EPSTEIN contra Belgiei - Lege ce prevede măsuri în favoarea victimelor evrei şi ţigani din al doilea război mondial, dar impune ca solicitanţii să aibă naţionalitate belgiană
| Comentarii |
|
Cauza EPSTEIN şi alţii împotriva Belgiei (nr. 9717/05), decizia din 8 ianuarie 2008 [secţia a ll-a]
A fost adoptată o lege care prevedea noi măsuri în favoarea victimelor războiului, între care acordarea -pentru persoanele deportate care nu avuseseră naţionalitate belgiană la data de 10 mai 1940 - aceloraşi avantaje deja oferite anterior titularilor cu statut de prizonier politic, în materie de pensii şi rente de război. A fost instituită o rentă viageră echivalentă celei acordate opozanţilor muncii obligatorii, în beneficiul orfanilor ai căror tată şi mamă au murit în timpul deportării, precum şi în favoarea persoanelor de origine evreiască şi ţigănească, obligaţi să trăiască în clandestinitate. Legea preciza că aceste avantaje nu se acordau decât persoanelor care aveau naţionalitate belgiană la data de 1 ianuarie 2003 şi care locuiseră în Belgia în timpul ocupaţiei germane. Reclamanţii au introdus cereri pentru acordarea rentei, care le-au fost respinse, unul dintre motive constând în faptul că nu erau ori nu mai erau belgieni la data de 1 ianuarie 2003. Actul de notificare preciza că, împotriva acestor decizii, putea fi introdus un recurs în anulare, la Consiliul de stat, în termen de 60 de zile. Una dintre reclamante a introdus un astfel de recurs. Ea a susţinut că, acordând dreptul de a beneficia de rentă doar persoanelor care aveau naţionalitate belgiană la data de 1 ianuarie 2003, legea crea o diferenţă de tratament, contrară Constituţiei (principiul egalităţii şi nediscriminării). Ea cerea, între altele, Consiliului de stat să ridice problema unui recurs prejudicial, în faţa Curţii de Arbitraj. Alţi reclamanţi au introdus recurs în anularea legii, în faţa Curţii de Arbitraj. Ei au afirmat mai ales că legea era contrară principiilor de egalitate şi nediscriminare, garantate de Constituţie, în special în ceea ce privea cerinţa naţionalităţii belgiene la data de 1 ianuarie 2003, cerinţa de a fi rămas orfan de tată şi de mamă, cerinţa de a fi fost forţat să trăiască în clandestinitate şi lipsa retroactivităţii măsurilor reparatorii. Curtea de Arbitraj şi Consiliul de stat au respins recursurile în anulare.
Inadmisibilă din perspectiva art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 (după respingerea excepţiilor preliminare referitoare la termenul de şase luni şi de epuizare a căilor interne de recurs) - Dacă un stat decide să repare prejudiciile pentru care nu are nicio răspundere, acesta dispune de o mare putere de apreciere, mai ales atunci când acţionează în scopul determinării modalităţilor şi beneficiarilor reparaţiei, în speţă, statul a decis să acorde reparaţii victimelor războiului, fără ca el să fie la originea prejudiciilor cauzate. Legea în litigiu, care diminua condiţiile de naţionalitate introduse de legislaţia anterioară, a făcut obiectul unei ample dezbateri în sânul adunărilor parlamentare şi al unor negocieri cu comunităţile interesate, înainte de adoptare. Ea aduce avantaje semnificative în favoarea persoanelor deportate şi din rezistenţă, precum şi măsuri specifice în favoarea victimelor războiului, evrei şi ţigani. într-un astfel de context, statul trebuia să poată defini în mod liber criteriile de despăgubire ale civililor care au suferit din faptele de război, cauzate de un stat terţ, iar solicitanţii trebuiau să îndeplinească criteriile enunţate de legislaţie, pentru a avea dreptul de a beneficia de avantajele financiare prevăzute. Din această perspectivă, prezenta cauză se deosebeşte de cele în care Curtea a hotărât cu privire la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 coroborat cu art. 14 din Convenţie, care vizau orice acordare a prestaţiilor sociale, contributive sau necontributive: incompatibilă ratione materiae.
| ← E.B. contra Franţei - Refuzul de a acorda aprobarea pentru o... | PALADI contra Moldovei - Lipsa reglementărilor adecvate şi... → |
|---|
