Eliana Nistorescu impotriva Romaniei - Actiune in revendicare imobil Retrocedare Lipsa despagubirii
| Comentarii |
|
Traducere din limba franceză
Consiliul Europei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Secţia a III-a
HOTĂRÂREA
din 17 iunie 2008
în Cauza Nistorescu împotriva României
(Cererea nr. 15517/03)
Strasbourg
Definitivă la 17.09.2008
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute în art. 44 alin. (2) din Convenţie. Poate suferi modificări de formă.
În Cauza Nistorescu împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din:
Josep Casadevall, preşedinte,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 27 mai 2008,
a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 15517/03, introdusă împotriva României de o cetăţeană a acestui stat, doamna Eliana Nistorescu (reclamanta), care a sesizat Curtea la data de 18 martie 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanta este reprezentată de doamna Alexandra Pandrea, avocată la Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său guvernamental, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La 11 aprilie 2007, Curtea a hotărât să comunice Guvernului cererea. Aşa cum prevede art. 29 alin. 3 al Convenţiei, ea a hotărât de asemenea că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanta s-a născut în 1952 şi locuieşte la New York.
5. În 1950 statul a intrat în posesia unui bun imobiliar situat la Bucureşti, Intrarea Prof. Iuliu Valaori nr. 4 compus din două apartamente.
6. Printr-o sentinţă din 30 aprilie 1999 Judecătoria Bucureşti a admis acţiunea în revendicare a celor două apartamente menţionate anterior intentată de reclamantă şi V.R. împotriva statului. Instanţa a considerat că naţionalizarea apartamentelor respective era ilegală şi a dispus ca Consiliul local să le retrocedeze reclamantei şi lui V.R. în calitate de proprietari comuni. Nefiind apelată, această sentinţă a devenit definitivă.
7. Printr-o hotărâre din 4 august 1999 Primarul municipiului Bucureşti a dispus retrocedarea apartamentelor reclamantei şi lui V.R. El a considerat de asemenea că cele două apartamente erau ocupate de soţii B. şi N., care le-au cumpărat în decembrie 1996, în baza dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
8. La 30 decembrie 1999 reclamanta şi V.R. au sesizat Judecătoria Bucureşti cu o acţiune îndreptată împotriva Primăriei Bucureşti şi a soţilor B. şi N., privind anularea contractelor de vânzare încheiate între stat şi aceştia din urmă. Ele au menţionat că naţionalizarea era ilegală şi că părţile contractante au fost de rea credinţă în momentul încheierii contractelor. Printr-o decizie definitivă din 30 septembrie 2002 Curtea de Apel Bucureşti a respins această acţiune, pe motiv că contractele nu erau de natură ilicită şi că din probe nu reieşea că părţile au fost de rea credinţă în momentul încheierii acestora.
9. După adoptarea Legii nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind retrocedarea bunurilor naţionalizate abuziv, reclamanta a cerut să fie despăgubită pentru pierderea bunului său la nivelul valorii de piaţă a acestuia, potrivit prevederilor legii respective. Nici până astăzi reclamanta nu a fost despăgubită.
II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNE PERTINENTE
10. Prevederile legale şi jurisprudenţa interne pertinente sunt descrise în Hotărârile Brumărescu împotriva României ([GC], nr. 28342/95, CEDH 1999-VII, pag. 250-256, paragrafele 31-33), Străin şi alţii împotriva României (nr. 57001/00, CEDH 2005-VII, paragrafele 19-26), Păduraru împotriva României (nr. 63252/00, paragrafele 38-53, 1 decembrie 2005) şi Tudor împotriva României (nr. 29035/05, paragrafele 15-20, 17 ianuarie 2008).
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1
11. Reclamanta se plânge că a suferit o atingere adusă dreptului său la respectarea bunurilor sale din cauza imposibilităţii de a beneficia de apartamentele al cărei proprietar comun a fost recunoscută printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă. Ea invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie care prevede următoarele:
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilităţii
12. Curtea constată că această plângere nu este în mod manifest neîntemeiată în sensul art. 35 alin. 3 din Convenţie. De asemenea, ea constată că aceasta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate şi o declară deci admisibilă.
B. Asupra fondului
13. Guvernul îşi reiterează argumentele prezentate anterior în cauze similare.
14. Reclamanta contestă caracterul real şi efectiv al sistemului de compensare pus la punct de Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, subliniind că fondul Proprietatea nu funcţionează efectiv.
15. Curtea a afirmat deja în numeroase cauze că încălcarea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra bunurilor lor vândute de către stat terţilor care le ocupau în calitate de chiriaşi, combinată cu lipsa totală a despăgubirii la nivelul valorii bunului este incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 (Străin citat anterior, paragrafele 39, 43 şi 59; Porteanu împotriva României, nr. 4596/03, paragraful 35, 16 februarie 2006).
16. În cazul în speţă, Curtea nu are niciun motiv ca să se îndepărteze de abordarea sa în cauzele citate anterior. Vânzarea de către stat a bunului reclamantei continuă să o împiedice şi astăzi pe interesată să beneficieze de dreptul său de proprietate recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Curtea consideră că o asemenea situaţie echivalează cu o privare de proprietate de facto şi constată că această situaţie se prelungeşte de peste opt ani fără nicio despăgubire.
