BRĂTULESCU contra României - Dreptul la un proces echitabil. Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Comentarii |
|
1. Dreptul la un proces echitabil. Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. Art. 6 alin. (1) din Convenţie
2. Dreptul la respectul bunului propriu. Ingerinţă a statului în exerciţiul dreptului. Art. 1 din Protocolul nr. 1
1. Potrivit jurisprudenţei Curţii, executarea unei sentinţe ori hotărâri, indiferent de jurisdicţia care a pronunţat-o, face parte integrantă dintr-un proces, în sensul art. 6 din Convenţie, deoarece dreptul la un tribunal ar fi fictiv dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părţi. în speţă, titlul de proprietate al reclamantului a fost eliberat la mai mult de 5 ani de la data la care hotărârea Judecătoriei Ploieşti a rămas definitivă, autorităţile locale (comisia locală) putând iniţia executarea hotărârii mult mai devreme, din moment ce nu prevedea terenul ce urma a fi acordat reclamantului şi reprezenta singura autoritate în materie, competentă a identifica terenurile libere şi a efectua oferte. Or, termenul extrem de lung este imputabil autorităţilor locale şi dovedeşte ineficienţa mecanismului intern de reconstituire a dreptului de proprietate. Art. 6 alin. (1) din Convenţie: încălcare.
2. Hotărârea Judecătoriei Ploieşti a creat în beneficiul reclamantului «speranţa legitimă» de a i se fi atribuit efectiv acţiuni la o societate agricolă de stat Prodpom SA., echivalente pentru două hectare de teren, şi, prin urmare, creanţa sa era suficientă pentru a constitui o
«valoare patrimonială», impunând aplicarea garanţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1. Or, dacă este adevărat că, în prezent, reclamantului i s-a atribuit un teren de două hectare, datorită executării cu întârziere, acesta a suferit un prejudiciu care a decurs din faptul că, timp de cel puţin 5 ani, nu a avut stăpânirea nici a acţiunilor la care avea dreptul, nici a unui teren echivalent. Acest fapt constituie o ingerinţă în dreptul la respectul bunurilor sale, comportamentul arbitrar şi contrar principiului legalităţii, al autorităţilor locale, dispensând Curtea de obligaţia de a cerceta existenţa justului echilibru între exigenţele interesului general şi imperativul apărării drepturilor individuale. Art. 1 din Protocolul nr. 1: încălcare.
Cauza BRĂTULESCU împotriva României, hotărârea din 17 ianuarie 2008
Comunicată la 7 februarie 2008 Cauza nr. 6206/03
în cauza Brătulescu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a lll-a), într-o cameră compusă din: Bostjan M. Zupancic, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Elisabet Fura-Sandstrom, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Isabelle Berro-Lefevre, judecători, şi domnul Santiago Quesada, grefier de secţie, care, după deliberarea din Camera de consiliu din data de 17 ianuarie 2008, pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată.
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 6206/03 împotriva României, al cărei resortisant, dl. Nicolae Pretor Brătulescu («reclamantul»), a sesizat Curtea la 30 ianuarie 2003, în baza art. 34 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale («Convenţia»),
2. Guvernul român («Guvernul») este reprezentat de agentul său, dl. Răzvan-Horaţiu Radu, din Ministerul Afacerilor Externe.
3. Reclamantul invocă, în temeiul art. 6 alin. (1) al Convenţiei şi a art. 1 din Protocolul nr. 1, neexecutarea de către administraţie a unei hotărâri definitive prin care se dispune atribuirea de acţiuni la o societate agricolă de stat, reprezentând echivalentul unui teren agricol.
4. La 9 noiembrie 2005, Curtea a decis să comunice Guvernului cererea. Prevalându-se de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Convenţie, Curtea a hotărât să analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul cauzei.
