Cauza Dobrescu contra Romaniei - Casa nationalizata Respingerea cererilor de revendicare

Comentarii

0

Traducere din limba franceză

Consiliul Europei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Secţia a III-a

HOTĂRÂREA

din 7 octombrie 2008

în Cauza Dobrescu împotriva României

(Cererea nr. 3565/04)

Strasbourg

Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute în art. 44 alin. (2) din Convenţie. Poate suferi modificări de formă.

În Cauza Dobrescu împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din:

Josep Casadevall, preşedinte,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Egbert Myjer,

Ineta Ziemele,

Luis López Guerra,

Ann Power, judecători,

şi Santiago Quesada, grefier de secţie,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 16 septembrie 2008,

a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află cererea nr. 3565/04, introdusă împotriva României de un cetăţean al acestui stat, doamna Marioara Dobrescu (reclamanta), care a sesizat Curtea la data de 12 decembrie 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).

2. Reclamanta este reprezentată de domnul A. Neguţu, avocat la Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său guvernamental, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.

3. La data de 27 februarie 2006, Curtea a hotărât să comunice Guvernului cererea. Aşa cum prevede art. 29 alin. 3 al Convenţiei, ea a hotărât de asemenea că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.

ÎN FAPT

I. Circumstanţele cauzei

4. Reclamanta s-a născut în anul 1924 şi locuieşte la Bucureşti.

5. În anul 1922, D.E. a primit cu titlu de dotă un bun imobiliar compus din trei case şi din terenul aferent în suprafaţă de 523 m², situat în sectorul 1 Bucureşti, la numerele 69, 69A şi 69B din strada General Berthelot. Fiecare casă avea două camere la parter şi trei camere la etaj, plus alte dependinţe.

6. În anii 1950 casa a fost naţionalizată.

7. În anul 1979 D.E. a decedat. Unicul moştenitor era fratele său, D.N.M. La decesul acestuia, în anul 1997, soţia sa, reclamanta, a fost unica sa moştenitoare.

1. Acţiune în revendicare a bunului situat la nr. 69

8. În anul 1996 D.N.M. a sesizat Judecătoria Bucureşti (Judecătoria) cu o acţiune în revendicare împotriva Consiliului municipal privind retrocedarea bunului situat la nr. 69 de pe strada General Berthelot. Acţiunea a fost continuată de reclamantă după decesul soţului său.

9. Prin sentinţa definitivă din data de 11 iunie 1997 Judecătoria a admis acţiunea, a constatat că reclamanta era singura proprietară a bunului în chestiune şi a ordonat Consiliului municipal să i-l restituie.

10. La data de 9 ianuarie 1998 reclamanta a solicitat instanţei să clarifice dispozitivul sentinţei din data de 11 iunie 1997 adăugând că acesta se referea şi la casele situate la numerele 69A şi 69B şi la terenurile aferente.

11. Prin sentinţa din data de 25 ianuarie 1998 instanţa a admis parţial cererea şi a reţinut că sentinţa respectivă viza de asemenea terenul aferent casei situate la nr. 69. Aceasta a respins totuşi cererea privind bunurile situate la nr. 69A şi 69B pe motiv că reclamanta nu a cerut retrocedarea acestor bunuri prin acţiunea introductivă. Această sentinţă a devenit definitivă prin neapelare.

12. La data de 2 iulie 1998 reclamanta a fost pusă în posesia bunului situat la nr. 69.

2. Acţiunea în revendicare şi în anulare a contractului de vânzare privind bunul situat la nr. 69A

13. Printr-un contract din data de 17 februarie 1997 statul a vândut casa situată la nr. 69A familiei M care o ocupa în calitate de chiriaş.

14. În anul 1999 reclamanta a sesizat Tribunalul Bucureşi (Tribunalul) cu o acţiune împotriva Consiliului municipal şi a cumpărătorilor privind retrocedarea bunului situat la nr. 69A şi anularea contractului de vânzare.

15. Prin hotărârea judecătorească din data de 13 aprilie 2001, Tribunalul a admis acţiunea reţinând că naţionalizarea a fost nelegală. Prin urmare, a anulat contractul şi a ordonat cumpărătorilor să restituie bunul reclamantei.

