CEDO, secţia I, hotărâreaCovezzi şi Morselli c. Italia, 9 mai 2003, 52763/99
În cazul în care copii sunt într-o situaţie de risc din cauza actelor părinţilor, autorităţile trebuie să privească separarea familie drept ultima soluţie.
Reclamanţii sunt căsătoriţi şi acţionează în numele şi pe seama celor patru copii minori pe care îi au. O verişoară a celor patru copii a declarat unui procuror că ea, fratele său şi verii săi au suferit abuzuri sexuale din partea părinţilor săi şi a altor adulţi, între care alţi membrii ai familiei reclamantei. În noiembrie 1998, fără a-i audia pe reclamanţi, instanţa pentru minori a constatat că reclamanţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile parentale pentru că nu au formulat plângeri în numele copiilor şi au continuat să îi lase în grija rudelor. În consecinţă, instanţa a decis ridicarea provizorie a copiilor din domiciliul lor şi suspendarea drepturilor părinteşti ale reclamanţilor. Instanţa a decis ca raporturile dintre copii şi reclamanţi să fie suspendate, iar copiii au fost plasaţi în patru centre diferite. Instanţa de apel a respins apelul pe motiv că, dată fiind starea de urgenţă care a impus aceste măsuri, hotărârea instanţei de fond nu poate face obiect al unei căi de atac.
Reclamanţii au cerut anularea deciziei instanţei în noiembrie 1998. La începutul anului 1999, au fost organizate mai multe întâlniri între lucrători sociali şi psihologi cu reclamanţii, după care reclamanţii nu au mai participat la astfel de acţiuni. Instanţa i-a audiat pentru prima dată pe reclamanţi în martie 1999 şi a ordonat o expertiză asupra capacităţii acestora de a-şi exercita autoritatea parentală şi asupra relaţiilor acestora cu copii. Între timp, unul dintre copii a declarat că a fost abuzat sexual de către reclamant, cu complicitatea reclamantei, motiv pentru care s-a deschis o anchetă penală. În martie 2000, un raport de expertiză psihologică a confirmat abuzurile sexuale la care au fost supuşi copiii reclamanţilor. În septembrie 2001, reclamanţii au fost condamnaţi penal la 12 ani de închisoare şi li s-a ridicat autoritatea parentală.
Art. 8 („Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”). Viaţă familială. Ingerinţele statului în exercitarea dreptului la viaţă familială au fost prevăzute de lege şi au vizat scopuri legitime: protecţia sănătăţii şi a moralei, precum şi a drepturilor şi libertăţilor altuia. Mai trebuie verificată necesitatea acestora într-o societate democratică.
Cu privire la ridicarea de urgenţă a copiilor, Curtea a constatat că abuzurile sexuale, ale căror victime se prezuma că au fost copii, proveneau din partea membrilor familiei şi au avut loc în condiţii de gravitate extremă. Aceste fapte relevau că, chiar dacă la acel moment reclamanţii nu păreau implicaţi direct, exista cel puţin o lipsă de supraveghere din partea lor. În consecinţă, ridicarea de urgenţă a copiilor din domiciliul lor a fost necesară într-o societate democratică.
Cu privire la absenţa unei audieri a părinţilor prealabile ridicării copiilor din domiciliu, autorităţile nu au acţionat de o manieră disproporţionată, cât timp au încercat să îi ferească pe copii de orice fel de presiuni venite din partea părinţilor, astfel că acest act nu poate fi acuzat.
Cu privire la întreruperea prelungită a raporturilor între reclamanţi şi copiii lor, aceasta a fost motivată de incapacitatea reală a reclamanţilor de a-şi proteja copiii şi de necesitatea de a-i proteja de presiuni. De aceea, şi această măsură era necesară într-o societate democratică.
În raport de plasarea copiilor în centre diferite, Curtea a considerat că explicaţiile furnizate de autorităţile naţionale sunt rezonabile, cât timp repartizarea s-a făcut în funcţie de vârstă şi de exigenţele specifice fiecăruia dintre ei.
Cu privire la durata de timp de peste 4 luni în care reclamanţii nu au putut influenţa deloc mersul procedurii şi la termenul lung de timp scurs între ridicarea copiilor din domiciliu şi data ridicării definitive a drepturilor părinteşti, Curtea a considerat că perioadele de timp sunt excesive, ceea ce contravine art. 8, în condiţiile în care reclamanţii nu puteau sancţiona deloc aceste perioade de timp. De aceea, sub acest singur aspect, există o violare a art. 8.
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Covezzi şi Morselli contra Italiei - Dreptul la viaţă de familie. Pierderea autorităţii parentale asupra