ÎN FAPT I. Circumstanţele cauzei
5. Reclamantul s-a născut în 1948 şi locuieşte în Ploieşti.
6. în 1991, în baza legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, reclamantul şi mama sa au solicitat comisiei pentru aplicarea acestei legi din comuna Starchiojd («comisia locală»), restituirea în proprietate a mai multor terenuri agricole, dintre care o parcelă de două hectare, care a aparţinut părinţilor reclamantului şi care, după cel de-al doilea război mondial, a trecut în proprietatea unei cooperative agricole locale.
7. La 2 septembrie 1991, comisia locală i-a eliberat reclamantului şi mamei sale un certificat atestând că, la 11 iulie 1991, comisia judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 1 8/1991 («comisia judeţeană») a hotărât să le atribuie acţiuni la o societate agricolă de stat, reprezentând echivalentul parcelei de două hectare menţionată mai sus.
8. Prin decizia din 13 iulie 1999, comisia judeţeană le-a atribuit acţiuni pentru un hectar de teren.
9. După decesul mamei sale, reclamantul, în nume propriu şi în calitate de unic moştenitor, a solicitat Judecătoriei Ploieşti anularea deciziei menţionate şi atribuirea de acţiuni echivalând cu două hectare de teren.
10. Prin hotărârea din 3 aprilie 2000, rămasă definitivă ca urmare a neexercitării apelului, Judecătoria a admis acţiunea şi a obligat comisia judeţeană şi comisia locală să pronunţe o nouă hotărâre prin care să atribuie reclamantului echivalentul a două hectare de teren din acţiunile societăţii agricole de stat, Prodpom SA.
11. La 13 iunie 2000, comisia locală i-a adus la cunoştinţă reclamantului că nu este competentă să pronunţe o nouă decizie, invitându-l să se adreseze comisiei judeţene.
12. La 6 februarie 2001, Oficiul judeţean de cadastru i-a comunicat reclamantului că trebuie să se adreseze mai întâi comisiei locale.
13. La 4 octombrie 2001, Prodpom SA. a informat pe reclamant că, prin protocolul din 16 mai 2000, aceasta a restituit Primăriei Poseşti 400 hectare de teren şi că, în consecinţă, nu mai are niciun fel de obligaţii faţă de acţionarii săi.
14. în cursul anului 2001, Prefectura Prahova i-a cerut comisiei locale să îşi execute obligaţiile legale şi să emită o decizie conformă cu hotărârea din 3 aprilie 2000.
15. La 1 iulie 2002, Primăria Poseşti i-a atras atenţia reclamantului că obligaţia de a executa hotărârea din 3 aprilie 2000 revine comisiei locale din Starchiojd.
16. Prin notificările sale din 8 octombrie 2001, 8 ianuarie si respectiv 21 martie 2003, Parchetul de pe lângă Tribunalul Judeţean Prahova i-a adus la cunoştinţă reclamantului că plângerile sale privind neexecutarea hotărârii din 3 aprilie 2000, introduse împotriva primarilor comunelor Starchiojd şi Poseşti şi a altor funcţionari ai acestor primării, au fost respinse.
17. Printr-o acţiune introdusă în 2004 la Judecătoria Vălenii de Munte, reclamantul a cerut punerea sa în posesia unui teren de două hectare şi plata de daune-interese. Judecătoria a respins acţiunea prin hotărârea din 2 decembrie 2004. Recursul introdus de reclamant a fost respins ca neîntemeiat prin decizia din 9 mai 2006 a Curţii de Apel Ploieşti.
18. Prin procesul-verbal din 5 octombrie 2004, semnat de soţia reclamantului în baza procurii prin care acesta o împuternicise la 14 martie 1996, comisia locală l-a pus pe reclamant în posesia unui teren de două hectare situatîn comuna Starchiojd. La 6 ianuarie 2006, comisia judeţeană i-a eliberat reclamantului titlu de proprietate asupra acestui teren.
19. Reclamantul a introdus o nouă plângere, penală, împotriva primarului comunei Starchiojd şi a unui alt membru al comisiei locale, pretinzând că punerea în posesie este eronată şi că terenul înscris în titlul de proprietate nu există în realitate.
