VARVARA STANCIU contra României - Dreptul la un proces echitabil. Durata excesivă a procedurilor. Termen rezonabil. Art. 6 alin. (1) din Convenţie
| Comentarii |
|
Dreptul la un proces echitabil. Durata excesivă a procedurilor. Termen rezonabil. Art. 6 alin. (1) din Convenţie
Caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, având în vedere criteriile consacrate jurisprudenţial, cum ar fi: complexitatea cauzei; comportamentul reclamantei; comportamentul autorităţilor competente, miza litigiului pentru cei interesaţi. în speţă, chiar dacă cauza a prezentat o anumită complexitate şi părţile, prin cererile lor referitoare la administrarea de probe, au contribuit în parte la prelungirea procedurii, doar atitudinea lor nu ar putea explica durata totală a procedurii, deoarece judecătorul nu este dispensat de a asigura celeritatea pretinsă de art. 6 alin. (1) din Convenţie. Astfel, instanţele interne au considerat mai multe expertize care nu vizau decât problema dreptului de proprietate al celor interesaţi asupra unei părţi dintr-o casă, ca fiind utile pentru dezlegarea cauzei, iar, pe de altă parte, desfăşurarea procedurii a fost
prelungită în urma a două trimiteri ale cauzei de către instanţa de apel, pentru o nouă examinare în primă instanţă, datorită omisiunilor acesteia din urmă.
Or, casările succesive cu trimitere, datorate erorilor comise de instanţele inferioare în examinarea cauzei, denotă o deficienţă a funcţionării sistemului judiciar, mai ales că, în lipsa unor dispoziţii legale menite a-i pune capăt, trimiterea cauzei ar putea continua la infinit, în consecinţă, durata procedurii de nouă ani pentru şapte instanţe şi trei grade de jurisdicţie (18 februarie 1996-19 ianuarie 2005) nu sunt imputabile nici conduitei reclamantei (care a utilizat diverse recursuri interne pentru a-şi apăra drepturile) şi nici complexităţii cauzei (care nu ar putea explica durata totală a procedurii), ci comportamentului instanţelor, şi, fiind excesivă, nu răspunde exigenţelor „termenului rezonabil” vizat de art. 6 alin. (1) din Convenţie: încălcare.
Cauza VARVARA STANCIU împotriva României, hotărârea din 31 ianuarie 2008
Comunicată la 21 februarie 2008 Cererea nr. 26533/05,
în cauza Varvara Stanciu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a lll-a), într-o cameră compusă din: Bostjan M. Zupancic, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Elisabet Fura-Sandstrom, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, David Thor Bjorgvinsson, Isabelle Berro-Lefevre, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie, după deliberarea din camera de consiliu, de la data de 31 ianuarie 2008, a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 26533/05), îndreptată împotriva României, a cărei resortisantă, d-na Varvara Cătălina Stanciu («reclamanta»), a sesizat Curtea, la data de 1 iulie 2005, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a Libertăţilor fundamentale («Convenţia»).
2. Guvernul român («Guvernul») este reprezentat prin agent, dl. R.H. Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La 6 iunie 2007, Curtea a decis să comunice cererea Guvernului. întemeindu-se pe dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Convenţie, ea a decis să se pronunţe în acelaşi timp cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei.
ÎN FAPT
Circumstanţele cauzei
4. Reclamanta s-a născut în 1950 şi locuieşte la Petroşani.
5. La 18 ianuarie 1996, reclamanta, P.T. şi R.l. au sesizat Judecătoria Petroşani cu o acţiune îndreptată împotriva colocatarilor, solicitând a să li se constate dreptul de proprietate exclusiv asupra hambarului şi a mai multor încăperi ale casei în care locuiau, precum şi nulitatea unui contract de rentă viageră din 1 984, prin care B.l. le vânduse colocatarilor o parte din casa în cauză.
6. După ce a amânat cauza în şase rânduri, în principal pentru a-i permite reclamantei să plătească taxa de timbru datorată, la termenul din 19 octombrie 1996, Judecătoria Petroşani a admis cererea reclamantei, prin care solicita efectuarea a două expertize, dintre care una topografică şi alta imobiliară, precum şi cererea colocatarilor pârâţi privind audierea a doi martori. Expertizele au fost depuse la dosar, la termenele din 23 aprilie şi respectiv 1 7 septembrie 1 997.
7. După introducerea în cauză a Consiliului local Petroşani, deoarece autorităţile figurau în cartea funciară în calitate de coproprietari în indiviziune asupra unei părţi din imobilul în litigiu, printr-o hotărâre din 17 iunie 1998, Judecătoria Petroşani a admis în parte acţiunea reclamantei, a lui P.T. şi R.l. Le-a constatat dreptul de proprietate asupra unor încăperi ale casei în litigiu, însă a respins cererea de constatare a nulităţii contractului de vânzare viageră.
