DRIHA contra României - Alocaţia acordată reclamantului cu prilejul trecerii sale în rezervă. Impozitare.
| Comentarii |
|
I.1. Alocaţia acordată reclamantului cu prilejul trecerii sale în rezervă. Impozitare. Caracter de bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 2. Interpretare nepermisă a dispoziţiilor clare ale legii. încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 II. Dreptul la nediscriminare. încălcarea art. 14 din Convenţie
1.1. Situaţia juridică în care se află reclamantul
- consecinţă a impozitării ajutorului care i-a fost acordat cu prilejul trecerii sale în rezervă
- este susceptibilă de a fi examinată prin prisma art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, deoarece, în sensul acestui articol, prin bunuri se înţelege nu doar bunurile existente, ci şi valorile patrimoniale ori creanţele pentru care un reclamant poate pretinde să aibă cel puţin o «speranţă legitimă» de a le vedea concretizate. Or, reclamantul beneficia, ca urmare a trecerii sale în rezervă, de un interes patrimonial sub forma unei creanţe acordate cu această ocazie prin Legea nr. 138/1999. Această creanţă are caracterul unui «bun», în sensul primei fraze din art. 1 al Protocolului nr. 1.
I.2. Impozitarea creanţei, denunţată de reclamant ca o ingerinţă în exerciţiul dreptului său de proprietate, impune, în primul rând, examinarea legalităţii ei, aşa cum dispune art. 1 din Protocolul 1. Sub acest aspect, Curtea a constatat că art. 31 din Legea nr. 138/1999, în redactarea existentă la momentul trecerii reclamantului în rezervă, prevedea caracterul neimpozabil al acestui ajutor, într-un mod suficient de clar, text care nu a fost ulterior abrogat prin art. 86 din O.G. nr. 73/1999, ci doar modificat prin O.U.G. nr. 136/2000, fără a fi vizat caracterul neimpozabil al ajutorului astfel acordat (ci doar modul său de calcul, raportat la solda lunară netă şi nu brută, cum era prevăzută anterior). De asemenea, caracterul neimpozabil al alocaţiilor de ajutor sau social este confirmat şi de alte texte normative (art. 5 din O.G. nr. 73/1999), iar claritatea şi previzibilitateaart. 31 din Legea nr. 138/1999 au rezultat şi din jurisprudenţa constantă a instanţelor interne până în anul 2002.
Prin urmare, în prezenţa unei norme clare, care stipula caracterul neimpozabil al creanţei, nimic nu permitea curţii de apel să se pronunţe în sens contrar. în consecinţă, ingerinţa în exerciţiul dreptului de proprietate al reclamantului este nelegală şi nu rezultă din lege, a cărei claritate şi previzibilitate nu pot fi afectate de o jurisprudenţă a I.C.C.J., care, în doar două hotărâri, s-a pronunţat contrar dispoziţiilor exprese ale legii, cât şi propriei sale jurisprudenţe şi jurisprudenţei constante a instanţelor interne. Caracterul manifest nelegal al ingerinţei dispensează Curtea de a examina existenţa justului echilibru între exigenţele de interes general al comunităţii şi imperativele de apărare a drepturilor individuale. Art. 1 din Protocolul nr. 1: încălcare.
II. O discriminare, în sensul art. 14 din Convenţie, constă în tratarea în mod diferit, fără o justificare obiectivă şi raţională, a unor persoane aflate în situaţii comparabile, cauzele discriminatorii prevăzute în text fiind doar indicative şi nu limitative. Or, din moment ce, spre deosebire de reclamant, alţi militari trecuţi în rezervă au beneficiat de ajutor fără a fi fost
impozitat, în cazul de faţă nu s-a identificat niciun motiv de natură a justifica o astfel de discriminare. Art. 14 din Convenţie, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1: încălcare.
Cauza DRIHA împotriva României, hotărârea din 31 ianuarie 2008
Comunicată la 21 februarie 2008 Cererea nr. 29556/02
în cauza Driha împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a 11l-a), într-o cameră compusă din: domnii Bostjan M. Zupancic, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Elisabet Fura-Sandstrom, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, David Thor Bjorgvinsson, doamna Isabelle Berro-Lefevre, judecători, şi domnul Santiago Quesada, grefier de secţie, după deliberarea din Camera de consiliu din data de 31 ianuarie 2008, pronunţă următoare hotărâre, adoptată la această dată.
