COUTANT contra Franţei - Avocată amendată pentru un comunicat de presă în care denunţa „infamia procedurilor folosite de secţiile speciale ale justiţiei, sub pretextul luptei anti-teroriste": inadmisibilitate.
| Comentarii |
|
Cauza COUTANT împotriva Franţei (nr. 17155/03), decizia din 24 ianuarie 2008 [secţia a lil-a]
Procesul intitulat «Chalabi», după numele unuia dintre principalii arestaţi şi căruia reclamanta îi era avocată, a trezit vii proteste, emanând mai ales din rândul avocaţilor, care au denunţat organizarea unui proces de masă, ce părea incompatibil cu respectul dreptului la apărare. Reclamanta a publicat, în numele clientului ei, un comunicat de presă, parţial reluat într-o depeşă de Agenţia France-presse (AFP), în care denunţa „infamia procedurilor folosite de secţiile speciale ale justiţiei franceze, sub pretextul luptei anti-teroriste". Ministrul de interne a făcut plângere la procurorul Republicii, acuzând-o de defăimare publică a unei administraţii publice, în temeiul legii privind libertatea presei («Legea din 1881»), Reclamanta a susţinut că, având în vedere calitatea ei(de avocată şi de intimată, precum şi circumstanţele excepţionale ale procesului în cauză, judecătorii trebuiau să interpreteze în sens larg imunitatea prevăzută de Legea din 1 881, în scopul de a-i acorda beneficiul ei. în plus, ea a mai susţinut că, datorită profesiei sale, ea trebuia să denunţe practicile contrare Convenţiei şi că, din acest motiv, comunicatul ei se înscria în cadrul polemicii politice şi al dezbaterii de idei, admis de jurisprudenţa Curţii. Tribunalul corecţional a decis că declaraţiile în litigiu nu erau protejate de imunitate şi, subliniind caracterul defăimător al afirmaţiilor reclamantei, la adresa poliţiei naţionale, a găsit-o vinovată de delictul în cauză şi a condamnat-o la plata unei amenzi de 30.000 franci francezi (FRF) (aproximativ 4.575 euro). Avocata a fost condamnată la plata unei amenzi şi la plata în mod simbolic a unui franc, către Ministerul de Interne. Tribunalul a mai dispus şi publicarea unui comunicat prin care se anunţa condamnarea acesteia, în trei ziare alese de partea civilă. Reclamanta a declarat apel, invocând mai ales legitimitatea dezbaterii privitoare la modalităţile de aplicare luptei anti-teroriste, datoria acesteia de a vorbi în calitate de avocată, precum şi principiul libertăţii de exprimare consacrat de art. 10 din Convenţie. Curtea de apel a menţinut hotărârea atacată, cu privire la declararea vinovăţiei, însă a schimbat pedeapsa, reducând amenda la 10.000 FRF (aproximativ 1.525 euro).
Reclamanta a formulat recurs în casaţie, întemeindu-se pe art. 10 din Convenţie şi susţinând în principal că, prin condamnarea în cauză, i s-a adus atingere libertăţii sale de exprimare. Curtea de casaţie a respins recursul. Cu privire la imunitate, ea a apreciat că, atât timp cât comunicatul în litigiu nu era privit ca un înscris efectuat în faţa unei jurisdicţii, curtea de apel a făcut aplicarea exactă a legii. în sfârşit, ea a apreciat că avocata s-a exprimat deliberat în manieră părtinitoare şi răzbunătoare, fără cea mai mică prudenţă sau moderaţie, aruncând oprobriul asupra întregului corp al funcţionarilor de poliţie.
Inadmisibilă: Condamnarea reclamantei de către instanţele penale la o amendă pentru defăimarea publică a unei administraţii publice constituie o ingerinţă a autorităţilor publice în dreptul garantat de art. 10 din Convenţie. Această ingerinţă era prevăzută de lege şi urmărea un scop legitim, adică protejarea reputaţiei celuilalt, în speţă cea a serviciilor de poliţie, însărcinate cu lupta împotriva terorismului. Vizând necesitatea acesteia într-o societate democratică, Curtea este de părere că procesul «Chalabi» era atipic prin amploarea sa şi prin condiţiile materiale în care s-a desfăşurat. Aproximativ 50 de avocaţi ai apărării au refuzat să asiste la audieri şi au fost exprimate critici din partea organizaţiilor care acţionează în domeniul drepturilor omului şi din partea actorilor lumii judiciare. Cu toate acestea, reclamanta, la o săptămână după începerea procesului, a ales să se exprime pe calea unui comunicat de presă, reluat parţial de o depeşă a AFP, prin care denunţa condiţiile criticabile în care era interogat clientul ei, precum şi imposibilitatea de a-i asigura acestuia apărarea, în cadrul unui proces echitabil.