17. Curtea aminteşte că la vremea faptelor în dreptul intern nu exista o cale de atac eficientă capabilă să ofere reclamantei o despăgubire pentru această privare (Străin, citată anterior, paragrafele 23, 26-27, 55-56 ; Porteanu, citată anterior, paragrafele 23-24 şi 34-35). În plus, ea constată că nici până astăzi Guvernul nu a demonstrat că sistemul de despăgubire pus la punct în iulie 2005 de Legea nr. 247/2005 ar permite beneficiarilor acestei legi să obţină, potrivit unei proceduri şi unui calendar previzibile, o despăgubire în raport cu valoarea de piaţă a bunurilor de care au fost private.
18. Prin urmare s-a încălcat şi continuă să se încalce articolul 1 din Protocolul nr. 1.
II. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
19. În conformitate cu art. 41 din Convenţie,
"În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă."
A. Prejudiciu
20. Reclamanta cere 487.100 euro cu titlu de prejudiciu material, reprezentând valoarea de piaţă actuală a celor două apartamente în litigiu, a căror suprafaţă totală este de 324,88 m². Ea prezintă în sprijinul cererii sale un raport de expertiză din septembrie 2007. Ea cere de asemenea 10.000 euro cu titlu de prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit.
21. Guvernul constată că valoarea de piaţă a celor două apartamente este de 209.341 euro şi prezintă avizul unui expert din noiembrie 2007. El adaugă că reclamanta este proprietara în indiviziune a celor două apartamente şi că V.R. nu are calitatea de reclamantă în faţa Curţii.
În privinţa prejudiciului moral invocat, Guvernul consideră că nu există o legătură de cauzalitate între suma cerută cu acest titlu şi pretinsa încălcare a Convenţiei. El estimează că această sumă este, oricum, excesivă în raport cu jurisprudenţa Curţii în materie.
22. Curtea aminteşte că o hotărâre de constatare a încălcării implică pentru statul pârât obligaţia juridică, potrivit Convenţiei, de a pune capăt încălcării şi de a-i înlătura consecinţele. Dacă dreptul intern nu permite înlăturarea decât parţial a consecinţelor acestei încălcări, articolul 41 din Convenţie conferă Curţii puterea de a acorda o reparaţie părţii vătămate prin actul sau omisiunea în privinţa cărora a fost constatată încălcarea Convenţiei.
23. Printre elementele luate în considerare de Curte atunci când statuează în materie figurează prejudiciul material, adică pierderile suportate efectiv ca efect direct al pretinsei încălcări şi prejudiciul moral, adică reparaţia stării de nelinişte, a neplăcerilor şi incertitudinilor reieşite din această încălcare, precum şi alte prejudicii nemateriale (a se vedea, printre altele, Ernestina Zullo împotriva Italiei, nr. 64897/01, paragraful 25, 10 noiembrie 2004).
24. În cazul în speţă, în privinţa stabilirii sumei prejudiciului material, Curtea constată că reclamanta şi Guvernul au prezentat fiecare o evaluare a apartamentelor în litigiu. Curtea relevă de asemenea că din dosar reiese că reclamanta şi V.R. erau coproprietarii apartamentelor, reclamanta fiind proprietara a jumătate din bunurile în cauză (a se vedea paragraful 6 de mai sus). În măsura în care din documentele şi informaţiile prezentate de părţi nu reiese că reclamanta şi V.R. au împărţit apartamentele în cauză, Curtea nu poate cere Guvernului să retrocedeze în întregime sau parţial reclamantei apartamentele menţionate.
25. Ţinând cont de informaţiile de care dispune asupra preţurilor de pe pieţa imobiliară locală şi statuând în echitate, Curtea estimează valoarea de piaţă actuală pentru partea reclamantei în apartamentele în litigiu la 200.000 euro.
26. În privinţa cererii reclamantei cu titlu de prejudiciu moral, Curtea consideră că evenimentele în cauză au implicat pentru ea neplăceri şi incertitudini şi că suma de 2.000 euro reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit.
B. Costuri şi cheltuieli
27. Reclamanta cere de asemenea 2.000 lei noi româneşti (RON) pentru costurile şi cheltuielile suportate în faţa Curţii şi prezintă o copie a contractului de asistenţă juridică precum şi a chitanţei de plată.
28. Guvernul nu se opune acestei rambursări.
29. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea costurilor şi cheltuielilor decât în măsura în care se stabileşte realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului lor. În cauză, ţinând cont de elementele de care dispune şi de criteriile menţionate anterior, Curtea consideră rezonabil să aloce reclamantei suma de 550 euro cu titlu de onorarii ale avocatului.
C. Majorări de întârziere
30. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte marginale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE:
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
3. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să restituie reclamantei, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie, sumele următoare, convertite în lei româneşti la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:
i) 200.000 euro (douăsute mii euro) pentru prejudiciul material şi 2.000 euro (două mii euro) pentru prejudiciul moral, la care se va adăuga orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit,
i) 550 euro (cinci sute cinci zeci euro) la care se va adăuga orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit pentru reclamantă, pentru costuri şi cheltuieli ;
b) că, începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, suma va fi majorată cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.
4. Respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru rest.
Întocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 17 iunie 2008, în temeiul art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
| ← Rabinovici contra Romaniei - Imobil nationalizat vandut de stat... | Elisa si Alexandru Gabriel Filotti contra Romaniei - Imobil... → |
|---|