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 29556/02) îndreptată împotriva României, al cărei resortisant, domnul Constantin Driha («reclamantul»), a sesizat Curtea la 1 8 iulie 2002, în baza art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale («Convenţia»),
2. Guvernul român («Guvernul») este reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La 5 iulie 2005, Curtea a decis să comunice plângerea Guvernului. Prevalându-se de dispoziţiile art. 29 alin. (3), Curtea a decis să examineze în acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamantul s-a născut în 1957 şi locuieşte la Oradea.
5. Până în februarie 2000, reclamantul a fost pompier, avea statutul de militar şi depindea de Ministerul de Interne. Printr-un ordin al ministrului de Interne din 29 februarie 2000, reclamantul a fost trecut în rezervă.
6. în momentul trecerii sale în rezervă, în aplicarea art. 31 din Legea nr. 1 38 din 20 iulie 1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar, reclamantului i s-a acordat un ajutor corespunzător a treizeci şi patru de solde brute, adică echivalentul a 15.001 euro. Din acest ajutor, ministrul de Interne a reţinut suma de 107.554.193 lei vechi (ROL), adică 5.843 euro, cu titlu de impozit pe venit. în consecinţă, reclamantul a încasat numai 168.593.455 ROL (9.158 euro). El a încasat această din urmă sumă în patru rate lunare.
7. La 27 iunie 2001, considerând această impunere nelegală, cu atât mai mult cu cât alţi militari trecuţi în rezervă, ca şi reclamantul, nu făcuseră obiectul unei asemenea impuneri, reclamantul a solicitat în justiţie restituirea impozitului perceput asupra acestui ajutor, precum şi ajustarea sumei ţinând seama de inflaţie.
8. Printr-o decizie din 10 ianuarie 2002, Tribunalul judeţean Bihor a hotărât că, în baza art. 31 din Legea nr. 138/1999 şi art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73 din 27 august 1999, ajutorul acordat reclamantului era scutit de plata impozitului. Tribunalul a respins argumentele Ministerelor de Interne şi de Finanţe care vizau constatarea naturii salariale a acestui ajutor, şi prin urmare impozabile, considerând că ajutorul punctual primit cu ocazia trecerii în rezervă nu era asimilabil veniturilor de natură salarialăîn sensul legislaţiei pertinente. Tribunalul a obligat în solidar Ministerele de Interne şi de Finanţe să plătească reclamantului suma percepută în plus, cu o rată a dobânzii de 35%, aceasta din urmă incluzând rata inflaţiei.
9. La 1 aprilie 2002, Curtea de Apel Oradea a admis recursul introdus de Ministerele de Interne şi de Finanţe, a casat decizia Tribunalului Bihor şi a respins acţiunea reclamantului. Conform instanţei, atât art. 6 lit. f) din
0.G. nr. 73/1999, cât ş4 principiul general de impunere a veniturilor exprimau intenţia legiuitorului de a impozita respectivul ajutor. De altfel, intenţia legiuitorului
„rezultă(a), de asemenea, din adoptarea ulterioară a
O.U.G. nr. 136 [din 14 septembrie] 2000, care modifica_ art. 31 din Legea nr. 138/1999, stipulând faptul că compensaţiile acordate militarilor erau calculate în raport de solda lunară netă."
II. Dreptul şi practica interne aplicabile
A. Dispoziţiile legale
1. Legea nr. 138/1999 din 20 iulie 1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar
10. Art. 31 alin. (1) din lege prevede:
„La trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept la pensie, cadrele militare_ beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută avută în luna schimbării poziţiei de activitate_ ]"
2. O.G. nr. 73/1999 din 27 august 1999 privind impozitul pe venit
11. Dispoziţiile pertinente ale ordonanţei sunt următoarele:
Capitolul I: Dispoziţii generale Secţiunea a 3-a: Sfera de aplicare Art. 5
„Nu sunt venituri impozabile şi nu se impozitează, potrivit prezentei ordonanţe, următoarele:
a) ajutoarele, indemnizaţiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială, acordate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale şi din alte fonduri publice, precum şi cele de aceeaşi natură primite de la terţe persoane, cu excepţia indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, de maternitate şi pentru concediul plătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, care sunt venituri de natură salarială_ "
Art. 6
„Sunt venituri scutite de impozit pe venit:
(...)
f) sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate cadrelor militare trecute în rezervă ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare [a posturilor], precum şi ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă, acordate acestora la trecerea în rezervă sau direct în retragere_ ;"
Ordonanţa nr. 73/1999 indica, în mod expres, în art. 86 dispoziţiile legale pe care le abroga, şi anume treizeci de articole prevăzute de diferite legi şi ordonanţe de guvern. Legea nr. 138/1999 nu figura printre acestea.