Or, niciun element nu tinde să arate că, în acele împrejurări, acest mod de exprimare constituia pentru cea în cauză unica modalitate de a pune în valoare mijloacele de apărare pe care înţelegea să le prezinte. Dimpotrivă, pe de o parte reclamanta nu a prezentat niciun mijloc de nulitate referitor la instrucţie şi, pe de altă parte, aceasta-în comunicatul în litigiu -depăşeşte cadrul apărării penale a clientului său, făcând un rechizitoriu general împotriva metodelor folosite de serviciile poliţieneşti şi judiciare, implicate în lupta împotriva terorismului. Curtea nu vede, deci, nicio contradicţie cu jurisprudenţa acesteia, în concluziile instanţelor naţionale, conform cărora afirmaţiile în litigiu, difuzate în exteriorul incintei judiciare, nu constituiau o apărare în sens procedural, dezvoltată în faţa unui tribunal, iar persoana interesată nu putea pretinde că ar beneficia de imunitatea prevăzută de Legea din 1881.
De altfel, jurisdicţiile interne, şi în special curtea de apel, au decis că anumite fragmente ale comunicatului aduceau atingere onoarei şi consideraţiei poliţiei naţionale, mai ales cele care denunţau utilizarea „mijloacelor teroriste", „practica raziei, după metode demne de gestapo şi de miliţie" sau „brutalităţile şi torturile din timpul reţinerii pe durata a patru zile, sub controlul judecătorilor secţiei speciale". Examinarea acestui comunicat de către jurisdicţiile naţionale din prima şi a doua instanţă a permis evaluarea clară a conţinutului afirmaţiilor publicate, mai ales în ceea ce priveşte criticile formulate public asupra aceluiaşi proces de către ordinul avocaţilor ori de alte personalităţi publice. Anumite expresii alese de reclamantă au depăşit limitele cerute de buna desfăşurare a dezbaterii de idei. Caracterul excesiv şi lipsa bazei faptice a afirmaţiilor în litigiu au fost agravate de faptul că proveneau de la o avocată. Reclamanta nu a dovedit măsura şi demnitatea cerute reprezentanţilor acestei profesii. Afirmaţiile ei vizau în mod special serviciile statului, însărcinate cu lupta împotriva terorismului. în această privinţă, autorităţile unui stat democratic trebuie să tolereze critica, chiar atunci când aceasta poate fi considerată ca provocatoare şi insultătoare, iar limitele admisibile ale criticii pot fi mai largi în anumite cazuri, pentru funcţionarii care acţionează în exercitarea funcţiei lor, decât pentru simplii particulari.
Cu toate acestea, autorităţile competente ale statelor au posibilitatea de a adopta, în calitatea pe care o au de garante ale ordinii publice, chiar măsuri penale, destinate a acţiona în manieră adecvată şi neexcesivă, la asemenea afirmaţii sau imputaţii defăimătoare, nefondate sau făcute cu rea-credinţă. Considerând caracterul injurios al declaraţiilor reclamantei, faţă de poliţia naţională, precum şi faptul că au fost difuzate public, prin intermediul presei, aplicarea unei sancţiuni penale persoanei interesate era legitimă, cu atât mai mult cu cât, dacă nivelul amenzii nu este neglijabil, nu ar putea fi considerat excesiv. Această sancţiune moderată, care, în plus, nu a avut nici o repercusiune asupra activităţii profesionale a reclamantei, a constituit un răspuns nedisproporţionat la afirmaţiile persoanei interesate. Astfel, având în vedere structura comunicatului în litigiu, calitatea de avocat a reclamantei şi caracterul măsurii amenzii, Curtea a hotărât că ingerinţa în cauză a fost proporţionată cu scopul urmărit, apreciind că instanţele naţionale au justificat această ingerinţă prin motive pertinente şi suficiente: vădit nefondată.
| ← ALBAYRAK contra Turciei - Sancţionarea disciplinară a unui... | E.B. contra Franţei - Refuzul de a acorda aprobarea pentru o... → |
|---|