16. În urma apelului înaintat de cumpărători, această hotărâre a fost confirmată prin decizia Curţii de Appel Bucureşti (Curtea de Apel) din data de 28 noiembrie 2001.

17. Prin decizia din data de 19 iunie 2003 Curtea Supremă de Justiţie (Curtea Supremă) a admis recursul cumpărătorilor. Confirmând caracterul nelegal al naţionalizării, Curtea Supremă a respins acţiunea pe motiv că cumpărătorii au fost de bună credinţă în momentul încheierii contractului.

3. Acţiunea în revendicare şi în anulare a contractelor de vânzare privind bunul situat la nr. 69B

18. Prin contractele încheiate la data de 20 ianuarie şi 3 februarie 1997, statul a vândut casa situată la nr. 69B familiilor P. şi M. care o ocupau în calitate de chiriaşi.

19. În anul 1999 reclamanta a sesizat Tribunalul cu o acţiune împotriva Consiliului municipal şi cumpărătorilor privind retrocedarea bunului situat la nr. 69B şi anularea contractelor de vânzare.

20. Prin hotărârea judecătorească din data de 27 februarie 2001, Tribunalul a admis acţiunea reţinând că naţionalizarea a fost nelegală. Prin urmare, a anulat contractul şi a ordonat cumpărătorilor să restituie bunul reclamantei.

21. În urma apelului înaintat de cumpărători, această hotărâre a fost confirmată prin decizia Curţii de Apel din data de 10 septembrie 2001.

22. Prin decizia din data de 19 iunie 2003 Curtea Supremă a admis recursul cumpărătorilor şi a respins acţiunea pe motiv că, fiind de bună credinţă în momentul încheierii contractelor şi bazându-se pe o aparenţă de drept în privinţa titularului dreptului de proprietate, cumpărătorii trebuia protejaţi în ciuda faptului că statul intrase nelegal în posesia bunului.

4. Cererea administrativă în temeiul Legii nr. 10/2001

23. În temeiul Legii nr. 10/2001, la data de 30 iulie 2001, reclamanta a adresat Primăriei o cerere administrativă având drept obiect bunurile situate la nr. 69A şi 69B. Această cerere nu a fost examinată până în momentul de faţă.

II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNE PERTINENTE

24. Prevederile legale şi jurisprudenţa interne pertinente în speţă sunt descrise în Hotărârile Brumărescu împotriva României ([GC], nr. 28342/95, CEDH 1999-VII, paragrafele 31-33), Străin şi alţii împotriva României (nr. 57001/00, CEDH 2005-VII, paragrafele 19-26), Păduraru împotriva României (nr. 63252/00, paragrafele 38-53, 1 decembrie 2005) şi Tudor împotriva României (nr. 29035/05, paragrafele 15-20, 17 ianuarie 2008).

ÎN DREPT

I. Asupra pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie

25. Reclamanta se plânge de o atingere adusă dreptului său la respectarea bunurilor din cauza respingerii acţiunilor privind bunurile situate la nr. 69A şi 69B din str. General Berthelot în ciuda recunoaşterii de către instanţe a caracterului nelegal al naţionalizării bunurilor. Aceasta invocă art. 1 din  Protocolul nr. 1 care prevede următoarele:

"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."

A. Asupra admisibilităţii

26 Guvernul invocă excepţia de incompatibilitate ratione materiae, considerând că reclamanta nu dispunea de un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, în măsura în care nicio hotărâre judecătorească nu a recunoscut, în dispozitivul său, nelegalitatea naţionalizării în condiţiile în care în dreptul român numai dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti se bucură de autoritatea de lucru judecat. El concluzionează că deciziile din data de 19 iunie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie nu pot conferi reclamantei o speranţă legitimă în privinţa retrocedării bunurilor.

27. Reclamanta nu a prezentat observaţii asupra acestui punct.

28. Curtea consideră că problema incompatibilităţii ratione materiae este strâns legată de esenţa plângerii reclamantei şi deci că trebuie alăturată fondului. Mai mult, ea constată că această plângere nu este în mod manifest neîntemeiată în sensul art. 35 alin. 3 din Convenţie şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. O declară deci admisibilă.