3. Hotărârea Guvernului nr. 1066/1999 din 29 decembrie 1999 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 73/1999
12. Această hotărâre prevede astfel:
„în categoria veniturilor neimpozabile se cuprind venituri cum sunt:_ ajutoarele care se acordă soţiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu, ajutorul social, ajutorul de urgenţă acordat de Guvern şi de primari în situaţii de necesitate, ajutorul de şomaj, ajutorul de integrare profesională, ajutorul de înmormântare, ajutoarele umanitare, medicale şi sociale_ , ajutoarele sociale acordate în baza legislaţiei de pensii."
4. O.U.G. nr. 136/2000 din 14 septembrie 2000 privind modul de stabilire a plăţilor compensatorii şi a ajutoarelor care se acordă oersonalului militar
13. Art. 1 din ordonanţă prevede:
„Plăţile compensatorii prevăzute la art. 7, art. 8 şi art. 11 din O.G. nr. 7/1998, la art. 6 şi art. 7 din O.U.G. nr. 100/1999, precum şi ajutoarele prevăzute la art. 31 [...] din Legea nr. 138/1999 se stabilesc în raport cu solda lunară netă."
B. Jurisprudenţa
14. Anumiţi militari trecuţi în rezervă, cărora, ca şi reclamantului, le-a fost diminuat ajutorul cu impozitul pe venit, s-au adresat instanţelor. Acestea din urmă au confirmat în mod constant de-a lungul anilor 2000, 2001 şi 2002 caracterul neimpozabil al ajutoarelor acordate în baza Legii nr. 138/1999 şi au dispus ca Ministerul Apărării să ramburseze impozitul prelevat în mod nelegal la sursă, mărit cu rata dobânzii aferentă acestuia, în conformitate cu art. 1088 C. civ.
15. Cu toate acestea, la 30 ianuarie 2002, Curtea Supremă de Justiţie a hotărât că ajutorul era supus impozitului, în pofida textului art. 31 din Legea nr. 138/1999 care stipula contrariul. Curtea şi-a întemeiat hotărârea pe interpretarea coroborată a art. 31, art. 5 din O.G. nr. 73/1999 şi a
H.G. nr. 1 066 din 29 decembrie 1 999, de unde aceasta a tras concluzia că legiuitorul a avut intenţia de a supune impozitului acest ajutor, din moment ce era calculată în raport cu solda brută.
16. La 12 noiembrie 2002, revenind la jurisprudenţa sa constantă, Curtea Supremă de Justiţie a hotărât că ajutorul în cauză era neimpozabil. Aceasta a dispus, în aceste condiţii, restituirea impozitului reţinut la sursă cu privire la acest ajutor:
„(...) în ceea ce priveşte impozitul reţinut de către intimate pentru ajutorul acordat, cererea recurentului de restituire a impozitului este justificată.
Dreptul recurentului de a percepe aceste sume este născut [...] în temeiul art. 31 din Legea nr. 138/1999, intrată în vigoare la 1 august 1999, text care nu a fost abrogat prin Ordonanţa nr. 73/1999 din 27 august 1999.
La data trecerii recurentului în rezervă, la 31 decembrie 1999, art. 31 din Legea nr. 138/1999 era în vigoare şi prevedea faptul că ajutorul nu era impozabil şi că valoarea acestuia era calculată în raport cu [ultima] soldă lunară brută. Art. 5 din Ordonanţa nr. 73/1999 prevede că aceste ajutoare sunt scutite de impozit şi că nu pot fi asimilate plăţilor compensatorii indicate la art. 6 din Ordonanţa nr. 73/1999.
Dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 138/1999 au fost modificate abia [la 14 septembrie 2000] prin Ordonanţa nr. 136/2000, care nu se poate aplica în mod retroactiv, în consecinţă, cererea recurentului de a i se restitui impozitul perceput în plus pentru ajutorul acordat în baza art. 31 din Legea nr. 138/1999 este întemeiată."
