CÎRSTOIU contra României - Imobil naţionalizat ilegal. Vânzare către chiriaşi. Respingerea acţiunii în revendicare introdusă de fostul proprietar contra chiriaşilor.
| Comentarii |
|
Imobil naţionalizat ilegal. Vânzare către chiriaşi. Respingerea acţiunii în revendicare introdusă de fostul proprietar contra chiriaşilor. Lipsa despăgubirii. Dreptul la respectul bunurilor - art. 1 al Protocolului nr. 1
în contextul legislativ român care guvernează acţiunile în revendicare imobiliară şi restituirea bunurilor naţionalizate de către regimul comunist, vânzarea de către stat a bunului altuia unor terţi de bună-credinţă, chiar anterioară confirmării în justiţie, în mod definitiv, a dreptului de proprietate al altuia, constituie o privare de bun care, coroborată cu absenţa totală a unei despăgubiri de peste 10 ani (în prezent fondul Proprietatea nu funcţionează într-o manieră susceptibilă de a conduce la acordarea efectivă a unei despăgubiri în pofida O.U.G. nr. 81/2007 privitoare la accelerarea procedurii de despăgubire pentru imobilele preluate abuziv de stat şi nici cadrul legislativ existent conferit de Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, nu ia în calcul prejudiciul suferit ca urmare a absenţei prelungite a despăgubirii pentru persoanele care s-au văzut în imposibilitatea de a se folosi de bunurile lor restituite în baza unor hotărâri definitive) a făcut ca reclamantul să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor sale, garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1: încălcare.
Cauza CÎRSTOIU împotriva României, hotărârea din 12 februarie 2008
Comunicată la 4 martie 2008 Cererea nr. 22281/05
în cauza Cîrstoiu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturi lor Omului (Secţia a lll-a), într-o cameră compusă din: Josep Casadevall, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie, după deliberarea din camera de consiliu, de la data de 12 februarie 2008, a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
Procedura
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 22281/05), îndreptată împotriva României, de un resortisant al acestui stat, dl. Mihai Cîrstoiu («reclamantul»), care a sesizat Curtea la 9 iunie 2005, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale («Convenţia»).
2. Guvernul român («Guvernul») este reprezentat prin agentul dl. Răzvan-Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La 1 7 mai 2006, Curtea a decis să comunice Guvernului cererea. în baza dispoziţiilor art. 29 alin. (3), ea a decis să examineze în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul cauzei.
ÎN FAPT
I. împrejurările cauzei
4. Reclamantul s-a născut în 1946 şi locuieşte la Pucioasa.
5. în 1950, în baza Decretului nr. 92/1950, bunul imobil (compus dintr-o casă şi terenul aferent) situat în str. Johannes Kepler, nr. 67 din Bucureşti, care aparţinuse lui S.S. şi V.S., a fost naţionalizat.
6. La 16 noiembrie 1993, ca urmare a unei acţiuni în revendicare imobiliară, S.S. şi V.S. au obţinut o hotărâre definitivă prin care se constata nelegalitatea naţionalizării imobilului sus-menţionat şi prin care autorităţile erau obligate să îl restituie.
7. La 11 februarie 1994, reclamantul a cumpărat imobilul în cauză. Cu toate acestea, el s-a văzut în imposibilitatea de a intra în posesia întregului bun deoarece, în temeiul Legii nr. 112/1995, statul vânduse, la 5 septembrie 1996, apartamentul nr. 1 al acestui imobil, chiriaşului care îl ocupa.
8. La 20 iunie 1996, ca urmare a unui recurs în anulare introdus de procurorul general, Curtea Supremă de Justiţie a anulat hotărârea din 16 noiembrie 1993, hotărând că instanţele îşi depăşiseră competenţele cercetând legalitatea aplicării Decretului nr. 92/1950.
9. La 3 martie 1997, reclamantul a sesizat instanţele cu o acţiune în revendicare, îndreptată împotriva Consiliului Local Bucureşti, solicitând restituirea bunului imobiliar sus-menţionat.
10. Printr-o hotărâre definitivă din 4 aprilie 1997, Judecătoria Bucureşti a dispus restituirea imobilului către reclamant, constatând că acesta din urmă îl cumpărase conform legii, de la adevăraţii proprietari.
