SHELLEY contra Marii Britanii - Decizia de a nu aplica un program de schimb de seringi destinate utilizatorilor de droguri în închisori
| Comentarii |
|
Cauza SHELLEY împotriva Marii Britanii (nr. 23800/06), decizia din 4 ianuarie 2008 [secţia a IV-a]
Deşi folosirea drogurilor este interzisă în închisorile din Marea Britanie statisticile oficiale au indicat că un procent semnificativ de deţinuţi şi-au injectat droguri în închisoare. Utilizarea în comun a acelor şi seringilor poartă riscul infectării cu viruşi precum cei a hepatitei B şi HIV.
Printre metodele disponibile de reducere a riscului sunt programele de schimb de seringi prin care echipamentul folosit este schimbat cu ace şi seringi sterile şi material dezinfectant. Un număr de studii a sugerat că programul de schimb de seringi este mai eficace decât dezin-fecţiaîn prevenirea transmiterii viruşilor şi aproape toate
autorităţile sanitare din Marea Britanie au conceput astfel de programe la dispoziţia publicului larg. Totuşi, cu excepţia unui program pilot într-o închisoare din Scoţia, programul de schimb de seringi nu este disponibil pentru populaţia din închisori. O schemă pentru aprovizionarea închisorilor cu tablete pentru dezinfectare a fost pusă în funcţiune începând cu anul 2004. Reclamantul, un deţinut cu privire la care nu s-a precizat dacă consuma sau nu droguri, a cerut permisiunea să solicite revizuirea judiciară a deciziei de a asigura tablete de dezinfecţie în locul programelor de schimb de seringi, deoarece era îngrijorat că tabletele nu pot face faţă riscurilor - care nu erau limitate la consumatorii de droguri - cauzate de folosirea în comun a acelor infectate. Cererea sa a fost respinsă. Refuzând o nouă cerere pentru a obţine permisiunea contestării deciziei, curtea de apel a notat că nu exista nicio probă satisfăcătoare cu privire la diferenţa de risc dintre cele două programe şi că rămânea o îngrijorare legitimă că un program de schimb de seringi putea mări utilizarea drogurilor şi numărul seringilor în închisoare.
(a) Inadmisibilă în privinţa art. 2, art. 3 şi art. 8 - (i) Statutul de victimă: De vreme ce reclamantul nu a specificat că era personal supus unui risc real şi iminent de infectare, plângerea sa nu poate fi privită ca interesând situaţia generală din sistemul penitenciar. Curtea nu a considerat că riscul general, neprecizat, sau teama de a fi infectat au fost suficient de severe astfel încât să necesite analiza în privinţa art. 2 şi art. 3 din Convenţie. Totuşi, a luat în considerare limitele până la care art. 8 impunea autorităţilor să ia măsuri preventive pentru a reduce rata infestării în închisori. In acest context, a fost pregătită să accepte că, fiind deţinut într-o închisoare în care exista un risc semnificativ de infectare cu HIV şi HCV, reclamantul putea pretinde că este afectat de politica de sănătate implementată în această chestiune de autorităţile penitenciare şi deci avea statut de victimă.
(ii) Conformitatea: Nu s-a stabilit în jurisprudenţă nicio obligaţie în temeiul art. 8 pentru un stat contractant de a urma o anumită politică de sănătate preventivă. Deşi nu a exclus că o obligaţie pozitivă ar putea fi prevăzută pentru a eradica sau preveni răspândirea unei anume boli sau infecţii, Curtea nu a fost convinsă că orice ameninţare potenţială la adresa sănătăţii, ce s-ar situa sub standardele art. 2 sau art. 3, ar impune în mod necesar obligaţia statului de a lua măsuri preventive specifice. Chestiunile de politică de sănătate, în special măsurile preventive generale, s-au aflat în marja de apreciere a autorităţilor naţionale. Reclamantul nu putea indica niciun efect negativ direct asupra vieţii sale private. Nu a fost negată nici informarea sau acordarea de asistenţă privind o ameninţare asupra sănătăţii, pentru care autorităţile au fost direct sau indirect responsabile. Dată fiind aptitudinea de a lua propriile decizii privind resursele şi priorităţile şi de a stabili o politică legitimă care să aibă drept scop reducerea folosirii drogurilor în închisori, şi notând că anumite măsuri preventive trebuiau să fie luate (prevederile privind tabletele de dezinfectant), Curtea a concluzionat că guvernul respondent nu a eşuat în respectarea dreptului reclamantului la viaţa privată: vădit neîntemeiată.
(b) Inadmisibilăîn privinţa art. 14 (coroborat cu art. 8)-
(i) Scopul: Deţinuţii condamnaţi pot fi priviţi ca aflându-se într-o situaţie legală distinctă, legată în mod esenţial de circumstanţele personale şi de existenţa lor. Prin urmare, plângerile lor nu cad în afara scopului art. 14 .
(ii) Situaţii similare: Deţinuţii nu şi-au pierdut în închisoare drepturile prevăzute de Convenţie, deşi maniera şi măsura în care se puteau bucura de ele putea fi inevitabil influenţată de acest context. în consecinţă, chestiunea dacă un deţinut putea susţine, în ce.priveşte scopurile art. 14, că se află într-o poziţie similară persoanelor din comunitate depindea de chestiunea care constituia obiectul plângerii. Plângerea reclamanţilor privea faptul că în închisoare se aplicau standarde diferite de sănătate. De vreme ce Regulile Europene pentru Penitenciare, Comitetul pentru Prevenirea Torturii («CPT») şi regulamentele naţionale privind penitenciarele prevăd că îngrijirea sănătăţii în închisori trebuie să se facă la fel ca în comunitate, Curtea a fost pregătită să presupună că deţinuţii puteau pretinde să fie trataţi similar celor din comunitate în ceea ce priveşte prevederile privind îngrijirea sănătăţii.
(iii) Justificarea: Curtea a constatat că diferenţa între politica de prevenţie aplicată în închisori şi cea aplicată în comunitate - programele de schimb de seringi fiind disponibile doar în cea de a doua situaţie - cade în marja de apreciere a statului şi poate fi văzută ca fiind proporţională şi supusă unei justificări obiective şi rezonabile. Printre factorii notaţi de Curte în atingerea acestei concluzii au fost: marja largă de apreciere în ceea ce priveşte măsurile preventive; absenţa oricărei îndrumări în chestiunea programelor de schimb de seringi din partea CPT; faptul că riscul infectării a izvorât iniţial chiar din comportamentul deţinuţilor, şi diferite consideraţii politice ce au condus autorităţile la gestionarea riscului de infectare prin procurarea dezinfectantelor şi la abordarea chestiunii programelor de schimb cu prudenţă: vădit nefondată.
| ← RYAKIB BIRYUKOV contra Rusiei - Necomunicarea publică a... | KEARNS contra Franţei - Termen de două luni consecutive... → |
|---|