8. Printr-o decizie din 19 noiembrie 1998, Tribunalul _ Hunedoara a admis apelul declarat de reclamantă, de P.T. şi R.l. împotriva hotărârii precitate şi a trimis dosarul la judecătorie, pe motiv că dezlegarea cererii în anularea contractului de vânzare viageră depindea de cercetarea dreptului de proprietate al celor interesaţi, asupra diferitelor părţi din casa în litigiu.
9. între 21 mai 1999 şi 14 ianuarie 2000, Judecătoria Petroşani a amânat în mai multe rânduri cauza, pentru efectuarea unei noi expertize topografice, dispusă la cererea pârâţilor, pentru realizarea şi depunerea acesteia la dosarul cauzei.
10. Printr-o hotărâre din 13 aprilie 2000, judecătoria Petroşani a respins acţiunea introdusă de reclamantă, de P.T. şi R.l.
11. Printr-o decizie din 1 februarie 2001, Tribunalul Hunedoara a admis apelul introdus de reclamantă, de P.T. şi R.l. şi a trimis cauza din nou la Judecătoria Petroşani. Tribunalul a hotărât că judecătoria nu a prezentat argumente pentru respingerea cererii privitoare la constatarea nulităţii contractului de vânzare viageră, aşa cum i se indicase în precedenta decizie de trimitere din 19 noiembrie 1998, şi că nu examinase în principal drepturile de proprietate invocate în temeiul înscrierilor din cartea funciară.
12. După ce a dispus o nouă expertiză topografică, printr-o hotărâre din 18 ianuarie 2002, Judecătoria Petroşani a admis în parte acţiunea introdusă de reclamantă, de P.T. şi R.I., constatând nulitatea parţială a contractului de vânzare viageră asupra unei părţi din hambarul casei.
13. După ce a amânat cauza în mai multe rânduri, mai ales pentru ca expertul să realizeze o completare a raportului de expertiză tehnică şi să răspundă la obiecţiunile părţilor, completare cerută de reclamantă şi dispusă de judecătorie, care a mai adăugat obiective pentru expert, printr-o decizie din 23 martie 2004, Tribunalul Hunedoara a admis apelul colocatarilor pârâţi şi l-a respins pe cel al reclamantei. A modificat hotărârea sus-amintită, în sensul că a respins cererea în constatarea nulităţii parţiale a contractului de vânzare viageră şi a precizat că reclamanta, P.T. şi R.l. nu aveau un drept exclusiv asupra acelei părţii din casă, pe care o revendicau, având în vedere partajele anterioare şi rapoartele de expertiză realizate în acest sens, precum şi coproprietatea asupra părţilor comune.
14. Printr-o decizie din 19 ianuarie 2005, Curtea de Apel Alba lulia a respins ca nefondat recursul reclamantei. Curtea de apel a decis că reclamanta încerca, într-adevăr, să repună în cauză un partaj efectuat în anul 1957 şi că nu îşi dovedise dreptul ei de proprietate asupra parcelei suplimentare de 213 mp, care era proprietatea indiviză a autorităţilor şi a colocatarilor pârâţi.
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenţie
15. Reclamanta pretinde că durata procedurii a încălcat principiul „termenului rezonabil", aşa cum este prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenţie, care stipulează:
„Orice persoană are dreptul la judecarea într-un termen rezonabil_ a cauzei sale, de către o instanţă_ care va hotărî_ asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil_ "
16. Guvernul se opune acestei susţineri. El apreciază cauza ca având un caracter complex, fiind vorba despre examinarea dreptului de proprietate al părţilor în procedura internă asupra unei părţi ale casei în litigiu, neexistând perioade lungi de inactivitate imputabile autorităţilor. El arată că durata procedurii se explică prin faptul că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, tribunalele neputând interveni în determinarea procedurii împotriva voinţei părţilor, iar acestea din urmă au utilizat toate mijloacele procedurale pe care le-au avut la îndemână.
17. Perioada ce trebuie avută în vedere a debutat la 1 8 februarie 1996 şi s-a sfârşit la 19 ianuarie 2005. Ea a durat, deci, nouă ani pentru şapte instanţe şi trei grade de jurisdicţie.
A. Cu privire la admisibilitate
18. Curtea constată că această cerere nu este vădit nefondată, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenţie. în plus, ea arată că nu întâmpină nici un motiv de inadmisibilitate.