B. Asupra fondului

29. Guvernul subliniază că reclamanta a folosit calea prevăzută de Legea nr. 10/2001. Acesta reaminteşte în această privinţă reforma instituită de Legea nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001, reformă având drept obiectiv accelerarea procedurii de retrocedare şi, în cazul în care această retrocedare se dovedeşte a fi imposibilă, acordarea unei despăgubiri reclamanţilor constând în acordarea de titluri de participare în calitate de acţionari la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea), organizat sub forma unei societăţi pe acţiuni. El concluzionează că reparaţia prevăzută de legislaţia română răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii şi că în speţă a fost păstrat echilibrul just dintre interesul general şi drepturile reclamantei.

30. Reclamanta insistă asupra atingerii aduse dreptului său de proprietate, consideră că actualul cadru legislativ nu-i permite să obţină o reparaţie adecvată şi evidenţiază că oricum cererea sa administrativă întemeiată pe Legea nr. 10/2001 nu a fost examinată până în acest moment.

31. Curtea observă că în procedurile soluţionate definitiv prin deciziile din data de 19 iunie 2003 ale Curţii Supreme de Justiţie, instanţele naţionale au recunoscut nelegalitatea naţionalizării bunurilor situate la nr. 69A şi 69B din str. General Berthelot. Ea consideră că această constatare a nelegalităţii, care de altfel nu a fost schimbată prin căile de atac, are drept efect recunoaşterea, indirect şi cu efect retroactiv, dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunurilor respective. În plus, Curtea constată că acest drept nu era revocabil şi nu a fost nici contestat nici infirmat până astăzi (a se vedea printre multe altele Străin şi alţii citată anterior, paragraful 38 ; Sebastian Taub împotriva României, nr. 58612/00, paragraful 37, 12 octombrie 2006; Gabriel împotriva României, nr. 35951/02, paragrafele 25-26, 8 martie 2007  şi Aldea împotriva României, nr. 36992/03, paragraful 24, 24 ianuarie 2008). Pe baza celor de mai sus, Curtea consideră că argumentul Guvernului potrivit căruia nelegalitatea naţionalizării nu a fost reţinută în dispozitivele hotărârilor judecătoreşti ci în considerentele lor, nu poate justifica o abordare diferită în cazul în speţă.

32. Prin urmare Curtea consideră că reclamanta avea un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.

33. Aceasta reaminteşte că a soluţionat de mai multe ori cauze ce au ridicat probleme similare celor din cauza în speţă, în care a concluzionat că a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (a se vedea între altele cauza Porteanu împotriva României, nr. 4596/03, paragrafele 32-35, 16 februarie 2006).

34. Ea reafirmă în special că, în contextul legislativ românesc de reglementare a acţiunilor în revendicare imobiliare şi a retrocedării bunurilor naţionalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a unui bun al altuia unor terţi de bună credinţă, chiar şi atunci când este anterioară confirmării definitive în justiţie a dreptului de proprietate al altuia, reprezintă o privare de bun (Porteanu citată anterior, paragraful 32). O asemenea privare, combinată cu lipsa totală a despăgubirii, este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 (Străin citată anterior, paragrafele 39, 43 şi 59). În plus, nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 de modificare a acesteia nu iau în calcul prejudiciul suferit datorită lipsei prelungite a despăgubirii persoanelor care, la fel ca reclamanta, au fost private de bunurile lor (Porteanu citată anterior, paragraful 34).

35. După ce a examinat toate elementele ce i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus nicio faptă şi niciun argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul prezent.

36. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea consideră că în cazul în speţă încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunurilor sale, combinată cu lipsa totală a despăgubirii, a făcut-o să sufere o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1.

37. Prin urmare, trebuie respinsă excepţia întemeiată pe incompatibilitatea ratione materiae şi concluzionat că în speţă a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.

II. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie

38. În conformitate cu art. 41 din Convenţie,

"În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă."