17. La 4 noiembrie 2003, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fosta Curte Supremă de Justiţie, a admis recursul în anulare introdus de procurorul general şi a anulat o hotărâre definitivă pe care aceasta o pronunţase înainte şi prin care dispusese restituirea sumei percepute în plus prin impozitarea ajutorului care priveşte pe solicitantul C.M., militar trecut în rezervă. Curtea a considerat că, în ciuda termenilor expliciţi ai art. 31 din Legea nr. 138/1999 şi a H.G. nr. 1066/99, care defineau acest ajutor ca neimpozabil, ajutorul în cauză era impozabil datorită naturii sale salariale.
ÎN DREPT I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1
18. Reclamantul invocă faptul că ajutorul primit la retragerea sa la pensie a fost în mod ilegal supus impozitului, prin nesocotirea art. 1 din Protocolul nr. 1 care prevede astfel:
Art. 1 din Protocolul nr. 1
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
A. Cu privire la admisibilitate
19. Curtea constată că plângerea nu este în mod manifest nefondată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenţie. De altfel, Curtea relevă că aceasta nu atrage niciun alt motiv de inadmisibilitate. în consecinţă, o declară admisibilă.
B. Cu privire la fond
20. Guvernul apreciază că reclamantul nu dispune de un bun actual, de o creanţă sau de o speranţă legitimă, în sensul Convenţiei, invocând în special jurisprudenţa Kopecky împotriva Slovaciei [(GC), nr. 44912/98, CEDH 2004-IX], deoarece reclamantul nu dispunea de
o hotărâre definitivă în favoarea sa, iar jurisprudenţa instanţelor în materie nu era o jurisprudenţă constantă. Guvernul apreciază, în orice caz, că ingerinţaîn dreptul reclamantului era prevăzută de O.G. nr. 73/1999, urmărea ca scop legitim asigurarea plăţii impozitelor şi că era proporţională cu scopul legitim urmărit.
21. Reclamantul invocă faptul că art. 31 din Legea nr. 138/1999 îi dădea dreptul, în mod explicit, la un ajutor neimpozabil pentru trecerea sa în rezervă, că un astfel de ajutor într-un cuantum echivalent cu treizeci şi şase solde brute i-a fost, de altfel, acordat, însă nu l-a putut încasa în integralitate, întrucât Ministerul de Interne a reţinut în mod neîntemeiat o parte din ajutor cu titlu de impozit. Acesta apreciază că suma reţinută cu titlu de impozit nu avea nicio bază legală, din moment ce Ordonanţa nr. 73/1999 invocată de minister pentru justificarea impozitării ajutorului nu era aplicabilă în cauză. Cel mult, această ordonanţă confirma conţinutul dispoziţiilor prevăzute la art. 31 din Legea nr. 38/1999, singura bază legală pentru acordarea acestui ajutor.
22. Curtea observă că părţile suntîn dezacord cu privire la problema de a şti dacă reclamantul era sau nu titularul unui bun susceptibil de a fi protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1. In consecinţă, Curtea este desemnată să determine dacă situaţia juridică în care se află partea interesată datorită impozitării ajutorului care i-a fost acordat este de natură a intra sub auspiciile art. 1 din Protocolul nr. 1.
23. Curtea reaminteşte că jurisprudenţa constantă a organelor Convenţiei, conform căreia «bunuri» în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 pot fi fie «bunuri existente» (a se vedea cauzele Van der Mussele împotriva Belgiei, hotărârea din 23 noiembrie 1 983, Seria A nr. 70, p. 23, § 48, şi Malhous împotriva Republicii Cehe (decizie) (GC), nr. 33071/96, CEDH 2000-XII), fie valori patrimoniale, inclusiv creanţe, pentru care un reclamant poate pretinde să aibă cel puţin o «speranţă legitimă» de a le vedea concretizate (a se vedea, de exemplu, cauzele Pressos Compania Naviera S.A. şi alţii împotriva Belgiei, hotărârea din 20 noiembrie 1995, Seria A nr. 332, p. 21 § 31, şi Ouzounis şi alţii împotriva Greciei, nr. 49144/99, 18 aprilie 2002, § 24).
24. în speţă, Curtea relevă faptul că reclamantul a fost trecut în rezervă la 29 februarie 2000 şi cu această ocazie, în conformitate cu art. 31 din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999, i s-a acordat un ajutor punctual, sub forma unei alocaţii, al cărui cuantum a fost stabilit la 273.147.648 ROL, adică 15.001 euro.
De asemenea, Curtea constată că valoarea ajutorului, astfel cum a fost stabilit, nu dă loc la controverse.
