, fără obstacolul procedural al prescripţiei, acesta „ar fi fost aproape sigur condamnat." Curtea Constituţională federală se pronunţă în acelaşi sens la 2 februarie 1982: „decizia asupra cheltuielilor_ nu constată vinovăţia celui interesat: ea se raliază pur şi simplu la bănuiala care apasă asupra lui".
640. — La 13 septembrie 1982, tribunalul regional din Heilbronn închide urmăririle angajate contra lui Joachim Englert pentru extorcare de fonduri, pe motiv că pedeapsa previzibilă este nesemnificativă în comparaţie cu cea deja aplicată învinuitului într-o altă cauză. în acelaşi timp, el refuză să impute Trezoreriei cheltuielile necesare ale celui interesat şi orice indemnizaţie pentru detenţia provizorie: dacă procesul este considerat aşa cum s-a desfăşurat până aici, „circumstanţele care invalidează prezumţia de nevinovăţie predomină_ într-atăt, încât o condamnare este clar mai probabilă decât o achitare". La 30 septembrie 1982, Curtea de apel din Stuttgart declară inadmisibilă cererea dlui Englert.
641. — Condamnat în primă instanţă, îndeosebi pentru abuz de încredere şi escrocherie, soţul dnei Nolkenbockhoff moare înainte să se fi statuat asupra recursului său în casaţie. La 5 martie 1982, Tribunalul regional din Essen respinge cererea văduvei vizând imputarea către Trezorerie a cheltu-ielior făcute de defunct şi să-i acorde o indemnizaţie pentru detenţia provizorie suferită de soţul său: dacă procedura ar fi putut continua, „se putea crede aproape sigur în condamnarea sau menţinerea condamnării celui interesat". La 14 iulie 1982, Curtea de apel din Hamm respinge cererea dnei Nolkenbockhoff; ea consideră că „aprecierea soluţiei probabile a procesului conduce la concluzia că, dacă s-ar fi continuat urmăririle până la o decizie definitivă, rezultatul ar fi fost aproape sigur menţinerea condamnării." în ceea ce priveşte Curtea Constituţională federală, aceasta arată la 30 septembrie că, prognosticând rezultatul eventual al procedurii, deciziile atacate nu au constatat o „vinovăţie", ci numai „persistenţa unei bănuieli."
642. — Comisia este sesizată la 14 iunie 1982 (Lutz), la 13 octombrie 1982 (Englert) şi la 7 februarie 1983 (Nolkenbockhoff). Petiţionarii pretind că s-a adus atingere prezumţiei de nevinovăţie (art. 6 § 2 din Convenţie); în afară de aceasta, primul petiţionar se plânge şi de depăşirea termenului rezonabil (art. 6 § 1), iar petiţionara Nolkenbockhoff de durata detenţiei provizorii a soţului său şi de cea a procesului contra acestuia (art. 5 § 3 şi art. 6 § 1)J
• Hotărârile din 25 august 1987 (plenul Curţii) (seria A nr. 123)
643. — Guvernul german ridica o excepţie preliminară în fiecare din cazuri.
Potrivit acestuia, plângerea dlui Lutz era incompatibilă cu dispoziţiile
Convenţiei: acuzat de o „contravenţie administrativă", şi nu de o infracţiune penală, contravenientul nu putea invoca prezumţia de nevinovăţie garantată prin art. 6 § 2. Apreciind că nu ar putea rezolva chestiunea ridicată, printr-o simplă examinare preliminară, Curtea respinge excepţia (unanimitate). în ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 6 § 2, aceasta se confundă în mare măsură cu cea deja tranşată prin hotărârea Oztiirk din 21 februarie 1984, care a recunoscut celui interesat — şi el acuzat pentru o infracţiune la reglementarea referitoare la circulaţia rutieră - dreptul la asistenţa gratuită a unui interpret (art. 6 § 3 e). Caracterul general al normei, aminteşte Curtea, şi scopul în acelaşi timp preventiv şi represiv al sancţiunii sunt suficiente pentru a se stabili, în baza art. 6, natura penală a infracţiunii în litigiu. Curtea hotărăşte deci aplicabilitatea art. 6 § 2 (14 voturi pentru, 3 împotrivă).
Guvernul îi reproşa dlui Englert că nu epuizase căile de recurs interne înainte de a fi sesizat comisia şi contesta doamnei Nolkenbockhoff calitatea de „victimă" a încălcării art. 6 § 2. Aceste excepţii sunt respinse (unanimitate).
644. — Pe fond, Curtea aminteşte mai întâi că nici art. 6 § 2 şi nici o altă clauză a Convenţiei nu dă „acuzatului" un drept la rambursarea cheltuielilor sale sau un drept la reparaţie pentru detenţia provizorie legală, în ipoteza închiderii urmăririlor penale angajate contra sa. Totuşi, constată ea, o decizie care, după încetarea urmăririlor, refuză unui acuzat rambursarea cheltuielilor de judecată şi taxe făcute şi o reparaţie pentru detenţia provizorie, poate ridica o problemă din perspectiva art. 6 § 2, dacă motivele indisociabile ale dispozitivului echivalează în substanţă cu o constatare a vinovăţiei, fără ca aceasta din urmă să fie în prealabil stabilită legal şi îndeosebi fără ca cel interesat să aibă ocazia să-şi exercite drepturile de apărare.
Examinând deciziile litigioase, Curtea arată că dacă termenii folosiţi de acestea pot să pară sau sunt ambigui şi prea puţin satisfăcători, ele descriu totuşi o simplă stare de suspiciune şi nu conţin o constatare de vinovăţie. în afară de aceasta, refuzul de a impune Trezoreriei cheltuielile făcute şi,de a acorda o reparaţie pecuniară pentru detenţia provizorie nu se traduce într-o pedeapsă şi nici într-o măsură asimilabilă unei pedepse. Jurisdicţiile germane nu au aplicat nici o sancţiune inculpaţilor; ele au refuzat doar să oblige colectivitatea să-i despăgubească. Nu a existat deci încălcarea art. 6 § 2 (16 voturi pentru, 1 împotrivă).
| ← MINELLI contra ELVEŢIEI - Impozitarea, în cantonul Zurich, a... | SEKANINA contra AUSTRIEI - Decizii judiciare refuzând... → |
|---|