11. în 1997, reclamantul a cerut instanţelor să constate nulitatea contractului de vânzare din 5 septembrie 1996 şi să dispună restituirea bunului imobil. El arăta că naţionalizarea fusese abuzivă şi nelegală, că statul nu putea fi proprietarul legitim al bunului şi, prin urmare, nu putea să îl vândă în mod legal, şi că el era proprietarul în temeiul contractului de vânzare din 11 ianuarie 1994. Ulterior, el a renunţat la capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare din 5 septembrie 1996.
12. La sfârşitul procedurii, printr-o decizie din 9 decembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, recunoscând dreptul de proprietate al reclamantului, a respins acţiunea acestuia, motivând că chiriaşul era un cumpărător de bună-credinţă. Curtea de apel nu i-a acordat reclamantului nicio despăgubire.
13. La 14 februarie şi 10 august 2001, în baza Legii nr. 10/2001, V.S. şi reclamantul au depus la Primăria Bucureşti, două cereri de restituire a imobilului situat în str. Johannes Kepler, nr. 67 din Bucureşti. Nici până în prezent nu a fost dată vreo decizie.
II. Dreptul şi practica interne pertinente
14. Dispoziţiile legale şi jurisprudenţa internă pertinente sunt descrise în cauzele Brumărescu împotriva României [(GC), nr. 28342/95, CEDH 1999-VII, p. 250-256, §§31-33], Străin şi alţii împotriva României (nr. 57001/00, CEDH 2005-VII, §§ 19-26) şi Păduraru împotriva României (nr. 63252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005).
15. Legea nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 a fost modificată prin Legea nr. 247 publicată în M. Of. din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despăgubire, permiţându-le beneficiarilor să aleagă între o compensaţie sub formă de bunuri şi servicii şi o compensaţie sub formă de despăgubire bănească, echiva
lentă cu valoarea de piaţă a bunului care nu poate fi restituit în natură la momentul acordării sumei.
16. Dispoziţiile pertinente ale Legii nr. 10/2001 (republicată), aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, prevăd:
Art. 1
„(1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat,_ în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură.
(2) în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii_ , cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
(...)"
Art. 10
„(1) în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
(...)
(8) Valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului.
(9) Valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare."
Art. 20
„(1) Persoanele care au primit despăgubiri în condiţiile Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea în natură, cu obligaţia returnării sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele inflaţiei, dacă imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995_ , persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă corespunzătoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilită potrivit standardelor
internaţionale de evaluare. Dacă persoanele îndreptăţite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflaţiei, şi valoarea corespunzătoare a imobilului.
(...)"
17. Art. 13 şi art. 1 6 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, de asemenea pertinente în prezenta cauză, stipulează:
Art. 13
„(1) Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală_
Art. 16
(1) Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare_ şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire_ se predau_ Secretariatului Comisiei Centrale,_ nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001_ care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau_ Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor_ în termen de 10 zile de la data adoptării deciziilor/dispoziţiilor sau, după caz, a ordinelor..
(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
(6)_ societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
(7) în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare."
18. Funcţionarea societăţii pe acţiuni Proprietatea este descrisă în cauza Radu împotriva României {r. 13309/03, §§ 18-20, 20 iulie 2006).
19. Legea nr. 247/2005 a fost modificată ultima oară prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81 din 28 iunie 2007, publicată în M. Of. din 29 iunie 2007, privitoare la accelerarea procedurii de despăgubire pentru imobilele preluate abuziv de stat.
Conform art. 1 8 din titlul I al ordonanţei, atunci când Comisia centrală a decis acordarea de despăgubiri a căror valoare nu depăşeşte 500.000 lei noi româneşti («RON»), beneficiarii pot opta între acţiuni la Proprietatea şi acordarea de despăgubiri băneşti. Pentru valorile mai mari de 500.000 RON, cei interesaţi pot solicita despăgubiri băneşti în limita a 500.000 RON, iar pentru diferenţă li se vor atribui acţiuni la Proprietatea.
Conform art. 7 din titlul II al ordonanţei, în termen de şase luni de la intrarea în vigoare a ordonanţei, Guvernul va trebui să aprobe normele de desemnare a societăţii de administrare a fondului Proprietatea.
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
20. Reclamantul susţine că imposibilitatea de a dobândi proprietatea asupra apartamentului nr. 1 din casa situată în str. Johannes Kepler nr. 67, din Bucureşti, a nesocotit dreptul acestuia la respectarea bunurilor sale, aşa cum este recunoscut prin art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
A. Cu privire la admisibilitate
21. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este vădit nefondat, în temeiul art. 35 alin. (3) din Convenţie. Curtea arată că, de altfel, nu există niciun motiv de inadmisibilitate, hotărând să îl declare admisibil.