20. La 1 7 noiembrie 2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte a respins plângerea, pe motiv că punerea în posesie este legală şi că soţia reclamantului, împuternicită de acesta să îl reprezinte, semnase procesul-verbal.
II. Dreptul intern aplicabil
21. Dispoziţiile aplicabile din Legea fondului funciar nr. 18/1991, publicată în M. Of. din 20 februarie 1991, prevăd:
Art. 8
„(1) Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie se face în condiţiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau construirea acestui drept.
(2) De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativă sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum şi în condiţiile legii civile, moştenitorii acestora
Art. 11
„(1) în scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor îndreptăţiţi şi eliberării titlurilor de proprietate, în fiecare comună, oraş sau municipiu se constituie, prin decizia prefecturii, o comisie condusă de primar.
(2) Comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale vor funcţiona sub îndrumarea unei comisii judeţene, numită prin decizia prefecturii şi condusă de prefect."
Art. 36
„Persoanele ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietate de stat, ca efect al unor legi speciale, altele decât cele de expropriere, şi care se află în administrarea unităţilor agricole de stat, devin la cerere acţionari la societăţile comerciale înfiinţate în baza Legii nr. 15/1990 din actualele unităţi agricole de stat_ .
Numărul de acţiuni primite va fi proporţional cu suprafaţa de teren în echivalent arabil trecută în patrimoniul statului."
22. Legea nr. 1 8/1 991 a fost republicată în M. Of. din
5 ianuarie 1998, cu modificările aduse prin Legea nr. 169/1997, ale cărei dispoziţii aplicabile prevăd:
Art. 443 alin. (2)
„împotriva hotărârii comisiei judeţene se poate face plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare." Art. 446
„Plângerea_ poate fi îndreptată şi împotriva măsurilor de punere în aplicare a art. 36 din prezenta lege, cu privire la stabilirea dreptului de a primi acţiuni în unităţile agricole de stat, reorganizate în societăţi comerciale conform Legii nr. 15/1990."
23. Dispoziţiile relevante ale Legii nr. 1/2000, privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 1 8/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, prevăd:
Art. 2
„Reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane_ "
Art. 8
„Persoanelor cărora li s-a stabilit calitatea de acţionar la societăţile comerciale_ în temeiul art. 36 din
Legea nr. 18/1991_ li se restituie în natură suprafeţe agricole de aceeaşi calitate_
ÎN DREPT
24. Reclamantul invocă neexecutarea hotărârii definitive din 3 aprilie 2000, întemeindu-se pe art. 6 alin. (1) din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, ale căror dispoziţii relevante prevăd:
Art. 6 alin. (1)
„Orice persoană are dreptul la judecarea_ cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială_ , care va hotărî_ asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil_ ."
Art. 1 din Protocolul nr. 1
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
I. Cu privire la excepţia preliminară a Guvernului
25. Guvernul invocă inadmisibilitatea cererii datorită lipsei calităţii de victimă a reclamantului, în sensul art. 34 al Convenţiei, având în vedere schimbările intervenite în situaţia de fapt, ulterior datei de 5 octombrie 2004, susţinând că la această ultimă dată reclamantul a fost pus în posesia celor două hectare de teren iar la
6 ianuarie 2006 i s-a eliberat un titlu de proprietate asupra acestora.
26. Reclamantul susţine că titlul de proprietate care i-a fost eliberat este fals, deoarece terenul înscris în acesta nu există în realitate.
