MINELLI contra ELVEŢIEI - Impozitarea, în cantonul Zurich, a cheltuielilor şi taxelor de judecată ale unui învinuit care a beneficiat de prescripţie
| Comentarii |
|
GARANŢIILE SPECIALE PENTRU ACUZAŢI
A. Prezumţia de nevinovăţie (articolul 6 § 2)
Absenta rambursării cheltuielilor şi/sau a indemnizaţiei pentru detenţie provizorie
633. — Cetăţean elveţian născut în 1932, dl Ludwig Minelli exercită profesia de ziarist. în 1972, o societate comercială şi administratorul acesteia intentează contra sa o procedură de urmărire penală pentru atingere adusă onoarei prin presă. Procedura este suspendată în 1974, în aşteptarea soluţionării unui proces privind fapte similare reproşate unui terţ. La 12 mai 1976, completul de judecată al Curţii cu juraţi a cantonului Ziirich declară acţiunea inadmisibilă pentru cauză de prescripţie; în virtutea art. 293 din Codul de procedură penală al cantonului Ziirich, instanţa pune în sarcina petiţionarului două treimi din cheltuielile de instrucţie şi din cele ale procesului, ca şi o indemnizaţie pentru cheltuielile reclamanţilor. Recursul introdus de Minelli la Curtea de casaţie a cantonului este zadarnic, aşa încât el sesizează Tribunalul federal printr-un recurs de drept public, respins la 16 mai 1979.
634. — Dl Minelli introduce cerere la Comisie, la 20 iunie 1979. El se plânge de decizia completului de judecată al Curţii cu juraţi din 12 mai 1976 pentru că i-ar fi aplicat o „pedeapsă de suspiciune “ şi ar fi încălcat astfel art. 6 § 2 din Convenţie.
• Hotărârea din 25 martie 1983 (Cameră) (seria A nr. 62)
635. — Guvernul elveţian contesta aplicabilitatea art. 6 § 2. După el, într-adevăr, urmăririle litigioase îmbrăcau un caracter civil fundamental şi nu penal, astfel că art. 6 § 2 nu se aplică în speţă. Curtea cercetează dacă dl Minelli, „acuzat", fără să aibă posibilitatea de a susţine contrariul, „de o infracţiune" (art. 6 § 2), trebuia să răspundă la o „acuzaţie în materie penală" (art. 6 § 1): prezumţia de nevinovăţie pe care o consacră paragraful 2 al art. 6 figurează printre elementele procesului penal echitabil reclamat de paragraful 1. Notând că lezarea unui drept individual „cu caracter civil" — ca cel de a te bucura de o bună reputaţie — constituie uneori şi o infracţiune penală, Curtea studiază situaţia juridică a celui interesat şi trage concluzia naturii penale a procedurii intentate contra acestuia.
în afară de aceasta, guvernul susţinea că funcţia îndeplinită de completul de judecată al Curţii cu juraţi a fost una pur administrativă. Art. 6 § 2, răspunde Curtea, reglementează ansamblul procedurii, independent de soluţionarea urmăririlor, şi nu numai examinarea temeiniciei acuzaţiei. Or, în cantonul Ziirich o decizie de repartizare a cheltuielilor constituie un element normal al unei proceduri pentru atingere adusă onoarei; ea vizează reglarea anumitor efecte. în speţă, completul de judecată al Curţii cu juraţi a constatat printr-un act unic expirarea termenului legal de prescripţie şi a pus în sarcina celui interesat două treimi din cheltuielile judiciare ca şi indemnizaţii de cheltuieli pentru reclamanţi. Repartizarea cheltuielilor reprezintă complementul necesar încheierii urmăririlor.
Potrivit unei teze subsidiare a guvernului, garanţia prezumţiei de nevinovăţie avea efect cel mult până la 27 ianuarie 1976, dată a incidenţei prescripţiei. Aceasta din urmă, apreciază în schimb Curtea, a dus la încetarea urmăririlor, dar pentru a o recunoaşte trebuia un act oficial al Curţii cu juraţi; decizia litigioasă cuprindea exact o asemenea constatare. Deci art. 6 § 2 se aplică în cazul de faţă.
636. — A fost oare respectat accest articol? în opinia Curţii, prezumţia de nevinovăţie nu este respectată dacă, fără stabilirea legală prealabilă a culpabilităţii unui învinuit şi îndeosebi fără ca acesta din urmă să aibă ocazia să-şi exercite drepturile de apărare, o decizie judiciară care îl priveşte reflectă sentimentul că este vinovat. Or, completul de judecată al Curţii cu juri, înte-meindu-se pe art. 293 din codul cantonai de procedură penală ca şi pe jurisprudenţa şi practica din Ziirich, a apreciat în speţă că obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată şi taxe trebuia să depindă de decizia care ar fi fost pronunţată fără incidenţa prescripţiei. Pentru a statua asupra acestui punct, ea a reţinut elemente privind fondul cauzei şi a tras concluzia că, fără incidenţa prescripţiei, articolul incriminat ar fi condus „foarte probabil" la condamnarea dlui Minelli. Ea s-a arătat astfel convinsă de vinovăţia acuzatului care nu beneficiase de garanţiile art. 6 §§ 1 şi 3.
Desigur, decizia din 12 mai 1976 trebuie să fie citită în lumina hotărârii Tribunalului federal din 16 mai 1979. Totuşi, acesta se limita la a preciza motivele, fără să le schimbe sensul şi nici efectul. El o confirma în drept, prin respingerea recursului dlui Minelli; tribunalul o aproba, de asemenea, în substanţa sa. Aşadar, a existat încălcarea art. 6 § 2 (unanimitate).
637. — Statuând asupra aplicării art. 50, Curtea consideră că prejudiciul moral cauzat prin nerespectarea prezumţiei de nevinovăţie găseşte o compensare adecvată în constatarea sa prin hotărârea Curţii. în schimb, petiţionarul are dreptul la rambursarea unei părţi a cheltuielilor de judecată şi taxe la care s-a expus în Elveţia ca şi la totalitatea celor suportate la Strasbourg. în total, Elveţia trebuie să verse suma de 8.668,65 FS dlui Minelli (unanimitate).
| ← ECKLE contra GERMANIEI - Durata unor proceduri penale | NOLKENBOCKHOFF contra GERMANIEI - Decizii judiciare punând... → |
|---|
