Bromiley contra Marea Britanie - Evadat Crima Uciderea unei persoane Raspunderea Obligatia statului
| Comentarii |
|
CEDO, secţia III, decizia Bromiley versus Marea Britanie, 23 noiembrie 1999, 33747/96
Art. 2 impune statelor obligaţia pozitivă de a lua măsurile necesare pentru a proteja viaţa oricărei persoane de sub jurisdicţia lor. Întinderea acestei obligaţii depinde în principal de alegerile operaţionale care trebuie realizate, întrucât nu se pot impune autorităţilor obligaţii imposibil de realizat ori excesive.
În iunie 1990, K. W. a fost condamnat la 30 de luni de închisoare pentru răpire. Potrivit unui raport psihiatric, adresat comisiei de eliberări condiţionate imediat după condamnarea sa, acesta nu suferea de nicio problemă psihică, însă era un recidivist şi un psihopat asocial. La începutul anului 1991, acesta a beneficiat de două permisiuni de a ieşi temporar din penitenciar, fiecare dintre acestea fiind precedate de un aviz medical. În iunie 1991, K. W. a beneficiat de o nouă permisiune, însă nu a revenit în penitenciar. Poliţia a fost informată la patru ore de la momentul la care trebuia să revină şi l-a înregistrat în fişierul naţional informatic al poliţiei cu persoane căutate, iar datele sale au fost comunicate tuturor forţelor de poliţie. În octombrie 1991, acesta a ucis-o pe fiica reclamantei.
Art. 2. Aceasta dispoziţie impune statelor obligaţia pozitivă de a lua măsurile necesare pentru a proteja viaţa oricărei persoane de sub jurisdicţia lor. Întinderea acestei obligaţii depinde în principal de alegerile operaţionale care trebuie realizate, întrucât nu se pot impune autorităţilor obligaţii imposibil de realizat ori excesive. În speţă, niciun element nu permite să se afirme că autorităţile au cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască faptul că K. W. risca să comită o crimă violentă dacă beneficia de un permis de ieşire din penitenciar. Nu exista niciun diagnostic medical care să indice vreo boală mentală de care să sufere acesta, iar anterior fugii sale, el revenise de două ori în penitenciar în deplină ordine. De asemenea, nu se poate susţine că cineva ar fi putut să anticipeze atunci când K. W. nu a revenit din permisie, că există un risc ca acesta să comită o crimă. De aceea, Curtea a considerat că statul nu şi-a încălcat obligaţiile pozitive ce îi reveneau în temeiul art. 2 din Convenţie.
| ← Benham contra Marea Britanie - Detenţie licită Casarea unei... | O'Hara contra Marea Britanie - Arestare Motive plauzibile... → |
|---|