27. Curtea reaminteşte că, în conformitate cu o jurispru-denţă constantă, o decizie sau o măsură favorabilă reclamanţilor nu este suficientă în principiu să le confere calitatea de «victimă» decât dacă autorităţile naţionale au recunoscut, expres sau tacit, şi au reparat încălcarea Convenţiei [a se vedea, printre altele, cauzele Dalban împotriva României (GC), nr. 281 14/95, § 44, CEDH 1999-VI şi Acatrinei împotriva României, nr. 7114/02, § 29, hotărârea din 26 octombrie 2006],
28. în speţă, Curtea arată că părţile au poziţii divergente în ceea ce priveşte realitatea punerii în posesia terenului înscris în titlul de proprietate.
29. Totuşi, Curtea nu consideră necesar să tranşeze în acest stadiu controversa dintre părţi. Acesteia îi este suficient să constate că punerea în posesie şi acordarea titlului de proprietate s-au efectuat la 5 octombrie 2004 şi 6 ianuarie 2006, la mai mult de patru ani de la data la care Judecătoria Ploieşti a obligat autorităţile locale să reconstituie prin echivalent dreptul de proprietate al reclamantului asupra celor două hectare de teren.
30. Or, în ciuda întârzierii în executarea hotărârii din 3 aprilie 2000, autorităţile locale nu au recunoscut nici un moment încălcarea eventuală a vreunui drept şi nici nu au reparat prejudiciul cauzat de întârziere pretins de reclamant.
31. în consecinţă, Curtea consideră că nu sunt întrunite în speţă condiţiile cerute de jurisprudenţă pentru încetarea calităţii de «victimă» şi că reclamantul se poate considera victima încălcării drepturilor sale protejate de Convenţie (a se vedea, mutatis mutandis, cauzele Glod împotriva României, nr. 411 34/98, §§ 27, 28, hotărârea din 16 septembrie 2003 şi Acatrinei, precitată, § 30).
32. în consecinţă, Curtea respinge excepţia.
33. Curtea constată de asemenea că cererea nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 alin. (3) al Convenţiei. De altfel, ea relevă faptul că aceasta nu prezintă niciun motiv manifest de inadmisibilitate, declarând-o aşadar admisibilă.
II. Cu privire la pretinsa încălcarea a art. 6 alin. (1) din Convenţie
34. Guvernul admite că hotărârea din 3 aprilie 2000 a fost executată cu o întârziere de peste patru ani. Totuşi, consideră că această întârziere este justificată de complexitatea procedurilor de punere în posesie, de identificare a terenului şi de redactare a mai multor documente administrative necesare emiterii titlului de proprietate.
35. Reclamantul contestă teza Guvernului şi conformitatea titlului de proprietate care i-a fost eliberat, susţinând că terenul atribuit nu există.
36. Curtea reaminteşte că, în conformitate cu o jurisprudenţă constantă, executarea unei sentinţe sau a unei hotărâri, indiferent de jurisdicţia care a pronunţat-o, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din «proces», în sensul art. 6 din Convenţie. Dreptul la un tribunal ar fi fictiv dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă să rămână inoperantă, în detrimentul uneia din părţi [cauza Immobiliare Saffi împotriva Italiei (GC), nr. 22774/93, § 63, CEDH 1999-V],
37. în speţă, Curtea constată că la 5 octombrie 2004, comisia locală l-a pus pe reclamant în posesia unui teren agricol de două hectare a cărui existenţă este contestată de acesta.
38. Totuşi, Curtea remarcă faptul că, pe de o parte, procesul-verbal a fost semnat de soţia reclamantului, acţionând în calitate de mandatar al acestuia, iar pe de altă parte, că reclamantul nu a introdus o acţiune în anularea procesului-verbal şi a titlului de proprietate pretins fals şi nici nu a contestat respingerea de către Parchet a plângerii sale penale împotriva funcţionarilor locali respectivi. în consecinţă, Curtea nu poate accepta susţinerile reclamantului.
39. Având în vedere aceste elemente şi ţinând cont de faptul că reclamantul nu a contestat alegerea autorităţilor locale de a-i atribui un teren în locul acţiunilor la care avea dreptul, Curtea consideră că, acordând reclamantului un titlu de proprietate, la 6 ianuarie 2006, autorităţile administrative locale au respectat obligaţia impusă prin hotărârea din 3 aprilie 2000.
