CEDO, secţia III, deciziaButler c. Marea Britanie, 27 iunie 2002, 41661/98
Curtea a considerat că utilizarea unor prezumţii de fapt, în măsura în care astfel de prezumţii sunt rezonabile, nu este în contradicţie cu prevederile Convenţiei.
Reclamantul, mare parior pe cursele de cai, deţinea frecvent sume de bani lichizi importante pentru a putea juca. Constatând că poate evita plata unor impozite dacă pariază în străinătate, reclamantul a decis să îşi cumpere un apartament în Spania, motiv pentru care a consultat în avocat în septembrie 1996. Întrucât i-a fost frică să transporte banii lichizi el însuşi, i-a dat 240 000 lire sterline unui prieten, H., ce urma să îşi petreacă vacanţa în Spania, indicându-i că are nevoie e o parte din bani pentru a-şi cumpăra apartamentul şi de o parte pentru a paria la cursa hipică de la Paris, unde urmau să se întâlnească. Serviciile vamale au controlat maşina lui H. şi au găsit banii. Acesta a explicat care era destinaţia sumei, însă, în baza unei legi privind traficul de stupefiante, o instanţă a autorizat confiscarea banilor, dat fiind că legea stabilea o prezumţie că astfel de sume de bani sunt utilizate pentru traficul de droguri. Instanţa a mai afirmat că pe bani s-au găsit urme de canabis, iar banii erau în bancnote scoţiene, utilizate cu precădere de către traficanţii de droguri. În plus, instanţa a mai luat în calcul faptul că sudul Spaniei este un important nod în traficul de droguri. Pentru aceste motive, instanţa a considerat că explicaţiile reclamantului sunt insuficiente şi a declarat că există o probabilitate mare ca suma să fie destinată cumpărării de droguri. Statul a indicat Curţii că reclamantul nu a furnizat nici o probă asupra faptului că ar fi câştigat sume mari de bani la pariuri.
Art. 6 § 2. Domeniul de aplicabilitate. Curtea a constatat că reclamantul nu a făcut niciodată obiect al unui proces penal. Decizia de confiscare este una de ordin preventiv şi nu poate fi asimilată unei sancţiuni penale, întrucât se referă la retragerea de pe piaţă a unor sume de bani prezumate a fi utilizate în traficul internaţional de droguri. Procedura nu a implicat nici un fel de acuzaţie penală formulată contra reclamantului, care nu a fost niciodată considerat acuzat, astfel încât art. 6 § 2 nu este aplicabil.
Art. 1 din Protocolul nr. 1. Chiar dacă decizia de confiscare l-a privat pe reclamant de acea sumă de bani definitiv, Curtea a considerat că măsura ţine de dreptul statului de a reglementa folosinţa lucrurilor în interesul general al societăţii. Pentru a verifica dacă s-a păstrat un just echilibru între interesul general al societăţii de a eradica traficul de droguri şi dreptul de proprietate al reclamantului, trebuie plecat de la marja de apreciere extrem de importantă pe care o au statele în luarea unor măsuri concrete care să împiedice traficul cu substanţe stupefiante. Curtea a considerat că utilizarea unor prezumţii de fapt, în măsura în care astfel de prezumţii sunt rezonabile, nu este în contradicţie cu prevederile Convenţiei. O astfel de concluzie este cu atât mai mult valabilă în speţă, unde nu a existat vreun proces penal pe fond, care să conducă la condamnarea penală a reclamantului. Curtea a constatat că pentru a justifica confiscarea, autorităţile s-au bazat pe anumite elemente circumstanţiale, pe care reclamantul a putut să le conteste în faţa unei instanţe. El a putut să probeze legitimitatea scopurilor deplasării sale în Spania şi a faptului că transportă o sumă de bani atât de mare în numerar. De aceea, Curtea a considerat că atingerea adusă dreptului de proprietate al reclamantului nu este disproporţionată, astfel că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu a fost violat.
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Butler contra Marea Britanie - Confiscare. Prezumţie legală. Admisibilitate.