B. Cu privire la fond
19. Caracterul rezonabil al duratei unei proceduri, aminteşte Curtea, se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi având în vedere criteriile consacrate prin jurisprudenţa sa, în special în raport de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamantei şi de cel al autorităţilor competente, precum şi de miza litigiului pentru cei interesaţi [a se vedea, între multe altele, cauza Frydlender împotriva Franţei (GC), nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII],
20. Curtea a tratat în mai multe rânduri cauze care ridicau probleme asemănătoare celei prezente şi a constatat încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenţie (a se vedea cauza Frydlender, precitată).
21. După ce a examinat toate elementele care i-au fost supuse, Curtea consideră că Guvernul nu a expus nici un fapt şi nici un argument care să conducă la o concluzie diferită în prezenta cauză. în special, admiţând o anume complexitate pe care o prezintă cauza, precum şi faptul că părţile, prin cererile lor referitoare la administrarea de probe, au contribuit în parte la prelungirea procedurii, Curtea apreciază că atitudinea lor nu ar putea explica durata totală a procedurii. Ea reiterează în această privinţă că, deşi în sistemele juridice care consacră principiul determinării procesuale de către părţi, atitudinea celor interesaţi nu îl dispensează pe judecător de asigurarea celerităţii pretinse de art. 6 alin. (1) precitat. Situaţia este similară şi în cazul în care colaborarea cu un expert se dove-
deşte a fi necesară în cursul procedurii [a se vedea, mutatis mutandis, cauza Surmeli împotriva Germaniei (GC), nr. 75529/01, § 129, ECHR 2006 -...]. în speţă, mai multe expertize au fost considerate utile de instanţele interne, pentru a dezlega un litigiului care nu viza decât problema dreptului de proprietate al celor interesaţi, asupra unei părţi dintr-o casă.
22. Referitor la comportamentul tribunalelor, Curtea observă că desfăşurarea procedurii a fost prelungită în urma a două trimiteri ale cauzei de către instanţa de apel,pentru o nouă examinare în primă instanţă, datorită omisiunilor Judecătoriei Petroşani. Sub acest aspect, ea notează că, urmare a deciziei date în apel de Tribunalul Hunedoara, la 1 februarie 2001, după a doua examinare a cauzei, Judecătoria nu a respectat indicaţiile date de instanţa de trimitere, ceea ce a determinat o nouă trimitere a cauzei. Curtea notează că, în speţă, casările succesive cu trimitere se datorează erorilor comise de instanţele inferioare în examinarea cauzei şi aminteşte că a mai hotărât că repetarea unor astfel de casări denotă o deficienţă a funcţionării sistemului judiciar (cauza Wierciszewska împotriva Poloniei, nr. 41431/98, 25 noiembrie 2003, supra, § 46), mai ales că trimiterea cauzei putea continua la infinit, nici o dispoziţie legală neputând să îi pună capăt (cauza Cârstea şi Grecu împotriva României, nr. 56326/00,1 5 iunie 2006, § 42). De altfel, nu i s-ar putea reproşa reclamantei că ar fi utilizat diverse recursuri interne pentru a-şi apăra drepturile (cauza Simon împotriva Franţei, nr. 66053/01, § 31, 8 iunie 2004).
23. Curtea apreciază, din acest motiv, că nici complexitatea cauzei şi nici comportamentul reclamantei nu explică durata procedurii, luată în ansamblu.
24. Având în vedere cele expuse mai sus precum şi jurisprudenţa sa în materie, Curtea apreciază că, în speţă, durata procedurii litigioase este excesivă şi nu răspunde exigenţelor „termenului rezonabil".
25. Rezultă că a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1).
II. Cu privire la alte pretinse încălcări
26. Având în vedere art. 6 alin. (1) din Convenţie, reclamanta se plânge de rezultatul procedurii civile şi de interpretarea probelor pertinente, de instanţele interne, în observaţiile sale din 15 noiembrie 2007, ca răspuns la observaţiile Guvernului, reclamanta se mai plânge şi cu privire la atingerea pe care a suferit-o în dreptul ei la respectul bunurilor, ca urmare a respingerii acţiunii sale civile.
27. Cu privire la cererea fondată pe art. 6 alin. (1) din Convenţie, Curtea aminteşte că nu îi revine sarcina de a se substitui instanţelor interne, deoarece interpretarea elementelor de probă şi a legislaţiei interne incumbă în primul rând autorităţilor naţionale şi, mai ales, curţilor şi tribunalelor (cauza Brualla Gomez de la Torre împotriva Spaniei din 1 9 decembrie 1997, CEDH 1 997-VIII, p. 2955, § 31). Rolul Curţii se limitează la verificarea compatibilităţii cu Convenţia a efectelor unei astfel de interpretări. Or, acţiunea reclamantei a fost examinată de mai multe instanţe interne în faţa cărora ea şi-a putut expune pretenţiile şi mijloacele de apărare pe care ea le-a apreciat ca utile. Deciziile criticate au intervenit ca urmare a unei proceduri contradictorii, în absenţa arbitrariului, şi au fost furnizate motive pentru respingerea pretenţiilor reclamantei.