40. în acelaşi timp, Curtea precizează că a statuat deja asupra faptului că omisiunea autorităţilor de a executa în termen rezonabil o hotărâre definitivă poate constitui o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenţie, mai ales când obligaţia de executare a hotărârii respective aparţine unei autorităţi administrative (a vedea cauzele Acatrinei, precitată, § 40 şi Dorneanu împotriva României, nr. 1818/02, § 41, hotărârea din 26 iulie 2007).
41. în speţă, Curtea constată că titlul de proprietate a fost eliberat la mai mult de cinci ani de la data la care hotărârea Judecătoriei Ploieşti din 3 aprilie 2000 a rămas definitivă.
42. în aceste condiţii, Curtea este de părere că autorităţile locale (respectiv comisia locală) ar fi putut lua mai devreme iniţiativa executării hotărârii în cauză, cum a făcut începând cu 2004 (a se vedea paragraful 18 de mai sus). Aceasta cu atât mai mult cu cât această hotărâre nu prevedea amplasamentul terenului ce urma a fi acordat reclamantului iar ea era singura autoritate competentă să identifice terenurile libere şi să formuleze oferte concrete (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Acatrinei, precitată, § 41).
43. în consecinţă, Curtea estimează că acest termen extrem de lung este imputabil autorităţilor locale şi dovedeşte ineficienţa mecanismului intern de reconstituire a dreptului de proprietate (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Dorneanu, precitată, § 44).
44. Aceste elemente îi sunt suficiente Curţii pentru a constata că statul nu a depus toate eforturile necesare în vederea executării cu celeritate a hotărârii judecătoreşti favorabile reclamantului.
45. în consecinţă, a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenţie.
III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1
46. Guvernul susţine că, în ciuda întârzierii în executarea hotărârii din 3 aprilie 2000, reclamantul nu poate invoca o atingere a dreptului la respectarea bunurilor sale având în vedere faptul că i-a fost acordat un titlu de proprietate pentru un teren de două hectare.
47. Reclamantul contestă afirmaţiile Guvernului şi pretinde că acordarea unui titlu de proprietate asupra unui teren inexistent nu a reparat încălcarea dreptului la respectarea bunurilor sale.
48. Curtea constată că hotărârea din 3 aprilie 2000 a creat în beneficiul reclamantului «speranţa legitimă» de a i se fi atribuit efectiv acţiuni la societatea agricolă de stat Prodpom S.A., echivalente cu un teren de două hectare (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Abăluţă, precitată, § 55 şi Tacea împotriva României, nr. 746/02, § 37, din 29 septembrie 2005). în aceste condiţii, creanţa sa era suficientă pentru a constitui o «valoare patrimonială», impunând aplicarea garanţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1.
49. Curtea reaminteşte că hotărârea de obligare a autorităţilor legale competente să îi elibereze reclamantului acţiuni nu a fost executată în termen rezonabil, fapt care este imputabil administraţiei locale.
50. Dacă este adevărat că în prezent reclamantului i s-a atribuit un teren de două hectare, Curtea consideră că, datorită întârzierii în executare, acesta a suferit un prejudiciu decurgând din faptul că, de cel puţin cinci ani, nu a avut folosinţa nici a acţiunilor la care avea dreptul, nici a unui teren echivalent.
51. Acest fapt constituie o ingerinţă în dreptul la respectul bunurilor sale, care reiese din prima frază a primului alineat din art. 1 al Protocolului nr. 1 (a se vedea, mutatis mutandis, cauzele Sabin Popescu, §§ 80-81, Acatrinei, § 51 şi Dorneanu, precitate, § 52).