B. Cu privire la fond
22. Guvernul nu contestă existenţa unei ingerinţe în dreptul reclamantului la respectarea bunurilor acestuia. El arată că reclamantul s-a adresat autorităţilor competente, solicitând o despăgubire în temeiul Legii nr. 10/2001. El apreciază că ultima reformă în domeniu, adică Legea nr. 247/2005, prevede că, în cazul în care restituirea imobilului nu este posibilă, despăgubirea se
va face prin emiterea de titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea), la nivelul valorii bunului, stabilită prin expertiză. Guvernul conchide că despăgubirea prevăzută în legislaţia română răspunde exigenţelor art. 1 din Protocolul nr. 1 şi că întârzierea înregistrată în indemnizarea celor interesaţi nu rupe justul echilibru care trebuie păstrat între interesele în prezenţă.
23. Reclamantul contestă argumentele Guvernului. El susţine că Legea nr. 10/2001 nu îi este aplicabilă, deoarece este ulterioară procedurii prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra apartamentului în litigiu.
24. Curtea observă că reclamantul are o decizie definitivă şi irevocabilă prin care autorităţile sunt obligate să îi restituie bunul în litigiu. Aşa cum a mai constatat Curtea (a se vedea cauza Străin şi alţii, precitată, § 38), existenţa dreptului de proprietate al acestuia în temeiul amintitei hotărâri definitive nu era condiţionată de alte formalităţi.
25. Curtea aminteşte că a mai hotărât cu privire la faptul că vânzarea de către stat a unui bun al altuia, unor terţi de bună-credinţă, chiar dacă aceasta este anterioară confirmării în justiţie, în mod definitiv, a dreptului de proprietate al altuia, constituie o privare de proprietate. O astfel de privare, coroborată cu absenţa totală a despăgubirii, este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauza Străin şi alţii, precitată, §§ 39, 43 şi 59).
26. în plus, în cauza Păduraru, precitată, Curtea a constatat că statul nu şi-a îndeplinit obligaţia pozitivă de a acţiona în timp util şi în mod coerent faţă de problema de interes general a restituirii sau a vânzării imobilelor intrate în posesia lui, în baza decretelor de naţionalizare. Ea a mai considerat că incertitudinea generală astfel creată s-a răsfrânt asupra reclamantului, care s-a văzut în imposibilitatea de a dobândi totalitatea bunului său, câtă vreme dispunea de o decizie definitivă prin care statul era obligat să i-l restituie (cauza Păduraru, precitată, § 112).
27. în speţă, Curtea nu vede niciun motiv pentru care să se îndepărteze de cauzele precitate, situaţia de fapt fiind aproximativ aceeaşi. Ea reţine că vânzarea de către stat a unui bun cumpărat de reclamant, l-a împiedicat să se bucure de dreptul de proprietate recunoscut printr-o decizie definitivă şi irevocabilă.
28. întrucât Guvernul arată că reclamantul poate obţine titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea), în baza Legii nr. 10/2001, la nivelul valorii bunului, stabilit prin expertiză, Curtea reiterează constatarea sa anterioară, conform căreia Proprietatea nu funcţionează în prezent într-o manieră susceptibilă de a determina acordarea efectivă a unei
despăgubiri pentru reclamant (a se vedea, între altele, cauzele Radu, precitată, şi Ruxandra ionescu împotriva României, nr. 2608/02, 12 octombrie 2006). Mai mult, nici Legea nr. 10/2001 şi nici Legea nr. 247/2005, care o modifică, nu iau în calcul prejudiciul suferit ca urmare a absenţei prelungite a despăgubirii pentru persoanele care, asemeni reclamantului, s-au văzut în imposibilitatea de a se folosi de bunurile lor restituite în baza unor hotărâri definitive (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Porteanu, precitată, § 34).
29. Faţă de cele expuse, Curtea consideră că nerespec-tarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra apartamentului vândut de stat terţei persoane care îl ocupa în calitate de chiriaş, coroborată cu absenţa totală a despăgubirii mai mult de zece ani, l-a făcut pe acesta să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
30. în concluzie, a fost încălcată această dispoziţie.