28. Rezultă că această cerere este vădit nefondată şi, în aplicarea art. 35 alin. (3) şi (4) din Convenţie, trebuie respinsă.
29. Cu privire la cererea fondată pe art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea observă că aceasta nu a fost ridicată de reclamantă decât în observaţiile sale din 1 5 noiembrie 2007, adică după mai mult de şase luni de la data hotărârii definitive din 19 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Alba lulia, în procedura în cauză.
30. Rezultă că această cerere este tardivă şi, în aplicarea art. 35 alin. (1) şi (4) din Convenţie, trebuie respinsă.
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
31. Conform art. 41 din Convenţie:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă".
A. Prejudiciu
32. Reclamanta solicită 26.400 euro cu titlu de daună materială, decurgând din pretinsa atingere în dreptul ei la respectul bunurilor sale şi 36.000 euro cu titlu de daună morală, pe care a suferit-o de-a lungul desfăşurării procedurii civile.
33. Guvernul contestă aceste pretenţii.
34. Curtea aminteşte că a hotărât cu privire la încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenţie, referitor la durata procedurii civile în cauză. Din acest motiv, ea nu constată o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi dauna materială invocată şi respinge această cerere. în schimb, ea apreciază că reclamanta a suferit o daună morală, ca urmare a procedurii excesive a procedurii.
Statuând în echitate, ea îi acordă 2.000 euro cu acest titlu.
B. Cheltuieli de judecată
35. Furnizând documente justificative pentru o parte a sumelor solicitate, reclamanta mai solicită 1.820 euro pentru cheltuieli de judecată întreprinse în faţa instanţelor interne şi 3.975 euro pentru cele întreprinse în faţa Curţii, sume reprezentând mai ales onorarii de avocaţi şi cheltuieli de traducere şi de corespondenţă.
36. Guvernul contestă aceste pretenţii.
37. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecată deoâtîn măsura în care se stabileşte realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al valorii acestora. Cu privire la cheltuielile angajate în procedura internă, Curtea admite că, în cauzele vizând durata procedurii, prelungirea examinării unei cauze dincolo de „termenul rezonabil" antrenează o creştere a cheltuielilor în sarcina reclamantului (cauzele Surmeli, precitată, § 148 şi Forum Maritime împotriva României, nr. 63610/00 şi nr. 38692/05, § 180, 4 octombrie 2007). Faţă de acestea, Curtea nu apreciază ca nerezonabilă, în speţă, acordarea, în favoarea reclamantei, a unei sume corespunzătoare unei părţi a cheltuielilor suportate în procedura în cauză. în schimb, fiind vorba de cheltuieli de judecată aferente procedurii în faţa Curţii, aceasta reţine că reclamanta nu a fost reprezentată în nici un moment al procedurii şi că nici o observaţie sau scrisoare supusă Curţii nu poartă semnătura avocatului care ar fi asistat-o în redactarea observaţiilor în cauză. Curtea notează, în schimb, că reclamanta a furnizat acte justificative pentru cheltuielile de traducere.
38. în consecinţă, ţinând seama de natura cauzei, de elementele pe care le posedă şi de criteriile sus-menţio-nate, Curtea apreciază ca rezonabilă acordarea sumei de 600 euro cu acest titlu, părţii interesate.
C. Dobânzi
39. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal, practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă cu privire la cererea fondată pe durata procedurii şi inadmisibilă pentru rest;
2. Hotărăşte că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) Convenţie;
3. Hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să îi plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenţie, 2.000 euro (două mii euro) cu titlu de prejudiciu moral şi 600 euro (şase sute euro) cu titlu de cheltuieli de judecată, orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit;
b) că sumele în chestiune se vor converti în moneda statului pârât, la rata de schimb aplicabilă la data plăţii;
c) că, începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale;
4. Respinge cererea de satisfacţie echitabilă pentru rest.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 21 februarie 2008, în aplicarea art. 77 alin. (2) şi (3) din Regulament.
Santiago Quesada, Bostjan M. Zupancic,
Grefier Preşedinte
| ← VIDU contra României - Obligaţia statului de a depune toate... | DRIHA contra României - Alocaţia acordată reclamantului cu... → |
|---|