52. Curtea reiterează constatarea făcută cu ocazia examinării plângerii introduse în baza art. 6 alin. (1) din Convenţie, şi anume că Guvernul nu a oferit o justificare valabilă a acestei întârzieri; în consecinţă, comportamentul acestuia a fost arbitrar şi a încălcat principiul legalităţii. Această concluzie dispensează Curtea de obligaţia de a cerceta dacă s-a păstrat un just echilibru între exigenţele interesului general şi imperativul apărării drepturilor individuale ale reclamantului (a se vedea, mutatis mutandis, cauzele Dragne şi alţii împotriva României, nr. 78047/01, § 41, hotărârea din 7
aprilie 2005; Tacea, precitată, § 39; Ceorgi împotriva României, nr. 58318/00, § 71, hotărârea din 24 mai 2006; Acatrinei, § 53 şi Dorneanu, precitate, § 53).
53. în consecinţă, Curtea consideră că s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1.
IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
54. în conformitate cu art. 41 din Convenţie,
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă".
A. Prejudiciu
55. Cu titlu de prejudiciu material, reclamantul solicită suma de 480.000 euro (EUR) pentru lipsa de folosinţă a terenului din 1991. Acesta prezintă copia unui raport de expertiză efectuată în cadrul unui litigiu intern şi prin care se constată că valoarea prejudiciului datorat lipsei de folosinţă din 2001 până în 2003 se ridică la suma de 23.516.800 lei româneşti vechi (ROL).
56. Reclamantul solicită de asemenea suma de 55.0.000 EUR, cu titlu de prejudiciu moral, cauzat de refuzul autorităţilor de a executa hotărârea din 3 aprilie 2000, fapt ce i-a cauzat suferinţe psihice şi i-a afectat starea de sănătate. Nu solicită cheltuieli de judecată.
57. Guvernul consideră că sumele cerute sunt excesive, mai ales dacă se ţine cont de faptul că hotărârea definitivă menţionată a fost executată de autorităţile competente. Acesta consideră că simpla constatare a încălcării drepturilor invocate de reclamant constituie o reparaţie suficientă a prejudiciului suferit.
58. Curtea consideră că singurul temei pentru acordarea unei satisfacţii echitabile este executarea cu întârziere a hotărârii din 3 aprilie 2000.
59. Fiind vorba despre un prejudiciu material, Curtea nu este în măsură să facă speculaţii asupra valorii pe care ar fi avut-o în prezent acţiunile Prodpom SA. dacă reclamantul ar fi intrat în stăpânirea acestora în anul 2000, nerespingând însă posibilitatea ca reclamantul să fi suferit o pierdere reală din cauza refuzului autorităţilor de a executa cu promptitudine hotărârea menţionată.
60. De asemenea, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral, în special datorită frustrării provocate de executarea cu întârziere a hotărârii pronunţate în favoarea sa şi că acest prejudiciu nu este suficient compensat prin constatarea încălcării drepturilor sale.
61. în consecinţă, statuând în echitate, conform art. 41, Curtea acordă reclamantului 5.000 euro pentru integralitatea prejudiciului suferit.
B. Dobânzi
62. Curtea consideră adecvat să stabilească valoarea daunelor moratorii în raport cu rata dobânzii la facilitatea de credit marginal acordată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei procente.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA,
ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că există o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenţie;
3. Hotărăşte că există o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
4. Hotărăşte
a) că statul pârât trebuie să restituie reclamantului 5.000 euro (cinci mii euro) pentru întreg prejudiciul suferit, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenţie;
b) că la suma mai sus menţionată se va adăuga orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit şi că aceasta va fi convertită în moneda statului pârât la cursul de schimb aplicabil la data plăţii;
c) că, începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, această sumă va fi majorată cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei procente;
5. Respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru rest.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 7 februarie 2008, în aplicarea art. 77 alin. (2) şi (3) din Regulament.
Santiago Quesada, Bostjan M. Zupancic,
Grefier Preşedinte
← GUISO-GALLISAY contra Italiei - Satisfacţie echitabilă.... | ION-CETINĂ şi ION contra României - Hoărâre... → |
---|