25. In consecinţă, Curtea apreciază că reclamantul beneficia la 29 februarie 2000 de un interes patrimonial, şi anume o creanţă în cuantum de 15.001 euro faţă de Ministerul de Interne. Această creanţă avea, fără
îndoială, caracterul unui «bun» în sensul primei fraze din art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauzele Pine Valley Develop-ments Ltd şi alţii împotriva Irlandei, hotărârea din 29 noiembrie 1991, Seria A nr. 222, p. 23, § 51; Dangeville împotriva Franţei, hotărârea din 1 6 aprilie 2002, CEDH 2002-III, § 48). Prin urmare, art. 1 din Protocolul nr. 1 este aplicabil în cazul de faţă.
26. Or, reclamantul nu a încasat decât de suma de
1 68.593.455 ROL, adică 9.1 58 euro, deoarece Ministerul de Interne a reţinut cu titlu de impozit echivalentul a 5.843 euro. Cu toate că Tribunalul Bihor a hotărât că acest impozit a fost perceput cu încălcarea art. 31 din Legea nr. 138/1999 din 20 iulie 1999 şi a art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73 din 27 august 1999, Curtea de Apel Oradea a hotărât în ultimă instanţă, la 1 aprilie 2002, că decizia Ministerului de Interne de a impozita alocaţia în cauză era legală. în acest sens, Curtea se întemeia pe intenţia legiuitorului de a impozita veniturile de natură salarială şi se referea în special la O.G. nr. 73 din 27 august 1999.
27. în consecinţă, Curtea trebuie să analizeze dacă ingerinţa în dreptul de proprietate al reclamantului, care reprezintă impunerea efectuată la sursă de Ministerul de Interne şi confirmată de Curtea de Apel Oradea, a respectat cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1.
28. Art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede, înainte de toate, ca o ingerinţă a autorităţii publice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor să fie legală (cauza latridis, precitată, § 58).
29. Curtea constată că art. 31 din Legea 138, aşa cum a fost redactat la momentul la care reclamantul a fost trecut în rezervă, stipula că respectivul ajutor, calculat pe baza salariilor brute, era neimpozabil. De altfel, acest punct nu dă loc la controverse între părţi.
30. Din punctul de vedere al Curţii, textul art. 31 din Legea nr. 138 prevede într-un mod suficient de clar caracterul neimpozabil al acestui ajutor. Art. 31 din Legea nr. 138/1999 nu a fost abrogat prin art. 86 din Ordonanţa nr. 73/1999, dar a suferit o modificare mai târziu, la 14 septembrie 2000, atunci când O.U.G. nr. 136 a fost adoptată. Aceasta din urmă opera o modificare în modul de calcul al ajutorului în cauză, stabilind ca bază solda lunară netă. Nici această ordonanţă nu a adus atingere caracterului neimpozabil al ajutorului astfel calculat.
Curtea constată că alte texte normative confirmă caracterul neimpozabil al alocaţiilor de ajutor sau social, în special art. 5 din Ordonanţa nr. 73/1999. în sfârşit, jurisprudenţa constantă a instanţelor interne până în 2002 întăreşte claritatea şi previzibilitatea art. 31 din Legea nr. 138/1999.
31. Cu toate acestea, în hotărârea sa din 1 aprilie 2002, Curtea de Apel Oradea a hotărât că ajutorul în cauză era impozabil.
Atunci când Curtea exercită o competenţă limitată pentru a verifica respectarea dreptului intern (cauza Hâkansson şi Sturesson împotriva Suediei, hotărârea din 21 februarie 1990, Seria A nr. 171 -A, p. 1 6, § 47), aceasta poate, în schimb, să verifice dacă baza legală invocată de Guvern îndeplineşte cerinţele Convenţiei cu privire la calitatea legii (cauza Dominici împotriva Italiei, nr. 64111/00, § 79, 15 noiembrie 2005). într-adevăr, principiul legalităţii presupune existenţa unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise şi previzibile în mod suficient (cauzele Hentrich împotriva Franţei, hotărârea din 22 septembrie 1994, Seria A nr. 296-A, p. 19-20, § 42, şi Lithgow şi alţii împotriva Regatului Unit, hotărârea din 8 iulie 1986, Seria A nr. 102, p. 47, § 110).
Este vorba în speţă de a verifica dacă, în cazul de faţă, interpretarea dată de Curtea de Apel satisface exigenţele Convenţiei.