II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenţie
31. Reclamantul denunţă caracterul neechitabil al procesului care s-a sfârşit prin decizia din 20 iunie 1996 a Curţii Supreme de Justiţie, având în vedere neres-pectarea principiului securităţii raporturilor juridice, absenţa accesului la o instanţă, ca urmare a refuzului instanţelor de a se declara competente în dezlegarea litigiului şi a neobservării termenului rezonabil. El invocă art. 6 alin. (1) din Convenţie care, în partea sa pertinentă cauzei, prevede:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî_ asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil_ "
32. Curtea reţine că cererea reclamantului vizează o procedură care s-a încheiat prin decizia din 20 iunie 1996 a Curţii Supreme de Justiţie şi în care acesta nu a fost parte (a se vedea supra, § 8). Rezultă că această cerere este incompatibilă ratione personae cu dispoziţiile Convenţie, în baza art. 35 alin. (3), şi trebuie respinsă în aplicarea art. 35 alin. (4).
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
33. în temeiul art. 41 din Convenţie,
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern
al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă".
A. Prejudiciu
34. Reclamantul pretinde, cu titlul de prejudiciu material, restituirea apartamentului nr. 1, situat la nr. 67 al străzii Johannes Kepler, în Bucureşti. în scrisoarea sa din 22 august 2006, el a apreciat valoarea de piaţă a bunului în litigiu la 150.000 euro, deşi a trimis un raport de expertiză asupra apartamentului şi terenului aferent, în care acestea erau estimate la 170.047 euro.
35. în sfârşit, reclamantul pretinde 30.000 euro cu titlul de prejudiciu moral pentru suferinţele cauzate de nesocotirea de către stat a dreptului său de proprietate.
36. în ceea ce priveşte prejudiciul material, Guvernul consideră că valoarea de piaţă a bunului în litigiu este de 90.707 euro şi depune un raport de expertiză în acest sens. Cu privire la prejudiciul moral, Guvernul apreciază, în primul rând, că nu există legătură de cauzalitate între prejudiciul moral invocat şi pretinsa încălcare a Convenţiei. El mai susţine şi faptul că un eventual prejudiciu moral ar fi suficient compensat prin constatarea încălcării. în subsidiar, Guvernul consideră că pretenţiile reclamantului sunt excesive.
37. Curtea aminteşte că a hotărât cu privire la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei, din pricina imposibilităţii reclamantului de a se bucura de bunul lui, ca urmare a vânzării acestuia de către stat, coroborată cu lipsa despăgubirii.
38. Curtea apreciază, în împrejurările cauzei, că restituirea bunului în litigiu l-ar plasa pe reclamant, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentă celei în care s-ar fi găsit dacă cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost nesocotite.
39. în situaţia în care statul pârât nu va proceda la o astfel de restituire, Curtea decide că acesta va trebui să îi plătească reclamantului, pentru prejudiciul material, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului litigios. Faţă de acest aspect, având în vedere cele precedente şi informaţiile de care dispune cu privire la preţul pe piaţa imobiliară locală, Curtea apreciază valoarea de circulaţie actuală a bunului la 120.000 euro.
40. Curtea mai consideră că evenimentele în cauză i-au putut provoca reclamantului o stare de incertitudine care nu poate fi compensată prin constatarea încălcării. Ea apreciază că suma de 2.000 euro reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit de reclamant.
B. Cheltuieli de judecată
41. Reclamantul nu a formulat nicio cerere cu acest titlu.
C. Dobânzi
42. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal, practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă cu privire la capătul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 şi inadmisibilă pentru rest;
2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. Hotărăşte
a) că statul pârât trebuie să îi restituie reclamantului apartamentul nr. 1 (precum şi terenul aferent), situat în str. Johannes Kepler, nr. 67 din Bucureşti, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenţie;
b) că în lipsa acestei restituiri, statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului în acelaşi termen de trei luni,
120.000 euro (o sută douăzeci mii euro), pentru prejudiciu material;
c) că în oricare din situaţii, statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului 2.000 euro (două mii euro) pentru prejudiciu moral;
d) că la sumele în cauză se va adăuga orice sumă datorată cu titlu de impozit, iar sumele în cauză vor fi convertite în moneda statului pârât, la cursul de schimb valabil la data plăţii;
e) că, începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru acordarea unui credit marginal, practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale;
4. Respinge cererea de satisfacţie echitabilă pentru rest.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 4 martie 2008, în aplicarea art. 77 alin. (2) şi
(3) din Regulament.
Santiago Quesada, Josep Casadevall,
Grefier Preşedinte
| ← VITAN contra României - Ofițer SIPA. Secretul corespondenței.... | BUDAYEVA şi alţii contra Rusiei - ARTICOLUL 2 Obligaţii pozitive → |
|---|
