CEDO, secţia IV, hotărârea Hansen c. Turcia, 23 septembrie 2003, 36141/97
Obligaţia pozitivă a autorităţilor naţionale de a lua măsuri care să înlesnească întâlnirile dintre un părinte şi copilul său nu este una absolută şi trebuie privită prin prisma intereselor superioare ale copilului.
Reclamanta este cetăţean islandez şi a avut doi copii, născuţi în 1981 şi 1982, cu un cetăţean turc – H. – de care s-a separat în 1989. În 1990, H. a plecat cu copii în vizită în Turcia şi a informat-o pe reclamantă că nu mai îi aduce copii. În 1992, autorităţile islandeze i-au încredinţat reclamantei cei doi copii, motiv pentru care aceasta s-a deplasat în Turcia, unde a deschis o procedură judiciară prin care solicita încredinţarea copiilor. În cursul procedurii, cei doi copii au fost audiaţi de către instanţă şi au afirmat că preferă să rămână cu tatăl lor şi că s-au adaptat bine la viaţa în Istanbul. De aceea, în noiembrie 1992, instanţa a încredinţat copii tatălui lor şi a stabilit un drept de vizită al reclamantei timp de 30 de zile anual în luna iulie. În urma mai multor apeluri şi rejudecări, hotărârea a rămas definitivă de abia în 1996. În tot acest interval de timp, reclamanta a avut un drept de vizită al copiilor, însă nu i-a putut vedea decât de 4 ori. Deşi s-a prezentat însoţită de executori judecătoreşti de 50 de ori la domiciliul lui H., iar acesta a fost sancţionat cu amenzi penale de mai multe ori pentru refuzul său de a-i permite să-şi vadă copii, de cele mai multe ori reclamanta nu a putut decât să constate că fostul său soţ a ascuns copii.
Art. 8 („Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”). Viaţa familială. Obligaţia pozitivă a autorităţilor naţionale de a lua măsuri care să înlesnească întâlnirile dintre un părinte şi copilul său nu este una absolută şi trebuie privită prin prisma intereselor superioare ale copilului. Caracterul adecvat al unei măsuri luate de către autorităţi se analizează în raport de rapiditatea punerii sale în aplicare, întrucât trecerea unui interval de timp prea mare poate produce consecinţe ireparabile pentru raporturile dintre un părinte şi copilul său. În speţă, Curtea a constatat că, în ciuda unor decizii judecătoreşti care îi acordau reclamantei un drept de vizită a copilului, autorităţile nu au luat toate măsurile necesare pentru a pune în executare aceste hotărâri. Astfel, nu s-a depus niciun efort pentru a găsi copiii şi pentru a-i impune sancţiuni adecvate lui H., în condiţiile în care amenzile la care a fost condamnat aveau un cuantum prea redus pentru a putea fi considerate ca putând să producă vreun rezultat concret. De aceea, art. 8 a fost violat.
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Hansen contra Turciei - Drept la vizită. Refuz de executare. Consecinţe.