Or, este necesar să se constate că nimic nu permitea în cazul de faţă Curţii de Apel să se pronunţe pentru impozitarea ajutorului respectiv în prezenţa unei norme de drept suficient de clare care stipula contrariul.
32. Faptul că instanţa supremă (Curtea de Casaţie) a judecat în două hotărâri că ajutorul în chestiune era impozabil, nu poate avea incidenţă asupra clarităţii legii interne şi a previzibilităţii sale, deoarece această jurisprudenţă este în mod manifest contrară prevederilor explicite ale legii interne şi tot astfel este contrară atât jurisprudenţei proprii a Curţii de Casaţie, cât şi jurispru-denţei constante a altor instanţe interne.
33. Aşadar, Curtea apreciază că ingerinţa denunţată este în mod manifest nelegală în dreptul intern şi, în consecinţă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor reclamantului. O astfel de concluzie o dispensează de a se stabili dacă a fost menţinut un just echilibru între exigenţele de interes general ale comunităţii şi imperativele de apărare a drepturilor individuale.
în consecinţă, a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1.
II. Cu privire la încălcare invocată a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie coroborat cu art. 14 din Convenţie
34. în plus, reclamantul se plânge că, luând în considerare faptul că alţi militari care se găseau în aceeaşi situaţie au beneficiat de un ajutor neimpozitat, a suferit
o discriminare contrară art. 14 din Convenţie. Acesta invocă art. 14 din Convenţie care prevede:
„Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de_ Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie."
35. Guvernul contestă această teză şi susţine că reclamantul nu menţionează care este fundamentul discriminării invocate şi că, în orice caz, autonomia de care se bucură instanţele interne în interpretarea legii naţionale nu ar putea fi calificată drept discriminare.
36. Curtea relevă faptul că această cerere este legată de cea examinată mai sus şi prin urmare, trebuie să fie, de asemenea, declarată admisibilă.
37. Cu privire la art. 14 din Convenţie, o discriminare constă în tratarea în mod diferit, fără o justificare obiectivă şi raţională, a unor persoane aflate în situaţii comparabile (cauza Willis împotriva Regatului Unit, nr. 36042/97, § 48, CEDH 2002-IV). în plus, lista care cuprinde art. 14 prezintă un caracter indicativ şi nu limitativ (a se vedea cauzele Engel şi aţii împotriva Ţărilor de Jos, hotărârea din 8 iunie 1976, Seria A nr. 22, p. 30, § 72 şi Rasmussen împotriva Danemarcei, hotărârea din 28 noiembrie 1984, Seria A nr. 87, p. 13, § 34).
38. Curtea observă că, spre deosebire de reclamant, alţi militari trecuţi în rezervă au beneficiat de acest ajutor fără a fi grevat de impozit. Or, Curtea nu găseşte, în cazul de faţă, niciun motiv de natură să justifice o astfel de discriminare.
39. Prin urmare, a avut loc o încălcare a art. 14 din Convenţie coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
40. Conform art. 41 din Convenţie,
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă".
A. Prejudiciu
41. Reclamantul solicită suma de 9.735 euro, cu titlu de prejudiciu material, şi 50.000 euro, cu titlu de prejudiciu moral suferit.
42. Guvernul contestă aceste pretenţii.
43. Luând în considerare încălcările constatate ale art. 1 din Protocolul nr. 1 privit izolat şi în coroborare cu art. 14, Curtea apreciază, statuând în echitate, conform art. 41 din Convenţie, că este oportun să acorde reclamantului suma de 8.000 euro, reprezentând prejudiciul total.
B. Cheltuieli de judecată
44. Reclamantul nu solicită rambursarea cheltuielilor de judecată.
C. Dobânzi
45. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. Hotărăşte că a avut loc o încălcare a art. 14, coroborată cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
4. Hotărăşte
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va rămâne definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenţie, 8.000 euro (opt mii de euro), prejudiciul total, ce urmează a fi convertitîn moneda naţională a statului pârât, la care se adaugă orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit;
b) că, începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, această sumă va fi majorată cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale;
5. Respinge cererea de reparaţie echitabilă pentru rest.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 21 februarie 2008, în aplicarea art. 77 alin. (2) şi (3) din Regulament.
Santiago Quesada, Bostjan M. Zupancic,
Grefier Preşedinte
| ← VARVARA STANCIU contra României - Dreptul la un proces... | MANSUROGLU contra Turciei - Recurgere incontestabilă la forţă... → |
|---|