A. Prejudiciu

39. În ceea ce priveşte prejudiciul material, reclamanta solicită în principal retrocedarea bunurilor situate în sectorul 1 Bucureşti, la nr. 69A şi 69B din strada General Berthelot. În subsidiar aceasta solicită 800.000 euro pentru valoarea de piaţă a bunurilor.  Ea prezintă un raport de expertiză potrivit căruia valoarea bunurilor în discuţie este de 711.020 euro, adică 327.780 euro pentru cele două case şi 383.340 euro pentru terenurile aferente.

40. Aceasta solicită de asemenea 10.000 euro pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit datorită atingerii adusă dreptului său de proprietate.

41. Guvernul prezintă un alt raport de expertiză potrivit căruia valoarea de piaţă a celor două bunuri se ridică la 410.870 euro, adică 236.209 euro pentru bunul situat la nr. 69B (132.825 euro pentru casă şi 103.384 euro pentru terenul aferent) şi 174.661 euro pentru bunul situat la nr. 69A (107.231 euro pentru casă şi 67.430 euro pentru terenul aferent).

42. În ceea ce priveşte suma solicitată pentru prejudiciul moral, Guvernul consideră că este excesivă.

43. Reclamanta contestă expertiza prezentată de Guvern, estimând că suprafeţele caselor şi terenurilor nu au fost calculate corect, că preţurile reale de pe piaţa imobiliară nu au fost luate în calcul şi că estimarea valorii totale este astfel inferioară valorii reale a bunurilor. Ea prezintă în sprijinul susţinerii sale punctul de vedere exprimat de experţii autori ai expertizei pe care a prezentat-o personal.

44. Curtea reţine că reclamanta era proprietara ansamblului de bunuri imobiliare situate la nr. 69A şi 69B, a căror naţionalizare a fost recunoscută drept nelegală.

45. În speţă, aceasta consideră că retrocedarea bunurilor imobiliare situate la Bucureşti, în sectorul 1 la nr. 69A şi  69B din str. General Berthelot şi compuse din două case şi din terenurile aferente, ar repune reclamanta pe cât posibil într-o situaţie echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încălcate. Dacă statul pârât nu va proceda la o asemenea retrocedare în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, Curtea decide că Guvernul va trebui să plătească reclamantei, pentru prejudiciul material, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunurilor.

46. În ceea ce priveşte valoarea bunurilor, Curtea relevă diferenţa importantă care există între sumele indicate în expertiza prezentată de reclamantă şi cele menţionate în expertiza prezentată de Guvern. Ţinând cont de informaţiile de care dispune asupra preţurilor pieţii imobiliare locale şi de probele prezentate de părţi, Curtea estimează valoarea de piaţă actuală a bunurilor la 500.000 euro.

47. În ceea ce priveşte cererea reclamantei cu titlu de prejudiciu moral, Curtea consideră că evenimentele în cauză au provocat neplăceri şi incertitudini, pentru care suma de 2.000 euro reprezintă o reparaţie echitabilă.

B. Costuri şi cheltuieli

48. Reclamanta nu cere rambursarea costurilor şi cheltuielilor.  Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea costurilor şi cheltuielilor decât în măsura în care a cerut-o. În consecinţă, în cazul în speţă, Curtea decide să nu-i aloce reclamantei nici o sumă cu acest titlu.

C. Majorări de întârziere

49. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte marginale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

CURTEA,

ÎN UNANIMITATE:

1. alătură fondului excepţia preliminară a Guvernului întemeiată pe incompatibilitatea ratione materiae şi o respinge ;

2. declară cererea admisibilă ;

3. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 ;

4. hotărăşte:

a) că statul pârât trebuie să restituie reclamantei bunurile imobiliare situate în Bucureşti, str. General Berthelot nr. 69A şi 69B, sector 1, format din două case şi din terenurile aferente, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie ;

b) că în caz de nerestituire statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în acelaşi termen de trei luni, 500.000 euro (cinci sute mii euro), la care se va adăuga orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul material ;

c) că statul pârât trebuie să-i plătească de asemenea 2.000 euro (două mii euro), la care se va adăuga orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral ;

d) că sumele menţionate la lit. b) şi c) vor fi convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plăţii ;

e) că, începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, suma va fi majorată cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.

5. Respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru rest.

Întocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 7 octombrie  2008, în temeiul art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament.

Josep Casadevall,

preşedinte

Santiago Quesada,

grefier